Contestație decizie de concediere. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 71/
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Gabriela Valentina Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: George
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâtul Serviciul Public "Administrarea Domeniului Public", împotriva sentinței civile nr.963 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul și chematul în garanțieMUNICIPIULprin reprezentantPRIMARUL MUNICIPIULUI, în litigiu de muncă având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal a răspuns intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,în sensul că este al doilea termen de judecată în recurs; recursul civil este declarat și motivat în termen; scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul, declară că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Municipiului G prin reprezentant Primarul municipiului G, având în vedere dispozițiile art. 61 (2) cod procedură civilă. Nefiind cereri prealabile în cauză, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului civil.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Galați; susține că este pensionat pe caz de boală - gradul 3 de invaliditate și are dreptul prin lege la 4 ore de muncă, pensia de invaliditate cumulată cu salariul pe care-l primea nu depășea suma de 700 lei, nu a avut nicio abatere disciplinară astfel că desfacerea contractului de muncă a fost luată în mod abuziv.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați petentul a contestat decizia de concediere nr. 38/26.02.2009 emisă de Administrația Domeniului Public G, solicitând reîncadrarea sa în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul dacă nu i s-ar fi desfăcut contractul individual de muncă.
Contestatorul a învederat că este inform și de 19 ani beneficiază de pensie de invaliditate, că atât în contractul de muncă cât și în decizia nr. 456/19.02.2009 este menționat programul de 4 ore zilnic. Consideră că decizia nr. 38/26.02.2009 emisă de pârâtă este nulă, ca nemotivată.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 963/11.06.2009 a respins ca nefondată excepția nulității absolute a Deciziei nr. 38/26.02.2009 emisă de intimata G, a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Serviciul Public Administrarea Domeniului Public G și chematul în garanție Municipiul G, prin reprezentant Primarul municipiului G; a dispus anularea Deciziei nr.38/26.02.2009 emisă de intimata G și reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei și a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul pentru perioada 02.03.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente:
Din copia Deciziei nr. 38/26.02.2009 emisă de intimata Administrația Domeniului Public G rezultă că aceasta a încheiat cu contestatoarea un contract individual de muncă, pe care a înțeles să îl lase fără efecte juridice în baza dispozițiilor art. 55 lit. c Codul muncii.
Din aceeași Decizie rezultă că încetarea raportului de muncă ar fi avut loc având ca rațiuni de fapt cele precizate într-o adresă nr. 2026/17.02.2009, dar fără a se putea intui nici măcar emitentul acestei adrese.
În conformitate cu dispozițiile art. 62 și 74 Codul muncii decizia de desfacere a contractului de muncă trebuie să cuprindă (sub sancțiunea nulității absolute) motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii ei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă trebuie să cuprindă (printre alte mențiuni obligatorii) și descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, temeiul de drept care a fost încălcat de angajat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia desfășurării cercetării prealabile și temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea.
Din analiza deciziei contestate și în lipsa documentației care a stat la baza emiterii acesteia Instanța nici nu a putut aprecia dacă desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a realizat ca urmare a unei abateri disciplinare sau din alte motive.
În această situație și văzând și dispozițiile art. 62, 74 și 268 alin. 2 Codul muncii Tribunalul a apreciat că excepția nulității absolute a deciziei de concediere nr. 25/26.02.2009 este fondată, cu consecința anulării acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Serviciul Public "Administrarea Domeniului Public" G, criticând-o pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 74 și 78 Codul muncii reținute de către instanța de fond nu sunt aplicabile în cazul emiterii deciziei motivat de faptul că nu a fost o concediere conform prevederilor art. 58 alin. 1 și 2 din Codul muncii privind concedierea.
Intimatul, la momentul emiterii deciziei de încetare a activității cumula pensia cu salariul, iar prin adresa nr. 2026/17.02.2009 Primăria municipiului Gad ispus ca pentru buna organizare și funcționare a Serviciul Public Administrarea Domeniului Public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, activitatea persoanelor angajate care cumulează pensia cu salariul trebuie să înceteze, astfel că, contractul individual de muncă al contestatorului-intimat a încetat de drept, și nu ca urmare a săvârșirii unei abateri disciplinare sau din alte motive, nefiind aplicabile dispozițiile art. 62, art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Recurenta a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului G prin Primar.
Prin încheierea din data de 21ianuarie 2010, Curtea a respins cererea ca inadmisibilă întrucât potrivit dispozițiilor art. 61 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție se poate face numai în fața primei instanțe.
Este adevărat că intimata a formulat cerere de chemare în garanție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat dar acest aspect nu poate fi analizat de instanța de recurs întrucât nu a fost invocat ca motiv de recurs.
Instanța de fond în mod corect reține că decizia nr. 38/26.02.2009 este o decizie de concediere și a fost analizată prin prisma prevederilor art. 74 Codul muncii.
Intimatul-contestator nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 56 Codul muncii care reglementează încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Acesta este pensionat pentru invaliditate gradul III, situație în care se afla și la momentul încheierii contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 874/04.11.2008.
Astfel, nu se poate reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 55 lit. d din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 54 lit. c din Legea nr. 19/2000 cel pensionat cu gradul III de invaliditate putând să presteze o activitate profesională, deci această categorie de pensie nu are ca efect încetarea de drept a raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât la momentul angajării era pensionat.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâtulServiciul Public "Administrarea Domeniului Public", împotriva sentinței civile nr.963 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. /25.01.2010
decizie VM/25.01.2010
5 ex/25.01.2010
Fond: Tribunalul Galați: judecători - și
Asist.judiciari - -
Com. 3 ex/26.01.2010
- Serviciul Public "Administrarea Domeniului Public"
-
- Primarul municipiului
Președinte:Gabriela Valentina BaciuJudecători:Gabriela Valentina Baciu, Romeo Jirlăeanu, George
← Contestație decizie de concediere. Decizia 969/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 741/2008. Curtea de... → |
---|