Completare carnet de muncă. Decizia 227/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 227/
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina
Grefier - -grefier șef secție civilă
-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către pârâtaCOMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂîmpotriva sentinței civile nr. 764 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, în litigiu de muncă având ca obiect completare carnet de muncă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2010, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta Compania Națională Ferate CFR SA-Sucursala Regională CF G solicitând a se constata că perioada lucrată între 01 noiembrie 1990-01.02.1999 și 01.04.1991-01.03.1994 la Secția Instalații de Adjud se încadrează în grupa I de muncă și să fie obligată pârâta să-i înscrie această mențiune în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că a fost salariatul pârâtei ca electrician și macaragiu, a fost încadrat în gr. II de muncă deși această activitate potrivit Ordinului 50/1990 HG 874/1990, ordinul 125/1990 se încadrează în grupa II de muncă.
A depus la dosar copie carnet de muncă și practică judiciară.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii motivat de faptul că pârâta a aplicat Ordinul nr.50/1990 iar reclamantul trebuia să atace acest ordin al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
A invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei întrucât în 2004 s-a înființat SC CFR societate care a preluat personalul și carnetele de muncă.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât după 02.03.1990 activitatea desfășurată de petent a fost încadrată în grupa II de muncă de anexa 2 pct. 109 din Ordinul nr.125/1990 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
În urma analizării probelor administrate, prin sentința civilă nr. 765/15.12.2009 Tribunalul Vranceaa respins excepțiile invocate de pârâtă și admițând acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată a obligat pârâta să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al acestuia.
A reținut instanța de fond că meseria desfășurată de reclamant se încadrează în anexa I, locul lui de muncă încadrându-se în grupa I de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care a susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, meseria de electrician încadrându-se în anexa II la poziția 210 pentru care salariații pot beneficia de grupa a-II-a de muncă.
Recursul de față este fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor pct. 1 alin. 1 din Ordinul nr. 50/1990"în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa", iar potrivit pct. 2 din ordin "în grupa a-II-a de muncă e încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa II ".
Potrivit dispozițiilor pct. 6 din ordin "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective."
Potrivit dispozițiilor pct. 13 din Ordinul nr. 50/1990 perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990, care înlocuiește Ordinele nr. 59/1969, nr. 105/1976 și nr. 210/1977 ale Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății.
Activitatea desfășurată de petent era încadrată în grupa a- -a de muncă astfel că instanța nu poate schimba această încadrare fără încălcarea dispozițiilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990.
Din ansamblul probelor administrate Curtea reține faptul că activitatea desfășurată de intimat a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă iar înscrierile făcute în carnetul de muncă al acestuia au fost făcute în concordanță cu dispozițiile legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei și modificând hotărârea instanței de fond va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de către pârâtaCOMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂîmpotriva sentinței civile nr. 764 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică hotărârea Tribunalului Vrancea nr. 765/15.12.2009 în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. GP/05.03.2010
decizie VM/16.03.2010
4 ex./16.03.2010
Fond: Tribunalul Vrancea - judecători: + și
asistenți judiciari:.
com. 2 ex./17.03.2010
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, George Popa, Gabriela Valentina
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 648/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 1075/2008. Curtea de Apel Alba Iulia → |
---|