Nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin. 2 lit. A, c, d din Codul muncii conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare care nu poate fi
| Comentarii |
|
Nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul munciiconduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare care nu poate fiacoperită prin confirmare.
Art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii
Potrivit art.268 alin.2 lit. a, c, d din Codul muncii, subsancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie săconţină: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivelepentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpulcercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuatăcercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică.
Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionaretrebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneiadintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă înconcret fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.
Simpla menţiune că datorită modului defectuos de lucru secreează posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şinerespectarea obligaţia de a organiza activitatea de asigurări şi daune, de aorganiza şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelorşi regulamentelor societăţii, nu este de natură a preciza în ce a constatatitudinea contestatorului şi prin ce a contravenit deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţieîntre descrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei,prevăzută la lit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adicăindicarea dispoziţiilor în baza cărora se aplică sancţiunea, adică precizareaarticolului, alineatului, literei. dispoziţiilor legale regulamentare dincontractul colectiv de muncă nesocotit de acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordineinterioară, contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru cainstanţa să poată stabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatuluiconstituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiileimpuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelorpentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigurăîn mod real şi efectiv dreptul lui la apărare.
Faţă de prevederile art.268 alin.2 s-a reţinut în mod clar că acesttext, prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile dela lit.a, c şi d, statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea uneicerinţe de formă ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în senscontrar, nu se poate acoperi prin confirmare.
(Decizia civilă nr.1500/R-CM din 27 octombrie 2009)
La data de 13.02.2009, contestatorul S.G., în contradictoriu cuintimata Societatea de asigurare Reasigurare ARDAF, a formulat contestaţieîmpotriva deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisă de intimată, solicitând anulareaacesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus a fostsancţionat cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5\%,reţinându-se că nu şi-a respectat obligaţia de a organiza activitatea serviciilor şicompartimentelor componente ale Sucursalei Ardaf Muntenia Piteşti. Decizia estenelegală pentru că a fost emisă la 24.12.2008, dar comunicată pe adresa de email ladata de 16.01.2009, încălcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul Muncii, încuprinsul ei nu au fost menţionate motivele pentru care i-au fost înlăturate apărărileformulate în scris în timpul cercetării prealabile disciplinare, contravenind astfeldisp.art. 268 alin.2 Codul Muncii şi sancţiunea a fost stabilită cu încălcarea vădită adisp.art.266 Codul Muncii.
Decizia este şi netemeinică pentru că sancţiunea s-a aplicat apreciindu-se ca a adus prejudicii unităţii pârâte prin modul său defectuos de lucru, ceea cecontravine rezultatelor obţinute de sucursală pe perioada activităţii sale, aceastasituându-se în permanenţă în topul primelor 5 sucursale din cadrul societăţii, atâtsub aspectul volumului primelor încasate, cât şi al indicatorilor de performanţă.
La data de 29.04.2009, contestatorul şi-a completat contestaţia,solicitând obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei,reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii. Prin aceeaşicerere, contestatorul şi-a precizat şi obiectul cererii de chemare în judecată,susţinând că îşi menţine motivele indicate în cuprinsul celei iniţiale şi că invocăexcepţia nulităţii absolute a deciziei nr.1328/2008.
S-a arătat că intimata a încălcat dispoziţiile art.267 alin.1 Codul munciiîntrucât procedura cercetării disciplinare prealabile s-a desfăşurat cu nerespectareaprevederilor legale în materie.
În cuprinsul deciziei de sancţionare nu este descrisă complet faptasocotită drept abatere disciplinară, nu sunt menţionate textele de lege oridispoziţiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,dispoziţia sau ordinul unui conducător ierarhic ce au fost încălcate de contestator,precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale formulate în timpulcercetării disciplinare prealabile. S-a mai susţinut că trimiterea din cuprinsul decizieila referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare Disciplinară nu poateacoperi cerinţa prev.de art.268 alin.2 Codul muncii.
A concluzionat contestatorul că lipsa oricăreia din menţiunile de maisus atrage nulitatea absolută a deciziei.
A mai arătat contestatorul că nu a săvârşit nicio abatere disciplinarăîntrucât rezultatele activităţii sale au fost de excepţie, aducând câştiguri substanţialepentru societatea intimată şi poziţia a doua la nivel naţional pentru sucursala pecare o conduce în calitate de director.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestaţiei caneîntemeiată arătând că a fost aplicată corect contestatorului sancţiunea întrucât înactivitatea acestuia au fost constatate o serie de deficienţe, cauzând în mod implicitdesfăşurarea în mod deficitar a atribuţiilor de serviciu şi de către ceilalţi angajaţi dinsubordinea acestuia şi producerea unui prejudiciu unităţii.
