Contestație decizie de concediere. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 54
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de SC & SA împotriva sentinței civile nr.1422 din 29 09 2008 Tribunalului Iași, intimat fiind, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul asistat de avocat, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Avocat precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatului.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței, să se aprecieze asupra legalității și temeinicii sentinței instanței de fond. Recurenta a fost în imposibilitatea de a produce vreo probă credibilă în dovedirea respectării condițiilor legale cu privire la desființarea efectivă a locului de muncă, întemeiată pe o cauză reală și serioasă.
La nivelul punctului de lucru din I, în perioada mai - iunie 2008 numărul de salariați s-a diminuat cu 130 de salariați, aceștia dându-și brusc demisia de la locul de muncă. din cei 130 de salariați au înțeles să nu-și dea demisia apărându-și locul de muncă. În această situație societatea a produs respectivul act cu necesitățile imediate, de a justifica concedierea abuzivă a celor care nu au cedat la presiuni. Din momentul depunerii contestației, societatea a refuzat să elibereze carnetul de muncă astfel că intimatul nu a beneficiat de ajutor de șomaj. Carnetul de muncă a fost eliberat abia la începutul lunii decembrie. In concluzie solicită să se aprecieze tot complexul de împrejurări, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar în copie.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la nr. 4611/99/03.07.2008, contestatorul formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 8020 din 06.05.2008 emisă de " & ", solicitând constatarea nulității de formă și fond și desființarea deciziei, reintegrarea pe post cu plata salariilor reactualizate cu indicele de inflație.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că i-a fost încălcat dreptul la muncă prevăzut de Constituție și drepturile prevăzute de art. 67 și art. 70 alin. 2 și 3 Codul muncii.
Contestatorul a mai arătat că, începând cu data de 21 februarie 2007, fost angajat la " & ", societate la care lucrat până la data de 12.05.2008, dată la care fost înștiințat că fost disponibilizat fără i se comunica criteriile avute în vedere, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților.
S-a mai arătat că măsura luată nu este justificată deoarece angajatorul nu a notificat proiectul de concediere Agenției Județene de Ocupare Forței de Muncă pentru luarea în evidență a contestatorului în vederea urmării unui curs de calificare/recalificare.
De asemenea, contestatorul a mai precizat că nu i-au fost acordate nici salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Intimata formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. Se arată că întocmirea deciziei de încetare activității s- făcut cu respectarea prevederilor legale în materie, în speță nr. 65 din Codul Muncii, desființarea locului de muncă fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă.
Astfel, întocmirea deciziei avut la bază referatul directorului punctului de lucru din al " & " în care se motivează că măsura se impune datorită faptului că activitatea salariaților care ocupă posturi de operator de rețele de telecomunicații, care au fost implicați în implementarea rețelei, cât și în asigurarea activităților de service și întreținere rețelei,s- redus substanțial și totodată datorită faptului că s-au îmbunătățit performanțele rețelei de telecomunicații.
S-a mai susținut că, la întocmirea deciziei, s-a ținut cont de prevederile art. 65, 73 și 74 din Codul Muncii, în sensul că salariatului i- fost acordat la concediere un preaviz de 20 zile lucrătoare, așa cum în mod clar este precizat în cuprinsul acesteia. Sunt menționate motivele care au determinat concedierea, respectiv reorganizarea activității, iar în ceea ce privește lipsa locurilor de muncă disponibile în unitate, intimata a arătat că în cuprinsul deciziei s-a menționat faptul că unitatea nu dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale a salariatului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 70 din Codul Muncii, angajatorul arată că obligația comunicării notificării prevăzute de către art. 69 alin.2 din Codul Muncii către inspectoratul teritorial d muncă și agenția teritorială de ocupare forței de muncă este incidentă doar în situația concedierilor colective.
Intimata depus copia referatului nr. 6513/8.04.2008 și contractul individual de muncă nr.1922/01.03.2007.
Prin sentința civilă nr.1422/29.09.2008, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, a anulat decizia nr. 8020 din 6.05.2008 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior încetării contractului individual de muncă și obligarea intimatei să plătească acestuia despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculată de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea contestatorului privind constatarea nulității de formă deciziei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 8020 din 6.05.2008, " & " dispus reorganizarea activității societății, de la nivelul Punctului de lucru I, desființându-se postul de operator rețele de telecomunicații ocupat de salariatul, în temeiul dispozițiilor art. 65, art. 67, art. 73 și următoarele din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 74(1) Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină, în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire ordinii de priorități, conform art. 70 alin.2, lit. d, numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Decizia contestată prevede motivul concedierii, durata preavizului și faptul că societatea nu dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale contestatorului.
