Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 966/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 966/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 1499/103/2014
Dosar nr._ Litigiu de muncă
COD OPERATOR 3074
CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 26.06.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR.966/C
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. G. | - judecător |
- H. P. | - asistent judiciar | |
- D. M. | - asistent judiciar | |
- BALUȘ G. | - grefier |
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. P. L., domiciliat în municipiul Piatra N., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. „B. S.” S.R.L., cu sediul în municipiul Iași, ., județul N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul F. P. L., lipsind reprezentantul legal al pârâtei S.C. „B. S.” S.R.L..
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei – litigiu de muncă – drepturi salariale;
- stadiul procesual – fond, cauza se află la primul termen de judecată;
- procedura de citare – legal îndeplinită;
- alte aspecte procesuale: în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS pentru primul termen de judecată de astăzi, s-a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.11 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.
Instanța constată că ne aflăm la primul termen de judecată în etapa de cercetare judecătorească.
Constatând că, termenul de astăzi reprezintă primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, tribunalul procedează în aceste condiții la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, conform art.131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilind că este competent să judece pricina sub toate aspectele, pe temeiurile de la litigii de muncă – drepturi salariale, astfel:
- competența generală aparține instanței sesizate potrivit art.126 din Constituția României și art.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și art.269 alin.1 Codul muncii și art.208 din Legea nr.62/2011;
- în privința competenței materiale constată că acest tribunal este competent potrivit art.269 alin.1 Codul muncii, art.208 din Legea nr.62/2011 și art.95 pct.1 NCPC;
- din punct de vedere teritorial competența în această cauză aparține Tribunalului N. potrivit dispozițiilor art.269 alin.2 Codul muncii și art.210 din Legea nr.62/2011.
Întrucât în etapa scrisă pârâta nu a depus întâmpinare și nici înscrisuri doveditoare, iar pentru termenul de astăzi deși a fost citată cu mențiunea expresă de a depune dovezi în apărare conform dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, sub sancțiunea amendării și a soluționării cauzei doar în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta nu s-a conformat cererii instanței.
Față de această situație, instanța constată că nu se mai impune estimarea duratei procesului, singurele înscrisuri fiind cele prezentate de reclamant, fiind deja atașate la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art.219 NCPC, instanța procedează la verificarea identității părților, astfel reclamantul F. P. L. se legitimează cu C.I. . nr._.
Întrebat fiind, reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, iar părțile fiind întrebate arată că sunt de acord ca dezbaterile fondului să urmeze la acest termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Având cuvântul pe fondul cauzei, reclamantul solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, să fie obligată pârâta la plata concediului de odihnă și la plata de daune morale în sumă de 500 lei. Mai arată reclamantul că nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012 din 25.03.2014, reclamantul F. – P. L., domiciliat în Piatra N., ., ., ., a chemat în judecată civilă pe pârâta S.C” B. S. „ S.R.L., cu sediul în Iași, .. 48, jud. Iași, solicitând obligarea acesteia la plata:
- indemnizației pentru concediul de odihnă cuvenit pentru anii 2012 și 2013, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective și a
- sumei de 500 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, în perioada 01.05.2012 –15.05.2013, a fost salariatul societății pârâte, ca ajutor de barman, raporturile juridice de muncă avute cu aceasta încetând urmare demisionării sale din acest post. Inițial, prin contractul individual de muncă a fost angajat cu normă întreagă, ulterior, din 01.02.2013, din motive economice, a fost încadrat cu normă de 3/4, salariul acordat fiind redus proporțional cu numărul de ore lucrate.
Arată, de asemenea, reclamantul că pentru perioada lucrată în cadrul societății pârâte nu a beneficiat de nicio zi de concediu de odihnă și deși după încetarea raporturilor de muncă a încercat de mai multe ori să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, solicitarea sa privind plata indemnizației de concediu nu a fost soluționată favorabil, motivat de impedimente financiare întâmpinate de unitate.
Justifică reclamantul cererea sa privind acordarea de daune morale prin stresul creat de unitatea angajatoare urmare neachitării drepturilor bănești pretinse în cauză cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă, drepturi imperios necesare pregătirii și susținerii examenului de licență.
