Decizie de sancţionare disciplinară. legalitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 395/A din data de 16.06.2016
Potrivit dispozițiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Rezultă că în situația aplicării sancțiunii cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare. Aceasta nu înseamnă însă că, în situația în care angajatorul alege totuși să facă o cercetare disciplinară prealabilă, în cazul în care intenționează aplicarea avertismentului scris, nu ar mai fi obligatorie respectarea procedurii reglementate de art. 251 din Codul muncii.
În contextul în care angajatorul a decis efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (deși ea nu era obligatorie), convocând angajatul în acest sens, era obligat să o efectueze corespunzător, cu respectarea prevederilor legale, sub sancțiunea nulității absolute.
Decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută și pentru nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 252 alin.2 lit. b din Codul muncii, întrucât din cuprinsul acesteia lipsește un element important, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, respectiv din contractul individual de muncă încălcate de salariat.
Simpla menționare în mod generic în decizie a faptului că angajatul a încălcat atribuțiile de serviciu aferente postului, fără a se preciza care, unde sunt ele prevăzute, nu este de natură a acoperi viciul formal constatat. Precizarea prevederilor legale încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă faptele reținute în sarcina salariatului constituie abateri disciplinare și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia.
Codul muncii: art. 248 al. 1 lit. 1, art. 251 al. 1, art. 252 al. 2 lit. b.
Deliberând asupra cauzei civile de față, a constatat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 321 din 03.03.2016 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. xxx s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie Tulgheș.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că Decizia nr. 39/29.06.2015 prin care reclamantul, în calitate de medic angajat al Spitalului de Psihiatrie Tulgheș a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris este legală și temeinică.
În acest sens, prima instanță a reținut că decizia luată cu privire la sancționarea disciplinară a reclamantului a avut la bază procesul-verbal încheiat la data de 24.06.2015, cu ocazia întrunirii în ședință de lucru a comisiei de disciplină și că din probele administrate rezultă că reclamantul a săvârșit faptele pentru care a fost sancționat, instanța reținând totodată că în raport de toate circumstanțele cauzei sancțiunea aplicată a fost corect individualizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, respectiv constatării nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac declarate, apelantul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în cauză s-a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă, având în vedere că prin Înștiințarea nr. 3802 din 24.06.2015 convocarea la audiere în fața Comisiei de disciplină fusese anulată. Din această perspectivă, apelantul a invocat încălcarea dreptului la apărare, făcând referire la cauza Anghel împotriva României.
Cu privire la faptele reținute în sarcina sa, apelantul a arătat că nu a încălcat nicio dispoziție legală care să constituie abatere disciplinară, decizia de sancționare nefăcând referire la nicio astfel de prevedere care să fi fost încălcată, aceasta neconținând toate elementele prevăzute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii.
În acest sens apelantul a arătat că nu și-a depășit atribuțiile, ci a intervenit pe baza protocolului existent, pentru intervenția sa nefiind necesară nicio aprobare managerială și că s-a adresat asistentei șefe pe un ton ferm, dar respectuos. Totodată, a arătat că nu a încercat să influențeze niciun martor, aspectele reținute de prima instanță fiind eronate și scoase din context.
În drept, apelantul a invocat prevederile art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatul Spitalul de Psihiatrie Tulgheș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că decizia de sancționare este legală și temeinică, apelantul săvârșind abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate prin memoriul de apel subliniind încă o dată că intimatul nu a precizat nici în fața instanței care sunt prevederile legale pe care le-a încălcat.
Totodată a arătat că neaudierea sa în fața Comisiei de disciplină este o gravă încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât la ședința Comisiei a participat dr. XXX, care depusese o plângere ce a stat la baza aplicării sancțiunii.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: xxxxx
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
Reclamantul, în calitate de medic, angajat al Spitalului de Psihiatrie Tulgheș, a fost sancționat disciplinar prin Decizia nr. 39 din 29.06.2015 cu avertisment scris.
În cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că apelantul a săvârșit abateri disciplinare constând în nerespectarea normelor de conduită față de personalul din subordine și încălcarea atribuțiilor de serviciu aferente postului pe care îl ocupă, luând decizii individuale, aspecte care rezultă din mențiunile Comisiei de disciplină în urma analizării sesizărilor, conform Procesului-verbal nr. 82 al ședinței de lucru din data de 24.06.2015.
În ceea ce privește temeiul de drept al sancțiunii disciplinare, s-a menționat art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Apelantul a invocat atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac două critici de nelegalitate a deciziei de sancționare și anume încălcarea dreptului său la apărare constând în neefectuarea cercetării disciplinare și lipsa din decizie a mențiunii referitoare la prevederile din regulamentul intern sau contractul de muncă încălcate de acesta.
Cu privire la cercetarea disciplinară, Curtea a constatat că, în fapt, în urma sesizărilor depuse de dr. XXX și de d-na asistent șef XX (filele 72-74), prin Dispoziția nr. 38 din 22.06.2015 s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară (fila 71).
Prin Convocatorul înregistrat cu nr. 3784 din 23.06.2015 (fila 71) reclamantul a fost invitat să se prezinte în data de 24.06.2015 la ora 12:00 în fața Comisiei de disciplină, în vederea desfășurării procedurii cercetării disciplinare.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3788 din 24.06.2015 (fila 70) reclamantul a solicitat amânarea ședinței pentru data de 26.06.2014, solicitând un răgaz pentru a-și pregăti apărarea și a-și angaja un avocat, motivând că primise convocatorul cu o zi înainte și nu a avut suficient timp pentru a se pregăti.
