Anulare decizie concediere.. Jurisprudență Contracte de muncă; Raporturi de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 301/A din data de 16.04.2015
C. muncii: art. 65 și art. 272.
Angajatoarea nu a fost în măsură să probeze existența unor motive concrete, întemeiate și obiective, de natură a justifica eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor prin operarea unei singure concedieri și păstrarea aceluiași număr de angajați - 139, reducând doar numărul posturilor de conducere de la 9 la 8 și majorând numărul posturilor de execuție de la 130 la 131, o asemenea abordare demonstrând, din contră, chiar posibilitatea de a i se fi oferit reclamantei un alt loc de muncă, iar nu de a fi concediată.
În motivarea deciziei de concediere s-a invocat faptul că s-a recurs la desființarea postului reclamantei pentru a se evita o suprapunere de atribuții, însă o atare afirmație este contrazisă de coexistența posturilor de director economic și șef serviciu economic în perioada detașării reclamantei la F. S. Târgu Mureș, corelativ cu exercitarea atribuțiilor acesteia de către alți angajați, prin delegare, postul reclamantei fiind desființat în chiar ziua în care aceasta urma să-și reia activitatea în cadrul regiei, după încetarea detașării, ceea ce confirmă lipsa unei cauze serioase, din perspectiva condițiilor impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
Prin Sentința civilă nr. 1739/4 decembrie 2014, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. M., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă "A. T."; Târgu Mureș, în sensul că:
- a anulat Dispoziția nr. 28 din 17.03.2014, emisă de pârâtă;
- a dispus reluarea activității reclamantei în cadrul regiei-pârâte pe postul de Șef Serviciu economic, deținut anterior emiterii dispoziției atacate;
- a obligat pârâta la acordarea către reclamantă a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada cuprinsă între data concedierii și până la momentul reluării efective a raporturilor de muncă dintre părți;
- a respins cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În adoptarea soluției menționate, Tribunalul a reținut că decizia de concediere contestată este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 65, coroborat cu art. 8 și art. 6 alin. 2 Codul muncii, întrucât desființarea locului de muncă al reclamantei nu a avut o cauză serioasă.
Astfel, analizând motivele acestei desființări, Tribunalul a subliniat faptul că pârâta nu a putut proba, în condițiile art. 272 din Codul muncii, existența recomandării Autorității Aeronautice Civile Române pentru desființarea postului de șef serviciu economic, la fel cum nu s-a dovedit lipsa de justificare financiară a postului în discuție, în condițiile în care nu s-a probat nici reducerea cheltuielilor de personal în bugetul aprobat pentru anul 2014, față de anul anterior.
De asemenea, pârâta nu a putut dovedi nici suprapunerea de atribuții invocată, între funcțiile de director economic și șef serviciu economic, prin depunerea fișelor posturilor respective, care au coexistat în organigrama pârâtei - lipsa acestei suprapuneri reale fiind demonstrată de delegarea altor persoane pe postul de șef serviciu economic în perioada în care reclamanta a fost detașată în cadrul unei alte instituții.
Pe de altă parte, serviciul economic care era condus de reclamantă nu a fost desființat efectiv, ci doar a fost eliminată titulatura acestuia, toate părțile sale componente (compartimentele economic, financiar și administrativ) fiind păstrate în continuare și prin hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 3/2014, chiar cu un număr sporit de funcții de execuție, care a crescut de la 7 la 10 posturi.
În plus, pârâta nu a putut proba existența vreunei situații de criză financiară a regiei-pârâte, care să fi impus înghețarea unui anumit număr de posturi, pe fondul reducerii cheltuielilor de personal în anul 2014, fiind puți verosimil că doar printr-o singură concediere (cea a reclamantei), o eventuală criză ar fi fost înlăturată.
În acest context, la care se adaugă lipsa concluziilor unui raport de audit intern, care să justifice obiectiv măsura desființării postului de șef serviciu economic prin argumente de specialitate concrete și verificabile, raportat la eficientizarea cuantificabilă a activității regiei-pârâte, Tribunalul a constatat că devine evident faptul că măsura desființării locului de muncă al reclamantei nu se sprijină pe o cauză serioasă.
Hotărârea anterior descrisă a fost atacată cu apel de către pârâtă, solicitându-se schimbarea integrală a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere faptul decizia de desființare a postului reclamantei a fost luată de Consiliul Județean Mureș, prin emiterea în acest sens a Hotărârii nr. 3/09.01.2014 privind aprobarea noii organigrame, act administrativ cu caracter individual ale cărui efecte au fost nelegal golite de conținut prin admiterea acțiunii reclamantei, întrucât emitentul actului nu a fost parte în proces și nu există o hotărâre de anulare sau de revocare a acestuia, deși reclamanta avea posibilitatea ca, în calitate de terț vătămat al actului administrativ amintit, să îl conteste în instanță, ceea ce nu a făcut.
