Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1117/2015. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 1117/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 1117/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA CIVILA NR. 1117

Ședința publică de la 7 iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Lumința N.

Asistenți Judiciari: G. T.

C. T.

Grefier: L. C.

Pe rol judecarea cauzei-litigiu de muncă, formulată de către reclamantele B. (M.) G. A., B. V. N., I. TINCUȚA, P. G., M. E., B. E., R. V. – cu domiciliul procesual ales la Cabinet de A. C. L. F.- cu sediul în Tulcea ., ., ., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ. POȘTA R. S.A.- cu sediul în București ., sector 2, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 iulie 2015 consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru ca reclamanții să depună la dosar chitanta privind plata suplimentului de onorariu pentru expert și pentru a da posibilitate pârâtei să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 7 iulie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 19 martie 2014 și înregistrată sub nr._ reclamantele B. (M.) G. A., B. V. N., I. TINCUȚA, P. G., M. E., B. E., R. V. și C. L. – F. au chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ. POȘTA R. S.A, pentru ca in baza dispozițiilor privind codul muncii, OUG nr. 36/30.04.2013, codului de procedura civila si a probelor administrate in cauza sa se dispună obligarea paratei la plata primelor de paste, crăciun și pe ziua poștașului aferente anilor 2011- 2013, conform CCM la nivel de unitate; obligarea paratei la plata salariilor compensatorii conform art. 26.3 din CCM; obligarea paratei la plata dobânzii legale aferenta sumelor restante de la data nașterii dreptului si pana la data plații efective; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că, au calitatea de foste angajate ale CN Posta R., fiind disponibilizate conform art. 65, 66 din Codul muncii si prevederile OUG nr. 36/30.04.2013 raportat la art. 26.3 alin 1-4 din Contractul Colectiv de munca 2008-2018 cu modificările si completările ulterioare (Act Adițional nr. 101/5252/29.08.2013 si 101/3454/07.06.2013) prin deciziile și atașate la dosarul cauzei.

Datorita situației economice si intenției paratei de reorganizare, au ajuns la un acord comun in vederea disponibilizării colective cu plata unor salarii compensatorii, in funcție de criteriile stabilite prin CCM, sens in care au depus la companie o declarație ’’tipizata” prin care și-au exprimat intenția sub protecția sindicatului la nivel de companie.

După depunerea acestei declarații, parata a emis deciziile de concediere urmând ca, după depunerea de către reclamante la Agenția de ocupare a forței de munca Tulcea a actelor pentru șomaj si primirea deciziilor privind stabilirea dreptului la venitul de completare si a Deciziilor privind stabilirea dreptului la indemnizația de șomaj, sa le comunice paratei pentru a se stabili cuantumul salariilor compensatorii si condițiile de acordare fiecărei persoane disponibilizate in funcție, in principal, de vechimea in munca in companie, conform art. 26.3 alin. 1-4 din Contractul Colectiv de Munca 2008-2018 cu modificările si completările ulterioare (Act Adițional nr. 101/5252/29.08.2013 si 101/3454/07.06.2013), art. 65, 66 din Codul muncii si prevederile OUG nr. 36/30.04.2013.

Au menționat reclamantele că, la data de 29.11.2013 reclamantele au expediat actele, in vederea stabilirii dreptului, prin scrisoare recomandata cu conținut declarat, insa nu au primit niciun răspuns.

La data de 05.03.2014 au invitat compania la soluționarea litigiului prin procedura medierii, iar la data de 17.02.2014 au notificat-o cu mențiunea de a le răspunde in 15 zile de la primire, de asemenea fără niciun răspuns.

Au învederat că, întrucât pretențiile lor constituie drepturi bănești restante, respectiv plați compensatorii sau salarii compensatorii ce trebuiau acordate la disponibilizare precum si primele de Paste, C. si Ziua Poștașului aferente anilor 2011-2013, toate avându-și izvorul in relațiile de munca așa cum au fost stabilite prin CIM si CCM încheiate intre părți, considera că sunt îndreptățite a se adresa instanței de judecata in vederea realizării acestui drept, prin obligarea paratei la plata lor.

Menționează că, exista precedentul cu astfel de acțiuni in toata tara ale altor colegi având ca obiect primele neacordate pe anii 2011-2013, care au avut câștig de cauza în instanța, si exemplifica s.c. din 30.10.2013 in dos. nr._ a respectiv următoarele acte care sunt utile soluționării cauzei: Hotărârea Consiliului de Administrație a CN Posta R. nr. 175/14.06.2013 si 206/30.07._, cererile de concediere depuse de reclamante prin care și-au exprimat voința in vederea acordării salariilor compensatorii.

În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 65, 66, 266, 270, 274 din Codul muncii, art. 26.3 alin. 1-4 din Contractul Colectiv de Munca 2008-2018 cu modificările si completările ulterioare (Act Adițional nr. 101/5252/29.08.2013 si 101/3454/07.06.2013), prevederile OUG nr. 36/30.04.2013 si art. 192-195 din Codul de procedura civila.

