Litigiu de asigurări sociale privind contestarea deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. nevalorificarea perioadei de activitate prestate în grupa ii a de muncă ca șef organizare producție menționată în carnetul de
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2389 din data de 11.05.2016
Litigiu de asigurări sociale privind contestarea deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. Nevalorificarea perioadei de activitate prestate în grupa II a de muncă ca șef organizare producție menționată în carnetul de muncă. Reducerea vârstei de pensionare
Art. 52, 55 din Legea nr. 263/2010, punctul 6 din Ordinul nr.50/1990, Decretul nr. 92/1976
Pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, Legea nr. 263/2010 prin art. 52 a impus două condiții cumulative, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, ambele elemente detaliate în anexa 5 în funcție de data nașterii asiguratului.
De la această regulă a fost instituită și o excepție, de strictă interpretare și aplicare, sub forma unui beneficiu acordat asiguraților care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă, prin art. 55 alin.1 care impune condiția stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare redusă, în raport de numărul de ani prestați în grupe superioare de muncă. Pentru a putea face aplicarea prevederilor menționate anterior, atât casa de pensii în soluționarea cererii de acordare a drepturilor, cât și instanța de judecată este obligată să stabilească elementele de pensionare: vârsta standard de pensionare, stagiul complet și stagiul minim de cotizare, ulterior stabilirii lor determinându-se și criteriile reglementate de art. 55 din Legea nr. 263/2010.
Astfel că trimiterile instanței de fond la regulile generale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă sunt fondate, pentru că numai în raport de aceste elemente se poate stabili dacă asiguratul poate beneficia de regimul derogator permis de art. 55.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.2389 din 11 mai 2016)
Prin motivele de apel formulate, apelanta a învederat că obiectul contestației formulate nu îl reprezintă îndeplinirea condițiilor cumulative pentru stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă prevăzut de art. 52 coroborat cu art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 55 din acest act normativ, cum de altfel rezultă din însăși motivarea respingerii cererii de pensionare.
Conform înregistrărilor efectuate în carnetul de munca seria Be nr. 0820057, perioada totală de muncă a apelantei este dată de însumarea următoarelor perioade lucrate cu contracte individuale de muncă, anume:
- 27.09.1982 - 03.04.1983 la Combinatul pentru Lianți Hoghiz, actuala S.C. Lafarge Ciment (România) S.A. București - Punct de lucru Hoghiz - poz. 1 (încadrare în muncă) și poz. 2 (transfer în interesul serviciului).
Pentru această perioadă, la dosarul de pensionare pentru limită de vârstă nr. 4404330/05.05.2014 a fost depus în original adeverința nr. 511/07.04.2014 - care atesta încadrarea în grupa a II-a de muncă, in procent de 100%, întreaga perioada și adeverința nr. 510/07.04.2014 - care atestă că, în perioada 01.10.1982 - 01.03.1983, apelanta a beneficiat de spor de toxicitate (spor cu caracter permanent).
- 04.04.1983 - 07.10.1985 la întreprinderea pentru Lianți Brașov, actuala S.C. Temelia S.A. Brașov de la poz. 3 (încadrare prin transfer în interes de serviciu) la poz. 8 (transfer în interesul serviciului).
Pentru această perioadă lucrată, la dosarul de pensionare a fost depus în original adeverința nr. 18/05.03.2014 - care atestă încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, întreaga perioadă și adeverința nr. 19/05.03.2014 - care atestă că a beneficiat întreaga perioada de spor pentru muncă prestată în timpul nopții.
- 08.10.1985 - 31.08.2009 la întreprinderea Cesarom București, actuala S.C. LASSELSBERGER S.A. București de la poz. 3 (încadrare prin transfer în interes de serviciu) la poz. 87 (încetare a contractului individual de muncă).
În acest sens a fost depusă în original adeverința nr. nr. 1386/29.07.2013- care atestă că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada 08.10.1985 -01.04.2001 (15 ani 5 luni si 23 zile) în procent 100% și în condiții deosebite de muncă în perioada 01.04.2001 -01.01.2005 (3 ani si 9 luni) în procent 100%.
- 01.10.2010 - 01.09.2013 la angajatorul Fundația Casa de Meserii a Constructorilor București, dovedită prin adeverința nr. 1103/01.09.2013 emisă de fostul angajator și copia contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M, București cu nr. 135/01.10.2010.
