Pensii. Jurisprudență Pensii
Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 135 din data de 17.11.2017
Anularea deciziei de debit emisă de Casa Județeană de Pensii, urmare a neîndeplinirii de către Casa de Pensii a obligației de emitere, anterior deciziei de debit, a deciziei de suspendare a pensiei de invaliditate gradul III de care beneficia reclamanta. Potrivit art.114 ali.(1) lit.f. din Legea 263/2010, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care, pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăsește în una din situațiile prevăzute la art.6 alin.(1) pct.I sau II, depășind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv. Prin urmare, sancțiunea legală este suspendarea plății pensiei prin decizie, iar în lipsa acesteia, drepturile bănești au drept cauză juridică a plății decizia de pensionare inițială și, deci, nu pot fi calificate ca și sume încasate necuvenit, în temeiul art.179 alin.1 din Legea 263/2010.
Tribunalul Mehedinți-sentința din 17.11.2017
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. 3868/101/2017 contestatoarea F. C., a chemat în judecată intimata CJP Mehedinți, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 171922/28.08.2017 emisă de CJP Mehedinți, ca fiind netemeinică și nelegală.
În fapt a arătat că, prin decizia mai sus menționată CJP Mehedinți a considerat că în perioada 17.06.2016-31.08.2016 a încasat necuvenit drepturi salariale în cuantum de 1562 lei.
A arătat că, în data de 19.06.2016 a depus dosarul de pensionare, concediul fără plată a început la data de 17.06.2016, iar în această perioadă nu a încasat venituri și nu a prestat muncă.
A mai menționat că, suma de 766 lei virată în luna septembrie 2016 reprezintă c/val. plății zilelor de concediu de odihnă din anul 2016, astfel încât nu se poate considera că s-a încasat vreun drept salarial, fiind de fapt drepturi salariale încasate retroactiv.
În drept, își întemeiază contestația pe disp. OG nr. 92/2003 și Legea 263/2010.
În dovedirea acțiunii a depus în copie: carte de identitate,Decizia nr. 171922/28.08.2017 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale și buletin de calcul.
La data de 05.10.2017 CJP Mehedinți a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În fapt a arătat că, în perioada 17.06.2016-31.08.2016, reclamanta a realizat venituri asimilate salariului ca pensionar invaliditate gradul III cu normă întreagă de 8 ore/zi, aceasta putând lucra doar jumătate din timpul normal de lucru de 8 ore.
A mai arătat că, art. 118 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează situațiile în care pensia poate fi cumulată cu salariul, una dintre posibilități fiind cumulul pensiei de gradul III cu venituri provenite din muncă,
Mai mult decât atât, art. 114 alin. (1), lit.f) prevede suspendarea pensiei de invaliditate în situația în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I sau II, depășind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.
Consideră că, susținerea reclamantei potrivit căreia nu ar fi încasat un drept salarial pentru perioada în litigiu nu are relevanță juridică deoarece legiuitorul reglementează interdicția cumulului pensiei de invaliditate gradul III cu venituri realizate din programul normal de lucru de 8 ore.
A susținut că în situația reclamantei se impune suspendarea plății pensiei pe perioada obținerii veniturilor salariale.
Ca urmare, pensia de invaliditate gradul III nu poate fi cumulată cu venituri realizate de o persoană cu program de lucru de 8 ore, motiv pentru care s-a emis decizia de debit contestată, urmând ca pensia de invaliditate gradul III încasată în intervalul în care figurează cu venituri pentru un program de lucru de 8 ore să fie recuperată potrivit art. 179 din Legea 263/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta F. C., beneficiară a unei pensii de invaliditate gradul III, contestă prin prezenta acțiune decizia de debit nr. 171922/28.08.2017 emisă de pârâta CJP Mehedinți, decizie prin care s-a constituit în sarcina acesteia un debit în cuantum de 1562 lei, reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit pe perioada 17.06.2016-31.08.2016, urmare a faptului că pe această perioadă a realizat venituri asimilate venitului obținut cu contract de muncă de 8 ore/zi ( normă întreagă), deși era pensionară de invaliditate de gradul III.
Susține pârâta că pensia de invaliditate nu poate fi cumulată cu venituri realizate de o persoană cu un program de lucru de 8 ore, motiv pentru care i-a fost emisă decizia de debit contestată, urmând ca dreptul de pensie încasat necuvenit să fie recuperat, potrivit art. 179 din Legea 263/2010.
Această susținere nu poate fi verificată de către instanță în cadrul contestației împotriva deciziei de debit, întrucât, deși pârâta arată că se impunea emiterea unei decizii de suspendare a pensiei, aceasta nu a emis-o și nici comunicat-o reclamantei.
Astfel, potrivit art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea 263/2010, în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care, pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăsește în una din situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I sau II, depășind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.
Prin urmare, sancțiunea legală prevăzută de lege este suspendarea plății pensiei, ce urmează regulile procedurale prevăzute de art. 116 din Legea 263/2010, cu modificările ulterioare.
În lipsa unei decizii emise de CTP de suspendare / modificare a drepturilor de pensie stabilite prin decizie definitivă, drepturile bănești au drept cauză juridică a plății tocmai decizia de pensionare inițială și nu pot fi calificate ca ,,sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale";, în sensul art. 179 alin. 1 din Legea 263/2010.
De asemenea, intervenirea uneia din situațiile prevăzute de art. 114 nu poate valora juridic cauza de exonerare a pârâtei de obligația de emitere a deciziei de suspendare, potrivit art. 114 și 116 din Legea 263/2010.
Nu se pune problema exonerării pensionarului de invaliditate/anticipată parțial de obligația de restituire, în sarcina pârâtei subzistând obligația de a respecta procedurile legale, aceasta putând în termenul de prescripție de 3 ani să opereze orice modificare/suspendare a drepturilor de pensie cu recuperarea sumelor stabilite astfel, ca fiind încasate necuvenit.
Ca atare, emiterea deciziei de debit în lipsa deciziei de suspendare/sistare a pensiei este lipsită de bază legală.
Prin urmare, față de cele ce preced, instanța va admite acțiunea ca întemeiată, va anula decizia de debit contestată și, în consecință, va repune părțile în situația anterioară emiterii deciziei și va obliga pârâta la restituirea sumelor reținute de la reclamantă.
Urmează să se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, conform deciziei civile nr.997/27.03.2018 a Curții de Apel Craiova.
← Salarizare. Jurisprudență Salarizare | Raporturi de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă → |
---|