Contestație decizie de pensionare. Decizia 10101/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10101
Ședința publică de la 21 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3362/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru a se comunica cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurenta-reclamantă depune la dosar concluzii scrise și cere admiterea recursului așa cum a fost formulat. Interpelată fiind, aceasta arată că în buletinul de calcul apar toate mențiunile din adeverințele depuse, însă nemulțumirea sa este legată de punctajul acordat pentru sporul de noapte și sporul de toxicitate.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la instanță la 14 01 2008, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziilor -/ 01 07 2007, - / 21 11 2007, și - / 12 11 2007 emise de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acestora.
In motivare s-a arătat că prin recalcularea pensiei făcută conform acestor decizii, diferența de punctaj intre drepturile pe care le avea la acea dată și ceea ce s-a obținut in urma recalculării, nu reflectă drepturile ce i se cuvin in raport cu activitatea sa in muncă, astfel că, solicită să-i fie recalculat punctajul in raport de activitatea in muncă desfășurată.
La 4 03 2008, contestatoarea a depus o precizare a cererii inițiale, arătând că la 19 07 2007, a depus o cerere la Casa Județeană de Pensii D prin care a solicitat să se verifice recalcularea pensiei sale, la aceeași dată depunând și adeverințe doveditoare că a lucrat 21 de ani in ture de noapte precum și că a avut și alte sporuri.
Contestatoarea a arătat că prin decizia din iunie 2005, emisă de CJPD la recalcularea sporului de vechime în muncă conform HG 550/2005, punctajul de pensie se ridică de la 1,42667 la valoarea de 1,66451 echivalent a 482 lei; prin decizia din 01 07 2007 punctajul de pensie creste de la 1,66451 la 1,66682; prin decizia din 12 07 2007, in urma recalculării pe baza adeverințelor de muncă se obțin 0,3064 puncte care in mod eronat se adaugă la punctajul de pensie din octombrie 1990 în loc să se adauge la punctajul din iunie 2005.
mai arătat că a lucrat 21 de ani in ture de noapte, 22 de luni in condiții grele de muncă iar timp de 19 luni a beneficiat de spor de permanetizare.
La 25 martie 2008, intimata a formulat întimpinare solicitând respingerea contestației.
S-a arătat că în fapt, contestatoarea contestă deciziile emise de CJPD, in procesul de recalculare considerând că punctajul rezultat in urma recalculării nu este corect.
S-a arătat că, in dosarul de pensie nr - privind pe contestatoare au fost emise 4 decizii de pensie: una in anul 2005 și trei in anul 2007, toate acestea fiind emise cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, toate sporurile pe care contestatoarea pretinde ca le-a avut regasindu-se in fisa cu datele privind activitatea in munca.
In ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la calculul punctajului mediu anual, trebuie reținut că aceasta se află în eroare atunci când afirmă că punctajul rezultat după adăugarea adeverințelor ar trebui adunat la punctajul din luna iunie 2005, deoarece punctajul rezultat din orice acte depuse in perioada de recalculare de 3 ani, se raportează la punctajul aflat in plată la data evaluării, pentru contestatoare 01 07 2005.
In drept, s-au invocat dispozițiile art 115 - 118 cod pr civilă, HG 1550/ 2004, OUG 4/2005 și Lg 19/2000.
Contestatoarea a formulat un răspuns la întimpinare,arătând că punctajul din buletinul de calcul al deciziei din 7 06 2005 cât și din buletinul de calcul al deciziei din 6 11 2007, este eronat
La dosar s-au depus copia dosarului de pensie al contestatoarei.
Prin sentința nr.3362/13 05 2008, Tribunalul Dolja respins contestația formulată de contestator cu domiciliul în C,Strada C nr 34 ( fost 32 ) județul D,în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în C,Strada M - nr 14, județul
Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata contestatoarea contesta deciziile -/ 01 07 2007, - / 21 11 2007, și - / 12 11 2007 emise de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acestora.
Prin decizia nr - / 12 11 2007, la emiterea căreia s-au respectat prevederile HG 1550/2004, OUG nr 4 / 2005 și Legea nr 19/2000, s-au valorificat adeverințele nr. 2880/30 04 2007 și nr 2879/30 04 2007, stabilindu-se un punctaj de 1,73309 începând cu data de 01 07 2005.
