Contestaţie act. Sentința nr. 1077/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1077/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 1077/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1077/2015
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. N. G.
ASISTENȚI JUDICIARI: G. T.
C. T.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cauzei în materia litigii de muncă privind pe contestatoarea S. S. A., cu reședința în străinătate și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G. M., cu sediul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect contestație act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23 iunie 2015 pentru ca S. S. A. să depună cererea de chemare în judecată din dosarul nr._ și ulterior la această dată.
TRIBUNALUL
Prin cererea formulată la data de 20 martie 2015 și înregistrată sub nr._, contestatoarea a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 872/14.11.2014, care nu i-a fost comunicată, în ceea ce privește clauza nr. 2, în care se prevede că aceasta s-ar fi obligat să achite intimatului cheltuielile ocazionate cu pregătirea sa profesională pe perioada pregătirii în rezidențiat, fiind realmente o decizie de imputație, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii, potrivit căreia „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin cererea adresată Tribunalului Tulcea ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, intimatul a solicitat obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidențiat, în concret s-a solicitat plata sumei de 135.022 lei reprezentând în opinia intimatului cheltuieli ocazionate cu pregătirea sa profesională pe perioada rezidențiatului.
A mai arătat contestatoarea că formularea este destul de vagă, nearătându-se în mod concret ce cheltuieli se pretind a fi restituite, lămurirea fiind în „nota de calcul a venitului brut din perioada 01.01._13", deci este vorba de venituri salariale încasate pe perioada rezidențiatului, iar ca bază legală a fost indicat Codul muncii și O.G. nr. 12/2008 ce reglementează materia rezidențiatului pe post.
A mai susținut contestatoarea că, cu acesta ocazie a aflat despre decizia de încetare a raporturilor de muncă, care cuprindea, nelegal și o decizie de imputație la art. 2 .
S-a precizat că, potrivit dispozițiile art. 270 alin. 1 din Codul Muncii salariații răspund patrimonial, doar în temeiul răspunderii civile contractuale, deci doar potrivit dreptului civil, iar în atare situație, intimatul nu era îndrituit de lege să emită decizie de imputare în sarcina sa (camuflată într-o decizie de încetare a raporturilor de muncă), ci trebuia să se adreseze instanței cu o acțiune în pretenții contractuale, astfel că nu s-a respectat legea.
A mai menționat contestatoarea că în clauza nr. 2 se prevede că ea și-ar fi asumat obligația să restituie cheltuielile de pregătire profesională, fiind deci un act juridic unilateral care prevede un pretins „angajament de plată”, fără să existe dovada acestui angajament.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, decizia nr. 872/I/14.11.2014, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise, acțiunea, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare din dosarul nr._, sentința civilă nr. 523/01.04.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că contestația este lipsită de obiect, întrucât art. 2 din decizia de încetare a contractului individual de munca al contestatoarei, are un caracter pur informativ, unitatea sanitară nu deținea și nici nu deține un titlu executoriu pentru recuperarea sumei menționate în decizie, aceasta informând pur și simplu fosta angajată despre obligația restituirii cheltuielilor efectuate de statul roman pentru pregătirea sa în rezidențiatul pe post.
A mai susținut intimatul că nu a reținut și nici nu avea de unde să rețină/impute vreo suma de bani, nici măcar parțial, având în vedere faptul că S. S. A. nu mai este salariata unității, iar dacă ar fi emis decizia în timp ce contestatoarea era încă angajată sau ar fi reținut/imputat suma ce a încasat-o contestatoarea o data cu lichidarea, atunci contestația ar fi fost întemeiată.
A mai arătat intimatul că prevederile art. 2 din decizia contestată nu au decât rolul de a informa fosta angajată despre o obligație de plata care va fi stabilita în viitor - lucru necontestabil la data emiterii acestei decizii.
A mai susținut intimatul că nu a emis niciun act care să poate produce efecte de imputație, în stadiul și în forma emisă, art. 2 din decizia contestata nu are decât caracterul unui titlu informativ.
Intimatul a mai menționat că sintagma “are obligația să restituie” s-a folosit într-un mod peiorativ în decizie, în fapt, fosta angajată - S. S. a fost anunțată/avertizată că după desfacerea contractului individual de muncă, avându-se în vedere circumstanțele, i se va solicita spre restituire suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post, conform actului adițional la Contractul individual de muncă.
A mai susținut intimatul că la momentul emiterii deciziei nici nu se putea acționa în alt mod, decât informând fosta angajata că, deși legea nu permite angajatorului să oblige/să rețină un angajat să rămână să desfășoare activitatea în cadrul structurilor acestuia așa cum s-a angajat în scris, există o clauza contractuală și prevederi legale care îl obligă să lucreze o anumită perioadă de timp (minimă), în caz contrar urmând să suporte contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post.
A mai arătat că pentru recuperarea sumei amintite la art. 2 din decizia nr. 872/14.11.2014, contestată în acest dosar, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post, conform actului adițional la Contractul individual de munca, unitatea sanitara a acționat în judecată contestatoarea, cererea făcând obiectul dosarului nr._ .
