Conflict de muncă. Decizia 848/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 848
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 974 din 25.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Universitatea ˝
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează ca dosarul este la al cincilea termen.
Avocat pentru recurenta depune la dosar o declarație de renunțare la judecată de către Universitatea ˝ din I și o copie de pe ordinul de numire a rectorului universității.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta solicită admiterea recursului și să se ia act de renunțarea la judecată a Universității ˝. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 1622/99/22.03.2007, contestatoarea Universitatea " " din Iac hemat în judecată pe intimata, solicitând anularea deciziei nr. 257/01.09.2006 de încetare a contractului individual de muncă și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a susținut că decizia contestată nu îndeplinește condițiile de validitate ale actului juridic, prevăzute de art. 948 Cod civil. Astfel, sub aspectul capacității angajatorului persoană juridică, Universitatea apare reprezentată prin, în calitate de decan al Facultății de Psihologie. Or, acesta nu are calitatea de a reprezenta Universitatea " " în cadrul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic de muncă, având în vedere disp. art. 35 din Decretul nr. 31/1954, art. 68 din Legea nr. 128/1997, art. 1162din Legea 84/1995 modificată prin Legea nr. 480/2006 și art. 95 alin. 2 și art. 98 din Carta Universității " " din
A mai susținut contestatoarea că decizia contestată este nulă și ca urmare a faptului că nu a fost valabil exprimat consimțământul părților, în sensul că acesta nu a fost dat cu intenția de a produce efectele juridice specifice unei încetări efective a contractului individual de muncă. Astfel, odată cu emiterea deciziei nr. 257/01.09.2006, între intimată și a fost încheiat un alt contract individual de muncă, ceea ce arată că intenția părților a fost de a produce un înscris pe care l-a considerat util într-un alt litigiu de muncă.
Decizia contestată este un înscris produspro causa, având în vedere faptul că pe rolul Tribunalului Iași se află înregistrată o cauză având ca obiect anularea contractului individual de muncă încheiat între intimată și, contract ce face obiectul deciziei nr. 257/01.09.2006.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că universitatea nu a avut rector validat prin ordin al Ed. și că angajatul a exprimat o voință validă de a nu mai continua raportul de muncă ce decurge din respectivul contract. Astfel, chiar dacă s-ar aprecia că respectivul act juridic nu este valabil ca încetare a contractului de muncă prin acordul părților, acesta este cu siguranță valabil ca act juridic unilateral al angajatului.
De asemenea, prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității de reprezentant a lui.
Prin sentința civilă nr. 1278/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul Iași au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității de reprezentant a lui și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Universitatea " " din I în contradictoriu cu pârâta, pe excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatoarea, iar prin decizia civilă nr. 625/19.10.2007 a Curții de APEL IAȘIa fost admis recursul, s-a respins excepția lipsei de interes și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Prin aceeași decizie civilă au fost menținute dispozițiile sentinței recurate referitoare la excepțiile lipsei calității procesuale active, a nulității cererii de chemare în judecată și a lipsei calității de reprezentant a lui.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1622./99/30.11.2007.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 974/25.06.2008, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatoarea Universitatea " " din I în contradictoriu cu intimata.
A anulat decizia nr. 257/01.09.2006 și a obligat intimata să achite contestatoarei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Intimata a fost salariata contestatoarei Universitatea " " din I, iar prin decizia nr. 257/01.09.2006 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei, începând cu data de 01.09.2006, în temeiul disp. art. 55 lit. b Codul muncii, ca urmare a acordului părților.
Decizia nr. 257/01.09.2006 a fost semnată de către intimată, în calitate de salariat, și de către decanul Facultății de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității " " din I, numitul.
Potrivit disp. art. 55 lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea. Actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic, fiind necesar ca acestea să-și materializeze acordul de voință printr-un consimțământ care să întrunească cerințele art. 948 Cod civil. Astfel, consimțământul părților trebuie să fie valabil exprimat, să fie serios și explicit și să excludă orice echivoc.
Conform disp. art. 35 din Decretul nr. 31/1954, "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale". Potrivit disp. art. 68 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, instituția de învățământ superior este condusă de senatul universitar prezidat de rector, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de biroul senatului al cărui președinte este rectorul. În art. 1162din Legea nr. 84/1995 se prevede că structurile și funcțiile de conducere ale universităților particulare, atribuțiile, modul de constituire, durata mandatelor și limitele de vârstă ale cadrelor didactice sunt stabilite de carta universității. Potrivit disp. art. 74 din Carta Universității " " din I, președintele instituției reprezintă, împreună cu rectorul, universitatea în relațiile cu terții. Astfel, față de toate aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că reprezentantul legal al universității este rectorul, acesta având atribuții de reprezentare și la încheierea actelor juridice.
Totodată, s-a reținut și faptul că, în speță, contestatoarea, reprezentată legal prin rector, nu și-a exprimat consimțământul pentru încetarea contractului individual de muncă al intimatei în temeiul disp. art. 55 lit. b Codul muncii, prin acordul părților. De asemenea, nici nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că decanul Facultății de Psihologie și Asistență Socială, a fost mandatat de către contestatoare pentru a proceda la încetarea contractului individual de muncă al intimatei.
În consecință, încetarea contractului individual de muncă constatată de către decanul unei facultăți din cadrul Universității " " nu poate fi considerată ca producând efecte juridice, astfel încât decizia nr. 257/01.09.2006 este nelegală, iar contestația formulată este întemeiată.
Au fost aplicate și disp. art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se reiterează, în primul rând, excepția lipsei calității de reprezentant a lui, care nu poate sta în justiție ca reprezentant al universității, al cărei salariat nici nu este.
În sprijinul afirmațiilor sale, recurenta invocă Ordinul 2146/21.09.2007 emis de Ministerul Educației și Cercetării, precum și mențiunile primei instanțe privind reprezentantul legal al universității, respectiv rectorul, calitate pe care nu o are.
Mai susține recurenta că sentința este netemeinică, deoarece, o dată constatată nulă decizia de încetare a contractului de muncă, ar trebui dispusă reîncadrarea pârâtului, deși reclamanta nu are nici un interes în continuarea raporturilor de muncă, și că nelegal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, cât timp nu s-a făcut dovada achitării acestora de către universitatea reclamantă.
Prin întâmpinarea formulată, Universitatea " " din Ias olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
La termenul de judecată din 25.11.2008, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, judecata recursului fiind suspendată.
Prin decizia nr. 732/7.05.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 72 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic sunt neconstituționale, în măsura în care fac trimitere la dispozițiile art. 1161alin. 1 și art. 1162alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995, care, la rândul lor, sunt neconstituționale.
La termenul de judecată din 22.09.2009, recurenta a depus declarația de renunțare la judecată formulată de contestatoarea intimată Universitatea " " din I, semnată de rectorul, confirmat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și T nr. 4294/10.06.2009, ordin care a fost depus în copie.
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 Cod proc. civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Art. 246 alin. 4 Cod proc. civilă, prevede că, atunci când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Cum prezenta cauză se află în faza procesuală a recursului, iar intimata recurentă a fost de acord cu renunțarea la judecată, avându-se în vedere și dispozițiile art. 3041și art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul formulat și se va modifica în tot sentința, în sensul că se va lua act de renunțarea contestatoarei la judecata contestației formulate în contradictoriu cu intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 974/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Ia act de renunțarea Universității " " din I la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta, ce face obiectul dosarului nr- al Curții de APEL IAȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./ Tehnored.
23.09.2009 - 02.ex.
Tribunalul Iași: -
- -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 845/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 8/2009. Curtea de... → |
|---|
