Dreptul angajatului de a-și continua activitatea până la împlinirea vârstei standardb de pensionare prevăzută de lege pentru bărbați. directiva 2006/54/ce o.u.g. 83/2012 legea nr. 202/2002
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 555/A din data de 12.10.2016
Dispozițiile art. 5 raportat la art. 6 alin. 2 din Codul muncii și ale art. 6 alin. 1 - 2, art. 7 alin. 1 lit. f și art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002 (care transpun cele două directive în dreptul nostru național al muncii) introduc în domeniul muncii interdicția legală a încetării raporturilor de muncă pe baze discriminatorii (în funcție de criteriul sexului), interdicție care trebuie respectată în toate cazurile prevăzute de lege pentru încetarea raportului de muncă.
Prevederile legale privind încetarea raportului de muncă al femeilor, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (raportat la art. 284 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2011), trebuie să fie interpretate și aplicate numai coroborat cu respectarea interdicției legale prioritare și exprese a nediscriminării pe criteriu de sex, rezultând astfel caracterul opțional al încetării raportului de muncă pentru categoria socială protejată (femeile) prin intermediul acestor norme.
Prin sentința civilă nr. 762 din 23 iunie 2016, îndreptată prin încheierea Camerei de consiliu din 19 iulie 2016, pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 651/102/2016, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Mureș și pe cale de consecință s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Mureș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G.L. în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; și în consecință pârâtul a fost obligat să îi recunoască reclamantei dreptul de a-și continua activitatea în funcția de profesor, în cazul în care îndeplinește restul condițiilor legale, până la data la care reclamanta împlinește vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaților, de 65 de ani. Restul pretențiilor reclamantei au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Mureș, a reținut că acest pârât nu dispune de calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitatea de angajator, în sensul art. 14 alin. 1 din Codul muncii. Având în vedere această împrejurare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului menționat și a respins acțiunea îndreptată împotriva Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte față de pârâtul Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; și în acest sens a reținut că reclamanta este angajată în învățământ, în funcția de profesor la unitatea școlară pârâtă, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, care are ca dată de încetare 24.06.2016, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
S-a mai reținut că reclamanta s-a născut la data de 10.09.1956, iar conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 5 a legii, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă a reclamantei este de 60 de ani și 6 luni, luna pensionării fiind martie 2017. Din acest motiv, contractul individual de muncă al reclamantei ar trebui să înceteze în vederea pensionării, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare pentru femei, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (coroborat cu art. 284 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2011), în luna martie 2017.
În considerentele sentinței atacate s-a mai relevat faptul că legiuitorul a introdus vârste de pensionare diferențiate între femei și bărbați, iar pentru un bărbat născut la aceeași dată ca și reclamanta, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 65 de ani, potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 5 a acestei legi.
Față de această stare de fapt și văzând dispozițiile art. 284 din Legea nr. 1/2011, Tribunalul a constatat ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; de a recunoaște dreptul acesteia de a-și continua activitatea în funcția de profesoară până la data încheierii anului școlar în care împlinește vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută în cazul bărbaților.
Instanța de fond a mai reținut că vârsta legală standard de pensionare pentru femei a fost diminuată față de cea a bărbaților, având în vedere faptul că acestea, în general, depun o muncă suplimentară în gospodărie și dau naștere la copii, împrejurare care atrage o uzură biologică și psihică suplimentară față de bărbați. Prin urmare, legiuitorul a instituit o măsură pozitivă ce vizează protecția unui grup social defavorizat (femeile), care astfel se pot retrage mai repede din câmpul muncii (punând capăt exercitării dreptului constituțional la muncă, prevăzut de art.41 alin.1 din Legea fundamentală) pentru a se bucura mai repede de exercitarea dreptului constituțional la pensie (garantat de art.47 alin.2 din Constituție).
Cu alte cuvinte, grupului social defavorizat al femeilor, legiuitorul le acordă o măsură de favoare, cu rol ocrotitor.
