Conflict de muncă. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Rom nia
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 37
Ședința publică din 16 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Universitatea din împotriva sentinței civile nr. 3354 pronunțată la 16 octombrie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect contestație împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta intimată avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la 9 ianuarie 2009, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Arată că în mod corect a reținut instanța de fond că decizia de concediere disciplinară nu a fost emisă în termen de treizeci de zile de la data constatării faptei și că este nulă decizia de concediere, solicitând instanței să aibă în vedere la soluționarea cauzei și susținerile din întâmpinare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 9 septembrie 2008 sub nr. 6755/30, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Universitatea din O solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 705/25 iulie 2008; să dispună reintegrarea ei pe postul avut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3354 pronunțată la 16 octombrie 2008, instanța a admis excepțiile tardivității emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și a nulității deciziei prevăzute de art. 268 (2) Codul Muncii și art. 267 (1) și (2) Codul Muncii, a respins excepția prevăzută de art. 76 Codul Muncii invocată de reclamantă ca neîntemeiată, a admis contestația reclamantei, a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 705/25 iulie 2008 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă; a obligat intimata la plata drepturilor salariale majorate și indexate începând cu data desfacerii contractului de muncă - 25 iulie 2008 și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat întemeiată excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, motivat de faptul că potrivit art. 268 alin. 1 Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
In speță, conducerea unității a luat cunoștință la 21 ianuarie 2008, respectiv hotărârea adoptată de Senatul Universității din 21 ianuarie 2008 în care apare mențiunea că a fost aprobată întocmirea unei comisii de cercetare disciplinară pentru sancționarea reclamantei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
A mai reținut că din foile colective de prezență pe lunile martie-aprilie-mai 2008 s-a putut cunoaște lipsa la stagiile pe aceste luni.
A mai reținut că la emiterea deciziei contestate au fost nesocotite dispozițiile art. 267 Codul Muncii, salariata nefiind convocată cu respectarea cerințelor art. 267 (2) Codul Muncii, în înștiințarea nr. 10309/15 iulie 2008 nefiind menționate obiectul cercetării raportat la decizia de sancționare emisă, ceea ce lezează dreptul de apărare a reclamantei în cursul cercetării administrative.
S-a mai reținut că în decizia de sancționare, pârâta nu a menționat faptele comise în mod concret de către reclamantă și că decizia de sancționare nu a fost comunicată în termen de 5 zile de la data emiterii, fapt de natură a atrage nulitatea deciziei de sancționare potrivit art. 268 (3) Codul Muncii.
In privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
In termen legal, impotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Univesitatea din O, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat a solicitat suspendarea executării hotărârii până la soluționarea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii contestației.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente speței, că instanța a ignorat faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 128/1997 și că tardivitatea emiterii deciziei de sancționare trebuie analizată în conformitate cu dispozițiile art. 122 (1) din Legea nr. 128/1997 care prevede că "cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se face în cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată la registratura generală a instituției de învățământ superior, dispoziții în raport de care decizia de sancționare a fost emisă în termen de 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată la registratura generală a instituției de învățământ superior.
Mai arată că a luat la cunoștință de abaterile savârșite de reclamantă la 10 iulie 2008 când a fost înregistrată la registratura generală a instituției adresa nr. 5416/8 iulie 2008.
Arată că în cauză cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 119 (1) și 120 din Statutul personalului didactic, reclamanta fiind convocată în fața Comisiei de disciplina cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă aceasta nu s-a prezentat la convocare; că în decizie sunt descrise faptele savârșite de reclamantă, inclusiv temeiul de drept al aplicării sancțiunii.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în mod corect prima instanță a soluționat cauza pe excepția tardivității, deoarece atât pe dispozițiile art. 268 (1) Codul Muncii și 122 (1) din Legea nr. 128/1997, este instituit un termen unic pentru emiterea deciziei de conecdiere și anume de 30 de zile de la data constatării abaterii disciplinare.
