Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 267 din data de 05.04.2016
Termenul de emitere a deciziei de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.61 lit.b Codul muncii în situația în care salariatul este arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală;
Potrivit dispozițiilor art. 61 lit. b Codul muncii "angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală";, iar în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii "În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii";.
Deși, aparent imperativ, termenul de 30 de zile calendaristice de emitere a deciziei de concediere este în realitate un termen de recomandare, atât timp cât nerespectarea lui nu atrage nicio sancțiune legală.
În lipsa textului de lege, instanța de judecată nu poate să creeze sancțiuni suplimentare și să aprecieze că depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii atrage sancțiunea nulității deciziei de constatare a unei situații care face incompatibilă, cel puțin pe termen scurt și mediu, continuarea raporturilor de muncă.
Tribunalul Mehedinți - sentința din 05.04.2016
La data de 23.11.2015 s-a înregistrat la această instanță contestația formulată de contestatorul CGE împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 7335/21.09.2015 emisă de intimata SC CEO SA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală.
În fapt, a arătat că a fost angajat pe postul de lăcătuș mecanic la Sector II excavare transport haldare al UM de CH din cadrul Sucursalei DM a societății intimate, iar prin decizia sus menționată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art.61 lit.b Codul muncii, întrucât împotriva sa a fost luată măsura arestului la domiciliu pe o perioadă mai mare de 30 de zile.
A susținut că deși se afla în concediu de odihnă încă de la momentul luării acestei măsuri, în perioada 03.08.2015-15.08.2015 intimata i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 al.1 lit.c ind.1 Codul muncii.
Contestatorul a mai arătat că măsura arestului la domiciliu s-a dispus prin încheierea nr.117/17.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.590/54/2015/a3, iar în data de 13.08.2015 această măsură a fost prelungită pe o perioadă de 30 de zile, respectiv până la data de 14.09.2015.
Întrucât concediul de odihnă se încheia la data de 11.09.2015, a formulat o cerere prin care a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de un an de zile, însă această cerere nu a fost aprobată de conducerea societății.
Contestatorul a invocat dispozițiile art.62 alin.1 Codul muncii, susținând că acestea nu au fost respectate de intimată, întrucât decizia de concediere nu a fost emisă în termen de 30 de zile de la data constatării cauzei concedierii, respectiv data de 27.07.2015 prin adresa IPJ M nr.195629, motiv pentru care consideră că decizia este lovită de nulitate absolută.
A mai arătat că a lucrat la societatea intimată timp de peste 20 de ani, nu a încălcat nicio atribuție de serviciu și că începând cu data de 09.11.2015 măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar, astfel că ar avea posibilitatea să se prezinte la locul de muncă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.62 alin.1, art.268 alin.1 Codul muncii.
În dovedirea contestației a depus la dosar în copie deciziile nr.6605/03.08.2015 și nr. 7335/21.09.2015 emise de intimată.
SCO SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A arătat că prin adresa nr.195629/27.07.2015 emisă de IPJM și înregistrată la CEO-UMC H sub nr.5050/03.08.2015 s-a comunicat starea juridică a contestatorului, conform încheierii nr.117/17.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1590/54/2015/a3 prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu față de acesta pe o durată de 30 de zile de la data de 17.07.2015 până la data de 15.08.2015, inclusiv. Ulterior, Curtea de Apel Craiova a comunicat că prin încheierea penală nr. 139/12.09.2015 s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile de la 15.09.2015 la 14.10.2015.
În data de 18.09.2015 contestatorul a formulat o cerere prin care a solicitat suspendarea contractului individual de muncă până la data încetării măsurii arestului preventiv, iar societatea a dispus prin decizia 7335/32675/21.09.2015 încetarea contractului individual de muncă al acestuia.
Consideră că decizia a fost emisă în termenul legal de 30 de zile, data luării la cunoștință de prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu fiind 18.09.2015, iar emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă a avut loc la data de 21.09.2015.
