Conflict de muncă. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 173
Ședința publică de la 06 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta "AGRICOLA 96 " împotriva sentinței civile nr. 1794 din 7 XI 2008 Tribunalului Iași, intimat fiind, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă și avocat pentru intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Avocat depune la dosar copie de pe Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a intimatului, emisă în dosarul nr. 410/P/2007 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 21 VII 2008.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier jr., având cuvântul în susținerea recursului, față de probele administrate, solicită admiterea recursului și desființarea apărărilor formulate de intimat. Să se constate că prejudiciul este cert așa cum reiese și din raportul de expertiză și inventar. Intimatul a avut ca atribuții de serviciu și gestiunea pieselor de schimb. În consecință solicită admiterea recursului și obligarea acestuia la plata prejudiciului.
Avocat având cuvântul pentru intimat solicită respingerea recursului cu menținerea punctelor de vedere din întâmpinare. S-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului, că ar fi produs un prejudiciu unității. Singura probă de care s-au folosit a fost o expertiză contabilă însă în privința persoanelor care se fac vinovate de prejudiciu nu rezultă că s-ar face vinovat exclusiv intimatul. Unitatea a dat dovadă de neglijență. Nu este o legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta intimatului. Singura justificare a societății a fost încrederea acordată angajatului, insă el nu era gestionar de profesie ci inginer mecanic. Din facturile depuse la termenul anterior în nr. de 204, doar în 57 este delegat intimatul. In acea unitate era un haos total, erau mai mulți gestionari, nu existau atributii bine determinate. Consideră că în recurs nu s-a administrat nici o probă relevanta. În consecință solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă 1794/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași au fost respinse atât excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul cât și acțiunea reclamantei - " 96" SA în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta, prin cererea introductivă, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 87.330,18 lei cu titlu de prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 283 (1) lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cazul acțiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite este aplicabil art. 8 din Decretul 167/1958 care prevede: "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul cunoscut sau trebuie să cunoască, atât paguba cât și pe cel ce răspunde de ea.
Prin urmare, termenul începe să curgă nu de la data producerii pagubei, ci de la data la care reprezentantul legal al angajatorului luat cunoștință că s- produs prejudiciul.
Pentru aceste considerente, excepția prescripției dreptului la acțiune fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 270(1) Codul muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru exista posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale angajatului este necesar să existe un contract valabil, un prejudiciu, un fapt generator constând în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, din culpă contractului și legătura de cauzalitate.
Între cele două părți există încheiat un contract de muncă începând cu data de 01.01.2001.
În raportul de expertiză întocmit de d-nele. expert și s- reținut că lipsa în gestiune stabilită în baza inventarului din 31.12.2005 este de 87.330,18 lei și că în exercitarea atribuțiilor specifice muncii de gestionar, pârâtul respectat doar parțial regulile muncii de gestionar.
La pct.3 din concluziile raportului de expert sunt menționate cauzele care au condus la apariția lipsei în gestiune, respectiv omisiunea întocmirii unor facturi de ieșire din gestiune pentru unele piese, ceea ce constituie un mod defectuos de lucru al gestionarului, dar și faptul că nu au fost valorificate de către angajator inventarele anterioare (2000-2004), iar în cadrul analizei obiectivului nr. 5 al expertizei se menționează ca și cauză ce favorizat modul de lucru defectuos al gestionarului, neglijența conducerii societății cu privire la tratarea inventarelor.
Drept urmare, prejudiciul nu fost cauzat din culpa exclusivă salariatului, la producerea lui existând și culpă angajatorului.
Mai mult, nu există certitudine nici cu privire la întinderea prejudiciului, la punctul 8 din concluziile raportului de expertiză specificându-se că paguba de 87.330,18 lei poate proveni din întreaga perioadă de gestiune, adică și din perioadele anterioare anului 2004 pentru care au fost efectuate inventare, nevalorificate ulterior din culpa angajatorului.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 270(1) din Codul muncii, instanța de fond respins acțiunea formulată de reclamantă.
Cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - 96 SA, considerând-o nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A invocat recurenta faptul că tribunalul nu a apreciat corect și nu a analizat cauza în raport de probele administrate, reținând eronat că acțiunea este nefondată doar pentru că a existat o fișă a postului pentru pârâtul-intimat iar acesta nu a preluat gestiunea pe bază de proces-verbal. Faptul că salariatul era gestionar rezultă din capitolul 2 al contractului de muncă, acesta comandând piesele de schimb, primindu-le în gestiune pe baza procesului-verbal de recepție, și apoi livrându-le beneficiarilor.
A mai susținut recurenta că deși nu au existat inventare anuale ale gestiunii, instanța de fond putea stabili perioada din care provine paguba luând în considerare faptul că gestiunea a fost înființată în a doua Jaa nului 2001 și coordonată doar de către pârâtul-intimat, acesta bucurându-se de încredere din partea conducerii.
A mai arătat recurenta că deși din probatoriul administrat la fond rezultă cu certitudine întinderea prejudiciului, tribunalul în mod eronat a apreciat contrariul.
Intimatul a formulat întâmpinare la recursul societății, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Iași. A susținut în esență intimatul că în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.270 din Codul muncii, ce reglementează răspunderea patrimonială a salariaților.
În recurs s-au depus înscrisuri: facturi fiscale datând din perioada 02.07.2003 - 26.06.2006 (filele 15-219 dosar recurs), ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași de scoatere de sub urmărire penală datată 21.07.2008 (dosar 410/P/2007).
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Așa cum judicios s-a reținut și la fond, pentru a se putea antrena răspunderea patrimonială a unui salariat pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca acestuia, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, existența unui contract de muncă valabil, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și paguba produsă, vinovăția salariatului. Dispozițiile art.270 din Codul muncii sunt aplicabile, conform art.24 din Legea 22/1969, și angajaților ce au calitatea de gestionari.
Conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, prejudiciul este de 87.330,18 lei însă perioada în care s-a produs acesta nu a fost posibil a fi stabilită cu certitudine. Astfel, la fila 10 dosar fond se precizează că "lipsurile puteau să apară din anii anteriori" perioadei 2001-2005 în care salariatul a fost angajatul societății, pârâtul-intimat nesemnând nici un inventar organizat în tot acest timp.
Chiar presupunând că acesta avea atribuții de gestionar conform contractului de muncă, deși nu a existat în speță o fișă a postului, este fără echivoc că atât timp cât nici expertiza efectuată în dosarul penal nu stabilește că prejudiciul se datorează exclusiv faptei ori vinovăției proprii a salariatului, reținând practic și culpa societății, în mod corect a apreciat tribunalul că nu sunt întrunite cumulativ condițiile legale anterior menționate pentru atragerea răspunderii pârâtului.
Critica recurentei conform căreia o parte a pieselor de schimb primite în gestiune ar fi fost livrate de salariat către alte destinații, întrucât acesta este administrator unic la o societate ce are același obiect de activitate, este o simplă afirmație, nesusținută de probatoriul administrat în cauză și, ca atare, nu poate fi avută în vedere.
Nici afirmația pârâtei-recurente că pe parcursul derulării raporturilor de gestiune (1.01.2001 - 31.12.2005) salariatul nu a semnat nici un inventar întrucât s-a bucurat de încredere din partea societății nu este relevantă în raport de dispozițiile incidente în speță și nu poate fi primită, pasivitatea angajatorului neputând constitui temei pentru antrenarea răspunderii patrimoniale fără îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevazute de art.270(1) din Codul muncii.
In ceea ce priveste inscrisurile noi (facturile) depuse la filele 15-219 dosar recurs, nici acestea nu pot susține ideea vinovăției exclusive a fostului salariat, doar o parte dintre acestea avându-l înscris la rubrica "delegat" pe pârâtul-intimat.
Față de cele reținute, Curtea, constatând că prima instanță a interpretat și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în raport de probele administrate și neexistând în cauză alte motive de casare ori modificare, în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința recurată.
Va fi respinsă cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - " 96" SA împotriva sentinței civile nr.1794/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
24.III.2009.-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 519/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 795/2009. Curtea de... → |
|---|