Apreciază că consemnarea la registratură este doar o formalitate suplimentară în sarcina angajatorului, instituită în favoarea angajaților, nicidecum o facilitate acordată angajatorului încât acesta să poată da, după bunul său plac, aparența că a luat cunoștință de săvârșirea abaterii într-un moment mai apropiat de cel al emiterii deciziei de concediere.
In ce privește nulitatea deciziei de concediere arată că instanța a aplicat în mod corect dispozițiile legale; că angajatorul a convocat, în scris, pe intimată, arătând data, ora și locul întrevederii, însă nu a precizat obiectul și nici că este vorba despre o convocare în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile și că sancțiunea este nulitatea absolută, deoarece în caz contrar s-ar încălca dreptul la apărare al angajatului; că decizia de concediere este nulă și datorită conținutului ei, în care nu s-a individualizat nici măcar contractul de muncă desfăcut.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In mod greșit instanța de fond a reținut că decizia de concediere disciplinară ar fi fost emisă tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii.
Conform acestor dispoziții legale, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Termenul curge nu de la data semnalării faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces verbal etc) având o dată certă, prin înregistrarea în registrul general al unității).
Totodată, acest termen nu curge de la data la care comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată de conducerea societății cu solicitarea de a proceda la cercetarea "evenimentelor", ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii prin referatul înregistrat la registratura unității.
In speță, acest termen nu a fost depășit având în vedere că prin adresa nr. 10084/10.07.2008 a fost sesizată conducerii Universității din O absența reclamantei de la serviciu o perioadă de timp mai mare de 15 zile calendaristice, iar referatul comisiei disciplinare prin care se constată săvârșirea abaterii disciplinare și se propune sancțiunea desfacerii contractului de muncă al reclamantei a fost înregistrat la registratură la 18 iulie 2008 sub nr. 10618.
In mod corect însă a procedat instanța de fond la constatarea nulității deciziei de concediere.
Conform prevederilor art. 267 alin. 2 Codul Muncii, punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinare îl reprezintă convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de către angajator să realizeze această operațiune precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
In convocarea nr. 10309/15 iulie 2008, reclamanta este convocată pentru 18 iulie 2008 în vederea analizării situației activității.
Obiectul convocării "analiza situației activității" este un obiect general, prin convocare, reclamantei trebuind să i se aducă la cunoștință că este cercetată disciplinar pentru absențe nemotivate de la serviciu din perioada martie - aprilie-mai, pentru ca în raport de aceste elemente, aceasta să cunoască motivul convocării și să-și pregătească apărarea.
Menționarea obiectului cercetării disciplinare este necesară pentru a da posibilitatea angajatului de a-și exercita dreptul de a formula apărări.
Câtă vreme reclamantei nu i s-a adus la cunoștință că în privința ei a fost declanșată cercetarea disciplinară și în concret abaterea disciplinară care i se impută, neprezentarea salariatului la cercetarea disciplinară nu îndreptățește unitatea să aplice sancțiunea fără efectuarea cercetării, angajatul fiind privat de dreptul de apărare.
Neindicarea obiectului convocării face ca absența salariatului ca convocare să nu poată fi considerată ca un refuz de prezentare la audiere, care să îndreptățească aplicarea sancțiunii fără efectuarea cercetării prealabile.
Sancțiunea care intervine în această situație este nulitatea.
Soluționarea cauzei în mod corect pe această excepție, face de prisos analizarea condițiilor formale ale deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor art. 268 (2) literele a și d Codul Muncii.
Cum în mod corect instanța de fond a soluționat cauza și pe excepția nulității deciziei de concediere disciplinară,chiar dacă în mod greșit a fost soluționată excepția tardivității, recursul se impune a fi respins pentru considerentele mai sus arătate, cu substituirea motivării primei instanțe.
Față de cele de mai sus, in baza art. 312 alin. 1 cod procedura civila, va respinge respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
In privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Universitatea din împotriva sentinței civile nr. 3354 pronunțată la 16 octombrie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
3.03.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Daniela
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 817/2009. Curtea... → |
|---|