In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: deciziile cu nr. 7079/05.09.2013, 7085/05.09.2013, 7081/05.09.2013, 7086/05.09.2013, 8856/06.09.2013, 7087/05.09.2013, 7082/05/09.2013emise de CN Posta R.; dispozițiile cu nr._/29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013,_/ 29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013 si_/29.10.2013 emise de Agenția pentru ocuparea Forței de Munca a Județului Tulcea; deciziile cu nr._/29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013,_/29.10.2013 emise de Agenția pentru ocuparea Forței de Munca a Județului Tulcea; dovada expediere acte (scrisoare cu conținut declarat) către CN Posta R. la data de 29.11.2013 si dovada expedierii notificării; invitația la mediere si dovada primirii; notificare; extras CCM si actele adiționale la acesta; adeverințe salariale; copii carnete de munca; cărți de identitate, extrase din contractele de muncă ale reclamantelor.

La data de 22 aprilie 2014 reclamantele au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat să se dispună și plata primelor pentru ziua de 8 martie, precum și plata primei pentru ziua de 1 iunie pentru persoanele care aveau copii până la 18 ani aferente aceleiași perioade 2011-2013.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare solicitând, ca pe baza probelor utile, concludente și pertinente ce vor fi administrate in speța, să fie respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare in judecata formulata de către reclamante.

Totodată, solicită ca in situația in care se va face aplicarea in speța a prevederilor art. 208 al. 2 Codul de Procedura Civila, conform cărora: " Art. 208 Sancțiunea nedepunerii întâmpinării. Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. ", sa se permită pârâtei să recalifice întâmpinarea drept concluzii scrise.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

In motivarea acestei excepții pârâta a arătat că, reclamanții solicita obligarea executării de către angajator a prevederilor art. 96 din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente, raportate la procesul verbal înregistrat sub nr.101/2304/15.03.2011, la protocolul înregistrat sub nr.101/2305/15.03.2011 și la actul adițional înregistrat sub nr.101/1444/17.03.2010 (respectiv sub nr.833/19.03.2010). În cauză, a intervenit prescripția dreptului la acțiune prin împlinirea termenului de 6 luni calculat de la data nașterii acestuia.

Învederează pârâta faptul ca potrivit prevederilor art. 96 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente: " ART.96- la nivelul C.N.P.R., din fondul pentru cheltuieli sociale constituit conform prevederilor legale, vor fi suportate cheltuieli pentru: A.- cadouri în bani oferite copiilor minori ai salariaților cu ocazia zilei de 1 Iunie; - cadouri în bani oferite salariaților cu ocazia sărbătorilor de P. și C.; - cadouri în bani oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie; - cadouri în bani oferite salariaților cu ocazia zilei de 9 Octombrie. C.N.P.R împreună cu F.S.P.C. vor stabili sumele necesare pentru acordarea acestor cadouri. "

De asemenea face referire si la definiția legala a fondului de cheltuieli sociale, conținuta de prevederile art. 21 alin. 3 lit. C / Codul fiscal: „ cheltuielile sociale, in limita unei cote de pana la 2 % aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare, intra sub incidența acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile si protezele, precum si cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități ori unități aflate in administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate in cazul bolilor profesionale si al accidentelor de munca pana la internarea ., muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, pentru școlile pe care le au sub patronaj, precum si alte cheltuieli efectuate in baza contractului colectiv de munca. In cadrul acestei limite, pot fi deduse si cheltuielile reprezentând: tichete de creșa acordate de angajator in conformitate cu legislația in vigoare, cadouri in bani sau in natura oferite copiilor minori si salariaților, cadouri in bani sau in natura acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariații proprii si pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi in gospodărie si contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din scoli si centre de plasament ".

Art. 160 Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare precizează ce se înțelege prin salariu si anume: „Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri. "

Adaosurile si sporurile la salariu ( cat si indemnizațiile ) formează partea variabila a salariului pentru care se plătesc numai in raport cu performantele individuale ale fiecărui salariat (rezultatele obținute in munca - reflectate in exercițiul financiar al companiei) pentru timpul in care munca este prestata in anumite condiții deosebite sau speciale (pentru compensarea pe aceasta cale a riscului ridicat pe care îl presupune munca).

Invocă pârâta in sensul celor mai sus arătate si dispozițiile art. 61 - 71 ale cap. IV denumit salarizarea si alte drepturi salariale din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente - in special cele ale art. 61 alin. 2 si ale art. 68 alin 1 care prevăd ca: art. 61.2 - Salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

În consecință, raportat la toate prevederile legale mai sus menționate, apreciază pârâta că, sumele de bani solicitate de către reclamanți, care urmau a fi acordate din fondul de cheltuieli sociale constituit potrivit legii, nu sunt drepturi salariale in înțelesul art. 160 din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare ori ale contractului colectiv de munca, nu sunt suplimentari salariale, ci sunt drepturi izvorâte din contractul colectiv de munca care tind, in esența, spre rezolvarea unor aspecte de ordin social si care se acorda in mod nediferențiat de vreunul din criteriile avute in vedere pentru componentele salariului.

