Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1219/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1219/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 1219/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1219/2015
Ședința publică de la 17 august 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. Șurculescu
ASISTENȚI JUDICIARI: G. T.
C. T.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în numele și pentru reclamanta D. L., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. „I.L.C.”, cu sediul în Tulcea, ., nr.20, jud. Tulcea, având ca obiect drepturi bănești – dobânzi.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare.
S-au citit actele și lucrările dosarului de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15 mai 2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR TULCEA, în numele și pentru membra de sindicat: D. L., a chemat în judecată pe pârâta ȘCOALA G. „I.L.C.” Tulcea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată pentru drepturile salariale aferente perioadei 02 iunie 2009-31 decembrie 2009, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 3073/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, rămasă irevocabilă la data de 30.07.2012 prin nerecurare, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă menționată, pârâta a fost obligată în esență, la reîncadrarea reclamantei luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 raportate la
Legea nr. 221/2008 precum și la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate membrilor de sindicat, reprezentând diferența dintre salariile efectiv încasate și cele cuvenite ca urmare a aplicării acestei legi, aferente perioadelor menționate în respectivele hotărâri, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a mai arătat că, nu a beneficiat în timp util de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind deci evident că i s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus și prejudiciul creat inițial în patrimoniul său prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate.
Reclamantul a mai învederat că, în privința daunelor-interese datorate de
pârâtă pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, ale Codului civil (Noul cod civil – art. 1530, art. 1531, art. 1535), O.G. nr. 13/2011 (art. 2), de unde rezultă că, daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la
data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă -
aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuie îndeplinită la data
stabilită prin contractul individual de muncă.
A menționat reclamantul că, în acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul B. - Secția I Civilă care, prin Sentința civilă nr. 852/08.10.2014, pronunțată în Dosarul nr. 1691/114/ 2014, a constatat că “dobânda legală, circumscrisă noțiunii de daune-interese moratorii, se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadentă si independent de existenta sau inexistenta culpei debitorului. Astfel că, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești. ”. În mod similar s-a pronunțat și Tribunalul T. - Secția I Civilă prin Sentințele
Civile nr. 2235PI/29.09.2014, pronunțată în Dosarul nr._ și nr.
2236PI /29.09.2014, pronunțată în Dosarul nr._, instanță care a
reținut că “prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate,
adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul
beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral. Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste
creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât si în daune-interese la care
sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutarea integrală a creanțelor. ”
A mai precizat reclamantul că, în sensul celor de mai sus, s-a pronunțat în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată în dosarul nr. 21/2013, prin care a statuat că “în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/ 2011, cu modificările și completările ulterioare.”
Reclamantul a apreciat că, acordarea dobânzii legale se impune pentru
neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat beneficiari ai sentințelor menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Astfel că, daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina
angajatorului.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea cererii și obligarea
pârâtei la plata dobânzii legale calculată începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 3073/20.06.2012 până la data plății efective, aferentă drepturilor bănești cuvenite conform acestei hotărâri rămasă irevocabilă la data de 30.07.2012 prin nerecurare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 148 și următoarele, art. 194, și art. 517, alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, ale art. 161, art. 166, alin. (4), art. 268 și art. 278, alin. (1) din Codul Muncii, ale art. 2 din O.G. nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil și ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În probatoriu, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: tabel nominal cu membra de sindicat D. L. care își dă acordul cu privire la promovarea acțiunii, sentința civilă nr. 3073/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, împuternicire D. L., carte de identitate reclamantă, sentința civilă nr. 852/08.10.2014, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 2235PI/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 2236PI/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, Decizia RIL nr. 2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 21/2013.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei Școala G. „I.L.C.” Tulcea, care nu a depus întâmpinare.
Examinând acțiunea, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3073/20 iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ de Tribunalul Tulcea, rămasă irevocabilă la data de 30.07.2012, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă, a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite conform Legii 221/2008 și cele efectiv încasate începând cu data de 02.06.2009 și până la data de 31.12.2009, reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu”
Titlul executoriu depus la dosarul cauzei datează din anul 2012 și încă nu a fost pus în executare.
În cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 Cod Civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Față de considerentele arătate, tribunalul urmează a admite acțiunea.
Urmează a obliga pârâta la plata către reclamanta D. L. a dobânzilor legale aferente sumelor datorate pentru perioada 02.06._09 conform sentinței civile nr.3073/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 30.07.2012 și până la data plații efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către S. INVATAMANT PREUNIVERSITAR TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în numele și pentru reclamanta D. L., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. „I.L.C.”, cu sediul în Tulcea, ., nr.20, jud. Tulcea, având ca obiect drepturi bănești – dobânzi.
Obligă pârâta la plata către reclamanta D. L. a dobânzilor legale aferente sumelor datorate pentru perioada 02.06._09 conform sentinței civile nr.3073/20.06.2012, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 30.07.2012 și până la data plații efective.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 august 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
M. L. Șurculescu G. T. C. T.
GREFIER,
E. G.
Red.jud. ȘML/31.08.2015
Tehnored. gref. GE/02.09.2015
.>
← Pretentii. Sentința nr. 531/2015. Tribunalul TULCEA | Pretentii. Sentința nr. 554/2015. Tribunalul TULCEA → |
---|