Relativ la necesitatea desființării postului ocupat de reclamantă, apelanta a susținut că prin declarația martorului B. T. a făcut dovada recomandărilor Autorității Aeronautice Civile, care au constat în restructurarea Direcției operaționale prin creșterea numărului posturilor de execuție, iar în condițiile alocărilor bugetare aprobate pentru anul 2014, această restructurare nu era posibilă decât prin desființarea unui post de conducere, care, din punctul de vedere al cheltuielilor salariale mai mari, dădea posibilitatea creării a două posturi de execuție în cadrul respectivei direcții, ceea ce s-a și realizat, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-ar fi făcut dovada reducerii cheltuielilor de personal, în condițiile în care, deși acestea nu au fost reduse, au permis angajarea unui număr mai mare de persoane.
Sub același aspect, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții al regiei-pârâte, în care reprezentanții autorității tutelare au reținut, pe lângă propunerile și soluțiile de ordin organizatoric, și prevederile O.U.G. nr. 77/2013, potrivit cărora un serviciu se poate constitui doar pentru o structură de 7+1 posturi, or, prin reorganizarea Direcției Economico Financiare, postul de șef serviciu ar fi avut în subordine un număr de 4 angajați, respectiv, cei din cadrul compartimentelor contabilitate și financiar.
De asemenea, apelanta a susținut că în mod greșit s-a reținut în motivarea instanței de fond faptul că Serviciul economic nu ar fi fost desființat, schimbându-i-se doar titulatura, în condițiile în care prin Hotărârea nr. 3 din 2014 a Consiliului Județean Mureș s-a dispus și o reorganizare a compartimentelor, vechea organigramă (în care șeful de serviciu financiar-contabil avea în subordine compartimentul administrativ-întreținere) neavând nicio justificare, întrucât șeful de serviciu financiar-contabil are atribuții și subordonați doar din cadrul compartimentelor contabilitate și financiar.
În fine, s-a susținut că lipsa unui raport de audit nu poate conduce la concluzia că desființarea postului nu se sprijină pe o cauză serioasă, în condițiile în care păstrarea unui post de șef serviciu care să aibă în subordine un număr de 4 angajați nu este nici justificată și nici legală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în ambele instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată este legală și temeinică, angajatorul neproducând nicio probă pertinentă sub aspectul cauzei reale și serioase a desființării postului ocupat, urmărindu-se doar îndepărtarea sa din unitate, împrejurare confirmată prin aceea că după o concediere anterioară (efectuată în baza Dispoziției nr. 50/07.09.2012) și reintegrarea în funcție (dispusă prin Sentința civilă nr. 3926/18 decembrie 2012) a fost imediat detașată la F. S. Târgu Mureș (prin Dispoziția nr. 220/22.04.2013), iar în ziua următoare încetării detașării, Consiliul Județean a adoptat hotărârea de aprobare a noii organigrame și, implicit, de desființare a postului său, deși acesta fusese ocupat interimar pe perioada detașării de alte persoane.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata regiei-pârâte începând cu data de 16 iulie 1990, în funcția de director economic, iar prin Dispoziția nr. 40/14.08.2012, emisă de președintele consiliului de administrație, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă în baza prevederilor art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, pe motivul formulării de către angajator a unei plângeri penale împotriva acesteia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul penal.
Ulterior, prin Dispoziția nr. 50/07.09.2012, emisă în perioada de suspendare a contractului individual de muncă, reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, măsură care a fost anulată prin Sentința civilă nr. 3926/18.12.2012 (pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 7375/102/2012), iar prin Rezoluția din 28 septembrie 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. 5091/P/2012 și confirmată de prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș prin Rezoluția din 8 noiembrie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.
Cu toate acestea, reclamanta nu a fost reintegrată în funcție, dar la data de 21 ianuarie 2013, postul de director economic a fost atribuit unei alte persoane - G. L., care a exercitat respectiva funcție până la data de 31 ianuarie 2013, când, prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș, nr. 6/31.01.2013, s-a modificat organigrama regiei-pârâte, în sensul desființării postului de director economic și menținerii celui de șef serviciu economic, prin preluarea atribuțiilor celui dintâi.
Această hotărâre a fost anulată prin Sentința nr. 547/05.02.2014, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4517/102/2013 (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5801/11.11.2014 a Curții de Apel Târgu Mureș).
Între timp, prin Dispoziția nr. 25/31.01.2013, G. L. a fost numită în funcția de inspector de specialitate la Compartimentul marketing-contracte din cadrul Serviciului economic, iar prin Dispoziția nr. 28/31.01.2013, aceeași persoană a fost delegată de vicepreședintele consiliului de administrație al regiei-pârâte pe funcția de șef serviciu economic, funcție pe care a exercitat-o până la data de 16 aprilie 2013.
