Contestație decizie de sancționare. Decizia 5220/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5220
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D împotriva sentinței civile nr. 1565 din data 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul intimat SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D și intimata contestatoare personal și asistată de avocat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care,
Instanța constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Consilier juridic pentru recurentul intimat SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației.
Avocat pentru intimata contestatoare, a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1565 din data 15 aprilie 2009 în dosarul nr- a admis contestația formulată de contestatoarea -, cu domiciliul ales în C, str. -, - D,. 1,. 3, judetul în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D, cu sediul în,-, judetul
S-a constatat nulitatea deciziei nr. 54/19.03.2009 și obligă intimatul la restituirea sumelor reținute în temeiul acestei decizii.
A fost obligat intimatul la 1000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Contestatoarea desfășoară activitate ca asistent medical la Serviciul Medical de Ambulanță D -
Prin decizia nr. nr. 54/19.03.2009 intimatul a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei în sensul reducerii salariului cu 10% pe două luni, pentru lipsa nejustificată la testul de verificare a cunoștințelor organizat la jumătatea lunii ianuarie 2009.
Potrivit art. 267 din muncii alin. 1 " sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile"
La alin. 2 se prevede că "In vederea desfășurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii".
La fila 5 dosar s-a depus convocarea nr. 234 din 15.01.2009 prin care contestatoarea era invitată în vederea desfășurării cercetării prealabile la sediul unității intimate, în data de 15.01.2009, însă nu se face nici o mențiune cu privire la ora si obiectul cercetării disciplinare.
Lipsa mențiunii privitoare la ora întrevederii nu atrage însă nulitatea deciziei supuse examinării deoarece contestatoarea a fost prezentă la locul si ora când s-a desfășurat cercetarea disciplinară, nefiindu-i cauzată vreo vătămare, aspecte ce rezultă din procesului verbal întocmit la data de 15.01.2009 si înregistrat la Direcția de Sănătate Publică D -Serviciul de Ambulanță cu nr. 235/2009.
Neindicarea obiectului cercetării constituie însă, o încălcare a dreptului la apărare deoarece numai luând cunoștință de faptele imputate, pentru care se desfășoară cercetarea, salariatul poate oferi persoanei sau comisiei însărcinate cu efectuarea cercetării, toate motivațiile și probele relevante, cu respectarea exigentelor art. 6 paragraful 1 și 3 CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN
În motivarea recursului, se arată că angajatorul a efectuat cercetarea prealabilă disciplinară. Convocare nr. 234 din 15.01. 2009 fost semnată de intimata contestatoare la sediul unității unde a fost prezentă și a cunoscut și obiectul și ora cercetării disciplinare. Instanța de fond a constatat corect lipsa de mențiuni privind ora întrevederii, însă aceasta nu poate atrage nulitatea, atâta vreme cât salariata fost prezentă la locul și ora când s-a desfășurat cercetarea.
Recurentul susține că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că neindicarea obiectului cercetării a constituit o încălcare a dreptului la apărare.
În drept, recurentul invocă dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
În fapt, intimata-contestatoare a fost convocată prin adresa nr. 234/15.01.2009 la sediul unității la data de 15.01.2009pentru efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
s-a prezentat la unitate la data de 15.01.2009, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la acea dată, însă a refuzat să dea vreo explicație.
Dispozițiile art. 267 (1) prevăd, sub sancțiunea nulității absolute, faptul că nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Prin urmare, lipsa cercetării prealabile face ca sancțiunea disciplinară aplicată în aceste condiții să fie afectată de nulitate absolută.
Convocarea salariatului pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile este un act premergător desfășurării cercetării.
Legiuitorul a prevăzut la alin. 2 al art. 267 din Codul muncii modul în care trebuie să fie întocmită convocarea, însă lipsa vreuneia dintre mențiunile de la art. 267 alin. 2 nu afectează valabilitatea cercetării sau a sancțiunii aplicate ulterior.
În același fel a apreciat și instanța de fond, atunci când a stabilit că lipsa menționării orei întrevederii nu atrage nulitatea deciziei, în condițiile inexistenței unei vătămări.
Aceeași este și situația neprecizării obiectului întrevederii.
Prezent fiind la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul, conform art. 267 alin. 4 din Codul muncii, să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Or, una dintre apărările care puteau fi invocate de către salariată era aceea de a solicita un termen pentru a putea prezenta în cunoștință de cauză probele și motivațiile pe care le considera necesare. Prin urmare, chiar dacă se presupune că salariatul nu a cunoscut obiectul întrevederii, el avea dreptul la momentul întrevederii să solicite amânarea cercetării pentru a-și pregăti apărarea.
În speță însă salariata s-a prezentat la cercetare, însă a refuzat să ofere vreo explicație și nu a solicitat să îi fie acordat dreptul de a își pregăti apărarea.
De aceea, raționamentul instanței de fond este greșit, neindicarea obiectului cercetării disciplinare nu afectează în nici un fel dreptul la apărare al salariatului, care are posibilitatea ca, în cadrul cercetării prealabile să solicite termen pentru pregătirea apărării.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că soluția instanței de fond cu privire la nulitatea deciziei de sancționare este nelegală.
În consecință, cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare pentru analiza celorlalte motive invocate în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D împotriva sentinței civile nr. 1565 din data 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.jud.
10.11.2009
Tehnored./2 ex./ 12 Octombrie 2009
Red.jud. fond /
|
Nr.: din data: 17 septembrie 2010 Operator de date cu caracter personal Înregistrat sub Nr. 4953
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL DOLJ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de Apel Craiova, alăturat dosarul cu același nr. al Tribunalului Dolj, privind judecarea recursului declarat de intimata SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Întrucât, prin decizia civilă nr. 5220 din 05 octombrie 2009, s-a admis recursul declarat de intimata SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN D împotriva sentinței civile nr. 1565 din data 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
S-a casat sentința și se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Dosarul conține un nr. de file.
PREȘEDINTE GREFIER.
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1031/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
---|