Instanța a avut la dosarul cauzei atât documentele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, cât și carnetul de muncă - cuprinzând înregistrările de la toți angajatorii și locurile de muncă la care apelanta a lucrat.
Potrivit adeverințelor menționate și înscrierilor aferente din carnetul de muncă seria Be nr. 0820057, documente existente la dosarul de pensionare și ia dosarul cauzei, perioadele lucrate la primii 3 angajatori (poz. 1-3 de mai sus sau de la fila anterioară) includ o perioada continuă (27.09.1982 - 01.04.2001) de 18 ani, 6 luni si 3 zile încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% și o perioada continuă (01.04.2001 - 01.03.2005) de 3 ani, 10 luni si 29 zile în locuri de muncă cu condiții deosebite în procent de 100%, însumând 22 ani 5 luni si 2 zile. pentru care art. 55 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 263/2010 prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani. Având în vedere că vârsta standard de pensionare a apelantei este de 60 ani si 11 luni, , prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale arătate, raportat la tot probatoriul de care instanța trebuia să țină seama de reducerea la 55 ani și 11 luni, iar cererea de pensionare a apelantei a fost făcută la vârsta de 56 ani și 6 luni, moment necontestat nici de către emitenta deciziei de respingere.
Cu alte cuvinte, deși instanța nu a fost investită cu o cerere de calcul a reducerii vârstei standard de pensionare, aceasta a făcut-o, în mod eronat, si a respins acțiunea formulată împotriva deciziei de respingere nr. R404330/11.08.2014.
Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prezenta acțiune principală și cererea conexă vizează anularea deciziei de respingere a dreptului la pensie pentru limită de vârstă nr. 404330/11.08.2014 emisă de Casa locală de pensii sector 1 București, precum și a hotărârii nr. 11059/04.05.2015 emisă de Comisia Centrală de Contestații în soluționarea contestației îndreptată împotriva deciziei menționate.
Prin decizia nr. R404330/11.08.2014 Casa locală de pensii sector 1 București a respins cererea apelantei de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, motivat de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.52 din Legea 263/2010 în sensul că vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute de lege.
Ca elemente ale dreptului de pensie, s-au reținut vârsta standard de pensionare de 60 de ani și 11 luni, apelanta la data formulării cererii având 56 de ani și 6 luni, un stagiu complet de cotizare de 30 ani și 11 luni și un stagiu total de cotizare realizat de 39 ani, 9 luni și 26 zile din care 17 ani, 1 lună și 14 zile în condiții normale, 3 ani, 10 luni și 29 zile în condiții speciale și 10 ani 6 luni și 17 zile în grupa II de muncă. Tot din decizia contestată a rezultat că nu s-a valorificat grupa superioară de muncă pentru perioada 01.04.1990-16.03.1998, întrucât reclamanta a deținut funcția de șef organizare producție.
Instanța de fond a respins contestația formulată, reținând că, față de activitatea de 19 de ani, 3 luni și 23 zile prestată în grupe superioare și făcând aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. a) conform tabelului nr. 1 din Legea nr.263/2010 a rezultat o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani, respectiv vârsta standard de pensionare redusă este de 56 de ani și 11 luni, condiție neîndeplinită de către apelantă la data formulării cererii de pensionare.
Apelanta a criticat acest raționament, justificat de faptul că obiectul contestației formulate nu îl reprezintă îndeplinirea condițiilor cumulative pentru stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă prevăzut de art. 52 coroborat cu art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 55 din acest act normativ.
În analizarea acestei critici, Curtea reține că pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, Legea nr. 263/2010 prin art. 52 a impus două condiții cumulative, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, ambele elemente detaliate în anexa 5 în funcție de data nașterii asiguratului.
De la această regulă a fost instituită și o excepție, de strictă interpretare și aplicare, sub forma unui beneficiu acordat asiguraților care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă, prin art. 55 alin.1 care impune condiția stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare redusă, în raport de numărul de ani prestați în grupe superioare de muncă. Pentru a putea face aplicarea prevederilor menționate anterior, atât casa de pensii în soluționarea cererii de acordare a drepturilor, cât și instanța de judecată este obligată să stabilească elementele de pensionare: vârsta standard de pensionare, stagiul complet și stagiul minim de cotizare, ulterior stabilirii lor determinându-se și criteriile reglementate de art. 55 din Legea nr. 263/2010.