Președintele Comisiei de disciplină i-a răspuns reclamantului printr-o adresă înregistrată sub nr. 3902/24.06.2015 (fila 68) că data propusă de angajat pentru audiere nu este convenabilă, motiv pentru care convocarea la audiere în fața Comisiei de disciplină pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează.
La aceeași dată, printr-o altă comunicare membrii Comisiei de disciplină au fost informați că ședința programată pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează, urmând a se întruni la o dată ulterioară. Cu toate acestea, la data de 24.06.2015 s-a întrunit Comisia de disciplină, la solicitarea președintelui comisiei și, în lipsa angajatului s-a decis că sesizările sunt temeinice și că directorul medical se face vinovat de comportamentul inadecvat față de asistenta șefă a unității și de încălcarea atribuțiilor de serviciu. Este de menționat că la lucrările Comisiei au participat în calitate de invitați patru medici, dintre care și d-na dr. XXX, care formulase una dintre sesizările ce au făcut obiectul analizei.
Procesul-verbal întocmit la data de 24.06.2015 sub nr. 82, ca urmare a întrunirii Comisiei de disciplină a stat la baza emiterii deciziei de sancționare disciplinară a apelantului.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Rezultă că în situația aplicării sancțiunii cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare. Aceasta nu înseamnă însă că în situația în care angajatorul alege totuși să facă o cercetare disciplinară prealabilă în cazul în care intenționează aplicarea avertismentului scris nu ar mai fi obligatorie respectarea procedurii reglementate de art. 251 din Codul muncii.
Prin urmare, în contextul în care angajatorul a decis efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (deși ea nu era obligatorie), convocând angajatul în acest sens, era obligat să o efectueze corespunzător cu respectarea prevederilor legale, sub sancțiunea nulității absolute. Or, având în vedere că s-a decis anularea convocării angajatului și chiar a ședinței Comisiei, astfel cum am arătat anterior, însă cu toate acestea lucrările Comisiei de disciplină au avut loc, iar la acestea a participat și una dintre persoanele care au făcut sesizări împotriva angajatului, desfășurarea lucrărilor în lipsa acestuia, este de natură a încălca grav dreptul la apărare al apelantului. Rațiunea art. 251 din Codul muncii este tocmai de a da satisfacție principiului dreptului la apărare.
Faptul că acesta a solicitat acordarea unui termen de câteva zile pentru a-și pregăti apărarea nu poate atrage incidența dispozițiilor alin. 3 al art. 251, nefiind vorba de o neprezentare la convocare fără un motiv obiectiv. Dimpotrivă, motivul invocat de angajat era unul concret legat de pregătirea apărării, în contextul în care între data primirii convocării și data ședinței avea la dispoziție numai 24 de ore. Or, convocarea trebuie făcută astfel încât angajatul să aibă posibilitatea reală și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Mai mult, în urma solicitării acestuia de a se amâna ședința, i s-a comunicat că se anulează convocarea, situație în care angajatul a fost pus într-o vădită imposibilitatea de a se apăra. Pe de altă parte, desfășurarea lucrărilor Comisiei de disciplină în lipsa angajatului, cu toate că potrivit înscrisurilor menționate anterior, atât aceasta cât și convocarea angajatului fuseseră anulate, constituie o încălcare gravă a dispozițiilor art. 251 ce atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei de sancționare este lipsa mențiunii referitoare la prevederile din statut, regulament intern, contract individual sau colectiv de muncă aplicabil ce au fost încălcate de salariat, așadar lipsa elementului obligatoriu, reglementat la art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, sancționată cu nulitatea absolută a deciziei.
Deși reclamantul a invocat în mod expres acest motiv de nulitate absolută a deciziei contestate, prima instanță nu l-a analizat sub nicio formă.
Verificând decizia de sancționare sub acest aspect, Curtea a constatat că, aceasta este lovită de nulitate absolută, pentru nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 252 alin.2 lit. b din Codul muncii, întrucât din cuprinsul acesteia lipsește un element important, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, respectiv din contractul individual de muncă încălcate de salariat.
Simpla menționare în mod generic în decizie a faptului că angajatul a încălcat atribuțiile de serviciu aferente postului, fără a se preciza care, unde sunt ele prevăzute, nu este de natură a acoperi viciul formal constatat. Precizarea prevederilor legale încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă faptele reținute în sarcina salariatului constituie abateri disciplinare și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia.
În acest sens, Curtea a reținut că dispozițiile art. 252 din Codul muncii sunt imperative, elementele enumerate la alin. 2 fiind obligatoriu a fi cuprinse în decizia de sancționare disciplinară.
Având în vedere motivele reținute anterior ce atrag nulitatea absolută a deciziei conteste în cauză, Curtea a constatat că este de prisos a mai analiza temeinicia deciziei de sancționare, motiv pentru care criticile apelantului referitoare la faptele ce au fost reținute în sarcina sa nu vor mai fi analizate.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea acestuia și a constatat nulitatea absolută a Deciziei de sancționare disciplinară nr. 39 din 29.06.2015 emisă de pârâtul Spitalul de Psihiatrie Tulgheș.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 362 din 28.07.2015.
| ← Litigiu de muncă. concedierea pentru motive care nu țin de... | Drepturi salariale. spor pentru muncă în ture vs. spor de... → |
|---|