De asemenea, susține pârâta că, nu se poate retine sub acest aspect ca aceste drepturi ar fi suplimentari salariale, câtă vreme chiar denumirea lor este de " CADOURI IN B. ", acordate din fondul de cheltuieli sociale, fiind definite in cadrul CAP. VI denumit MASURI DE PROTECȚIE SI FACILITAȚI ACORDATE SALARIAȚILOR din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente.

Curtea Constituționala a decis ca drepturile salariale suplimentare, cum sunt " primele, sporurile sau adaosurile prevăzute in acte normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. " Pe cale de consecința, cadourile pretinse in speța nu pot fi calificate ca adaosuri la salariu, cu atât mai puțin drepturi salariale. Mai mult decât atât, jurisprudența și doctrina au statuat referitor la aceste drepturi ca, de vreme ce nu sunt stipulate in contractul colectiv de munca si nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați, aceste cadouri nu au caracter salarial.

Așadar, pretinderea unor drepturi prevăzute de contractul colectiv de munca, urmata de presupusa neacordare a acestora, echivalează cu neexecutarea contractului colectiv de munca vizat ori a unor clauze inserate in paginile acestuia - motiv pentru care termenul de prescripție este prevăzut in art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare, respectiv 6 luni de la data nașterii dreptului.

Având in vedere cele expuse se desprinde concluzia potrivit căreia Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil în perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente - reglementează distinct natura juridica a salariului si a altor drepturi similare. In capitolul IV art. 68 definește adaosul ca fiind prima de vacanta si premiile acordate din fondul de premiere, iar capitolul VI stabilește masuri de protecție si facilitați acordate salariaților.

Învederează pârâta faptul ca art. 55 din Codul fiscal precizează expres: cadourile nu sunt incluse în veniturile salariale.

In același sens este si reglementarea cuprinsa în art. 21 din Codul fiscal, care stabilește cu caracter imperativ ca celelalte cheltuieli (altele decât cheltuielile cu salariile, asigurările sociale, șomaj, sănătate, contribuții la fonduri speciale) se pot acorda (daca se pot acorda).

Raportat la toate dispozițiile mai sus menționate, solicită să se constatate ca drepturile pretinse cadouri în bani, intra sub incidența prevederilor art. 268 lit. e din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Pe fondul cauzei cu privire la plata primelor de paște, crăciun și ziua poștașului (9 octombrie) aferente anilor 2011-2013, conform CCM la nivel de unitate, precizează pârâta că, aceste cadouri in bani au fost oferite salariaților de-a lungul anilor, ori de cate ori situația financiara a COMPANIEI NAȚIONALE POSTA R. S.A. a permis acest lucru (in temeiul prevederilor CCM 2008-2018 - de exemplu. conform Protocolului nr. 101/1611/29.03.2010 încheiat intre C.N.P.R. si FSPC, salariații au primit in data de 31.03.2010 suma de 300 lei cadou de paște si conform Protocolului nr. 101/6679/02.12.2010 încheiat între C.N.P.R. si FSPC, salariații au primit in intervalul 20 - 22.12.2010 suma de 300 lei cadou de crăciun).

Având in vedere ca un contract colectiv de munca este o convenție cu executare succesiva, in speța este necesar a se verifica daca nu cumva - in mod obiectiv si ca urmare a unor evenimente exterioare ce au suferit modificări semnificative fata de momentul încheierii contractului - a devenit deosebit de oneroasa pentru una din părți respectarea in întregime a obligațiilor asumate contractual.

Solicită a se observa ca din materialul probator administrat in cauza rezulta, fără echivoc, ca C.N. POSTA R. S.A. a adus in mod repetat la cunoștința partenerilor sociali dificultățile economice prin care trece, criza acuta de lichidități si pierderile înregistrate - si a solicitat motivat o amânare a acordării acestor cadouri in bani.

Dovada în acest sens o reprezintă corespondenta constanta dintre administrație si Federația Sindicatelor din poșta și comunicații din care reia, cu titlu exemplificativ: adresa nr.101/3314/13.04.2011 prin care s-a adus la cunoștința organizațiilor sindicale: scăderea veniturilor ca urmare a diminuării numărului de prestații; reducerea comisionului încasat pentru transmiterea si achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat; lipsa lichidităților ca urmare a creșterii creanțelor; necesitatea adoptării unor masuri urgente care sa duca la redresarea situației pentru a se evita ..

