Contestație decizie de sancționare. Decizia 5255/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5255
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
****************
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 1835/19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta contestatoare, lipsind intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta contestatoare, depune practică judiciară, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, iar în subsidiar anularea deciziei de sancționare și înlocuirea acesteia cu avertisment amendă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1835 din 19 martie 2009, Tribunalul Gorj, a respins contestația formulată de petenta, împotriva pârâtului Spitalul Județean de Urgență Tg. J.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a renunț următoarele:
Instanța a reținut reclamanta este angajata pârâtei și prin dispoziția nr.9/08.01.2009 a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10% în baza art. 264 alin.1 lit. d codul muncii, pentru că la data de 04.01.2009, doi noi născuți au fost inversați, fiind așezați în pat unul în locul celuilalt, fără a li se verifica în prealabil etichetele de identificare de la pătuț și cele de la mână, după care au fost duși în mod eronat la mame, respectiv nou născutul a fost dus la mama, iar nou născutul a fost dus la mama, eroare ce a fost descoperită la 06.01.2009, la sesizarea mamei.
S-a mai reținut că petiționara, în calitate de asistent medical principal la Secția Neonatalogie, se face vinovată de încălcarea atribuțiilor prevăzute la punctul 22 din fișa postului, în sensul că nu a verificat semnele de identificare ale copiilor, că și în situația invocată de aceasta că nu a fost de serviciu în data de 04.01.2009, decât în a III-a, nu-i înlătură vinovăția, deoarece a fost de serviciu și nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute prin fișa postului și Regulamentul intern.
Contestatoarea a fost ascultată cu privire la cele constatate, dovadă în acest sens fiind nota explicativă depusă la fila nr.17 din dosar, din care rezultă că nu a solicitat să fie asistată de un reprezentant al sindicatului din care face parte și nici nu a solicitat alte probe în apărarea sa.
Atribuțiile de serviciu încălcate de petiționară sunt cele care rezultă din fișa postului punctul 22 conform căruia avea obligația de a verifica semnele de identificare ale copiilor, iar faptul că inversarea celor doi copii a fost sesizată de mama unuia dintre ei după două zile în care și contestatoarea a fost de serviciu, demonstrează faptul că aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, iar sancțiunea aplicată este în concordanță cu gravitatea faptei sale.
Întrucât s-au respectat dispozițiile art. 267 -268 codul muncii, s-a respins contestația ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea apreciind-o ca nelegală și netemeinică, determinată de o greșită aplicare a dispozițiilor legale,precum și o greșită individualizare a sancțiunii aplicate.
Se arată astfel, că măsura disciplinară a fost luată în absența cercetării disciplinare prealabilă, nota explicativă luată recurentei nu poate echivala cu însăși cercetarea disciplinară, convocarea pentru efectuarea acesteia.
În condițiile în care faptul prejudiciabil nu a fost săvârșit în timpul în care recurenta își desfășura activitatea, aceasta apreciază că sancționarea sa pentru o faptă săvârșită în timpul serviciului desfășurat de către alți angajați, nu-i poate fi imputată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit fișei postului, recurenta nu avea obligația de a verifica identitatea copiilor când aceștia dorm sau sunt în pătuțuri. Iar inversarea nou născuților survenind în anterioară, fără a fi comunicate nereguli în această privință, recurenta nu a făcut o astfel de verificare, acționând astfel în conformitate cu obligațiile de serviciu.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct6. 9 rap.la art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.
Starea de fapt stabilită de prima instanță este în conformitate cu probele administrate, de altfel aceasta nu este contestată de nici una din părțile cauzei de față.
Schimbul copiilor nou născuți petrecut la orele 9,00 în dimineața zilei de 04.02.2009, eroare în care se persistă până la data de 06.01.2009 când una din mame sesizează aceasta, face ca la această eroare să participe lucrătorii secției neonatologie inclusiv recurenta în cauza de față ce ocupa postul de asistent medical principal în cadrul secției respective.
Deși, așa cum rezultă din fișa postului, recurenta avea obligația de a verifica semnele de indentificare ale copiilor, această obligație existând tocmai în scopul de a nu se produce astfel de incidente. Aceasta contrar obligațiilor legale nu descoperă și nu înlătură eroarea în care se persistă aproximativ 48 de ore, mai mult ca urmare a persistenței în greșeală se administrează tratament medical greșit celor doi copii, consecința care impune cu necesitate, tocmai verificarea identității copiilor.
Este fără îndoială ca fapta prezintă gravitate și individualizarea realizată de angajator este proporțională cu aceasta, cum corect a apreciat prima instanță.
De asemenea se constată că, nu sunt întemeiate criticile privind inexistența cercetării disciplinare, atâta timp cât a fost luată notă explicativă recurentei, și din aceasta reiese că se cunoșteau toate detaliile incidentului petrecut la nivelul secției, comisia de cercetare disciplinare îndeplinindu-și întocmai atribuțiile, astfel cum sunt menționate de art. 267 și urm. codul muncii.
Față de cele arătate, se va menține în totalitate hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 1835/19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex./15.10.2009.
Jud.fond.
Fl.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Carmen Tomescu, Marian
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 329/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 5875/2009. Curtea... → |
---|