Litigiu de muncă privind aplicarea sancțiune disciplinară
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1337 din data de 16.03.2016
Litigiu de muncă privind aplicarea sancțiune disciplinară. Obligația angajatorului de convocare a salariatului la cercetarea disciplinară și inserarea în decizia de concediere a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului
Art. 248, art. 251 alin.2-4 din Codul muncii
Măsura de sancționare disciplinară a fost aplicată apelantei, fără a se dovedi faptul că au fost parcurse toate etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile, prevăzută expres de art.251 alin.2 - 4 C.muncii, respectiv ascultarea salariatului și cercetarea apărărilor sale, formulate în fața celui mandat să efectueze cercetarea disciplinară.
Or, rațiunea pentru care legiuitorul, în art. 251 din Codul muncii, a inserat cerința notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitate salariatului să-și pregătească apărările și probele, în cunoștință de cauză, față de fapta care îi este imputată și care trebuie să îi fie comunicată, iar sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile poate fi dispusă de angajator doar în ipoteza refuzului salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă.
Intimata nu a făcut dovada efectuării unei reale cercetări prealabile, de vreme ce din nici un înscris aflat la dosarul cauzei nu rezultă că salariata apelantă a fost ascultată de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea cu privire la faptele care îi erau imputate și nu i-au fost luate în considerare susținerile din nota explicativă solicitată.
Apelanta nu a contestat faptul că a fost convocată la cercetarea disciplinară din 2.12.2014, ci a criticat decizia de sancționare pentru nerespectarea dispozițiilor art.251 alin.4 Codul muncii, susținând că în cuprinsul acesteia nu au fost înscrise motivele pentru care angajatorul a înlăturat apărările sale, cu toate că a prezentat în cursul cercetării disciplinare o notă explicativă, mai înainte de emiterea deciziei contestate, prin care și-a exprimat poziția față de fapta imputată și împrejurările invocate în apărarea sa, în legătură cu incidentul petrecut la data de 16.11.2014.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1337 din 16 martie 2016)
Prin motivele de apel, apelanta învederează că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a se avea în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, fiind analizate aspecte necontestate prin acțiune ("existența abaterii disciplinare" sau "respectarea criteriilor de dozare a sancțiunii disciplinare aplicate"), cauza fiind judecată doar prin prisma dispozițiilor art.251 alin.1 din Codul muncii, deși acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 247-252 din Codul muncii", deci inclusiv art.251 alin.4 din Codul muncii.
Sancționarea cu avertisment scris nu necesită o cercetare prealabilă, însă din moment ce s-a demarat cercetarea prealabilă, nu puteau fi ignorate prevederile art.251 alin.4 Codul muncii, respectiv drepturile ce îi revin salariatului în acest caz, chiar dacă cercetarea prealabilă s-a finalizat "doar" cu sancționarea cu avertisment scris. Ulterior, reclamanta a fost concediată în luna februarie 2015, prin decizie datată ianuarie 2015.
Nu există nici un articol de lege care să suprime dreptul unui angajat la apărare în timpul cercetării disciplinare sau să anuleze acțiunile ce decurg din acest drept, în cazul în care cercetarea disciplinară s-a încheiat "doar" cu avertisment scris.
Contestația reclamantei nu a ridicat problema dozării sancțiunii disciplinare aplicate, ci a legalității sale, mai precis includerea tuturor elementelor prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie legală, inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile. Reducerea perioadei de cercetare în corpul deciziei de sancționare reprezintă o dovadă clară a denaturării adevărului, chiar și fals.
Pârâta nu a aplicat în mod obiectiv criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii și a modificat împrejurările în care s-a produs fapta. Astfel, pârâta a declarat că "dl. CR este salariat în funcția de șef formație comunicații MCR";, însă din adresa 272/16.12.2014, respectiv din organigrama societății din ianuarie 2015 rezultă că funcția de șef formație comunicații MCR nu exista în organigramă, în anul 2010, dl. CR avea funcția de "op. introd";, conform statului de plată noiembrie 2010, înainte de implementare sistem Revisal, fiind modificate în timpul cercetării funcțiile și atribuțiile angajaților săi, în defavoarea reclamantei.