În baza celor dispuse prin Sentința civilă nr. 3926/18.12.2012, reclamanta a fost reîncadrată formal pe funcția de director economic, la data de 26 februarie 2013, pentru ca prin Dispoziția nr. 185/19.03.2013, să i se acorde preaviz începând cu data de 20.03.2013 și până la data de 16.04.2013, când urma să fie concediată pe motivul desființării postului ocupat, astfel cum s-a decis prin Hotărârea nr. 6/31.01.2013 a Consiliului Județean Mureș.
Prin aceeași dispoziție, i s-a oferit reclamantei ocuparea postului de șef serviciu economic, ofertă pe care aceasta a acceptat-o, fiind încheiat în acest sens, la data de 16 aprilie 2013, actul adițional nr. 4 la contractul individual de muncă, la aceeași dată încetând delegarea pe respectiva funcție a d-nei G. L..
La scurt interval de timp, însă, prin Dispoziția nr. 220/22.04.2013, pârâta a dispus detașarea reclamantei în funcția de contabil șef la Filarmonica de Stat Târgu Mureș, pentru o perioadă de 6 luni, ulterior prelungită prin Dispoziția nr. 60/18.10.2013, detașarea încetând la data de 9 ianuarie 2014, în baza Dispoziției nr. 2/08.01.2014, emisă de președintele consiliului de administrație al regiei-pârâte.
În perioada detașării reclamantei la F. S. Târgu Mureș, atribuțiile de șef serviciu economic au fost exercitate, prin delegare, de către angajatele G. L. și R. D. (22.04.2013 - 15.09.2013, respectiv, 21.10.2013 - 08.01.2014).
Între timp, postul de director economic a fost reînființat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 142/05.09.2013, post pe care a fost încadrată, începând cu data de 24 septembrie 2013, G. L. (în baza Dispoziției nr. 48/24.09.2013), astfel că din acest moment și până la data de 8 ianuarie 2014, în organigrama regiei-pârâte au coexistat posturile de director economic și șef serviciu economic.
Prin Adresa nr. 75/08.01.2014, F. S. Târgu Mureș a solicitat încetarea detașării reclamantei, începând cu data de 9 ianuarie 2014, solicitare căreia pârâta i-a și răspuns prin Adresa nr. 78/08.01.2014, în sensul că a fost emisă în acest scop Dispoziția nr. 2/08.01.2014, urmând ca din data de 9 ianuarie 2014 reclamanta să-și reia activitatea la vechiul loc de muncă.
Cu toate acestea, prin Adresa nr. 82/08.01.2014, regia-pârâtă a solicitat Consiliului Județean Mureș aprobarea unei noi organigrame, în care nu mai apărea postul de șef serviciu economic ocupat de reclamantă anterior detașării, iar noua structură organizatorică a fost imediat aprobată prin Hotărârea nr. 3/09.01.2014, având la bază Expunerea de motive nr. 194/08.01.2014, după care, prin Dispoziția nr. 28/17.03.2014, pârâta a dispus concedierea reclamantei, invocând în acest sens prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii și desființarea postului ocupat, ca urmare a reorganizării activității regiei.
Din perspectiva celor anterior expuse și având în vedere succesiunea în timp a evenimentelor relatate, sub aspectul măsurilor dispuse de regia-pârâtă în privința structurii sale organizatorice, Curtea a constatat ca fiind rezonabil justificată suspiciunea reclamantei, în sensul că desființarea locului său de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, urmărindu-se îndepărtarea sa din unitate.
Pe de altă parte, astfel cum corect a observat prima instanță, pârâta-angajatoare nu a fost în măsură să probeze existența unor motive concrete, întemeiate și obiective, de natură a justifica eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor prin operarea unei singure concedieri și păstrarea aceluiași număr de angajați - 139, reducând doar numărul posturilor de conducere de la 9 la 8 și majorând numărul posturilor de execuție de la 130 la 131, o asemenea abordare demonstrând, din contră, chiar posibilitatea de a i se fi oferit reclamantei un alt loc de muncă, iar nu de a fi concediată.
Astfel, în motivarea măsurii luate față de reclamantă, pârâta a invocat faptul că aceasta a fost determinată de punerea în aplicare a recomandărilor Autorității Aeronautice Civile Române, în sensul că fără desființarea postului de șef serviciu economic nu ar fi fost posibilă reorganizarea Direcției operaționale, reorganizare impusă de creșterea traficului aerian, însă nu a depus la dosar pretinsele recomandări, astfel că sub aspect probator este lipsită de relevanță, din perspectiva apărărilor pârâtei, declarația martorului B. I.-T., ale cărui aprecieri nu pot fi privite decât ca fiind subiective, în contextul în care acesta ocupa chiar funcția de director operațional în cadrul regiei, arătând, de altfel, doar că prin aprobarea noii organigrame ar fi fost rezolvată o problemă de supra/subdimensionare a unor compartimente, însă fără date concrete în acest sens.