S-a mai susţinut că intimata a respectat procedura cercetăriidisciplinare prealabile, aceasta s-a efectuat în prezenţa salariatului, obiectulcercetării, data şi locul întrevederii au fost stabilite, au fost indicate şi motivelepentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetăriidisciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat că a răspuns obiecţiunilorcontestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare, acestea fiindconsemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 şi că sancţiunea nu afost aplicată în fapt.
La data de 20.05.2009 intimata a invocat excepţia lipsei de interesavând în vedere că sancţiunea nu a fost aplicată, excepţie pe care instanţa a respins-o la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din aceadată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş prin sentinţacivilă nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestaţia formulată, a constatatnulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisă de intimată şi aobligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că îndecizia de sancţionare emisă de intimată fapta pretins a fi abatere disciplinară nu afost descrisă concret, nu au fost menţionate aspectele ce o individualizează (datasăvârşirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a menţionat în cuprinsul decizieică salariatul a încălcat anumite atribuţii de serviciu pe care le enumeră însă,abstract, neindicând, de exemplu, care au fost sarcinile trasate de conducereaunităţii neglijate de contestator şi în ce mod au fost încălcate; numărul dosarelor dedaună şi datele care nu au fost înregistrate sau nu corect, etc., pentru ca instanţa săpoată exercita controlul asupra temeiniciei deciziei. Lipsa acestor menţiuni nu poatefi suplinită de existenţa lor în cuprinsul referatului de cercetare prealabilă, mai alescă nu există dovada că acesta a fost comunicat salariatului odată cu decizia desancţionare. Lipsa motivării în fapt a deciziei de sancţionare, potrivit art. 268 alin.2lit.a Codul Muncii atrage nulitatea absolută a acesteia.
Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea şi motivele pentru care aufost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia cercetării disciplinareinstanţa neputând verifica dacă a avut loc o cercetare disciplinară efectivă în cadrulcăreia contestatorul şi-a putut exercita dreptul la apărare. Acest viciu de formă aldeciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sancţionează tot cu nulitateaabsolută a deciziei. De asemenea, lipsa cercetării prealabile disciplinare constituie,la rândul ei o altă cauză de nulitate a deciziei potrivit disp. art.267 alin.1 Codulmuncii.
Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile dindispoziţiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,dispoziţia sau ordinul conducătorului ierarhic ce au fost încălcate de contestator,ceea ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt motiv de nulitateabsolută a deciziei.
În privinţa daunelor morale instanţa a apreciat că acestea nu pot fiacordate contestatorului atâta timp cât nu au fost prevăzute în contractul colectivde muncă, contractul individual de muncă sau de lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, atâtcontestatorul şi intimata.
S-a arătat în recursul declarat de contestator, că sentinţa instanţei defond este nelegală şi netemeinică, urmând a fi reanalizată cauza sub aspectulprevederilor art.3041 Codul muncii, întrucât în mod greşit s-a respins capătul decerere privind plata daunelor morale.
Instanţa nu a avut în vedere că prevederile art.295 alin.1 din Codulmuncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii, iar art.269alin.1 din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat în temeiul normelor şiprincipiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situaţiaîn care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, întimpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Interpretarea corectă a acestui text de lege este aceea că, dacă nu existăo clauză expresă în Contractul individual de muncă sau în Contractul colectiv cuprivire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun, adică larăspunderea civilă delictuală instituită prin art.998-999 Cod civil.
Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost aduscontestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sancţiunii, imaginea sa fiind gravdeteriorată. Această sancţiune îi afectează imaginea şi reputaţia neştirbită în cadrulsocietăţii şi în acest fel se aduc prejudicii majore şanselor sale de promovare încadrul firmei.
Faţă de motivul arătat s-a solicitat admiterea recursului şi modificareaîn parte a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestaţieiformulate.
În recursul declarat de intimată s-a criticat sentinţa instanţei de fond canelegală şi netemeinică faţă de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Codpr.civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei şi sub aspectul prev.de art.3041 Codpr.civilă.
1. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta pretins a fi abateredisciplinară nu a fost descrisă concret şi nu au fost menţionate aspectele care oindividualizează, deşi, din analiza deciziei de sancţionare se observă că în cuprinsulacesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de Comisia decercetare şi disciplină şi la rezoluţia conducerii societăţii, acte care au stat la bazaemiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.
Prin acest referat s-a stabilit în mod concret şi detaliat care au fostdeficienţele constatate, care au fost obiecţiunile şi motivaţiile contestatorului,precum şi propunerile făcute de conducerea societăţii.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că din cuprinsul sentinţeilipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului formulate cuocazia cercetării disciplinare.
