Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul B.N.D. a

Prin actiunea civila în conflict de drepturi înregistrata pe rolul TribunaluluiVâlcea - Sectia civila, conflicte de munca si asigurari sociale, reclamantulB.N.D. a chemat în judecata pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti siPrimaria comunei Sutesti solicitând instantei ca prin sentinta ce se vapronunta, sa se constate nulitatea absoluta a dispozitiei nr.971/2008 siaplicarea dispozitiilor art.78 Codul muncii.În motivarea contestatiei, s-a aratat ca la data de 4.03.2008 a fost angajat încadrul Politiei comunitare din cadrul Consiliului Local Sutesti si desi nu asavârsit nicio abatere grava de la regulile de disciplina a muncii, totusi, la datade 15.12.2008, primarul comunei Sutesti l-a îndepartat de la serviciu fara nicioexplicatie. De asemenea, a aratat ca nu i-a fost comunicata decizia deconcediere, ci doar carnetul de munca, de unde a aflat de dispozitianr.971/2008 si despre temeiul legal la concedierii.Prin întâmpinarea formulata în termen legal de pârâta Comuna Sutesti prinreprezentantul sau legal - Primarul, s-a invocat exceptia lipsei calitatiiprocesuale pasive a Consiliului Local al Comunei Sutesti si a Primariei Sutesti,în raport de dispozitiile art.20 alin.1 din Legea administratiei publice locale.La prima zi de înfatisare, reclamantul a aratat ca a chemat în judecata pârâtulConsiliul Local al Comunei Sutesti, întrucât Politia Comunitara se înfiinteazaprin Hotarâre a Consiliului Local, iar pe de alta parte, raportul sau de munca afost încheiat cu Primaria Sutesti, considerente fata de care a apreciat caexceptia lipsei calitatii procesuale pasive este neîntemeiata.Prin sentinta civila nr.566/26 mai 2009, Tribunalul Vâlcea, Sectia civila,conflicte de munca si asigurari sociale a admis exceptia lipsei calitatiiprocesuale pasive invocata de pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti siPrimaria Comunei Sutesti si a respins actiunea formulata de reclamant.Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei PrimariaComunei Sutesti, instanta a constatat ca este întemeiata, întrucât primarul,viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul despecialitate al primarului constituie o structura functionala cu activitatepermanenta, denumita primaria comunei, orasului sau municipiului, care ducela îndeplinire hotarârile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionândproblemele curente ale colectivitatii locale, potrivit prevederilor art.77 din Legeanr.215/2001 republicata si modificata, si aceasta institutie nu are capacitateprocesuala de folosinta. Este adevarat ca în carnetul de munca alreclamantului, la rubrica angajator este consemnata Primaria Sutesti, dar nuaceasta este cea care a emis dispozitia nr.44/25.03.2008 de încadrare areclamantului pe postul de agent Politie Comunitara, în cadrul Primariei Sutestisau de încetare a raporturilor de dreptul muncii dintre parti, ci Comuna Sutestiprin reprezentantul sau legal.Aceeasi este si situatia juridica a pârâtului Consiliul Local al Comunei Sutesti,în calitate de organ deliberativ al comunei, având în vedere faptul ca întrereclamant si autoritatea din cadrul administratiei publice locale în cauza nuexista raporturi de munca ori obligatii de natura sa genereze obligarea acesteiaîn temeiul pretentiilor deduse judecatiiÎn consecinta, în cauza, nu poate figura în calitate de pârât decât unitateaadministrativ-teritoriala reprezentata legal de primar.Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal a declarat recursreclamantul B.N.D. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozitiile art.304pct.7 Cod procedura civila, însa criticile sale pot fi încadrate în dispozitiileart.304 pct.9 Cod procedura civila, dupa cum urmeaza:În mod nelegal a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocatade pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti si Primaria Comunei Sutesti si caurmare respinsa actiunea formulata de recurentul-reclamant pe considerentulca cererea de modificare depusa de catre recurent ar fi depasit prima zi deînfatisare, respectiv art.132 Cod procedura civila, atâta vreme cât recurentul adepus cererea în termenul legal, iar comuna Sutesti, prin Primar a fostintrodusa în cauza de catre instanta, situatie fata de care se solicita admiterearecursului, consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre rejudecare.Intimatii-pârâti au formulat note scrise prin care au solicitat respingerearecursului pe considerentul ca legal instanta a ramas în pronuntare peexceptiile invocate de catre acestia si mai mult decât atât cererea demodificare a actiunii formulata de catre recurent a depasit termenul prevazutde dispozitiile art.132 Cod procedura civila, iar decaderea a operat în modlegal.Examinând actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata, prin prismamotivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, Curtea a admis recursul, acasat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond, TribunalulVâlcea, retinând urmatoarele:În mod gresit instanta de fond a ramas în pronuntare pe exceptia lipsei calitatiiprocesuale pasive, invocata de intimatii-pârâti Consiliul Local al ComuneiSutesti si Primaria Comunei Sutesti, pe considerentul ca recurentul-reclamanta formulat o cerere de modificare prin aceea ca a chemat în judecata ComunaSutesti prin Primar, cu depasirea termenului prevazut de dispozitiile art.132