A mai precizat că la data de 23 februarie 2015, a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat numai restituirea sumelor acordate cu titlu de burse de studiu - având în vedere Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/16.02.2015, prin care s-a dispus ca sumele acordate ca drepturi salariale în perioada rezidențiatului nu se pot solicita spre restituire, astfel că solicită ca în baza art. 139 C. să se dispună conexarea acestui dosar la dosarul nr._, solicitarea fiind fondată având în vedere obiectul comun al celor două dosare, respectiv restituirea sumelor acordate pentru pregătirea profesională a medicilor în perioada rezidențiatului, având în vedere că există aceleași părți, iar prin conexarea celor două dosare va fi posibilă o mai bună administrare a cauzei și a probelor.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea contestației depuse întrucât unitatea sanitară nu a reținut/imputat nicio sumă de bani contestatoarei și nici nu poate reține/imputa suma datorată, întrucât aceasta nu mai este salariata sa.
Totodată, intimatul a mai arătat că art. 2 din decizia contestată nu produce efecte juridice, acest articol din decizie având un conținut care nu este imperativ, informând doar contestatoarea (fosta salariată) despre un debit ce se creează odată cu demisia sa de pe post.
Intimatul a mai precizat că art. 2 din Decizia nr._ are un caracter informativ, ceea ce înseamnă că poate fi ignorat de către contestatoare fără a fi necesar ca o instanță de judecată să se pronunțe într-un anumit fel.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
Examinând contestația, prin prisma excepției lipsei de obiect, instanța va reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 337 din 23 februarie 2015, intimatul s-a adresat Tribunalului Tulcea, solicitând obligarea contestatoarei la restituirea sumelor acordate pentru pregătirea profesională, în timpul rezidențiatului, în cuantum de 135.022 lei.
Această cerere a făcut obiectul dosarului nr._ .
La data de 18 martie 2015, intimatul a depus la dosarul mai sus menționat, o cerere de renunțare la judecată, în conformitate cu prevederile art. 406 Cod proc. civilă, instanța pronunțându-se în acest sens prin sentința civilă nr. 523 din 01.04.2015.
Prin art. 2 din Decizia nr. 872/I/14.11.2014, emisă de intimat, s-a stipulat obligația contestatoarei de a restitui intimatului cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la Contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008.
Instanța apreciază că, împrejurarea că, intimatul a renunțat la judecată în dosarul nr._, nu poate îngrădi dreptul contestatoarei de a contesta decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de intimat, solicitând anularea parțială a acesteia, numai în ceea ce privește clauza 2, în condițiile în care nu acest înscris a fost contestat în dosarul nr._ .
Pe de altă parte, instanța nu poate reține nici apărările intimatei, conform cu care art. 2 din Decizia nr. 872/I/14.11.2014 ar avea un caracter pur informativ și nu ar dispune în sensul trasării obligației contestatoarei de a restitui intimatului cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat.
Se observă că intimatul uzitează sintagma „are obligația să restituie”, dispunând așadar în acest sens, ea având caracterul unei decizii de imputație și nu al unei decizii de informare a contestatoarei.
În consecință, instanța urmează să respinsă excepția lipsei de obiect a contestației ca nefondată.
Examinând contestația pe fondul cauzei, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin art. 2 al Deciziei nr. 872/I/14.11.2014, intimatul a decis că S. S. A. are obligația să restituie Spitalului Județean Tulcea cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la Contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008.
Instanța apreciază că, prin conținutul său, acest articol din decizia nr. 872/14.11.2014, emisă de intimat, are menirea de a pune în sarcina contestatoarei obligația plății unei sume de bani ce reprezintă contravaloarea unor cheltuieli făcute de intimat cu contestatoarea, în mod necuvenit, solicitându-i-se acesteia să le restituie, având așadar, în mod indubitabil, caracterul unei imputații în sarcina contestatoarei.
Instanța reține însă că, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Este înlăturată astfel răspunderea materială reglementată anterior de vechiul cod al muncii prin art. 102 – 110.
Numai în cadrul răspunderii patrimoniale, salariatul care a produs o pagubă angajatorului, va fi obligat să acopere acel prejudiciu, reîntregind astfel patrimoniul afectat al angajatorului, în situația îndeplinirii tuturor condițiilor specifice acestui tip de răspundere.
Pe cale de consecință, instanța urmează să admită contestația, anulând decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de S. Județean de Urgență Tulcea, numai în ceea ce privește art. 2, privind obligarea contestatoarei la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal, pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008, ca netemeinică și nelegală.
Având în vedere că, în cauză, contestatoarea a făcut cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat, reținând prevederile art. 453 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de obiect a contestației, ca nefondată.
Admite contestația formulată de contestatoarea S. S. A., cu reședința în străinătate și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G. M., cu sediul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect contestație act.
Anulează decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de S. Județean de Urgență Tulcea, numai în ceea ce privește art. 2, privind obligarea contestatoarei la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal, pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008, ca netemeinică și nelegală.
Obligă intimatul să-i plătească contestatoarei suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
D. N. G. G. T. și C. T.
GREFIER – M. R.
Red. Asist. Jud. TC/30.06.2015
Tehnored. Gref. RM/30.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1080/2015.... → |
|---|