Însă, nicio măsură legală de protecție, privind acordarea unui drept constituțional (dreptul la pensie) în favoarea unui grup defavorizat (femeile), nu poate fi aplicată împotriva acelui grup, cu efectul încălcării discriminatorii a altui drept constituțional (dreptul la muncă).
S-a apreciat de către instanța de fond că o măsură legală de protecție, care a fost reglementată pentru eliminarea unei stări de defavorizare, nu poate fi aplicată în mod generic și nediferențiat, fără discernământ, în mod imperativ și inflexibil, în acele situații tot mai numeroase, în care respectiva stare de defavorizare nu mai există.
În consecință, orice măsură a încetării obligatorii (de drept) a raportului de muncă al femeilor anterior celei a bărbaților, datorită atingerii unei vârste standard de pensionare reduse față de cea a bărbaților, este discriminatorie, fiind încălcat dreptul constituțional la muncă al femeilor.
Tocmai pentru a se evita o asemenea încetare discriminatorie a raporturilor de muncă, prin dreptul comunitar a fost reglementată în amănunt această materie, iar legislația noastră națională a transpus normele dreptului comunitar.
Dreptul comunitar a cunoscut o evoluție și un proces de perfecționare a reglementărilor. De asemenea, în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a stabilit că problema condițiilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, pe de o parte, și cea a condițiilor de încetare a raportului de muncă, pe de altă parte, sunt distincte, și că aplicarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește condițiile de concediere implică inexistența oricărei discriminări directe sau indirecte, pe criterii de sex, în sectoarele public sau privat, inclusiv în instituțiile publice. În această privință, limita de vârstă pentru pensionarea obligatorie a lucrătorilor stabilită în cadrul unei politici generale de pensionare aplicate de un angajator reprezintă un aspect legat de noțiunea de concediere prevăzută în această dispoziție (art. 3 alin.1 lit. c din Directiva 76/207/CEE), noțiune care trebuie interpretată în sens larg, chiar dacă această încetare a raportului de muncă are ca efect acordarea unei pensii pentru limită de vârstă.
S-a mai stabilit că o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau a depășit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat, care este diferită pentru bărbați și femei în temeiul legislației naționale, constituie o discriminare pe criterii de sex - Hotărârile din cauzele nr. 152/1984 (cauza Marshall) și nr.356/2009 (cauza Pensionversicherungsanstalt c. Christine Kleist).
Prin art. 34 din Directiva nr. 2006/54/CE, au fost abrogate, începând cu 15.08.2009, Directivele 76/207/CEE și 86/378/CEE, însă au fost menținute obligațiile statelor membre privind termenele de transpunere și de aplicare a acestora, fiind preluate principalele dispoziții ale Directivelor 86/378/CEE și 76/207/CEE. Reglementarea din art. 3 al.1 lit. c din Directiva 76/207/CEE, articol interpretat prin hotărârile din cauzele Marshall și Kleist citate anterior, se regăsește în art. 9 al. 1lit. f și art.14 al.1 lit. c din Directiva nr. 2006/54/CE. Deci, cele statuate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene rămân valabile și în prezent.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituție, referitoare la obligația instanței de a aplica dreptul comunitar prioritar (art. 1-3 din Directiva 2000/78/CE și art. 14 alin. 1 lit. c din Directiva 2006/54/CE), în sensul că acest drept preeminent interzice încetarea raportului de muncă a unei femei având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau depășit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat, vârstă care este diferită pentru bărbați și femei în reglementarea legislației naționale.
Directiva 2006/54/CE constituie o directivă de reformare, transpusă în legislația noastră națională prin O.U.G. nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 (fapt precizat în mențiunea finală a ordonanței). Astfel, conținutul art. 14 alin. 1 lit. c din Directiva 2006/54/CE se regăsește în art. 6 alin. 1 - 2, art. 7 alin. 1 lit. f și art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002.