Cod procedura civila.Astfel, abia la termenul din 3 martie 2009, la solicitarea instantei de judecata,s-a depus de catre intimatii-pârâti Dispozitia nr.971/18.12.2008, cu privire laconcedierea recurentului-reclamant, iar acesta a solicitat termen sa iacunostinta de înscrisurile depuse.Ulterior, la termenul din 12 mai 2009, tribunalul din oficiu a pus în discutieexceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de intimatii-pârâti prinîntâmpinarea depusa la dosar, situatie fata de care recurentul-reclamant aprecizat ca întelege sa se judece în calitate de pârâta cu Comuna Sutesti prinPrimar.În situatia în care prima instanta ar fi considerat ca s-a depasit termenulprevazut de dispozitiile art.132 Cod procedura civila, la acea data când dealtfel a si pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, trebuia saramâna în pronuntare pe aceasta exceptie.Neprocedând asa si mai mult decât atât, instanta a introdus în cauza siconceptat în calitate de pârâta Comuna Sutesti prin Primar, raportat ladispozitiile art.108 alin.3 Cod procedura civila, potrivit cu care neregularitateaactelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o, la prima zi deînfatisare, ce a urmat dupa aceasta neregularitate, instanta trebuia saprocedeze în continuare la administrarea de probatorii si nu sa ramâna înpronuntare pe exceptie.Normele înscrise în dispozitiile art.132 Cod procedura civila au caracterdispozitiv, ceea ce permite de altfel reclamantului sa-si modifice actiunea sidupa prima zi de înfatisare daca pârâtul consimte expres sau tacit (ca în spetadedusa judecatii).Trebuie luat în considerare faptul ca partea nu a beneficiat de asistentajuridica, situatie fata de care instanta din oficiu, cu respectarea rolului activprevazut de dispozitiile art.129 alin.5 Cod procedura civila, trebuia sa puna îndiscutie introducerea în cauza în calitate de pârâta a Comunei Sutesti prinPrimar.Neprocedând asa, instanta a încalcat dispozitiile art.6 din CEDO, potrivit cucare tribunalul are obligatia de a proceda la o examinare efectiva a motivelor,argumentelor si cererilor partilor, iar rolul activ al instantei de judecata intra înaceste exigente, situatie în care se verifica compatibilitatea conventiei curespectarea acestor drepturi pentru buna administrare a justitiei si respectulprincipiului securitatii juridice.Mai mult decât atât, prin faptul ca instanta a ramas în pronuntare pe aceastaexceptie, a fost încalcat principiul egalitatii armelor" parte componenta adispozitiilor art.6 din CEDO, potrivit cu care fiecare parte la un astfel de procestrebuie sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza în fatainstantei în conditii care sa nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis departea adversa.Pe de alta parte, trebuie respectat si principiul contradictorialitatii, consacratatât în dreptul intern, cât si în practica CEDO, potrivit cu care sarcinajudecatorului este aceea de a veghea ca toate elementele susceptibile sainfluenteze solutionarea pe fond a litigiului, sa faca obiectul unei dezbateri încontradictoriu între parti, iar pentru respectarea acestei cerinte, magistratuleste obligat sa puna în discutia partilor toate chestiunile de care depindesolutionarea cauzei, inclusiv introducerea în cauza a pârâtului, raportat laemitentul actului.Fata de cele aratate mai sus, Curtea în baza dispozitiilor art.312 alin.5 Codprocedura civila a admis recursul declarat de recurentul-reclamant si a casatsentinta cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, Tribunalul

Vâlcea.19. Cerintele legale pentru îndeplinirea conditiilor prevazute de art.18 alin.3 dinLegea nr.130/1996Art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996Conform art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996, organizatiile sindicale din unitatesunt reprezentative daca îndeplinesc conditiile prevazute la art.17 alin.1 lit.c(au statut legal de organizatie sindicala si numarul de membri ai sindicatuluireprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii), precum si dacasunt afiliate la o organizatie sindicala reprezentativa.Textul de lege instituie doua ipoteze de reprezentativitate, recurentulpretinzând ca în speta ar fi îndeplinita cea de a doua ipoteza.A doua ipoteza reglementata de art.18 alin.3 este aceea în care organizatiasindicala din unitate, pentru a fi reprezentativa, trebuie sa fie afiliata la oorganizatie sindicala, la rândul ei reprezentativa. Rezulta deci ca textul de legevorbeste despre o organizatie sindicala din unitate", iar nu de salariati, ceeace înseamna ca salariatii trebuie sa fie constituiti într-o organizatie".În alta ordine de idei, art.6 din Statutul Sindicatului Judetean Sanitas Argesprevede ca membrii Sindicatului Sanitas Arges pot fi organizatiile sindicaleSanitas din reteaua sanitara de stat sau particulara, care au personalitatejuridica si sindicatele constituite ca filiale ale Sindicatului Sanitas Arges care îsidobândesc personalitate juridica prin efectul înregistrarii organizatiei judeteneSanitas.În recursul formulat se pretinde ca organizatia sindicala este legal constituita,în conditiile în care membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Judeteande Ambulanta Arges nu sunt constituiti într-o organizatie cu personalitatejuridica, ci sunt direct afiliati la Sindicatul Sanitas Arges, pe baza de adeziunescrisa.Curtea a constatat însa ca o atare ipoteza nu este reglementata de art.6 dinStatutul Sindicatului Judetean Sanitas Arges. Pentru a fi membri ai acestuisindicat trebuie ca salariatii sa fie constituiti în organizatii sindicale Sanitas dinreteaua sanitara, având personalitate juridica proprie sau trebuie sa fieconstituiti în filiale ale Sindicatului Sanitas Arges. Deci nu este posibila variantaîn care salariatii unei unitati sanitare sa fie înscrisi direct în Sindicatul Sanitas

Arges, pe baza de adeziune scrisa.(Decizia civila nr.1763/R-CM din 24 noiembrie 2009)

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul B.N.D. a