Din fisa cu datele privind activitatea in munca se retine ca sporul acordat pentru munca prestată în timpul nopții, așa cum este înscris in adeverința nr 2880/30 04 2007, se regăsește in datele privind activitatea in muncă, paginile 1- 5, coloana " alte sporuri " - categoria procente.
Sporul de permanetizare și sporul de condiții grele, așa cum sunt înscrise in adeverința nr 2879 din 30 04 2007, se regăsesc in datele privind activitatea in muncă, paginile 1- 5, coloana " alt sporuri " - categoria sumă.
De asemenea, datele in scrise in adeverința nr 1890/10 03 2008, se regăsesc in datele privind activitatea in muncă, paginile 1-5, coloana " alte sporuri" - categoria sume.
In ceea ce priveste sporul de vechime, acesta a fost luat in calcul conform prevederilor art 164 alin 3 din Lg 19/2000 începând cu data de 01 03 1970 fiind luate in calcul și procentele de 2 % și 3% pentru pensia suplimentară ( coloana 7 - procente pensie suplimentară ).
Din buletinul de calcul, rezultă că au fost luați in calcul și anii lucrați in condiții de muncă de grupa I și grupa a II-a, respectiv 8 ani, o lună și 13 zile, in grupa I și 13 ani, și 3 luni in grupa a II-
Prin decizia nr.-din 21 11 2007, s-au recalculat drepturile de pensie conform OUG nr 19/2007 in sensul că pentru anul 1962, acolo unde in carnetul de muncă nu au fost înscrise salariile și, inițial a fost luat in calcul salariul minim pe economie din perioada respectivă, s-a luat in calcul salariul mediu pe economie, punctajul mediu anual crescând la 1,73540.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că buletinul de calcul ar trebui completat cu o rubrică suplimentară în care să fie menționat numărul de puncte ce revine fiecărei activități de muncă deoarece în lipsa acestuia nu se poate trage o concluzie corectă asupra punctajului mediu anual.
Recurenta a susținut că a contestat decizia de pensionare nr.-/12 11 2007 și numai cu privire la punctajul rezultat ca urmare a adăugării adeverințelor privind activitatea în muncă.
Intimata,deși legal citată,nu a depus întâmpinare în cauză.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
La data de 12 11 2007,recurentei contestatoare i s-a emis decizia nr.- ca urmare a depunerii unor adeverințe care nu au existat la dosarul de pensionare respectiv adeverința nr.2880/2007 în care este menționat sporul pentru munca prestată în timpul nopții pentru perioada 01 01 1966-31 07 1990 și adeverința nr.2879/2007 în care este menționat sporul pentru permanentizare pentru perioada 1967-1969.
În buletinul de calcul și desfășurătorul cu datele privind activitatea în muncă aferente deciziei contestate(fila 18-20,dosar fond) elementele din aceste adeverințe au fost menționate astfel: sporul pentru munca prestată în timpul nopții pentru perioada 01 01 1966-31 07 1990 menționat adeverința nr.2880/2007,apare la rubrica,alte sporuri"în coloana 8,sub formă de procent,4,73,iar sporul pentru permanentizare pentru perioada 1967-1969 menționat în adeverința nr.2879/2007 apare la rubrica,alte sporuri"coloana 9,sub forma unei sume,135 lei,160 lei, ceea ce înseamnă că au fost luate în calcul.
Această concluzie este susținută și de faptul că punctajul mediu anual rezultat ca urmare a depunerii acestor adeverințe s-a majorat de la 1,66451,cât era anterior,la 1,73309.
Punctajul mediu anual se calculează automat iar dacă datele privind veniturile realizate au fost introduse rezultă că au fost și luate în considerare.
Înscrisurile emise de casa județeană de pensii care arată modul de calcul al pensiei conțin rubrici în care trebuie menționate elementele pe baza cărora se calculează pensia respectiv salariu,sporul de vechime,alte sporuri astfel că solicitarea recurentei contestatoare de a se introduce o nouă rubrică apare ca nefondată.
Pentru aceste considerente,Curtea,constatând că sentința este temeinică și legală,urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3362/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
18 12 2008/2ex
Jud.fond.
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei
← Contestație decizie de concediere. Decizia 821/2008. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1150/2008. Curtea... → |
---|