Prima instanță a mai reținut că decizia nr.8020/2008 nu fost întemeiată pe dispozițiile art. 70 Codul Muncii și că aceasta nu trebuia să cuprindă criteriile de stabilire ordinii de prioritate.
Potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Angajatorul nu dovedit că desființarea locului de muncă al contestatorului este efectivă și că postul nu se mai regăsește în organigrama societății ori în statul de funcții.
In baza disp.art.287 din Codul muncii angajatorul are sarcina probei, dar unitatea nu depus dovezi privind reorganizarea societății.
S-a mai reținut că netrimiterea proiectului de concediere agenției județene de ocupare a forței de muncă de către angajator, a fost în mod eronat invocată în cauză, avându-se în vedere că decizia nu este emisă în baza art. 68 - 72 Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs " & ", prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Postul de operator de rețele de telecomunicații ocupat de către contestator a fost desființat ca urmare a reorganizării punctului de lucru al societății din
Se mai invocă faptul că angajatorul este suveran în aprecierea necesarului de forță de muncă, putând decide în ce împrejurare se impune desființarea unor locuri de muncă.
În speță, se arată că desființarea postului contestatorului s-a impus datorită faptului că activitatea salariaților care ocupau asemenea posturi s-a redus substanțial ca urmarea faptului că s-au îmbunătățit performanțele rețelei de telecomunicații. Prin urmare, odată cu transformările tehnologice și punerea în funcțiune a echipamentelor cu specificații tehnice performante, numărul persoanelor ocupate pentru întreținerea vechii rețele nu a mai fost necesar în totalitate, reducerea numărului de posturi fiind singura soluție de eficientizare a muncii.
Astfel, se arată că desființarea locului de muncă a fost reală și serioasă, creșterea tehnologică generând reducerea volumului de muncă pentru activitatea de service și întreținerea rețelei.
Se mai arată că referatul depus la dosar menționează principalele motive care au stat la baza emiterii acestei decizii.
Recurentul mai susține că reintegrarea contestatorului nu ar face altceva decât să mențină excedentul de salariați angajați pe postul de operator rețele de telecomunicații.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de " & ", prin reprezentant legal, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit deciziei nr. 8020 din 06.05.2008, " & " a dispus concedierea contestatorului, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului său de muncă, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activității societății, precum și a reorganizării activității desfășurate în cadrul Punctului de lucru din I, luându-se în considerare performanțele și aptitudinile profesionale ale angajaților rezultate în urma monitorizării activității acestora de către șefii ierarhici direcți.
Astfel cum rezultă din contractul de muncă nr.1922/01.03.2007 și din decizia contestată, intimatul era salariatul recurentei, în calitate de operator rețele.
Potrivit disp.art.65 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin nr.OUG55/2006, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat,din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
În situația concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului angajatorul trebuie să probeze, potrivit disp.art. 287 și 65 alin.2 din Codul muncii că desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
În speță, se reține că angajatorul a înțeles să dovedească îndeplinirea acestor condiții, prevăzute de lege pentru legalitatea concedierii pentru motive ce nu ține de persoana salariatului, doar printr-un singur referat, înregistrat sub nr.6513/08.04.2008, prin care directorul Punctului de lucru din I al societății, având în vedere îmbunătățirea performanțelor rețelei de telecomunicații și diminuarea numărului de intervenții ca urmare a implementării rețelei precum și necesitatea eficientizării activității societății, a propus desființarea postului ocupat de către intimat.
Această singură probă administrată în cauză de către angajator nu dovedește că desființarea postului intimatului a avut la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității societății, că aceasta a avut o cauză reală și că postul a fost suprimat din organigrama și statul de funcții al societății.
În lipsa unor asemenea probe, Curtea nu-și poate forma convingerea că motivele desființării postului invocate de către angajator, prin decizia contestată și susținute prin întâmpinare, la judecarea fondului cauzei și prin cererea de recurs, au un caracter real și serios, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că decizia de concediere emisă de către recurentă este nelegală.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. să se respingă recursul formulat de " & " și să se mențină sentința pronunțată deprima instanță.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civ. recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului și cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de " & ", împotriva sentinței civile nr.1422/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-02.02.2009;
Jud. fond- Tribunalul Iași: -; -.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 531/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 604/2009. Curtea de... → |
|---|
