CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. Politică socială. Art. 141 din Tratatul CE. Principiul egalității de remunerare între lucrători de sex masculin și cei de sex feminin. Vechimea drept element de determinare a remunerării.
| Comentarii |
|
(C.J.C.E., Marea Cameră, Hotărârea din 3 octombrie 2006 în cauza C-17/05 B.F. Cadman c. Health & Safety Executive)
- în extras -
Situația de fapt și de drept aplicabilă în cauză: Dna. Cadman era salariată în cadrul Health & Safety Executive (HSE). în 2001, aceasta a sesizat Employment Tribunal (Tribunalul de Muncă) cu o acțiune întemeiată pe Legea egalității de remunerare din 1970 (Equal Pay Act 1970); la data respectivă, ea ocupa de aproape 5 ani un post de conducere, în calitate de inspector de gradul 2. Aceasta a luat ca persoane de referință patru colegi de sex masculin, inspectori de gradul 2, care primeau o remunerație mai mare decât ea. La data introducerii acțiunii, colegii reclamantei aveau o vechime mai mare decât aceasta din urmă, dobândită în parte în posturi inferioare.
Instanța în cauză a precizat că, în temeiul legii, clauzele contractului de muncă referitoare la remunerare trebuiau modificate, astfel încât să nu fie mai puțin favorabile decât cele care figurează în contractele de muncă ale celor patru persoane de referință. HSE a atacat decizia respectivă în fața Employment Appeal Tribunal, instanță care a apreciat, pe de o parte, că, având în vedere pct. 25 din considerentele Hotărârii în cauza C-109/88, Dan-foss I, o inegalitate de remunerare ce rezultă din aplicarea unui criteriu de vechime nu trebuie justificată în mod special, iar pe de altă parte, că, presupunând necesitatea unei astfel de justificări, Employment Tribunal a comis o eroare de drept în aprecierea acesteia.
Reclamanta a formulat apel în fața Court of Appeal (Curtea de Apel), aceasta din urmă apreciind că diferențele de remunerare invocate de către reclamantă se explică prin structura sistemului de remunerare, iar HSE aplica un sistem al creșterilor salariale ținând cont de vechimea în funcție, care este astfel recompensată. Odată ce femeile titulare ale gradului 2 au o vechime medie în funcție mai redusă decât cea a bărbaților, recurgerea la criteriul vechimii drept element de determinare a remunerației ar avea consecințe dezavantajoase pentru femei. în plus, instanța a constatat că, potrivit Equal Opportunities Commission (Comisia pentru Egalitate de Șanse), apreciere acceptată de toate părțile în litigiu, în Marea Britanie, dar și în cuprinsul întregii UE, vechimea în funcție a lucrătorilor de sex feminin, luată ca întreg, este mai redusă decât cea a lucrătorilor de sex masculin, iar, în consecință, utilizarea acestui element pentru determinarea remunerării are un rol important în păstrarea diferențelor între aceste două categorii de lucrători.
Instanța națională nu era sigură dacă practica C.J.C.E. s-a îndepărtat de la constatarea din Hotărârea în cauza Danfoss, potrivit căreia „angajatorul nu trebuie să justifice în mod special recurgerea la criteriul vechimii în funcție", având în vedere hotărâri recente, precum cea în cauza C-184/89 Nimz, în cauza C-1/95 Gersterși, respectiv, în cauza C-243/95 Hill și Stapleton. în acest sens, ea a precizat și faptul că nu este convinsă de argumentul HSE, referitor la împrejurarea că domeniul de aplicare al Hotărârii în cauza Danfoss s-ar fi modificat prin practica ulterioară a Curții doar în legătură cu lucrătorii cu program redus și că, prin urmare, criteriul vechimii în funcție nu ar avea nevoie de nicio justificare obiectivă, cu excepția relației cu respectivii lucrători.
în aceste condiții, instanța națională a adresat Curții multe întrebări, printre care și „Dacă un angajator aplică criteriul vechimii drept element pentru stabilirea remunerării, această aplicare antrenând diferențe între lucrătorii masculini și cei feminini în cauză, art. 141 din Tratatul CE impune respectivului angajator să justifice în mod special recurgerea la acest criteriu? Dacă răspunsul depinde de circumstanțe, care sunt aceste circumstanțe?”
Concluziile Curții și hotărârea pronunțată: Regimul general rezultat din art. 141 alin. (1) din Tratatul CE. Curtea a reafirmat practica sa (pct. 11 din Hotărârea pronunțată în cauza C-320/00 Lawrence și alții), potrivit căreia, în primul rând, în sensul art. 141 alin. (1) din Tratatul CE, aceeași activitate ori o activitate cu aceeași valoare trebuie remunerată în același mod, indiferent dacă este efectuată de către un lucrător de sex masculin ori de către un lucrător de sex feminin, iar în al doilea rând, principiul în cauză reprezintă o expresie specifică a principiului general al egalității, parte a fundamentelor Comunității, ce interzice tratarea în mod diferit a situațiilor comparabile, cu excepția cazului în care diferența este justificată în mod obiectiv. Articolul în cauză vizează nu numai discriminarea directivă, ci și pe cea indirectă.
Pe de altă parte, art. 141 din Tratatul CE, asemenea fostului art. 119 CEE, trebuie interpretat în sensul că, atunci când există o aparență de discriminare, angajatorul este cel care trebuie să probeze că practica în cauză este justificată prin factori obiectivi, independenți de orice discriminare întemeiată pe sex (a se vedea pct. 16 din Hotărârea pronunțată în cauza C-33/89 Kowalska); în plus, practica respectivă trebuie să fie proporțională (a se vedea pct. 37 din Hotărârea pronunțată în cauza C-170/84 Bilka).
Recurgerea la criteriul vechimii în funcție
Curtea a reamintit că la pct. 24 și 25 din considerentele Hotărârii în cauza Danfoss a precizat că angajatorul nu trebuie să justifice în mod special recurgerea la respectivul criteriu, recunoscând astfel, în special, că recompensarea experienței dobândite pentru a permite lucrătorului să exercite mai bine sarcinile sale constituie un obiectiv legitim al politicii salariale.
Vechimea în serviciu este corelată cu experiența, în consecință angajatorul este liber să recompenseze vechimea în funcție fără a trebui să stabilească importanța acesteia în îndeplinirea sarcinilor atribuite angajatului.
în aceeași hotărâre, nu a fost exclusă totuși posibilitatea existenței necesității justificării în detaliu, de către angajator, a recurgerii la criteriul vechimii, în special, de exemplu, atunci când lucrătorul aduce elemente probatorii susceptibile de a ridica îndoieli serioase cu privire la caracterul adecvat pentru atingerea obiectivului menționat în situația recurgerii la respectivul criteriu. în astfel de situații, angajatorul trebuie să dovedească proporționa-litatea criteriului. Potrivit Curții, nu este necesară, pentru justificarea utilizării unui criteriu, recurgerea la situația lucrătorilor în cauză, însă trebuie evaluată în mod obiectiv natura activității de îndeplinit (pct. 13 din Hotărârea pronunțată în cauza C-237/85 Rummler).
| ← Presupusă discriminare salarială a judecătorilor în raport... | CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.... → |
|---|