Procesul verbal nr. 101/4822/31.05.2011 prin care au fost inițiate consultări prealabile cu privire la preconizata măsura de suspendare a contractelor individuale de munca ale tuturor salariaților, pentru motive economice, cu consecința reducerii timpului de lucru in conformitate cu prevederile art. 52 alin. 3 din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Mai mult decât atât, învederează pârâta că, in acest proces verbal părțile au convenit amânarea pana la sfârșitul anului a acordării cadourilor prevăzute cu ocazia zilei de 1 iunie ( ziua internaționala a copilului ) - fără ca reprezentanții organizațiilor sindicale sa invoce caracterul obligatoriu al drepturilor negociate.

Prin procesul – verbal nr. 3433/15.04.2011, respectiv prin procesul - verbal nr. 164/15.04.2011 a fost adusa la cunoștința F.S.P.C., în calitate de partener social, situația financiara precara a companiei; decizia CN. Poșta R. SA nr. 185/2011; decizia CN Poșta R. SA nr. 521 / 17.11.2011.

O astfel de prerogativa este conferita angajatorului prin interpretarea per a contrario a prevederilor art. 166 alin. 4 din Codul Muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora poate întârzia achitarea drepturilor salariale în mod obiectiv.

Învederează pârâta faptul ca, C.N. POSTA R. S.A. a înregistrat cheltuieli cu personalul la data de 31.12.2010 in valoare de_ lei, iar in primele 6 luni ale anului 2011 valoarea acestora fiind de_ lei, exclusiv cheltuieli reprezentând cadouri in bani conform art. 96 din Contractul colectiv de munca 2008-2018.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 286 / 2010, companiile naționale care au înregistrat pierderi in anul precedent, nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu personalul aferente anului precedent, in exercițiul financiar curent (la încheierea exercițiului financiar al anului 2010, C.N.P.R. a înregistrat o pierdere neta in valoare de_ lei, iar la data de 30.06.2011, pierderea neta a fost in valoare de 35.006.127 lei - potrivit Adresei C.N.P.R înregistrata sub nr. 106/6079 din 22.11.2011 ).

În acest context, înțelege sa invoce si prevederile H.G. nr. 1134/2008 privind aprobarea Strategiei de Restructurare a Companiei Naționale Posta R. S.A. în vederea declanșării procesului de privatizare a acesteia si prevederile H.G. nr. 761/2012 privind aprobarea Strategiei de Privatizare a Companiei Naționale Posta R. S.A. Unul dintre obiectivele STRATEGIEI DE RESTRUCTURARE impus prin hotărâre de Guvern este reducerea bazei de costuri, cheltuielile salariale reprezentând in momentul de fata ponderea cea mai mare in totalul costurilor suportate de CN Poșta R. SA.

În concluzie, susține pârâta că, starea precara din punct de vedere financiar a companiei reprezintă un motiv obiectiv de amânare a plaților.

Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul ca pârâta își desfășoară activitatea in baza hotărârii de Guvern nr. 371/1998 privind înființarea companiei modificata și actualizata, a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicata si actualizata.

De asemenea, menționează pârâta că CNPR S.A. este o societate comerciala pe acțiuni care funcționează pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Acționarul majoritar (75 %) este statul roman prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale si Fondul Proprietatea care deține 25 %.

Potrivit prevederilor art. 5 din actul constitutiv, Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere care decide asupra activității si asigura politica ei economica si comerciala.

Conform dispozițiilor art. 18 alin. 2 din același act constitutiv, Consiliul de Administrație aprobă organigrama companiei, numește si revoca pe directorul general. Directorul general numit răspunde in mod direct de veniturile si cheltuielile companiei, fiind împuternicit de către Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale( si in fata căruia da socoteala ).

Între CNPR S.A., legal reprezentata prin directorul general si Federația Sindicatelor din Poștă si Comunicații (sindicatul reprezentativ și partenerul de dialog social al C.N. POSTA R. S.A.), reprezentata prin Președinte, a fost semnat Contractul colectiv de Muncă valabil în perioada 1 mai 2008 - 1 mai 2018, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2576 / 29.04.2008.

În accepțiunea principiului pacta sunt servanda, contractul colectiv de munca ca orice alt contract este rezultatul unui acord de voințe care poate suferi modificări sau completări prin încheierea de acte adiționale.

În timp, CCM nr. 101/2256/29.04.2008 a suferit modificări prin semnarea actelor adiționale succesive - stabilindu-se si cuantumul drepturilor bănești acordate de către angajator.

Potrivit art. 3.7 din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente, recunoscut si însușit de către Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România conform notificării. 13 din 28.10.2011 depusa la I.T.M. București „ actele adiționale vor fi semnate de reprezentanții legali ai pârtilor si vor produce efecte de la data înregistrării lor la Direcția Generala a Ministerului Muncii. "

În acest context, actul adițional din care izvorăsc drepturile pretinse in cauza pendinte, pentru anul 2010, a fost înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale București sub nr. 833/19.03.2010.