În dovedirea susținerilor societatea a depus la dosar decizia nr.7335/21.09.2015, cererea contestatorului înregistrată sub nr.1385/18.09.2015, contractul individual de muncă nr.12329/31.05.2012, act adițional nr.1/25.06.2012 la acest contract de muncă, decizia nr. 6605/03.08.2015, adresa nr.5050/03.08.2015, actele adiționale nr.2/01.09.2012, nr.3/19.02. 2013, nr. 4/01.04.2013, adresa Curții de Apel Craiova din 12.09.2015.
La data de 02.02.2016 contestatorul a formulat cerere adițională prin care a arătat că înțelege să solicite obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, dar și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data plății efective, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere în sensul reintegrării pe postul avut anterior încetării raporturilor de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare la precizarea de acțiune prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterând motivele din întâmpinarea inițială.
La dosarul cauzei s-au mai depus încheierea nr.120/13.08.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr.590/54/2015/a4, încheierea nr.139/12.09.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr.590/54/2015/a8, minuta încheierii nr.117/17.07.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr.590/54/2015/a3.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:
Contestatorul CGE a fost angajatul intimatei SC CEO SA, începând cu data de 31.05.2012 și a îndeplinit funcția de lăcătuș mecanic, conform contractului individual de muncă nr. 12329/31.05.2012 (fila 20 dosar).
Prin decizia înregistrată în registrul special al societății sub nr. 7335/21.09.2015 și în registrul general sub nr. 32675/21.09.2015, intimata SC CEO SA a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit. b Codul muncii, avându-se în vedere că împotriva acestuia s-a dispus măsura arestării la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile.
Prin contestația dedusă judecății, astfel cum a fost precizată, contestatorul solicită anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă emisă de intimată, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere în sensul reintegrării pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, susținând că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost emisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
Analizând solicitările contestatorului în raport de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 61 lit. b Codul muncii "angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală";.
În conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii "În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii";.
Raportând dispozițiile legale susmenționate la speța dedusă judecății, instanța reține că prin încheierea nr. 117/17.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 590/54/2015/a3 s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de contestatorul CGE pe o durată de 30 de zile de la data de 17.07.2015 la data de 15.08.2015, prin încheierea nr. 120/13.08.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 590/54/2015/a4 s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu față de contestator pe o durată de 30 de zile de la 16.08.2015 la 14.09.2015, inclusiv, iar prin încheierea nr. 139/12.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 590/54/2015/a8 s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu față de contestator pe o durată de 30 de zile, începând cu 15.09.2015 și până la 14.10.2015, inclusiv.
Faptul că față de contestator s-a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile prin încheierea Curții de Apel Craiova nr. 117/17.07.2015, a fost adus la cunoștința societății intimate de către IPJ M cu adresa nr. 19629/27.07.2015 înregistrată la CEO - Sucursala DM Tg. Jiu - UMC H sub nr. 5050/03.08.2015.
Urmare acestei adrese în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c Codul muncii, intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului în perioada 03.08.2015-15.08.2015 prin decizia înregistrată în registrul special al societății sub nr. 6605/03.08.2015, precum și în registrul general al acesteia sub nr. 27227/03.08.2015.
Prin cererea înaintată intimatei prin fax și înregistrată sub nr. 1385/18.09.2015, contestatorul a solicitat suspendarea contractului individual de muncă, având în vedere că la acea dată se afla tot sub măsura arestului la domiciliu.
Conform susținerilor reprezentantului intimatei în ședința publică din 08.03.2016, adresa din 12.09.2015 emisă de Curtea de Apel prin care s-a adus la cunoștința contestatorului că s-a prelungit măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile de la 15.09.2015 la 14.10.2015, a fost înaintată societății prin fax de către contestator și nu de instanța de judecată.
