Obligatia de a face.exceptia puterii de lucru judecat
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 2998 din data de 20.10.2016
Dosar nr. 4524/63/2015 R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA Nr. 2998/2016 Ședința publică de la 20 Octombrie 2016 Asupra cauzei de față , constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 30.03.2015 la Tribunalul Dolj sub nr. dosar 4524/63/2015, reclamantul NI a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratei SC F SA să îl primească la locul de muncă conform dispozițiilor art 1350 cod civil si în subsidiar art 1349 Cod civil; să fie obligată pârâta la achitarea despăgubirilor egale cu contravaloarea prestației zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezența la locul de muncă și, implicit, accesul la baza materială a instituției, fiindu-i astfel refuzată posibilitatea de a-și îndeplini obligatia corelativă a prestatiei conform contractului individual de muncă începand cu 30.08.2010, în temeiul art 1516 alin 1, art 1350,1530 și în subsidiar art 1349 din Codul civil ; să fie obligată societatea pârâtă la plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezența la locul de muncă în temeiul art 1531 alin 3 Cod civil; să se constate că scopul real al refuzului de a-l primi la locul de munca a fost unul punitiv, ca o consecinta a formulării unei plângeri penale împotriva societății și a directorului general al acesteia, în temeiul art 35 Cod procedura civila. În motivarea actiunii, reclamantul a arătat că, potrivit dispozițiilor art 40 alin 2 din Codul Muncii, angajatorul are obligatia să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de munca.Referitor la contravaloarea zilelor de lucru pentru care i s-a refuzat prezenta la locul de muncă, acesta apreciază că trebuie calculată potrivit regulii instituite de art 78 alin 1 din Codul muncii, iar dobânda legală se calculează conform prevederilor OUG 13/2011. Daunele morale solicitate sunt datorate traumei pe care acesta a suferit-o intrucat, desi era bolnav, a rămas si fără venituri.
În scop probator, a fost depusa copia cartii de identitate provizorie, copii ale unor cereri adresate unității si a plângerii penale formulate de reclamant.
La data de 09.06.2015, pârâta SC FR SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția litispendentei conform art 138 CPC, aratand ca exista o actiune similară acesteia, cu aceleasi capete de cerere, care face obiectul dosarului 10427/63/2010** al Tribunalului Dolj, cu termen la data de 18.06.2015, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiată.În fapt, pârâta arată că începând cu data de 30.08.2010 raporturile de muncă dintre reclamant și unitatea angajatoare au încetat, acesta fiind sanctionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă prin decizia nr. 222/27.08.2010 emisă de către parata, deoarece salariatul a lipsit de la muncă 21 de zile lucratoare. Asupra legalitatii si temeiniciei acestei decizii, Tribunalul Dolj s-a pronunțat prin sentinta civilă nr. 7507/2014 in dosarul 49228/3/2010, în sensul respingerii contestatiei formulate de Neamtu Ionel. Pârâta consideră că în spetă nu sunt aplicabile dispozițiile art 1350 și 1349 din Codul civil, fiind in prezenta unor relatii contractuale de munca. Nu se poate retine o raspundere delictuala, atata timp cat relatiile de munca se circumscriu prevederilor contractuale reglementate de prevederile codului muncii.De asemenea, pârâta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la despăgubiri, întrucât dispozițiile art 80 din Codul muncii sunt derogatorii de la dreptul comun, iar respingerea cererii de reintegrare a reclamantului a dus si la respingerea acestui capăt de cerere. Daunele morale solicitate nu sunt neîntemeiate, întrucât decizia de concediere este legală si temeinică, iar în contractul de muncă nu sunt prevăzute clauze exprese care să prevadă acordarea acestor daune, asa cum s-a prevăzut în Decizia nr. 40/07.05.2007.Cu privire la cererea prin care se solicita sa se constate ca scopul real al refuzului de a-l primi la locul de munca este unul punitiv, parata a solicitat respingerea acestuia, considerand ca din documentele depuse la dosarul cauzei rezulta motivele avute in vedere de catre unitate la emiterea deciziei de concediere nr 222/27.08.2010, asupra legalitatii si temeiniciei acesteia pronuntandu-se instanta de judecata.În sustinerea apărărilor făcute, pârâta a anexat la dosar sentinta civilă nr. 7507/2014 dată în dos 49228/3/2010, încheierea din 08.05.2015 dată în dosarul 49228/3/2010, sentinta civilă nr. 14/07.05.2015 dată în dosarul 49228/3/2010, decizia de sanctionare nr. 222/27.08.2010 emisa de SC Ford SA, documentele ce au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare nr. 222/2010, contractul individul de muncă și actele aditionale la acesta. La 18.11.2015 dosarul a fost suspendat pentru lipsa partilor si ulterior repus pe rol la cererea reclamantului, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La termenul din 15.06.2016, instanța a dispus si dosarul a fost înaintat la completul CM1, initial investit cu dosarul nr 10427/63/2010**, in prezent suspendat, conform dispozițiilor art 107 pct 1 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor. Pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat pe capetele de cerere având ca obiect primirea reclamantului la locul de muncă, pe capătul doi și patru al cererii de chemare în judecată, aratand ca cererea de acordare a daunelor morale este accesorie acestor cereri. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.Analizând cu prioritate excepțiile invocate, raportat la dispozițiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte până la data de 30.08.210, cand i-a încetat contractul de muncă în baza deciziei nr. 222/27.08.2010 emisă de pârâtă. Prin actiunea de față, reclamantul Neamțu Ionel a solicitat instantei sa dispuna: - obligarea paratei SC Ford SA să îl primească la locul de muncă conform dispozițiilor art 1350 si în subsidiar art 1349 C.Civ; - să fie obligată pârâta la achitarea despăgubirilor egale cu contravaloarea prestației zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezența la locul de muncă și, implicit, accesul la baza materială a instituției incepand cu 30.08.2010, în temeiul art 1516 alin 1, art 1350,1530 și în subsidiar art 1349 din C Civ ;