Pârâta a afirmat că cercetarea disciplinară dispusă de către directorul general al societății este în derulare la data de 16.12.2014, potrivit adresei nr.272, formulată ca urmare a solicitării înregistrată sub nr.262/08.12.2014 la departamentul resurse umane, însă la data de 17.12.2014, prin decizia de sancționare nr.273 se menționează că cercetarea disciplinară a fost efectuată în perioada 26.11.2014 - 02.12.2014, ceea ce contravine dispozițiilor art.251 alin.4 Codul muncii.
Pârâta a arătat, în ceea ce privește solicitarea de comunicare a unei copii a fișei postului ocupat de dl. CR, că aceasta este anexă la contractul individual de muncă, care este strict confidențial, însă numai datele cu caracter personal sunt strict confidențiale, iar nu și fișa postului pe care, la angajare, oricine o poate vedea. Mai mult, în timpul cercetării disciplinare, din afirmațiile managerului departamentul resurse umane a rezultat că dl. C este superiorul ierarhic al reclamantei și că are atribuții în acest sens, iar unele atribuții se suprapun cu cele ale reclamantei, fiind împiedicat dreptul la apărare al reclamantei, nefurnizând probe favorabile acesteia.
Pârâta a precizat că apelanta a inițiat conflictul, pe care îl descrie în referatul înregistrat sub nr. 77/19.11.2014, implicit recunoscând fapta, în contradicție cu prevederile art.250 din Codul muncii, fiind corectată cu pixul în data de 17.12.2014 fișei postului reclamantei, în defavoarea acesteia.
Art.251 alin.1 Codul muncii dă posibilitatea angajatorului, care apreciază abaterile disciplinare cu grad scăzut, să dispună fără cercetare disciplinară prealabilă, sancțiuni cu avertisment scris. În cazul de față, dacă pârâta a dispus începerea unei cercetări disciplinare prealabile, înseamnă că aceasta: a) a apreciat că fapta reclamantei este mai gravă decât în cazul în care se poate sancționa doar cu avertisment scris, pe care oricum o poate aplica fără cercetare, b) nu poate aprecia obiectiv gravitatea faptei reclamantei, sau c) dorește aplicarea unei sancțiuni în afară de sancțiunea cu avertisment scris. Dacă angajatorul optează pentru efectuarea cercetării disciplinare, pentru orice motiv, acesta are și obligația de a respecta prevederile legale care reglementează desfășurarea și încheierea întregii proceduri, ce reprezintă garanții ale respectării dreptului la apărare al salariatului, și nu să le aplice parțial.
Art.252 alin.2 lit.c Codul muncii precizează că, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea. Acest articol nu face precizarea că se exclude decizia de sancționare cu avertisment scris, ci face referire la orice decizie care a fost luată în urma unei cercetării disciplinare prealabile, chiar dacă această cercetare s-a încheiat cu decizie de sancționare cu avertisment scris sau nu.
Art.251 alin.1 Codul muncii, care prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin.1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, se referă la acțiunile angajatorului înainte de cercetarea disciplinară prealabilă.
Deci "mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile"; se poate dispune doar sancțiune disciplinară cu avertisment scris, dintre toate sancțiunile posibil de aplicat, fără cercetare, însă după cercetare disciplinară, se poate dispune orice decizie, care în mod obligatoriu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.
Legea nu prevede cele reținute de prima instanță, respectiv că dacă se efectuează cercetarea disciplinară prealabilă și se dispune aplicarea sancțiunii cu avertisment scris, după cercetarea disciplinară prealabilă, această sancțiune nu mai trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Cu alte cuvinte, sancțiunea cu avertisment scris înainte de cercetarea disciplinară prealabila diferă de sancțiunea cu avertisment scris după cercetarea disciplinară prealabilă, care trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, și nu poate fi redusă la starea inițială, respectiv de dinainte de cercetarea disciplinară prealabilă, nici nu se poate reveni la momentul de timp de dinainte de cercetarea disciplinară prealabilă, doar pentru că cercetarea disciplinară prealabilă s-a încheiat cu sancțiune cu avertisment scris, dintre toate sancțiunile posibile, având în vedere că tocmai cercetarea disciplinară prealabilă a produs efectul de sancțiune cu avertisment scris de după. Mai mult, sancțiunea cu avertisment scris de după cercetarea disciplinară prealabilă nu implică anularea cercetării disciplinare prealabile.