Prin urmare, societatea intimată a luat cunoștință de prelungirea măsurii arestului la domiciliu față de contestator la data de 18.09.2015 când acesta a înaintat prin fax către societate cererea prin care solicită suspendarea contractului individual de muncă.
Astfel, se reține că, data constatării cauzei concedierii de către intimată, adică data la care angajatorul a luat cunoștință de motivele care i-au dat dreptul să dispună concedierea, motive care duc la imposibilitatea obiectivă a continuării relațiilor de muncă, este data de 18.09.2015, când contestatorul a înaintat prin fax cererea de suspendare a contractului individual de muncă și adresa din 12.09.2015 a Curții de Apel Craiova prin care i s-a adus la cunoștință că s-a prelungit măsura arestului la domiciliu.
Cum, decizia de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului a fost emisă la data de 21.09.2015, se constată că, în cauză, a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii.
Susținerea apărătorului contestatorului potrivit căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 alin. 1 Codul muncii este un termen de prescripție și că intimata nu a respectat acest termen, întrucât a luat cunoștință de primul arest la domiciliu la data de 27.07.2015, iar la data de 13.08.2015 s-a prelungit măsura arestului la domiciliu cu încă 30 de zile, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 15.09.2015, este neîntemeiată.
În acest sens se reține că susținerea apărătorului contestatorului potrivit căruia termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii este un termen de prescripție, iar ca efect al prescripției încetează dreptul angajatorului de a emite decizia de concediere, nu are nici un temei legal, întrucât deși aparent imperativ, termenul de 30 de zile calendaristice de emitere a deciziei de concediere este în realitate un termen de recomandare, atât timp cât nerespectarea lui nu atrage nicio sancțiune legală.
În lipsa textului de lege, instanța de judecată nu poate să creeze sancțiuni suplimentare și să aprecieze că depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul muncii atrage sancțiunea nulității deciziei de constatare a unei situații care face incompatibilă, cel puțin pe termen scurt și mediu, continuarea raporturilor de muncă.
Totodată, se reține că este neîntemeiată și susținerea apărătorului contestatorului potrivit căruia termenul de prescripție s-a împlinit la data de 15.09.2015, întrucât intimata a luat cunoștință de primul arest la domiciliu la data de 27.07.2015, iar la data de 13.08.2015 s-a prelungit măsura arestului la domiciliul cu încă 30 de zile.
Astfel, dispozițiile art. 61 lit. b Codul muncii prevăd că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală.
Or, în speță, față de dispozițiile legale susmenționate, instanța constată că angajatorul nu putea să dispună concedierea contestatorului atunci când a luat cunoștință de măsura preventivă a arestului la domiciliu a acestuia, prin adresa IPJ M nr.195629/27.07.2015 înregistrată la societate la data de 03.08.2015 sub nr. 5050/2015.
De asemenea, în ceea ce privește prelungirea măsurii arestului la domiciliu a contestatorului se reține că societatea intimată a luat cunoștință de acest aspect la data de 18.09.2015 când i-a fost înaintată prin fax cererea contestatorului privind suspendarea contractului individual de muncă și adresa din 12.09.2015 a Curții de Apel Craiova (filele 19 și 49 dosar), iar în raport de această dată, decizia de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului a fost emisă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 alin. 1 Codul muncii, respectiv la data de 21.09.2015.
Prin urmare, susținerea contestatorului că decizia de încetare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost respectat de către angajator termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege în care se putea emite această decizie, este neîntemeiată.
Cum, contestatorul nu a formulat alte critici cu privire la decizia contestată, iar instanța, din oficiu, nu a constatat alte motive de nulitate a deciziei de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului, urmează a constata că decizia a fost emisă de intimată cu respectarea dispozițiilor legale.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, instanța constată că este neîntemeiată contestația precizată, urmând a fi respinsă.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
| ← Asigurări sociale - recalculare pensie. Jurisprudență Pensii | Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de... → |
|---|
