Conflict de muncă. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 70
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Ancuța Gabriela
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 1318 din 17 09 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind " " V D, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Recurentul precizează că nu dorește să-și angajeze apărător, nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să fie obligată societatea și la plata orelor suplimentare și a daunelor morale.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași la nr. 2683/99/14.05.2008, astfel cum a fost precizată ulterior (fila 102 din dosarul Tribunalului), reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta SC SRL pentru ca să se constate că între părți au existat raporturi de muncă în perioadele 20.10.2006 - 20.06.2007 și 01.08.2007 - 08.04.2008 și să fie obligată pârâta să îi plătească orele suplimentare lucrate în această perioadă, cât și daune morale în cuantum de 30000 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în perioadele 20.10.2006 - 20.06.2007 și 01.08.2007 - 08.04.2008 a lucrat în I la punctul de lucru al SC SRL ca operator utilaje tipografice, timp în care a efectuat aproximativ 85 ore suplimentare în fiecare lună, care nu i-au fost plătite, și că nu i s-a întocmit contract de muncă în formă scrisă.
Prin întâmpinare, pârâta SC SRL VDa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că deși reclamantul s-a prezentat la punctul de lucru al societății în vederea angajării, de mai multe ori a dat dovadă de neseriozitate chiar în perioada de probe 01-05.11.2007, perioadă menționată de Inspectoratul teritorial d e Muncă, ce a recomandat ca până la data de 18.05.2008 să i se întocmească contract de muncă reclamantului pentru această perioadă.
Prin sentința civilă nr. 1318/17.09.2008, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, a constatat că între părți au existat raporturi de muncă în perioadele 06.01.2007- 20.06.2007 și 01.08.2007-08.04.2008 și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata orelor suplimentare și a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din adeverința nr. 02/06.01.2007 emisă de SC SRL reiese că reclamantul era salariat pe durată nedeterminată în această unitate, în funcția de operator mașini de legat, cu un salariu lunar de 600 lei. Această adeverință atestă că reclamantul era salariatul pârâtei pe durată nedeterminată, începând cu data de 06.01.2007. Or, pârâta nu a făcut dovada în vreun mod că ar fi încetat raporturile de muncă dintre părți înainte de data de 08.04.2008 indicată de reclamant.
Apărarea societății pârâte precum că în perioada 01 - 15 noiembrie 2007 reclamantul lucra în perioada de probă, nu poate fi primită atât timp cât legislația muncii nu prevede existența vreunei perioade de probă fără a i se încheia contract de muncă în formă scrisă persoanei în cauză. Dimpotrivă, faptul constatat de Inspectoratul Teritorial al că reclamantul a lucrat în acea perioadă la societate fără a avea contract de muncă încheiat în formă scrisă întărește convingerea instanței că societatea pârâtă avea raporturi de muncă cu reclamantul, încercând să eludeze dispozițiile legale referitoare la obligativitatea încheierii în formă scrisă a contractului individual de muncă din care decurg alte obligații de plată către stat a tuturor contribuțiilor și impozitelor aflate în sarcina sa conform art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii.
Instanța a reținut deci că în perioadele 06.01.2007-20.06.2007 și 01.08.2007 - 08.04.2008 între reclamant și pârâtă au existat raporturi de muncă.
În ceea ce privește perioada 20 octombrie 2006 - 05.01.2007 prima instanță a reținut că din probatoriul administrat în cauză nu reiese că între părți au existat raporturi de muncă.
S-a mai constatat că nu sunt probe din care să reiasă că reclamantul ar fi efectuat ore suplimentare la societatea pârâtă.
A mai reținut Tribunalul Iași că este adevărat că potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, însă în speța de față angajatorul nu poate face dovada unui fapt negativ, acela că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare, însă reclamantul avea posibilitatea să facă dovada unui fapt pozitiv, acela că a realizat ore suplimentare.
Referitor la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, Tribunalul a considerat că este neîntemeiată în condițiile în care acesta nu a făcut dovada prejudiciului, a atingerii adusă onoarei și demnității sale prin aceea că nu i s-a încheiat contractul în formă scrisă pentru perioada lucrată.
Împotriva sentinței civile indicate mai sus a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului său, reclamantul a susținut că perioadele în care au existat raporturi de muncă sunt 20.10.2006-20.06.2007 și 01.08.2007-08.04.2008, nu 06.01.2007-20.06.2007 și 01.08.2007-08.04.2008.
Recurentul reclamant a mai arătat că în mod greșit nu s-a reținut că a efectuat 85 de ore suplimentare/lună, precum și faptul că, în baza prevederilor art. 269 din Codul muncii, trebuia să i se acorde daune morale în valoare de 30000 de lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, iar în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, părțile putând face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă.
În prezenta cauză, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale susmenționate, reținând, în baza adeverinței nr. 02/06.01.2007 emisă de SC SRL, că reclamantul a fost salariat pe durată nedeterminată în această unitate în funcția de operator mașini de legat, începând cu data de 06.01.2007, cu un salariu lunar de 600 lei.
În lipsa altor probe, Tribunalul Iași nu avea posibilitatea să rețină, așa cum susține reclamantul, că raporturile de muncă dintre părți au început la data de 20.10.2006.
Prin urmare, critica recurentului referitoare la data nașterii raportului de muncă este neîntemeiată.
este și soluția dată cererii de obligare a pârâtei SC SRL la plata orelor suplimentare.
Așa cum s-a arătat mai sus, legea permite părților contractului individual de muncă să facă dovada prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă. Probele administrate în prezenta cauză nu confirmă însă susținerea reclamantului potrivit căreia a prestat în fiecare lună câte 85 de ore suplimentare de muncă. Așa fiind, Curtea constată că neîntemeiată este și critica privind soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei SC SRL la plata orelor suplimentare.
În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri morale, instanța de recurs reține că, în conformitate cu prevederile art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin decizia nr. 40/2007, Înalta Curte de casație și Justiție a statuat, în procedura recursului în interesul legii, că dispozițiile art. 269 din Codul muncii se interpretează în sensul că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.
Având în vedere că în cauza de față nu sunt incidente texte de lege și nu există contract colectiv de muncă ori contract individual de muncă ce să conțină dispoziții ori clauze privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru eventualele daune cauzate angajatului, Curtea consideră că soluția primei instanțe, de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 30000 de lei este corectă.
Față de cele ce preced, Curtea în baza prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1318/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red./tehnoredactat:
2 ex./25.02.2009
Jud. primă instanță:,
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Carmen Bancu, Ancuța Gabriela
| ← Conflict de muncă. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Iasi | Conflict de muncă. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