În condițiile în care nu a fost îndeplinita procedura înregistrării actului adițional la Direcția Generală a Ministerului Muncii in temeiul art. 3.7 din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente – acesta nu poate produce efecte juridice.

Precizează ca orice completare a contractului colectiv de munca poate fi efectuata numai printr-un act adițional care sa prevadă înțelegerea dintre părțile contractante. Orice alt act juridic (proces - verbal, protocol, etc.) nu poate avea valoarea juridica si forța obligatorie consfințită de lege unui contract, in sensul art. 969 din cod civil si, pe cale de consecința, nu poate aduce completări clauzei prevăzuta la art. 96 lit. A teza finala din Contractul Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente, conform căreia:

- „COMPANIA NAȚIONALA POSTA R. S.A. împreuna cu FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN POSTA SI COMUNICAȚII vor stabili sumele necesare pentru acordarea acestor cadouri. "

Din interpretarea sistematica a clauzelor cuprinse in art. 96 A din CCM 2008 - 2018 aplicabil în speța și din pct. 2 din actul adițional nr. 833/19.03.2010 – rezultă în mod evident faptul că, aceste clauze nu conferă în favoarea salariaților un drept pur si simplu, angajatorul asumându-și o obligație de diligență și nu una de rezultat.

Aceasta concluzie rezulta atât din faptul ca partenerii sociali au lăsat stabilirea in concret a sumelor necesare acordării cadourilor menționate pe seama unor negocieri ulterioare încheierii contractului colectiv de munca - cat si din faptul ca angajatorul, in speța CNPR S.A. s-a obligat sa efectueze demersurile necesare in vederea materializării prevederilor cuprinse in contractul colectiv de munca – neasumându-și o obligație efectivă și necondiționată de plată. .

Cu privire la plata salariilor compensatorii conform art. 26.3 din CCM, solicită pârâta a se avea în vedere faptul ca, în speța, se aplica prevederile Contractului Colectiv de Munca nr. 101/2256/29.04.2008, încheiat la nivel de unitate intre Compania Naționala „Posta R." S.A. si Federația Sindicatelor din Posta si Comunicații, valabil in perioada 01.05._18, astfel cum a fost modificat si completat prin acte adiționale subsecvente.

În concluzie pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

În susținerea întâmpinării pârâta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: actul adițional la CCM 2008-2018 încheiat la nivel de unitate înregistrat sub nr.150/17.03.2010, procesul verbal încheiat în data de 15.03.2011 între CNPR SA și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații (înregistrat sub nr.108/15.03.2011), procesul verbal încheiat în data de 15.04.2011 între CNPR SA si Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații (înregistrat sub nr.164/15.04.2011), procesul verbal încheiat in data de 31.05.2011 între CNPR SA si Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații (înregistrat sub nr.216/31.05.2011), decizia nr. 185/2.06.2011 privind reducerea programului de lucru, decizia nr.521/17.11.2011 privind reducerea programului de lucru, adresa direcției economice privind aplicabilitatea prevederilor art. 40 din Legea nr.286/2010 (înregistrată sub nr. 111/222 din 22.11.2011), bilanțul la data de 31.12.2010, bilanțul la data de 31.12.2011, nota de prezentare privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli în perioada ianuarie-septembrie 2012, contul de profit și pierderi la data de 30.06._, contul de profit și pierderi la data de 31.12.2012, jurisprudență în materie și alte înscrisuri.

La data de 11 iunie 2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare la cererea completatoare formulată de reclamante prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii .

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriu luat pârâtei, precum și expertiza contabilă.

Examinând actele și lucrările dosarului și excepțiile invocate instanța reține următoarele:

Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu raportare la prevederile art. 268 alin. (1) lit. e din Codul Muncii, vor fi avute în vedere următoarele:

Această excepție a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Potrivit prevederilor art. 208 din N.C.P.C., ,,(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.”

Prin comunicarea emisă la data de 25 martie 2014, primită de pârâtă la data de 28.03.2014, i s-a pus în vedere pârâtei că, în termen de 10 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, are obligația de a depune în cauză întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții.

În speță, pârâta a înțeles să depună întâmpinare abia la data de 22 mai 2014, așadar cu mult peste termenul învederat mai sus.

Așa fiind, instanța, făcând aplicarea prevederilor art. 208 alin. (2) din N.C.P.C., constată ca fiind tardiv formulată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Examinând acțiunea pe fondul cauzei, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantele au fost concediate conform prevederilor art. 65,66 din Codul Muncii și art. 26.1 și art. 26.3 din CCM la nivel de unitate pentru 2008 – 2018 cu modificările și completările ulterioare, așa cum rezultă din deciziile de concediere ale acestora, aflate în copie la dosar, în care la art. 1 alin. (2) s-a precizat că, în speță concedierea se dispune din motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării efective a postului ocupat de acesta, cu consecința directă a aplicării Hotărârilor Consiliului de Administrație C.N. Poșta R. S.A. nr. 175/14.06.2013 și nr. 206/30.06.2013.

