Contestație decizie de pensionare. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr.78/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
- - - JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr. 727 din 03.08.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la cea de a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus de către recurentă răspunsul la adresa trimisă la termenul anterior și o cerere prin care intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța a invocat din oficiu nulitatea recursului pentru nedepunerea cererii de recurs la instanța care a pronunțat sentința care se atacă ci la Curtea de APEL BACĂU și având în vedere că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 727/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost admisă contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii, și în consecință:
S-a anulat decizia nr.30841 din 16.02.2007 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a activității desfășurate de contestatoare în grupa I de muncă în perioada 01.03.1984-31.03.2001.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.2310/103 din 16.04.2007, contestatoarea, a formulat contestație împotriva deciziei de respingere nr. 30841/16.02.2007 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de N în baza Legii nr. 19/2000, solicitând anularea acesteia.
În motivarea contestației, petenta a arătat că intimata N nu i-a luat în calcul la emiterea deciziei de pensionare perioadele lucrate în grupa I de muncă, care i-ar fi conferit dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare și care au fost înscrise corespunzător în carnetul său de muncă.
În dovedire a anexat copie după carnetul de muncă seria - nr.-, decizia nr.30841 din 16.02.2007 emisă de CJP
Intimata CJP Naf ormulat întâmpinare prin care a arătat că petenta nu îndeplinește condițiile privitoare la înscrierea la pensie, în sensul că aceasta nu are vârsta legală pentru înscrierea la pensie. Mai arată că, referitor la încadrarea în grupa I de muncă din perioada 01.03.1984-31.03.2001 menționată în carnetul de muncă, nu a luat în calcul decât perioada 01.03.1984-01.07.1990, motivând aceasta prin faptul că începând cu data de 01.07.1990, contestatoarea și-a schimbat încadrarea din muncitor necalificat în funcționar economic, iar această funcție nu este prevăzută în Ordinul 50/1990 ca făcând parte din grupa I de muncă.
A concluzionat intimata că, fată de cele menționate, decizia emisă e temeinică și legală.
În dovedire a anexat decizia contestată însoțită de buletinul de calcul și documentația ce a stat la baza emiterii deciziei.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei contestate raportat la probatoriul administrat, instanța a constatat că este fondată contestația petentei, motivat de următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art. 28 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, stabilirea și plata pensiei se face pe baza actelor pe care partea este obligată să le prezinte, carnetul de muncă (original și copie).
Potrivit mențiunilor făcute în carnetul de muncă, poz.113, contestatoarea a lucrat în perioada 01.03.1984-31.03.2001 în grupa I ale muncă, această situație fiind confirmată prin semnătură și ștampilă în carnetul său de muncă.
Față de situația de fapt confirmată de actele oficiale de la dosar, s-a apreciat că este inadmisibil a fi contestat la această dată legalitatea încadrării contestatoarei în grupa I de muncă, intimata având doar de verificat dacă în raport de înscrierile făcute în carnetul de muncă petenta îndeplinește sau nu condițiile de vârstă pentru pensionare.
Susținerea intimatei că poate sesiza chiar din oficiu încadrarea nelegală în grupa de muncă stabilită de unitate este contrară prevederilor art. 15 din Ordinul 50/1990, conform cărora dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, această mențiune existând și în carnetul de muncă al contestatoarei, angajatorul purtând întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acesteia.
Contestatoarea a dobândit dreptul de a i se lua în considerare, perioada cât a lucrat în grupa I de muncă prin plata contribuțiilor pentru pensie, conform legislației în vigoare.
Contribuția la sistemul de asigurări sociale dă naștere, potrivit practicii unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit, iar modul de soluționare a cererii de pensionare constituie în acest context o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al.
Față de considerentele reținute, instanța a anulat decizia de respingere nr.30841/16.02.2007 și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a activității desfășurate de contestatoare în grupa I de muncă în perioada 01.03.1984-31.03.2001.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs intimata care a criticat nelegalitatea acesteia prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, apreciind că prima instanță a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor. nr. 50/1990, în raport de contestatoare care a avut calitatea de funcționar economic, personal, funcție neprevăzută de anexa la actul normativ anterior invocat.
La termenul din data de 17.12.2007, instanța a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art.302 Cod procedură civilă, și, în subsidiar a tardivității acestuia în raport de dispozițiile art.301 Cod procedură civilă.
Astfel, din adresa nr. 52/18/05.10.2007 a Curții de APEL BACĂU (fila 5 dosar recurs), rezultă că recursul a fost promovat la această instanță și nu la instanța a cărei hotărâre a fost recurată, în speță, Tribunalul Neamț, conform dispozițiilor art.302 Cod procedură civilă care stipulează că " recursul se depune la instanța a cărei hotărâri se atacă, sub sancțiunea nulității".
Prin adresa nr. 160/07.01.2008 (fila 33 dosar recurs), comunicată instanței, ca urmare a punerii în discuție a celor două excepții, recurenta arată că recursul a fost depus prin fax la ribunalul Neamț, fapt atestat prin înscrisul depus la fila 32 dosar.
În acest context, excepția nulității recursului, sancțiune prevăzută de art.302 Cod procedură civilă urmează a fi respinsă ca nefondată.
În ce privește termenul de declarare a recursului, se constată că în cauză acesta a fost promovat cu încălcarea dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă, potrivit căruia "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Atât din mențiunile referitoare la dată inserate în cererea de declarare a recursului, cât și din înseși susținerile recurentei la excepția invocată în raport de art.301 Cod procedură civilă, (adresa nr. 160/07.01.2008 - fila 33), rezultă că recursul a fost promovat la data de 09.10.2007, hotărârea recurată fiind primită la data de 21.09.2007 (conform procesului verbal de predare a acesteia - fila 76 dosar fond), și nu la 24.09.2007 cum susține recurenta în adresa anterior arătată.
În raport de acest de al doilea aspect, se constată că recursul a fost promovat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, ultima zi de depunere a recursului fiind 08.10.2007.
Având în vedere cele anterior arătate, și, în raport de dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
Respinge excepția privind nulitatea recursului.
Admite excepția tardivității și în consecință:
Respinge ca tardiv formulat recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr. 727 din 03.08.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28.01.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
- - - - - -
- -
red.sent. /
red.LC/01.02
tehn.DM/ex.2
4/5.02.2008
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Daniela Părău, Liliana Ciobanu
← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 455/2008. Curtea de... → |
---|