Din actele dosarului rezultă în mod cert că a fost numită o comisie decercetare disciplinare care a efectuat cercetarea prealabilă, ocazie cu carecontestatorul şi-a formulat apărările, iar motivele pentru care au fost înlăturate fiindcele prevăzute în referatul nr.770/19.12.2009.
De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut că intimata nu a motivatîn drept decizia, deşi se arată în decizie că a fost sancţionat în baza art.264 alin.1lit.d şi art.266 şi 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevăzute de referatulnr.670/19.12.2008.
Ca urmare, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu au fostîndeplinite condiţiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emitereadeciziei de sancţionare.
2. În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interesridicată de intimată în promovarea contestaţiei. Aceasta, întrucât, deşi a fostcomunicată decizia de sancţionare contestatorului aceasta nu a fost niciodată pusăîn aplicare, până în prezent acestuia nereţinându-i-se vreo sumă de bani din salariu.
Cum îndeplinirea condiţiei interesului este necesară nu numai lamomentul formulării cererii de chemare în judecată, ci şi la data pronunţăriisentinţei, instanţa trebuia să respingă contestaţia ca rămasă fără obiect.
Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului şimodificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Recursul declarat de contestator a fost admis, cu consecinţa casării înparte a sentinţei şi trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă a capătului de cerereprivind plata daunelor morale. A fost menţinută în rest sentinţa atacată şi a fostrespins recursul formulat de intimată.
În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinuturmătoarele:
Obiectul contestaţiei de faţă îl formează obligarea intimatei la anulareadeciziei de sancţionare.
Ulterior, contestatorul şi-a completat contestaţia solicitând obligareaintimatei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentândprejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii.
Instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată şi a constatatnulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.
S-a menţionat în considerentele sentinţei că în privinţa daunelormorale se apreciază că nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevăzute încontractul de muncă.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel în dispozitivulsentinţei asupra acestui capăt de cerere, nu a analizat în fond cererea privind platadaunelor morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitării daunelor morale şidacă se acordă sau nu.
Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a clarificat obiectulacţiunii şi, mai mult, nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, motiv de casareprevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Faţă de acest motiv a fost admis recursul declarat de contestator, cuconsecinţa casării în parte a sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare laaceeaşi instanţă privind cererea de plată a daunelor morale, fiind menţinute în restprevederile sentinţei atacate.
Recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat, pentruurmătoarele considerente:
Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurentă a dispus sancţionarea contestatorului S.G. cu reducerea salariului de bază pe o duratăde 3 luni cu 5\%.
S-a precizat în motivarea contestaţiei că măsura sancţiunii disciplinares-a luat având în vedere faptul că, datorită modului defectuos de lucru se creeazăposibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii şi că este sancţionat pentrunerespectarea obligaţiilor ce-i revin din contractul de muncă.
Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sancţiuneanulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să conţină: descriereafaptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturateapărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile saumotivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruiasancţiunea disciplinară se aplică.
Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionare trebuie săcuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele atragenulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în concretfapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.
Simpla menţiune că, datorită modului defectuos de lucru se creeazăposibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şi nerespectarea obligaţia de aorganiza activitatea de asigurări şi daune, de a organiza şi răspunde de îndeplinireasarcinilor trasate de aplicarea normelor şi regulamentelor societăţii, nu este denatură a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului şi prin ce a contravenitdeontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţie întredescrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei, prevăzută lalit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adică indicarea dispoziţiilor înbaza cărora se aplică sancţiunea, adică precizarea articolului, alineatului, literei.dispoziţiilor legale regulamentare din contractul colectiv de muncă nesocotit deacesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară,contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru ca instanţa să poatăstabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şidacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelor pentru cares-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură în mod real şiefectiv dreptul lui la apărare.
Faţă de prevederile art.268 alin.2 se reţine în mod clar că acest text,prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile de la lit.a, c şi d,statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea unei cerinţe de formă advaliditatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate acoperi princonfirmare.
Întrucât, aşa cum s-a reţinut în mod corect de instanţa de fond, îndecizie nu s-a menţionat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturateapărările contestatorului şi temeiul de drept al aplicării sancţiunii, aşa cum prevăddisp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect s-a constatat nulitatea decizieiemise.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs s-a reţinut a fi neîntemeiat, întrucât,atâta vreme cât s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei de sancţionare, instanţaa soluţionat-o în fond şi a constatat că este nulă, neputând aprecia lipsa de interes.Intimata avea posibilitatea să anuleze decizia în măsura în care nu trecea laexecutarea acesteia.Faţă de cele arătate, recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat în bazaart.312 alin.1 Cod procedură civilă.
| ← Dispoziţiile art.13 şi 47 din Legea nr.138/1999 se aplică şi... | Litigiu de muncă. Desfacere contract de muncă → |
|---|