De asemenea la art. 4 din respectivele decizii s-a prevăzut că:

,,Salariatul/Salariata disponibilizat/ă are dreptul la plăți compensatorii plătibile în rate lunare egale sau salarii compensatorii plătibile în rate lunare egale echivalente cu salariul de bază aferent ultimei luni anterioară concedierii, după caz, în conformitate cu prevederile art. 26.3 (alin. 1 - 4) din CCM 2008 - 2018 cu modificările și completările ulterioare (astfel cum această prevedere a fost modificată prin Actul Adițional nr. 101/5252/29.08.2013 și Actul Adițional nr. 101/3454/07.06.2013), precum și în conformitate cu prevederile OUG nr. 36/30.04.2013 privind aplicarea în perioada 2013 – 2018 a unor măsuri de protecție salarială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare (publicată în M. Of. nr. 251/30.04.2013)…”

Potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013 – 2018 a unor măsuri de protecție salariale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare:

,,Persoanele concediate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de următoarele drepturi:

a) indemnizație de șomaj, stabilită conform reglementărilor legale în vigoare;

b) venit lunar de completare;

c) plăți compensatorii acordate de către operatorii economici din bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora, în conformitate cu prevederile contractelor colective sau individuale de muncă aplicabile, respectiv încheiate la nivelul fiecărui operator economic.”

Conform art. 26.3 din CCM la nivel de unitate pentru 2008 – 2018:

,,În condițiile în care C.N.P.R. va dispune concedieri colective, salariații concediați, cărora C.N.P.R. nu le poate oferi alte posturi, conform art. 26.1 sau pe posturile oferite nu poate asigura păstrarea salariului de bază și salariații în cauză optează pentru concediere, vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechimea totală în sistemul poștal, după cum urmează:

- între 5 - 10 ani, 5 salarii de bază de încadrare a persoanei respective;

- între 10 - 15 ani, 10 salarii de bază de încadrare a persoanei respective;

- între 15 - 20 ani, 15 salarii de bază de încadrare a persoanei respective;

- între 20 - 25 ani, 20 de salarii de bază de încadrare a persoanei respective;

- între 25 – 30 ani, 25 salarii de bază de încadrare a persoanei respective;

- peste 30 ani, 30 salarii de bază de încadrare a persoanei respective.

CCM la nivel de unitate pentru 2008 – 2018 a fost modificat și completat prin Actul Adițional nr. 101/5252/29.08.2013, astfel:

Conform art. 1 (1) la art. 26.3, după aliniatul 1 se introduce un nou aliniat, aliniatul 11, cu următorul cuprins:

,,(1)1 Salariaților care beneficiază de salarii compensatorii în condițiile prevăzute la alin. 1 și care la data încetării raporturilor de muncă mai au un număr de luni până la împlinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă mai mic decât numărul de salarii de bază care li s-ar cuveni conform vechimii totale în sistemul poștal, li se va plăti un număr de salarii de bază egal cu numărul de luni de vechime la care s-ar fi încadrat la data pensionării.”

(2) Orice referire care se face în cuprinsul Contractului Colectiv de muncă 2008 – 2018 la art. 26.3, alin. 1, va avea în vedere și art. 26.3 alin. 11.

Potrivit art. 2 la art. 26.3, după aliniatul 2 se introduce un nou aliniat, aliniatul 21, cu următorul cuprins:

‚,(2)1 Dacă în perioada acordării venitului de completare sau a plăților compensatorii a căror cuantum a fost stabilit potrivit prevederilor de mai sus, persoanele beneficiare solicită înscrierea la una din categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, plata venitului lunar de completare și/sau a plăților compensatorii încetează la data acordării dreptului de pensie, conform deciziei de pensie. Venitul de completare și/sau plățile compensatorii nu pot fi cumulate cu niciuna din categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele prevăzute la aliniatul 11 vor beneficia de gratificația prevăzută de art. 94.1 în măsura în care diferența rămasă de plată potrivit alin. 2 este mai mare decât echivalentul gratificației stabilite conform art. 94.1, în caz contrar acesta reducându-se la valoarea cea mai mică.”

Art. 3 al aceluiași act adițional prevede: ,,La art. 26.3, după aliniatul 3 se introduce un nou aliniat, aliniatul 4, cu următorul cuprins:

,,(4) Salariații disponibilizați care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, și implicit de prevederile OUG nr. 36/2013, beneficiază de drepturile prevăzute la alin. 1, plata acestora urmând a se face în rate lunare egale echivalente cu salariul de bază la care a avut dreptul în ultima lună anterioară concedierii.”

Art. 4 menționează că: ,,Prevederile art. 2 și 3 din prezentul act adițional sunt valabile numai pentru concedierile inițiale conform Planului de disponibilizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 174/14.06.2013.”