Astfel că trimiterile instanței de fond la regulile generale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă sunt fondate, pentru că numai în raport de aceste elemente se poate stabili dacă asiguratul poate beneficia de regimul derogator permis de art. 55. Sub acest aspect, criticile formulate de către apelantă sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate.
În schimb, Curtea reține pertinente criticile privind încadrarea apelantei în categoria asiguraților care pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, urmare a activității prestate în grupe superioare de muncă.
Sub acest aspect, instanța fondului a avut în vedere doar o parte din înscrisurile administrate la soluționarea cauzei, omițând faptul că în decizia contestată nr. R404330/11.08.2014 Casa locală de pensii sector 1 București a reținut o perioadă de 3 ani, 10 luni și 29 zile realizată în condiții speciale și o perioadă de 10 ani 6 luni și 17 zile realizată în grupa II de muncă.
Singurul aspect contestat a fost perioada 01.04.1990-16.03.1998, prestată de apelantă în funcția de șef organizare producție. Din adeverința nr. 1386/29.07.2013 eliberată de S.C. LASSELSBERGER S.A. București (fost S.C. CESAROM S.A. București), a rezultat că apelanta a lucrat în grupa II de muncă în perioada 08.10.1985-01.04.2001, în procent de 100 % , aspect confirmat și de carnetul de muncă al apelantei poziția 78 (fila 40 dosar fond).
În aceste condiții, Curtea reține că nu există nici un impediment la valorificarea perioadei menționate ca fiind desfășurată în grupa II de muncă, cu acordarea drepturilor aferente către apelanta din prezenta cauză.
Potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care desfășurau activități ce se încadrau în grupa a II a de muncă era o atribuție ce revenea angajatorului.
Astfel, în baza punctului 6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Conform punctului 15 din Ordinul nr. 50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadreaza în grupele I si II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale.
Prin urmare, casa teritorială de pensii este obligată la valorificarea activității desfășurate în grupa II de muncă, în baza datelor înscrise atât în carnetul de muncă cât și în adeverința eliberată, de vreme ce fostul angajatorul a indicat în cuprinsul înscrisului probator elementele esențiale, pe baza scriptelor deținute, în conformitate cu prevederile art.11 din Decretul nr.92/1976, respectiv: activitatea prestate de salariat în cadrul societății, perioada lucrată în grupa II de muncă și procentul de încadrare, temeiul juridic al încadrării, precum și funcția deținută.
Aprecierile casei teritoriale de pensie în sensul că înscrierea în grupa superioară de muncă s-a făcut fără a fi îndeplinite condițiile impuse de actele normative indicate nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare, întrucât cenzurarea unui asemenea înscris nu poate fi făcută, în lipsa unor dispoziții legale exprese de către casa teritorială de pensii, societatea emitentă fiind cea care își asumă întreaga responsabilitate pentru mențiunile din cuprinsul adeverinței eliberate, care face dovadă deplină a celor inserate în cuprinsul său până la înscrierea în fals sau proba contrară.
Constatând că pentru activitatea de peste 21 ani prestată atât în condiții deosebite cât și în grupa II de muncă, apelanta contestatoare beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani și 6 luni, respectiv 56 ani și 5 luni față de 60 ani și 11 luni conform anexei 5 la Legea nr. 263/2010, condiție îndeplinită la data formulării cererii (56 ani și 6 luni), casa de pensii era obligată la deschiderea drepturilor, conform art. 104 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 05.05.2014.
Drept consecință, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba sentința apelată, în sensul că va admite contestația precizată și cererea conexă, va anula decizia de respingere a pensiei pentru limită de vârstă nr.R404330/11.08.2014 și va obliga intimata Casa de Pensii a Municipiului București să emită în favoarea contestatoarei o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 5.05.2014, cu valorificarea integrală a activității desfășurate în grupa a II - a de muncă conform mențiunii de la poziția 78 din carnetul de muncă.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea reține că temeiul juridic al acordării acestora este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, astfel că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Este vorba despre un prejudiciu material care a fost justificat prin documente contabile, respectiv factura nr. 2100/14.01.2016 (apel) și chitanța nr. 2110/14.01.2016 (apel), în cuantum de 950 lei. Totodată, cheltuielile de judecată reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) în susținerea procesului respectiv.
În concluzie, având în vedere prevederile art. 452 Cod procedură civilă, Curtea urmează a obliga intimata la plata sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariu avocat suportat în apel.
| ← Litigii de muncă-desfacere contract de muncă. Jurisprudență... | Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Desfacerea... → |
|---|