Pentru toate aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre judecare și admiterea acțiunii, în sensul anulării deciziei de sancționare nr.273/17.12.2014.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, în limitele cererii de apel, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.273/17.12.2014, contestată în cauză, intimată a dispus sancționarea disciplinară a apelantei cu sancțiunea avertisment scris, avându-se în vedere că aceasta "a inițiat conflictul, pe care îl descrie în referatul înregistrat sub nr.77/19.11.2014, implicit recunoscând fapta";, încălcând prevederile regulamentului intern, respectiv: art.35 alin.1 lit.b - obligația de a respecta disciplina muncii, lit.c - obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă, alin.2 lit.b, respectarea cu strictețe a ordinii și disciplinei la locul de muncă, i) - comportarea corectă în cadrul relațiilor de serviciu, respectarea muncii celorlalți salariați, asigurarea unui climat de disciplină, ordine și bună înțelegere.
Este real că, în cazul avertismentului scris, prin excepție, procedura disciplinară prealabilă, nu are un caracter obligatoriu, potrivit art.251 alin.1 Codul muncii, spre deosebire de celelalte sancțiuni disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară (retrogradarea din funcție; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%; desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă).
Însă, prin Regulamentul Intern pot fi prevăzute orice fel de reguli și norme de conduită sau de organizare pe care angajatorul le consideră necesare pentru bunul mers al unității sau drepturi și obligații pentru salariați, cu condiția ca acestea să nu încalce prevederile legale, ale contractului individual de muncă sau ale contractelor colective de muncă sau să nu prevadă pentru salariati drepturi inferioare celor stabilite prin respectivele prevederi legale sau contractuale.
Astfel, art.88 din Regulamentul intern al societății intimate prevede că, în cazul sesizării conducerii angajatorului cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, în vedere desfășurării cercetării disciplinare prealabile, trebuie parcursă, indiferent de sancțiunea disciplinară aplicată de angajator, următoarea procedură: - convocarea salariatului, în scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, de persoana/comisia împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă, precizându-se obiectul, data și locul întrevederii, neprezentarea salariatului la convocare, fără niciun motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. - salariatul are dreptul să formuleze și să susțină în cursul cercetării disciplinare prealabile toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este; - salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare; - persoana sau comisia numită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile are obligația de a lua o notă scrisă de la salariatul ascultat, notă în care se va prezenta poziția salariatului față de fapta pe care a comis-o și împrejurările invocate în apărarea sa; - cercetarea disciplinară impune stabilirea următoarelor aspecte: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
În acest context, în condițiile în care prin Regulamentul intern al societății intimate au fost instituite reguli mai favorabile salariaților, respectiv că nicio sancțiune disciplinară, fără nicio excepție, nu putea fi dispusă, sub sancțiunea nulității absolute, mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, Curtea reține că intimatei îi revenea obligația de a respecta aceste reguli cu ocazia aplicării sancțiunilor disciplinare, inclusiv în cazul aplicării sancțiunii avertisment scris.
Cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de Codul muncii și de Regulamentul intern al societății este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită, a gravității sale și a vinovăției salariatului, în raport cu care se poate aprecia și asupra sancțiunii aplicabile, dar, în același timp, și a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
În speță, din probatoriile administrate în cauză rezultă că măsura de sancționare disciplinară a fost aplicată apelantei, fără a se dovedi faptul că au fost parcurse toate etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile, prevăzută expres de art.251 alin.2 - 4 C.muncii, respectiv ascultarea salariatului și cercetarea apărărilor sale, formulate în fața celui mandat să efectueze cercetarea disciplinară.
Or, rațiunea pentru care legiuitorul, în art. 251 din Codul muncii, a inserat cerința notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitate salariatului să-și pregătească apărările și probele, în cunoștință de cauză, față de fapta care îi este imputată și care trebuie să îi fie comunicată, iar sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile poate fi dispusă de angajator doar în ipoteza refuzului salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă.
Curtea constată că intimata nu a făcut dovada efectuării unei reale cercetări prealabile, de vreme ce din nici un înscris aflat la dosarul cauzei nu rezultă că salariata apelantă a fost ascultată de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea cu privire la faptele care îi erau imputate și nu i-au fost luate în considerare susținerile din nota explicativă solicitată.
