Presupusă discriminare salarială a judecătorilor în raport cu procurorii
| Comentarii |
|
(Curtea de Apel București, decizia nr. 62/R din 7 ianuarie 2010)
Prin sentința civilă nr. 354 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanții E.E., N.T. și alții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, să se constate că în calitate de judecători la Curtea de Apel București sunt discriminați în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T, sub aspectul remunerației diferite a muncii, deși desfășoară o activitate juridică similară, fiind prejudiciați cu sumele aferente diferenței de indemnizație începând cu 1 ianuarie 2005; să se dispună obligarea pârâților la înlăturarea pe viitor a discriminării, la plata prejudiciului cauzat prin neachitarea aceleiași indemnizații, constând în plata drepturilor aferente începând cu anul 2001 și de la 1 martie 2003 până în prezent, iar începând cu luna aprilie 2006 să fie obligați la plata indemnizației corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19, cu dobânda legală și cu indexarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului până la momentul efectuării plăților; efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Reclamanții E.E., N.E., N.J., E.E., D.N., E.G., E.O., D.E., E.B., S.D., V.F., P.B.E., F.T., E.O., H.O.D., B.B.N., D.T.F., S.M., S.E., N.M., D.T. au declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. Instanța de recurs, în raport cu pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, a apreciat soluția primei instanțe ca fiind legală și temeinică și a respins recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din O.G nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întru totul aplicabile și în speță, întrucât recurenții-reclamanți afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nicio instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că în cazuri precum cel din prezenta pricină, în care situația pretins discriminatorie decurge din existența unor acte normative cu putere de lege, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
în aceste condiții și întrucât nu se poate considera că există discriminare, nu pot fi luate niciun fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Ca atare, nu pot fi acordate nici drepturile bănești pretinse prin acțiune.
În sensul celor de mai sus sunt considerentele și dispozițiile Deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008 a Curții Constituționale, care și ea este obligatorie conform art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată. Prin această decizie, s-a constatat că „dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Efectele acestei decizii sunt și mai energice decât cele ale celorlalte decizii precitate ale instanței de contencios constituțional, deoarece consacră teza că O.G. nr. 137/2000 este în întregime neconstituțională, în măsura în care dispozițiile sale sunt interpretate în sensul interzis arătat în dispozitivul deciziei.
Așa fiind, este evident că instanțele de judecată nu pot aplica în cazul recurenților-reclamanți prevederi cuprinse în acte normative care nu se referă strict la categoria lor socio-profesională (judecători) ori să creeze alte norme pe cale judiciară, prin care să le acorde despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Comentariu
În această cauză instanța a respins acțiunea cu motivarea că discriminarea invocată de reclamanti rezultă din acte normative. La soluționarea cauzei s-a tinut cont de deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că instanțele de judecată nu pot acorda drepturi cuprinse în acte normative care se referă la o altă categorie de personal decât cea din care fac parte reclamanții.
| ← Dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Modificarea... | CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.... → |
|---|