Așa după cum rezultă din adresa nr. 316/12.08.2014, reclamantele au beneficiat de salarii de bază, astfel:

- B. (M.) G. A., 1148 lei;

- B. V. N., 1404 lei;

- I. Tincuța, 1246 lei;

- P. G., 1292 lei;

- M. E., 1352 lei;

- B. E., 1246 lei;

- R. V., 1246 lei.

Din adresa aflată la fila 239 din dosar vol. II – lea, întocmită de pârâtă, instanța reține că reclamantele sunt îndreptățite la a beneficia de un anumit număr de astfel de salarii de bază, cu titlu de salarii compensatorii și anume:

- B. (M.) G. A., 5 de salarii de bază;

- B. V. N., 20 de salarii de bază;

- I. Tincuța, 30 de salarii de bază;

- P. G., 30 de salarii de bază;

- M. E., 5 de salarii de bază;

- B. E., 30 de salarii de bază;

- R. V., 20 de salarii de bază.

Analizând carnetele de muncă ale reclamantelor, instanța apreciază ca fiind corect stabilit numărul de salarii compensatorii la care sunt îndreptățite reclamantele, raportat și la adresa nr. 10.053/CCMMRM din 05.11.2014 transmisă de ITM Tulcea (fila 217 din vol. II-lea al dosarului), prin care rezultă perioada în care reclamantele au avut raporturi de muncă cu Compania Națională Poșta R..

Așa fiind, instanța reținând și prevederile legale anterior citate, analizând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, constată că, reclamantele sunt îndreptățite să beneficieze de plăți compensatorii, astfel:

- B. (M.) G. A., plăți compensatorii în cuantum de 4050 lei;

- B. V. N., plăți compensatorii în cuantum de 19.840 lei;

- I. Tincuța, plăți compensatorii în cuantum de 26.370 lei;;

- P. G., plăți compensatorii în cuantum de 27.330 lei;

- M. E., plăți compensatorii în cuantum de 23.850 lei;

- B. E., plăți compensatorii în cuantum de 26.370 lei;

- R. V., plăți compensatorii în cuantum de 17.580 lei.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata primelor pentru Paști, C., Ziua poștașului (9 octombrie), 8 martie și pentru 1 iunie, aferente perioadei 2011-2013, instanța urmează a reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 96 lit. A din CCM la nivel de unitate pentru anii 2008-2018:

,,La nivelul C.N.P.R., din fondul pentru cheltuieli sociale constituit conform prevederilor legale, vor fi suportate cheltuieli pentru:

A – cadouri în bani oferite copiilor minori ai salariaților cu ocazia zilei de 1 iunie;

- cadouri în bani oferite salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paști și C.;

- cadouri în bani oferite salariaților cu ocazia zilei de 8 Martie;

- cadouri în bani oferite salariaților cu ocazia zilei de 9 octombrie.

C.N.P.R. împreună cu F.S.P.C. vor stabili sumele necesare pentru acordarea acestor cadouri în bani tuturor salariaților, astfel:

- cu ocazia sărbătorilor de Paști – suma de 300 lei/salariat.

- cu ocazia zilei de 9 octombrie – suma de 400 lei /salariat.

- cu ocazia sărbătorilor de C. – suma de 300 lei/salariat.

C.N.P.R. se obligă să facă toate demersurile necesare pentru materializarea prevederilor din prezentul articol.”

Instanța reține că, în cuprinsul procesului – verbal nr. 101/2304/15.03.2011, încheiat la data de 15 martie 2011, între C.N. „Poșta R.” S.A. și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații, s-a menționat că:

,,Se face precizarea, de către reprezentanții comisiei de negocieri din partea Administrației Centrale, că acordarea cadourilor în bani pentru salariați din fondul pentru cheltuieli sociale, prevăzute la art. 96 pct. A din CCM este posibilă în condițiile în care aceste cheltuieli sunt prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2011 (care la această dată nu este aprobat de Guvernul României) și există lichidități pentru acordarea acestora.

Părțile, de comun acord, au stabilit, urmare a propunerii domnului Director General D. D. N., invitat în ședința comisiei de negociere, acordarea cadourilor în bani pentru salariați, prin eșalonarea plăților, motivat de lichiditățile companiei, după cum urmează:

-150 lei pentru sărbătoarea de Paști;

- 200 lei pentru ziua de 9 octombrie;

- 250 lei pentru sărbătoarea de C..

Pentru evenimentele de mai sus, părțile, de comun acord, au convenit încheierea unui Protocol.”

Prin procesul-verbal încheiat între C.N. ,,Poșta R.” S.A. și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații, s-a precizat că:

,,Având în vedere lipsa de lichidități, reprezentanții din partea Administrației centrale au propus suspendarea acordării sumei de 150 lei – reprezentând cadouri în bani cu ocazia sărbătorilor de Paști și reluarea discuțiilor privind acordarea sumei respective, în limita posibilităților economic-financiare ale companiei, până la sfârșitul anului.”

