Contestație decizie de concediere. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 746

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Năstase Pîrjol

Judecător: - -

Grefier:

**************************************************

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.194 din 14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentă avocat și pentru intimată consilier juridic.-

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Avocat pentru recurentă depune la dosar un set de copii după certificate medico - legale și arată că nu mai are cereri de formulat. -

Reprezentanta intimatei deasemeni arată că nu mai are cereri de formulat.-

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.-

Avocat pentru recurentă având cuvântul, a susținut motivele de recurs scrise și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond a se dispune anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, fără celelalte două capete de cerere, cel cu privire la reîncadrare și drepturi salariale.-

Solicită a se da o soluție legală prin care să se rețină culpa societății în desfacerea contractului de muncă, iar aceasta printr-o reorganizare legală va lua măsurile necesare pentru rezolvarea situației contestatoarei, fără cheltuieli de judecată.-

Susține că din probele administrate rezultă cu certitudine culpa societății în desfacerea contractului de muncă al contestatoarei prin aceea că reorganizarea unității s-a desfășurat fără respectarea dispozițiilor legale și în așa fel încât să fie dezavantajată recurenta contestatoare.

Contestatoarea a fost concediată nelegal întrucât s-a urmărit ca postul său să fie ocupat de o altă persoană agreată de unitate, iar în anul respectiv postul de la Iaf ost ocupat prin concurs, concurs la care contestatoarea nu a putut participa.-

Prin reorganizarea unității trebuia ca recurentei să i se ofere un alt loc de muncă în cadrul unității, eventual șef depozit deoarece rămăsese un loc liber prin plecarea numitului, sau un alt loc de muncă echivalent cu cel pe care-l ocupa. -

Mai susține că recurenta în perioada septembrie 2007 - decembrie 2007 fost în concediu medical și ca urmare decizia emisă nu putea să-și producă efectele. -

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, susținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în raport de probele administrate.- Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține și oral.-

S-au declarat dezbaterile închise.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- din 1.10.2007, reclamanta a promovat contestație împotriva deciziei nr.35 din 31.08.2007, emisă de Radio Comunicații SA B - Sucursala I, solicitând, anularea acesteia, obligarea intimatei la reîncadrare pe postul deținut anterior, plata drepturilor salariale de la data încetării preavizului și până la data reangajării subsemnatei pe post și plata cheltuielilor de judecată.-

În fapt contestatoarea a susținut că prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul de muncă motivat de restructurarea activității intimatei, însă concedierea este nelegală, deoarece în toată perioada lucrată a avut calificative de foarte bine, iar în realitate se urmărea ocuparea postului său de către o altă persoană, nu se justifica reducerea nefiind terminate investițiile și nu i s-a oferit un loc de muncă. -

Prin întâmpinare, intimata a susținut că a avut loc o restructurare la nivelul societății, astfel că postul reclamantei a fost desființat efectiv iar, oferirea unui nou loc de muncă nu a fost posibil din lipsa de posturi disponibile. -

Prin sentința civilă nr.194 din 14.03.2008 Tribunalul Neamț, a respins ca nefondată contestația, reținând următoarele:

La nivelul societății intimate a avut loc o restructurare masivă de locuri de muncă în toate punctele de lucru din țară și în cadrul tuturor sucursalelor, nu numai în cadrul celei de la Planul de restructurare a fost așa după cum solicită și legea pus în discuția partenerilor sociali, iar motivul restructurării a fost acela al rentabilizării societății pe plan național, și nu doar îndepărtarea unui salariat din societate, astfel că restructurarea este reală și efectivă.- Pe postul petentei nu a fost angajată nici o altă persoană, deoarece postul petentei era unic și acesta a fost desființat efectiv, deci nu se pune problema unor nerespectări a criteriilor legale. Mai mult de atât preferințele societății privind unele persoane, nu pot fi cenzurate de instanță atât timp cât nu încalcă reglementările legale. -

Planul de restructurare respectă și cerințele legale privind comunicarea către agențiile de șomaj privind disponibilizarea de personal precum și dispozițiile legale privind protecția salariaților disponibilizați. -

Reclamanta a promovat recurs susținând că soluția dată este greșită, deoarece desființarea postului său este nelegală, a fost angajată altă persoană, iar din organizarea unității rezultă că nu a avut loc nici un fel de reducere de personal. -

Mai susține că în perioada 11.09.2007 - decembrie 2007, fost în concediu medical iar decizia de încetare a raporturilor de muncă nu putea să producă efecte, iar după trecerea acestei perioade, trebuia stabilită situația reală asupra posturilor existente în societate. -

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și admiterea contestației cu toate capetele de cerere.-

În susținerea recursului a depus acte - filele 7-14 dosar recurs. -

Intimata a formulat întâmpinare și precizări, solicitând respingerea recursului. A depus actele aflate la filele 31-43 - dosar recurs. -

Curtea, examinând criticele formulate în raport de susținerile părților și actele depuse de părți, constată următoarele:

La dezbaterile în fond asupra recursului, recurenta prin apărător ( prezentă fiind la judecată) nu a mai susținut decât motivul ce viza anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, fără celelalte două capete de cerere referitoare la reîncadrare și acordare de drepturi salariale. -

Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a ocupat funcția de șef depozit, în cadrul Formației, iar prin decizia nr.35 din 31.08.2007, intimata i-a desfăcut contractul individual de muncă pe motivul desființării postului, prin concediere colectivă, urmare unui proces de restructurare la nivelul întregii societăți. -

Relevante sunt în acest sens planul de concediere colectivă nr.301/7363/21.08.2007, aprobat de Consiliul administrației al societății prin Decizia nr.10/22.08.2007, cu acordul Federației Sindicatelor și notificat Inspectoratului Teritorial d e Muncă și Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă sub nr.28542/R/23.08.2007 și nr.33320/23.08.2007, acte depuse la dosarul de fond ( filele 16-42). -

De asemenea, din actele depuse în recurs, respectiv schemele locurilor de muncă, filele 33,34, și 35, reiese restructurarea efectivă a postului deținut de contestatoare, încât sunt nereale susținerile acesteia privind intenția intimatei de a ocupa o altă persoană postul său. -

Într-adevăr, contestatoarea s-a aflat în repetate rânduri în concedii medicale (actele medicale fiind puse în dosar) însă este de observat că termenul de preaviz a fost suspendat corespunzător, consecința fiind amânarea calculului momentului efectiv de încetare a contractului individual de muncă, sub acest aspect, nefiind prejudiciată. -

Pentru considerentele expuse, precum și pentru argumentele instanței de fond, Curtea reține că măsura concedierii s-a luat cu respectarea dispozițiilor art.65 - 67 din Codul Muncii, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul ca nefondat promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.194 din 14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.-

Irevocabilă.-

Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2008. -

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.sent. -

Red.dec.rec./19.11.2008

Tehn.red. /20.11.2008.

Ex.2

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Doru Octavian Năstase Pîrjol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Bacau