De asemenea, pârâta a invocat în motivarea deciziei de concediere faptul că s-a recurs la desființarea postului reclamantei pentru a se evita o suprapunere de atribuții, însă o atare afirmație este contrazisă de coexistența posturilor de director economic și șef serviciu economic în perioada detașării reclamantei la F. S. Târgu Mureș, corelativ cu exercitarea atribuțiilor acesteia de către alți angajați, prin delegare, postul reclamantei fiind desființat în chiar ziua în care aceasta urma să-și reia activitatea în cadrul regiei, după încetarea detașării, ceea ce confirmă lipsa unei cauze serioase, din perspectiva condițiilor impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
În ceea ce privește invocarea unor argumente de ordin financiar, în sensul că menținerea postului de șef serviciu economic nu se justifică, întrucât acesta ar avea în subordine doar un număr de 4 angajați, Curtea a constatat că Tribunalul a reținut în mod corect faptul că o asemenea apărare nu poate fi primită, în condițiile în care pârâta nu a probat existența unei reduceri a cheltuielilor de personal în bugetul aprobat pentru anul 2014, față de cel anterior, corelat și cu neîntocmirea unui raport de audit intern prin care să se justifice din punct de vedere economic și obiectiv necesitatea desființării respectivului post, în sensul evidențierii unor elemente concrete și verificabile, din perspectiva scopului urmărit, acela al eficientizării activității.
Prin urmare, Curtea a constatat că simpla împrejurare a invocării în sprijinul măsurii dispuse a Hotărârii nr. 3/09.01.2014, prin care s-a aprobat de către Consiliul Județean Mureș noua organigramă a regiei-pârâte, în care nu mai apare postul ocupat de reclamantă anterior detașării, nu este de natură a confirma existența unei cauze reale a desființării locului de muncă, fiind lipsită de relevanță sub acest aspect împrejurarea că respectivul act administrativ nu a fost revocat sau anulat prin intermediul unei acțiuni în contencios administrativ, cum greșit pretinde apelanta.
De asemenea, pentru argumentele anterior expuse, nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia în mod greșit Tribunalul nu ar fi avut în vedere expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, cu referire la incidența prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, Curtea subliniind sub acest aspect faptul că în cadrul unei contestații formulate împotriva concedierii dispuse în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, precum cea în discuție, instanța este chemată a verifica doar dacă desființarea locului de muncă este efectivă și dacă aceasta are o cauză reală și serioasă, o astfel de măsură neputând disimula realitatea, prin generarea intenționată a unor eventuale situații de încălcare a ordinii de drept.
Or, astfel cum corect a observat prima instanță, în urma pretinsei restructurări au rămas în componența Direcției economico-financiare toate cele trei compartimente care anterior formau Serviciul economic condus de reclamantă (compartimentul contabilitate, compartimentul financiar și compartimentul administrativ), ba chiar cu un număr sporit de funcții de execuție (10, în loc de 7), sens în care este corectă și concluzia potrivit căreia ne aflăm în ipoteza unei desființări formale, iar nu efective, fiind eliminată doar titulatura respectivului serviciu.
Cât despre critica susținută prin invocarea faptului că nu ar fi justificată menținerea postului reclamantei, întrucât șeful de serviciu economic are atribuții și subordonați doar din cadrul compartimentelor contabilitate și financiar, iar nu și din compartimentul administrativ-întreținere, Curtea a reținut că o atare afirmație este contrazisă de chiar împrejurarea că respectiva structură organizatorică a fost apreciată ca fiind oportună de către regia-pârâtă până la momentul încetării detașării reclamantei, când brusc, a devenit inoportună, ceea ce confirmă, din nou, absența cauzei reale și serioase a desființării postului în discuție.
Prin urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că soluția criticată prin apelul dedus judecății este legală și temeinică, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac ca nefondată.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata în favoarea intimatei a cheltuielilor de judecată suportate în apel, cu titlu de onorariu avocațial, însă nu și a celor aferente judecății în primă instanță (potrivit chitanței de la fila 28, dosar apel), observându-se sub acest aspect că în fața primei instanțe nu s-a făcut o astfel de dovadă (acesta fiind și motivul pentru care nu au fost acordate cheltuieli de judecată), iar reclamanta nu a înțeles să declare apel.
| ← Acţiune răspunderea patrimonială a angajatorului. Cadru... | Contestarea încetării de drept a contractului individual de muncă → |
|---|