Dispozițiile art. 5 raportat la art. 6 alin. 2 din Codul muncii și ale art. 6 alin. 1 - 2, art. 7 alin. 1 lit. f și art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002 (care transpun cele două directive în dreptul nostru național al muncii) introduc în domeniul muncii interdicția legală a încetării raporturilor de muncă pe baze discriminatorii (în funcție de criteriul sexului), interdicție care trebuie respectată în toate cazurile prevăzute de lege pentru încetarea raportului de muncă.
Conformitatea sau nu cu dreptul comunitar a legislației noastre naționale a pensiilor (Legea nr. 263/2010), în materia tratamentului juridic între femei și bărbați sub aspectul vârstei de pensionare (materie analizată prin Deciziile nr. 1007/2008 și nr. 191/2008 ale Curții Constituționale) sunt străine de obiectul și natura cauzei, deoarece reclamanta nu a formulat un litigiu de asigurări sociale prin care să aibă pretenții de acordare a pensiei sale, în mod discriminatoriu sub aspectul vârstei de pensionare stabilită pentru bărbați diferit față de femei.
Dimpotrivă, problema de drept dedusă judecății, prin prisma dreptului comunitar prevalent (Directiva 2006/54/CE), este egalitatea de tratament între bărbați și femei în materie de încetare a raporturilor de muncă, materie în care jurisprudența Curții de Justiție a CE a statuat deosebit de clar faptul că vârsta limită pentru pensionarea obligatorie, cu consecința încetării raporturilor de muncă ale lucrătorilor pentru acest motiv, constituie un aspect care privește condițiile de concediere ("lato sensu";), domeniu în care este interzisă orice discriminare pe criteriul sexului.
Deci, înlăturând orice confuzie, este de reținut că aplicarea prioritară a dreptului comunitar vizează prevederile art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, iar nu legislația pensiilor, aspect neanalizat de Curtea Constituțională și care, chiar dacă ar fi fost analizat teoretic de către aceasta, nu poate împiedica instanțele naționale să își îndeplinească obligația (prevăzută de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție) de a aplica prioritar dreptul comunitar în fiecare speță concretă dedusă judecății, fiind o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În subsidiar, instanța a constatat că aplicarea art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cu respectarea interdicției discriminării, este garantată și de dispozițiile art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale Protocolului nr.12 la această Convenție, care au prioritate, potrivit art. 20 din Constituție.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției, care garantează "dreptul la acces la instanță";. Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și Rotaru contra României ). Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată.
Acțiunea reclamantei este admisibilă și prin prisma Deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin această acțiune s-a solicitat recunoașterea exercitării nediscriminatorii a dreptului la muncă. Deci nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-a cerut recunoașterea exercitării nediscriminatorie a dreptului la muncă, potrivit dreptului comun al muncii ( art. 3 alin. 1-2 raportat la art. 5-6 din Codul muncii). Deci, dreptul la acces la justiție pentru recunoașterea exercitării nediscriminatorie a unui drept protejat de lege nu este susceptibil să fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că prevederile legale privind încetarea raportului de muncă al femeilor, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (raportat la art. 284 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2011), trebuie să fie interpretate și aplicate numai coroborat cu respectarea interdicției legale prioritare și exprese a nediscriminării pe criteriu de sex, rezultând astfel caracterul opțional al încetării raportului de muncă pentru categoria socială protejată (femeile) prin intermediul acestor norme.
Ca atare, încetarea contractului individual de muncă a reclamantei, începând cu luna martie 2017, nu poate fi considerată ca fiind operabilă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de modificare a contractului individual de muncă, respectiv clauza referitoare la durata contractului, în sensul menținerii reclamantei în funcția de profesor până la data la care reclamanta împlinește vârsta de 65 de ani, instanța a constatat că reclamanta are încheiat cu unitatea școlară pârâtă un contract individual de muncă pe durată determinată, astfel că, având în vedere că motivul încetării acestuia este ajungerea la termenul negociat de părți, iar nu cel al aplicării art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, instanța apreciază că nu poate dispune menținerea în ființă a contractului peste durata negociată de părți.