Astfel, potrivit înscrisului înregistrat sub nr.257/2.12.2014, intitulat cercetare disciplinară prealabilă - notă explicativă, rezultă că apelanta a fost convocată de către împuternicitul societății desemnat să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, în temeiul art.251 alin.2 Codul muncii, să se prezinte la sediul societății, la data de 2.12.2014, ora 13,30, pentru efectuarea cercetării disciplinare, fiind invitată să răspundă la anumite întrebări în legătură cu incidentul din 16.11.2014.
Apelanta nu a contestat faptul că a fost convocată la cercetarea disciplinară din 2.12.2014, ci a criticat decizia de sancționare pentru nerespectarea dispozițiilor art.251 alin.4 Codul muncii, susținând că în cuprinsul acesteia nu au fost înscrise motivele pentru care angajatorul a înlăturat apărările sale, cu toate că a prezentat în cursul cercetării disciplinare o notă explicativă, mai înainte de emiterea deciziei contestate, prin care și-a exprimat poziția față de fapta imputată și împrejurările invocate în apărarea sa, în legătură cu incidentul petrecut la data de 16.11.2014.
În cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară se menționează că cercetarea disciplinară prealabilă s-a efectuat în perioada 26.11.2014 - 2.12.2014, fără a se face vreo referire dacă apelanta s-a prezentat la cercetarea disciplinară și a răspuns la întrebările adresate de împuternicitul societății desemnat să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, în legătură cu evenimentul din 16.11.2014, motivele pentru care au fost înlăturate apărările în cursul cercetării disciplinare.
De vreme ce prin adresa nr.272/16.12.2014 întocmită de managerul resurse umane, la solicitarea apelantei înregistrată sub nr.262/8.12.2014, acesteia i s-a comunicat că cercetarea disciplinară dispusă de directorul general al societății este încă curs în derulare și că numai la încheierea acesteia urmează a primi un document, din care să rezulte concluziile, intimatei îi revenea obligația de a preciza în decizia de sancționare disciplinară motivele pentru care a înlăturat apărările salariatei formulate mai înainte de finalizarea cercetării disciplinare.
Simpla solicitare a unei note scrise, fără a da posibilitatea salariatei de a formula toate apărările în favoarea sa și fără a-i permite acesteia să prezinte persoanei îndreptățite să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă (iar nu cercetarea unor evenimente) probele și motivațiile pe care le consideră necesare dovedirii nevinovăției sale, conform art.251 alin.4 C.muncii, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al salariatului înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, ceea ce conferă caracter pur formal și nelegal cercetării disciplinare astfel efectuate și imprimă același caracter deciziei de sancționare disciplinară, în lumina prevederilor anterior menționate.
Respectarea prevederilor legale imperative relative la procedura cercetării disciplinare prealabile reprezintă o obligație legală de fond intrinsecă măsurii sancționării disciplinare, fiind o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului mai înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, iar încălcarea acestuia constituie cauză de nulitate absolută expresă a măsurii dispuse.
Art.252 litera c din Codul muncii prevede în termeni imperativi și sub sancțiunea nulității absolute necesitatea mențiunii referitoare la motivele care au dus la înlăturarea apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Prin urmare, deși intimata a susținut în decizie că salariata a fost cercetată disciplinar, iar cerecetarea disciplinară nu era încă finalizată la data de 16.12.2014, potrivit adresei comunicate apelantei, în cuprinsul deciziei contestate nu se face nicio referire la apărările formulate de salariata în nota scrisă solicitată și nici la motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări.
Simpla solicitare a unei note salariatului anterioar emiterii deciziei de sancționare disciplinară nu ar avea nici un sens dacă angajatorul nu ar trebui să-l asculte pe salariat cu privire la toate motivațiile și probele aduse, acesta fiind obligat să țină cont de apărările salariatului or să le îndepărteze motivat, iar nu să le ignore.
Cum analiza legalității deciziei de sancționare disciplinară contestate prevalează examinării temeiniciei acesteia, motiv pentru care Curtea apreciază ca fiind de prisos cercetarea criticilor de fond invocate de apelantă, în condițiile în care instanța de apel a reținut nevalabilitatea deciziei sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de formă.
Pentru toate considerentele arătate, având în vedere că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale aplicabile, Curtea va admite apelul, în temeiul art.480 C.pr.civ., va schimba sentința apelată, în sensul că admite contestația și va anula decizia nr.273/17.12.2014 emisă de intimată.
| ← Personal din învăţământ. drepturi salariale. plată ore de... | Diferenţă de salariu, reprezentând procentul cuvenit (8,33%)... → |
|---|