Așa după cum rezultă din procesul-verbal încheiat între ,,Poșta R.” S.A. și Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații la data de 31 mai 2011, ,,Având în vedere lipsa de lichidități reprezentanții din partea Administrației centrale au propus suspendarea acordării sumei reprezentând cadouri în bani cu ocazia zilei de 1 iunie și reluarea discuțiilor privind acordarea sumei respective în limita posibilităților economico-financiare ale Companiei.

Părțile au convenit amânarea pentru rediscutare, până la sfârșitul anului.”

Instanța, pentru a verifica dacă prevederile art. 96 lit. A din CCM la nivel de unitate pentru 2008 – 2018, cuprinde o clauză necondiționată, suficient de clară în sensul acordării acestor drepturi salariale în favoarea reclamantelor, va analiza aceste prevederi în integralitatea lor.

Se observă astfel că, în cadrul aceluiași articol din CCM, s-a precizat expres că, partenerii sociali, în speță CNPR și F.S.P.C., vor stabili sumele necesare pentru acordarea respectivelor cadouri, menționându-se totodată că, C.N.P.R. se obligă să facă toate demersurile necesare pentru materializarea prevederilor din respectivul articol.

În consecință, făcând o interpretare sistematică a clauzelor cuprinse în art. 96 lit. A din respectivul CCM, dând înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, instanța reține că aceste clauze nu conferă în favoarea reclamantelor un drept pur și simplu, angajatorul asumându-și o obligație de diligență și nu una de rezultat.

Aceasta, pe de o parte pentru că partenerii sociali au lăsat pe seama unor negocieri ulterioare încheierii CCM, stabilirea în mod concret a sumelor necesare acordării cadourilor menționate în respectivul articol din CCM și pe de altă parte, deoarece pârâta s-a obligat la efectuarea demersurilor necesare în vederea ducerii la îndeplinire a respectivelor prevederi, fără a-și asuma însă obligația efectivă și necondiționată, concretă de plată.

Trebuie avut în vedere, de asemenea că, în conținutul procesului-verbal nr. 101/2304 din 15.03.2011 s-a menționat așa cum s-a arătat în cele ce preced, că acordarea cadourilor prevăzute la art. 96 lit. A din CCM este posibilă în condițiile în care aceste cheltuieli sunt prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2011, or, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. a din Legea nr. 286/2010, a bugetului de stat pentru anul 2011 ,,operatorii economici care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru activitatea de exploatare, nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent. ”

Aceleași prevederi au fost reluate și în art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea Bugetului de stat pe anului 2012, respectiv Legea nr. 293/2011, dar și în art. 53 alin. 2 lit. a din Legea bugetului de stat pe anul 2013, respectiv Legea nr. 5/2013.

Așadar, instanța apreciază că, în speță trebuie avute în vedere toate dispozițiile legale pe care părțile aveau obligația să le respecte în cadrul negocierilor colective și care, de altfel fac imposibilă acordarea unor drepturi salariale suplimentare sub formă de cadouri, față de cele aprobate în mod expres.

În consecință, instanța urmează a respinge ca nefondate capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la plata către reclamante a primelor pentru Paști, C., Ziua poștașului, 8 martie și pentru 1 iunie, aferente perioadei 2011-2013.

Instanța reține că, în cauză reclamantele au efectuat cheltuieli de judecată, respectiv 5.800 lei, contravaloare onorariu avocat și 2400 lei, contravaloare onorariu expert.

Însă, având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, instanța va obliga pârâta la plata către reclamante a sumei de 6400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 4000 lei onorariu pentru avocat și 2400 lei onorariu pentru expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca tardiv formulată.

Admite acțiunea în parte.

Obligă pârâta să le plătească reclamantelor salariile compensatorii cuvenite și neachitate astfel:pentru B. (M.) G. A. 4050 lei, pentru B. V. N. 19.840 lei, pentru I. Tincuta 26.370 lei, pentru Parpala G. 27.330 lei, pentru M. E. 23.850 lei, pentru Bargaoanu E. 26.370 lei, pentru R. V. 17.580 lei, sume asupra cărora se va aplica și dobânda legală la data plății efective.

Respinge ca nefondate capetele de cerere vizand obligarea paratei la plata către reclamante a primelor pentru Paste, C., ziua poștașului, 8 martie și pentru 1 Iunie, aferente perioadei 2011-2013.

Obligă parata la plata către reclamante a sumei de 6400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 4000 lei, onorariu pentru avocat și 2.400 lei, onorariu pentru expert.

Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.07.2015.

Președinte,Asistenți judiciari,

L. NiculacheGeanina T. și C. T.

Pt. asist. jud. în C.O., conf. disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C semnează președintele instanței

Grefier

L. C.

Red. Asist. Jud. TG/14.07.2015

Tehnored. gref. LC/RM/15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1117/2015. Tribunalul TULCEA