Contestație decizie de concediere. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 83

Ședința public de la 29 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

Judector - -

Judector - -

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de SC I împotriva sentinței civile nr. 912 din 18 VI 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind:-SINDICATUL INDEPENDENT " ÎNCREDEREA " I - ÎN CALITATE DE REPREZENTANT PT. și, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal fcut în ședința public, lipsesc prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința public din 27 I 2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea dat și care face parte integrant din prezenta.

Instanța, pentru a da posibilitatea aprtorului recurentei s depun concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi.

În termenul de pronunțare nu s-au depus concluzii scrise.

Deliberând,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrat la ribunalul Iași cu nr-, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 291/31.12.2007 emis de SC I SA solicitând anularea acestei decizii, reintegrarea în munc pe o funcție corespunztoare și plata despgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat pân la concediere.

În motivarea acțiunii, s-a susținut c desființarea locului de munc nu a avut o cauz real și serioas, ci a fost fictiv.

Prin întâmpinarea formulat, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiat. A artat intimata c, la data de 31.12.2007, având în vedere procesul verbal al Consiliului de Administrație și hotrârea nr. 14 din 17.12.2007, a fost emis decizia prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munc al contestatoarei, ca urmare a transformrilor tehnologice, reorganizrii întregii activitți, precum și ca urmare a desființrii locului de munc. Msurile dispuse au fost prezentate și Sindicatului Independent Încrederea, în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008, la care au participat și reprezentanții. La data de 28.01.2008, în urma unei sesizri, SC I SA a fost supus unui control din partea Inspectoratului Teritorial d e Munc I, care nu a constatat înclcarea prevederilor Legii nr. 53/2003.

Contestatoarea a invocat excepția nulitții deciziei de concediere, ca urmare a nulitții de drept a hotrârilor Consiliului de Administrație, care nu avea atribuții cu privire la încadrarea salariaților sau desfacerea contractelor lor individuale de munc.

Prin încheierea din 6 iunie 2008, excepția nulitții absolute a fost respins, întrucât nu s-a fcut dovada contestrii hotrârii Consiliului de Administrației și constatrii nulitții acesteia.

Contestatoarea a invocat și excepția nulitții absolute a deciziei de concediere motivat de faptul c a fost emis pe durata incapacitții temporare de munc

Prțile au depus copii de pe înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriul.

Prin sentința civil nr. 912 din 18 iunie 2008, Tribunalul Iașia respins excepția nulitții absolute a deciziei și a admis contestația formulat de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC I SA.

A anulat decizia de concediere nr. 291 din 31.12.2007 emis de intimat, care a fost obligat s o reintegreze pe contestatoare în funcția avut anterior emiterii deciziei și s plteasc acesteia o despgubire egal cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data emiterii deciziei de concediere, pân la reintegrarea efectiv.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:

Prin decizia nr. 291 din 31.12.2007, SC I SA a dispus încetarea contractului individual de munc al contestatoarei, ca urmare a transformrilor tehnologice, reorganizrii întregii activitți, precum și ca urmare a desființrii locului de munc.

La emiterea deciziei, s-au avut în vedere dispozițiile art. 55 lit. c, art. 58, art. 65, art. 73 și urmtoarele Codul muncii, prevederile art. 43, art. 44 și urmtoarele din Contractul colectiv de munc 2007/2008, statutului societții, regulamentului intern și Legii nr. 31/1990.

Excepția nulitții absolute invocate de contestatoare va fi respins, deoarece, pentru înclcarea dispozițiilor art. 60, Codul muncii nu prevede sancțiunea nulitții absolute.

Potrivit dispozițiilor art. 65 Codul muncii, desființarea locului de munc trebuie s fie efectiv și s aib o cauz real și serioas. Angajatorul nu a dovedit c desființarea locului de munc al contestatoarei este efectiv și c postul nu se mai regsește în organigrama societții ori în statul de funcții.

Mai mult, din decizia contestat nu rezult data la care înceteaz contractul individual de munc al salariatei și dac salariata a beneficiat efectiv de preaviz. În decizia contestat, la art. 2, se menționeaz c durata preavizului este de 15 zile lucrtoare, fr a se preciza în ce perioad contestatoarea a beneficiat de dreptul prevzut de art. 73 Codul muncii.

Potrivit certificatului seria - nr. -, contestatoarea a fost în concediu medical în perioada 19.12.2007-31.12.2007. Decizia de concediere a fost emis pe data de 31.12.2007, cu înclcarea dispozițiilor art. 60 Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, intimata SC I SA.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civil, recurenta susține, citând dispozițiile art. 75 Codul muncii, c în decizie este menționat durata preavizului, de 15 zile lucrtoare, și c aceasta produce efecte de la data comunicrii. a primit decizia la data de 8.01.2008, dat de la care curge termenul de preaviz, astfel c, în perioada 8-28.01.2008 a beneficiat de toate drepturile cuvenite.

