Contestație decizie de concediere. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 847

Ședința publică de la 22 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - împotriva sentinței civile nr. 1029 din 9.07.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Universitatea ˝ din

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul -, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la al cincilea termen.

Avocat pentru recurentul - depune la dosar o declarație de renunțare la judecată de către Universitatea ˝ din I și o copie de pe ordinul de numire a rectorului universității. Arată că nu insistă în excepția de constituționalitate deoarece are prioritate renunțarea la judecată.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurentul - solicită admiterea recursului și să se ia act de renunțarea la judecată a Universității ˝. Fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Iași, reclamanta Universitatea " " din Iac hemat în judecată pe pârâtul - solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea deciziei nr.267/1.09.2006 de încetare a contractului individual de muncă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată nu îndeplinește condițiile generale de validitate ale actului juridic (prevăzute de art.948 Cod civil) în sensul că numitul nu are calitatea de a reprezenta Universitatea " " din I în cadrul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic de muncă; nu a fost valabil exprimat consimțământul părților (în sensul că nu a fost dat cu intenția de a produce efecte juridice specifice unei încetări efective a contractului individual de muncă) și este un înscris pro causa (pe rolul Tribunalului Iași se află înregistrat dosarul nr- prin care se solicită anularea contractului de muncă nr.-/04.11.2005).

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității de reprezentant a lui față de dispozitivul sentinței civile nr.1072/20.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, pârâta apreciat că instanța de judecată nu poate să oblige un angajat să continue să execute un contract individual de muncă, cât timp acesta și-a exprimat fără echivoc voința de a nu-l executa.

Părțile au depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din 18 aprilie 2007 instanța de fond a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei cereri.

Prin sentința civilă nr.1277/29 iunie 2007, Tribunalul Iașia respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității de reprezentant a lui, excepții invocate de către pârât și a respins, ca fiind lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Universitatea " " din I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, iar prin decizia nr.715/27.11.2007, Curtea de APEL IAȘIa respins excepția lipsei calității de reprezentant a lui invocată de intimată, a admis recursul declarat de reclamanta Universitatea " " din I, prin reprezentant legal, a respins excepția lipsei de interes a reclamantei invocată din oficiu și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că reclamanta Universitatea " " din I are interes în promovarea acestei acțiuni, având în vedere faptul că pe rolul instanței de fond se află o cauză având ca obiect tocmai valabilitatea contractului individual de muncă a cărui încetare constituie obiectul prezentei cauze.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-.

La termenul de judecată din 09.01.2008, intimata a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1162din Legea nr. 84/1995 raportat la disp. art. 16 și art. 32 din Constituția României.

Prin decizia nr. 518/08.05.2008 pronunțată de Curtea Constituțională a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1162din Legea nr. 84/1995.

În cauză s-a pronunțat sentința civilă nr.1029/09.07.2008, prin care a fost admisă contestația formulată de contestatoarea Universitatea " " din I, a fost anulată decizia nr. 267/01.09.2006, intimata fiind obligată să achite contestatorului suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Intimatul - a fost salariatul contestatoarei Universitatea " " din I, iar prin decizia nr. 267/01.09.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei, începând cu data de 01.09.2006, în temeiul disp. art. 55 lit. b Codul muncii, ca urmare a acordului părților.

Decizia nr. 267/01.09.2006 a fost semnată de către intimată, în calitate de salariată, și de către decanul Facultății de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității " " din I, numitul.

Potrivit disp. art. 55 lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea. Actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic, fiind necesar ca acestea să-și materializeze acordul de voință printr-un consimțământ care să întrunească cerințele art. 948 Cod civil. Astfel, consimțământul părților trebuie să fie valabil exprimat, să fie serios și explicit și să excludă orice echivoc.

Conform disp. art. 35 din Decretul nr. 31/1954, "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale". Potrivit disp. art. 68 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, instituția de învățământ superior este condusă de senatul universitar prezidat de rector, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de biroul senatului al cărui președinte este rectorul. În art. 1162din Legea nr. 84/1995 se prevede că structurile și funcțiile de conducere ale universităților particulare, atribuțiile, modul de constituire, durata mandatelor și limitele de vârstă ale cadrelor didactice sunt stabilite de carta universității. Potrivit disp. art. 74 din Carta Universității " " din I, președintele instituției reprezintă, împreună cu rectorul, universitatea în relațiile cu terții. Astfel, față de toate aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că reprezentantul legal al universității este rectorul, acesta având atribuții de reprezentare și la încheierea actelor juridice.

Totodată, instanța a reținut și faptul că, în speță, contestatoarea, reprezentată legal prin rector, nu și-a exprimat consimțământul pentru încetarea contractului individual de muncă al intimatei în temeiul disp. art. 55 lit. b Codul muncii, prin acordul părților. De asemenea, nici nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că decanul Facultății de Psihologie și Asistență Socială, a fost mandatat de către contestatoare pentru a proceda la încetarea contractului individual de muncă al intimatei.

În consecință, încetarea contractului individual de muncă constatată de către decanul unei facultăți din cadrul Universității " " nu poate fi considerată ca producând efecte juridice, astfel prima instanță a reținut că decizia nr. 267/01.09.2006 este nelegală.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâtul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a reținut că nu ar avea mandat pentru a semna decizia de încetare a contractului de muncă încheiat între părți, actele depuse la dosar relevând contrariul.

Se mai invocă lipsa calității de reprezentant a domnului profesor, care nu are calitatea de salariat al Universității " " din I și nu a avut mandat de a reprezenta această universitate.

În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că, odată constatată nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă, ar trebui dispusă reîncadrarea pârâtei, ori reclamanta nu are nici un interes în continuarea raporturilor cu pârâta.

În cauză s-a mai invocat excepția de neconstituționalitate a disp.art.72 alin.5 din Legea nr.128/1997, însă la termenul de judecată din data de 22.09.2009, recurenta a renunțat la sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

La termenul de judecată din data de 22.09.2009 s-a depus o cerere de renunțare a Universității " " din I la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI.

Recurenta a declarat că este de acord cu renunțarea la judecată în acest stadiu procesual, fără a avea alte pretenții.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 și art.246 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâtul, se va modifica în tot sentința pronunțată de prima instanță și se va lua act de renunțarea reclamantei, prin reprezentant legal, la judecata acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimatul - împotriva sentinței civile nr.1029 din 09.07.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Ia act de renunțarea contestatoarei Universității " " din I la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu intimatul -, în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./Tehnored.: C;

30.09.2009 - 2 ex.;

Tribunalul Iași:-;

-.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Iasi