Conflict de muncă. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 181

Ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - "" SRL împotriva sentinței civile nr.1293 din 8.11.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta - "" SRL, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar precizări de către intimatul, precizări care nu au fost comunicate recurentei.

Avocat pentru recurenta - "" SRL depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurenta - "" SRL solicită admiterea recursului. Arată că în mod greșit Tribunalul Vaslui nu le-a acordat cheltuielile de judecată, deși a respins cererea reclamantului. Precizează că la fila 10 din dosarul nr- al Tribunalului Vaslui se află chitanța nr.- din 11.10.2007 în valoare de 1000 lei care a fost depusă de apărătorii pârâtei - "" SRL. Cu cheltuieli de judecată în recurs. Depune la dosar chitanța nr. 43 din 11.03.2008 în valoare de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr.1293/8.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, a fost admisă excepția tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimată și, în consecință, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva sentinței civile nr.219/15.02.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ""

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Calea extraordinară de atac a revizuirii se exercită conform dispozițiilor art.324(1) pct.1 Cod procedură civilă, în cazurile prevăzute de art.322 pct.1, 2, 7 alin.1 Cod procedură civilă în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.

În cazul de față, deși revizuientul nu a indicat expres textul de lege în baza căruia și-a întemeiat revizuirea, motivele invocate se încadrează în dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă.

Verificându-se dosarul nr- al Tribunalului Vaslui, s-a constatat că sentința civilă nr.219 din 15 februarie 2007 - definitivă și executorie - pronunțată în acest dosar, a fost comunicată reclamantului la data de 16 martie 2007.

Față de această dată, cererea de revizuire formulată de este introdusă cu mult peste termenul prevăzut de art.324 pct.1 Cod procedură civilă și, în consecință, este tardivă, fiind respinsă ca atare.

Intimata a solicitat cheltuieli de judecată, dar având în vedere că actele depuse nu justifică cheltuielile cerute, a fost respinsă această cerere de către instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Susține că a depus la dosar chitanța ce justifică plata onorariului de avocat în cuantum de 1000 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, instanța putea doar să micșoreze sau să majoreze onorariul și nu să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.

În mod corect a reținut prima instanță că actele depuse de intimata-recurentă nu justifică cheltuielile cerute.

Astfel, pe chitanța nr.-/11.10.2007, aflată la fila 10 dosar fond, se menționează că suma de 1000 lei reprezintă "contravaloare factură nr.-/11.10.2007".

Ori, în condițiile în care nu s-a depus această factură nici la fond, nici în recurs, iar pe chitanță nu este trecut numărul contractului de asistență juridică menționat pe împuternicirea avocațială și nici numărul de dosar, nu se poate trage concluzia că suma plătită reprezintă contravaloarea onorariului datorat în prezenta cauză.

Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.1293 din 8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

18.IV.2008

Tribunalul Vaslui: -

-

Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

07 Aprilie 2008

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Iasi