-să fie obligată societatea pârâtă la plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezența la locul de muncă în temeiul art 1531 alin 3 CCiv; -să se constate că scopul real al refuzului de a-l primi la serviciu a fost unul punitiv, ca o consecinta a formulării unei plângeri penale împotriva societății și a directorului general al acesteia, în temeiul art 35 C.Pr. civ.Raportat la obiectul cauzei, instanta constata ca cererile formulate de reclamant au izvorul in raporturile de munca derulate in baza contractului de munca incheiat cu parata, astfel incat se circumscriu dispozitiilor speciale prevazute in art 80, 253 Codul muncii, iar nu dispozitiilor Codului civil.Prin sentinta civila nr. 7507/11.12.2014 pronuntată de Tribunalul Dolj în dosarul nr 49228/3/2010 , ramasa definitiva, instanța a respins contestatia formulata de NI împotriva deciziei de concediere nr. 222/2010 emisa de SC F SA.Instanța investită cu judecarea cererilor din dosarul 49228/3/2010 a apreciat că termenul de aplicare a sanctiunii nu a fost depăsit și nu sunt incidente cauzele de nulitate invocate de contestatorul NI. Instanța s-a pronuntat în sensul că:,,la emiterea dispozitiei contestate, intimata a respectat conditiile de fond si forma a caror încalcare este sanctionata cu nulitate absoluta, astfel ca, luând act ca faptele imputate contestatorului corespund realitatii, au fost comise de contestator cu vinovatie si au caracter grav (ce decurge tocmai din absenta îndelungata si nejustificata de la locul de munca), va respinge ca neîntemeiata contestatia ce face obiectul dosarului, atât în ceea ce priveste cererea de anulare a dispozitiei de concediere emisa de intimata, cât si relativ la toate celelalte cereri accesorii, referitoare la repunerea partilor în situatia anterioara, obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi, respectiv la plata sumei solicitate cu titlu de despagubiri pentru daune morale". Se constata astfel că, prin hotărârea definitiva de respingere a contestatiei, o altă instanță judecătorească s-a pronuntat asupra legalității măsurii concedierii care are ca efect direct neprimirea la locul de muncă a contestatorului. Decizia nr. 222/2010 emisa de parata, prin care s-a dispus concedierea reclamantului a produs efecte juridice depline din data emiterii sale, între reclamat și pârâtă nemaiexistând vreun raport juridic sinalagmatic, care să nască în persoana reclamantului drepturi corelative precum acela de a se prezenta la muncă sau de a fi remunerat.Potrivit dispozițiilor art 431 din CPC ,,Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."Puterea de lucru judecat în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a lucrului judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.Se reține că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.Principiul lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.În conformitate cu Decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Secția Civila "pentru ca sa existe identitate de obiect intre doua acțiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni sa rezulte ca scopul final urmărit de reclamant este același in ambele acțiuni si, chiar daca in primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, soluția data de instanță are putere de lucru judecat intr-o acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept";.Foarte important este faptul ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesara a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Dacă aceeași problema dedusa judecății intr-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr-un anumit sens, rezulta ca acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanța sesizata ulterior.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat in mai multe rânduri (cauzele Driha contra României, Păduraru contra României, Beian contra României, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei), impune concluzia ca principiul securității juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societății, iar incertitudinea jurisprudențiala este de natura sa reducă încrederea justițiabililor in sistemul judiciar si contravine acestui principiu.
Principiul securitații raporturilor juridice presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca instanțele sunt obligate sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.Față de aceste considerente, reținând că au fost statuate în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească aspectele referitoare la dreptul reclamantului de a se prezenta la serviciu după data concedierii, 30.08.2010, dreptul acestuia de a solicita despăgubiri egale cu contravaloarea prestatiei zilelor de lucru în care i-a fost refuzată prezenta la muncă, instanța va admite excepția puterii de lucru judecat și, pe cale de consecință, va respinge aceste cereri. De asemenea, reclamantul a solicitat plata unor daune morale în valoare de 20% din contravaloarea prestatiei zilelor de lucru pentru care i-a fost refuzată prezența la locul de muncă, modificand cuantumul pretentiilor fata de cererea din dosarul 49228/3/2010 al Tribunalului Dolj, respinsa prin sentinta civila 7507/2014. Pentru considerentele expuse anterior, avand in vedere si imprejurarea ca, respingandu-se contestatia impotriva deciziei de concediere, constatandu-se ca aceasta este legala si temeinica, precum si dreptul reclamantului de a se prezenta la locul de munca, instanta retine ca nu exista justificare pentru acordarea daunelor morale.De asemenea, in ceea ce priveste stabilirea scopului refuzului angajatorului de a-l primi pe reclamat la muncă, instanța care a solutionat contestatia la decizia de concediere a lămurit în mod obligatoriu si natura refuzului de a-l primi la serviciu pe reclamant, stabilind că măsura luată de unitate este întemeiată pe culpa reclamantului, care a absentat nejustificat de la locul de muncă, încălcând astfel prevederile exprese ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de companie si Regulamentul de Ordine Interioara, scopul refuzului nefiind prin urmare determinat de plangerea penala formulata de reclamant impotriva societatii si a directorului acesteia.Pentru aceste motive, instanta va respinge actiunea.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
| ← Obligatia de a face.inadmisibilitatea cererii privind acordarea... | Acţiune în constatare privind grupa de muncă pentru... → |
|---|