Motive pentru care, reclamantul s-a văzut nevoit să promoveze prezenta acțiune, în dovedirea căreia a depus la dosarul cauzei copie de pe adeverința eliberată de pârâtă sub nr. 67/2013, contractul individual de muncă nr. 101/30.04.2012 și de pe cartea de identitate (f. 6-10).
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat niciodată în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe în apărarea propriilor interese achiesând astfel la pretențiile reclamantului.
La termenul de judecată din 26.06.2014, reclamantul și-a restrâns acțiunea, înțelegând să nu mai pretindă în cauză cheltuieli de judecată, solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată.
Analizând întreg probatoriul administrat în dosar, instanța constată că acțiunea formulată, este întemeiată, în parte, motivat de următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul a fost angajatul unității pârâte în perioada 01.05._13, în funcția de ajutor barman ( f. 6 și 7-8).
Potrivit dispozițiilor art. 144 și următ. din Codul muncii, rep., dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, neputând forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. În conformitate cu art.146 alin.4 din codul muncii, rep., compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă în cazul încetării contractului individual de muncă.
De asemenea, dreptul la concediul de odihnă anual al reclamantului a fost stipulat și prin cap. M, pct. 1 lit. c din contractul de muncă intervenit între părțile litigante (f. 8).
Având în vedere prevederile legale și convenționale invocate, precum și faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării contravalorii indemnizației pentru concediul de odihnă cuvenit reclamantului pentru anii 2012 și 2013, respectiv pentru perioada lucrată (01.05._13), deși sarcina probei îi incumbă, ținând cont și de faptul că la data de 15.05.2013 raporturile juridice de muncă dintre părțile procesuale au încetat, instanța urmează să admită acest capăt de cerere.
Astfel, deși, codul Muncii, la art.272, stabilește că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta nu a depus dovezi în apărarea sa prin state de plată semnate de către reclamant, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății drepturilor bănești solicitate, ori motivele care să justifice neplata acestora (art.168 Codul muncii).
D. pentru care se apreciază că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de plata indemnizației de concediu de odihnă pretinsă în cauză, cuantumul acestor drepturi urmând a fi determinat în raport cu salariul stabilit prin contractul de muncă intervenit între părțile litigante.
De asemenea, faptul că neplata drepturilor bănești supuse analizei judecătorești nu a fost temeinic și legal justificată, îl îndreptățește pe reclamant, în considerarea principiului reparației integrale a pagubei, raportat la dispozițiile art. 1385 din N.C.C și ale art.166 alin. 4 din Codul muncii, să beneficieze de plata acestora în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plații efective a acestora, instanța urmând să admită și capătul de cerere formulat în acest sens.
Cât privește daunele morale solicitate, ele sunt prevăzute de dispozițiile art. 253 din Codul Muncii, republicat, potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor și funcțiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu munca sa.
Însă, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
În speță, reclamantul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă că pârâta a avut o conduită ilicită ori abuzivă care să-i afecteze prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică pentru a fi angajată răspunderea prin obligarea la plata despăgubirilor de 500 lei, cauza de față fiind un simplu litigiu de muncă în care nu s-au făcut afirmații jignitoarea la adresa acestuia care să-i creeze un prejudiciu sub aspect moral și care să justifice o astfel de dezdăunare.
Motive pentru care, instanța urmează să respingă acest capăt de cerere, ca nefondat.
Așadar, pentru considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța urmează să admită acțiunea formulată, în parte, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea restrânsă formulată de reclamantul F. P. L., CNP_, domiciliat în municipiul Piatra N., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta . – Iași, cu sediul în municipiul Iași, ., județul N., și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului c/val. indemnizației pentru concediul de odihnă cuvenit pentru anii 2012 și 2013, respectiv pentru perioada lucrată în cadrul acestei societăți, 01.05.2012 – 15.05.2013, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în sumă de 500 lei, ca nefondat.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul N. - Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
B. G. H. P. D. M. Baluș G.
Red. G.B./24.07.2014
Tehn.G.Baluș/07.08.2014
Ex.4
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 965/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