Părțile sunt libere însă să încheie un alt contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată cu punerea în aplicare a celor reținute mai sus referitor la continuarea activității de către reclamantă.
Față de cele ce de mai sus, Tribunalul s-a pronunțat în sensul celor consemnate în dispozitivul sentinței atacate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta G. L. și a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, cu consecința obligării pârâtului Liceul Teoretic Gheorghe Marinescu Târgu-Mureș la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii duratei acestuia până la împlinirea de către reclamanta apelantă a vârstei de 65 de ani.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta este angajata pârâtului Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; din Târgu-Mureș pe bază de contract individual de muncă pe durată nedeterminată, acest aspect nefiind contestat de pârât, reclamanta fiind titulara catedrei de biologie din cadrul unității de învățământ pârâte, calitate pe care nu o poate îndeplini decât în condițiile încheierii unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
S-a mai invocat faptul că instanța de fond a dat o interpretare greșită înscrisurilor de la dosar, fără a observa că pentru perioada 2013-2016 aceasta a încheiat cu pârâtul contracte individuale de muncă cu timp parțial, care sunt distincte de contractul individual de muncă pe durată nedeterminată și care vizează exclusiv orele suplimentare în care reclamanta a desfășurat activitate în cadrul unității de învățământ pârâte.
Reclamanta a mai precizat că și în prezent este valabil contractul individual de muncă pe durată nedeterminată în baza căruia își desfășoară activitatea, motiv pentru care a apreciat că și petitul privind obligarea pârâtului la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii duratei acestuia până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 65 de ani se impune a fi admis.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 22.08.2016, prin care a precizat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da în cauză.
S-a mai arătat că reclamanta este încadrată la unitatea de învățământ pârât în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar contractele individuale de muncă cu timp parțial din perioada 2013-2016 au avut exclusiv ca obiect plata cu ora.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința pronunțată de instanța de fond s-a dispus obligarea pârâtului Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; din Târgu-Mureș să îi recunoască reclamantei G. L. dreptul de a-și continua activitatea în funcția de profesor, în cazul în care îndeplinește restul condițiilor legale, până la data la care reclamanta împlinește vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaților, de 65 de ani.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii duratei acestuia până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 65 de ani.
Față de această solicitare a reclamantei trebuie avut în vedere faptul că din înscrisul denumit "Raport per salariat"; extras din Registrul general de evidență a salariaților (filele 12-14 dosar apel, 78-80 dosar fond) rezulta că reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă începând cu data de 01.08.2005, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat sub nr. 484/31.08.2005, acest contract fiind în vigoare și în prezent.
În ceea ce privește contractele cu timp parțial încheiate în perioada 2013-2016 acestea vizează exclusiv plata cu ora, ultimul dintre ele încetând la data de 24.06.2016.
Prin sentința atacată s-a dispus obligarea pârâtului să îi recunoască reclamantei dreptul de a-și continua activitatea în funcția de profesor, în cazul în care îndeplinește restul condițiilor legale, până la data la care aceasta împlinește vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaților, de 65 de ani. Ca atare, instanța de apel a reținut că urmare a punerii în executare a acestei dispoziții din hotărârea pronunțată de instanța de fond se impune ca raporturile de muncă dintre părți să continue până la momentul stabilit prin hotărârea menționată.
În acest context, ținând seama de cele dispuse prin sentința instanței de fond, precum și de faptul că în prezent reclamanta este angajata pârâtului Liceul Teoretic "Gheorghe Marinescu"; în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, care nu a încetat, fiind în vigoare, raporturile de muncă urmează să fie continuate în temeiul contractului individual de muncă existent, nefiind necesară prelungirea acestui contract în sensul solicitat de reclamantă.
Prin urmare, dispoziția din sentința atacată prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de modificare a duratei contractului individual de muncă nu se impune a fi schimbată.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, soluția criticată prin apelul dedus judecății a fost păstrată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
| ← Act adițional la contractul individual de muncă privind... | Cauză de neconcurență. legalitate. art. 21 codul muncii art.... → |
|---|