A mai susținut recurenta c msurile dispuse au fost prezentate și Sindicatului Independent Încrederea, în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008, la care au participat și reprezentanții. În cadrul ședinței Consiliului de Administrație a fost prezentat situația economic, precum și transformrile tehnologice ce vor avea loc în perioada urmtoare, în condițiile în care societatea se confrunt cu greutți financiare importante. Trebuie avut în vedere întregul activ și pasiv al societții, rezultând c desființarea locului de munc a fost efectiv, având cauze reale și serioase.

Mai mult, dispozițiile art. 65 Codul muncii ofer agenților economici posibilitatea de a-și organiza activitatea și de a dimensiona numrul de angajați potrivit nevoilor lor.

Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine public.

Intimata nu a formulat întâmpinare. Prțile au depus copii de pe înscrisuri.

În conformitate cu prevederile art. 163 Cod proc. civil, primind excepția de litispendenț, Tribunalul Iașia trimis Curții de Apel contestația formulat de Sindicatul Independent "Încrederea" I, în numele și pentru, împotriva aceleiași decizii de concediere.

Analizând actele și lucrrile dosarului, precum și hotrârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constat c recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaz:

Potrivit dispozițiilor art. 74 lit. b Codul muncii, decizia de concediere se comunic salariatului în scris și trebuie s conțin în mod obligatoriu "durata preavizului".

Din examinarea deciziei nr. 287 din 31.12.2007, care este o decizie de concediere, se constat, așa cum susține recurenta, c aceasta conține durata preavizului, de 15 zile lucrtoare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 75 Codul muncii, decizia de concediere și-a produs efectele de la data comunicrii ei ctre salariat, respectiv 8.01.2008.

În ceea ce privește afirmația c "Hotrârea Consiliului de Administrație este nul de drept întrucât a fost luat fr participarea organizației sindicale, iar desființarea locului de munc nu are o cauz real și serioas, ci este o desființare fictiv, întrucât nu a fost dovedit desființarea locului de munc", se constat c o atare "afirmație" nu aparține instanței de fond. Prima instanț a reținut c recurenta, creia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit c desființarea locului de munc al intimatei contestatoare este efectiv și c postul nu se mai regsește în organigrama societții ori în statul de funcții.

Sub acest aspect examinat de prima instanț, al desființrii efective a locului de munc al intimatei, sunt irelevante susținerile recurentei privind situația economic, transformrile tehnologice ce vor avea loc în urmtoarea perioad, creditele neachitate, datoriile neonorate sau posibilitatea oferit agenților economici de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționri eficiente.

Astfel, conform Hotrârii nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de Administrație de la SC I SA, menționat în decizia de concediere, s-a aprobat "sistarea activitții și trecerea în conservare a capacitților de producție, a mijloacelor fixe din cele trei sectoare, respectiv Ferma nr. 3, 5 și 7- 8", precum și "concedierea individual a unui numr de 20 salariați din cadrul Fermei nr. 3, ca urmare a transformrilor tehnologice, a reorganizrii întregii activitți și ca urmare a desființrii unor locuri de munc".

În decizie, ca temei de drept, sunt menționate prevederile art. 65 Codul muncii, care presupun desființarea locului de munc ocupat de intimat, desființare care trebuie s fie efectiv și s aib o cauz real și serioas.

Or, recurenta nu a dovedit, în primul rând, c postul ocupat de intimat a fost desființat efectiv. Intimata a ocupat postul de cresctor psri, desfșurându-și activitatea la Ferma nr. 3. Statul de funcțiuni aplicabil în cadrul SC I SA, aprobat în din 19.03.2007, a prevzut, la Ferma nr. 3, un numr de 32 posturi, dintre care 28 cresctori de psri.

Reținând c Hotrârea nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de Administrație are în vedere, generic, concedierea a 20 de salariați din cadrul Fermei nr. 3, crei activitate ar fi trebuit s fie sistat, în condițiile în care existau un post de șef de ferm, un post de contabil ferm, 2 posturi de tehnicieni zootehniști exploatare și 28 posturi de cresctori de psri, rezult c nu se poate stabili c locul de munc ocupat de intimat a fost desființat efectiv, la data la care recurenta a dispus unilateral încetarea contractului individual de munc.

Constatarea nulitții concedierii dispuse fr respectarea prevederilor legale este susținut și prin înscrisurile depuse de ctre recurent, din care rezult c sistarea activitții la punctul de lucru Ferma nr. 3, pân la accesarea fondurilor în vederea modernizrii, a fost aprobat prin Hotrârea nr. 6/14.11.2008 a SC I SA. Recurenta a depus și un nou stat de funcțiuni aplicabil în cadrul SC I SA, în care nu este menționat și Ferma nr. 3, îns schema de funcționare a recurentei și numrul maxim de posturi au fost aprobate prin Hotrârea nr. 5 din 14.11.2008 a de la SC I SA.

Cele dou hotrâri sunt ulterioare deciziei de concediere nr. 291 din 31.12.2007, iar art. 77 Codul muncii prevede c, în caz de conflict de munc, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere.

În consecinț, faț de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civil, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 912 din 18.06.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o menține.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi, 29.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

Grefier

Red.

Tehnored./

2 ex.

16.02.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Carmen Bancu, Ancuța Gabriela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Iasi