Decizia civilă nr. 1148/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1148/R/2011
Ședința 28 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C. T. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 3622 28 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat O. I., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul intimat O.
I., lipsă fiind reprezentantul reclamantului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care pârâtul intimat arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă numărul 3622 din (...) a T. C. pronunțate în dosarul numărul (...), a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată din oficiu.
A fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de către reclamantul M.
C. T. în contradictoriu cu pârâtul O. I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din ordinele de deplasare însoțite de evidenta cheltuielilor efectuate reiese că sumele cu privire la care se solicită obligarea pârâtului la restituire, i-au fost avansate acestuia pe parcursul anului 2006 ((...) - f.24, (...) - f.26, (...) - f.28, (...) - f.30, (...) - f.32, (...) - f.34, (...) - f.35 și f.36), iar restituirea sumelor urma a se face până la finele anului 2006.
Ca urmare a constatării nedecontării sumelor de către personalul care a efectuat deplasări în străinătate, s-a înregistrat pe rolul T. C. o acțiune civilă sub nr. (...) soluționată prin sentința civilă nr. 1.. Obiectul acestei acțiuni l-aconstituit prejudiciul cauzat M.ui C. T., printre altele, ca urmare a nedecontării diurnelor pentru deplasările în străinătate. Acțiunea a fost promovată de Curtea de C., iar pârâtul din prezenta cauză nu a fost chemată în judecată.
Prin urmare, față de acesta nu a fost întrerupt cursul termenului de prescripție al dreptului la acțiune.
Se constată că o parte din sumele solicitate în dosarul nr. (...) al T. C. de la pârâți cu funcția de primar, viceprimar, director executiv și consilieri sunt acum solicitate de la pârâtul O. I. care a lucrat pentru reclamant pe postul de
șofer.
Potrivit art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, exercițiul dreptului la acțiune având ca obiect drepturi patrimoniale se prescrie în termen de 3 ani, termen care se calculează potrivit art. 8 din decret de la data la care reclamantul a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare de producerea acestuia.
Acest termen de prescripție de 3 ani este aplicabil în cazul raporturilor juridice de dreptul muncii potrivit art.269 din Codul muncii care face trimitere la normele si principiile răspunderii civile.
Conform H.G. nr.518/1995, decontarea sumelor acordate pârâtului pentru deplasări în străinătate trebuia făcută pe bază de documente justificative.
Potrivit art. 29 al. 1 lit. e) din Decretul nr. 209/1976, avansul pentru cheltuielile de deplasare în interesul serviciului se justifică în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la sosirea din deplasare. Conform art. 30 din decret este interzisă acordarea unui nou avans persoanelor care nu au justificat integral avansul primit anterior.
Ultima întoarcerea în țară a pârâtului, după primirea avansului de la reclamantă, a avut loc în cursul lunii octombrie 2006, așadar termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă la finele lunii octombrie a anului 2006, dată de la care reclamanta a stat în pasivitate deși avea personal specializat, anume însărcinat să urmărească recuperarea avansului în contul deplasărilor în străinătate.
Reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată la data de (...), în condițiile în care termenul de prescripție s-a împlinit la finele lunii octombrie
2006.
În consecință, acțiunea fiind promovată după împlinirea termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune, în baza art. 137 alin.1 Cod Procedură Civilă, art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C. T. solicitândcasarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit legea, întrucât termenul de prescripție a început să curgă în cauză de la data pronunțării de către Curtea de A. C. a D. civile nr.1371/(...) prin care s-a stabilit că diurna a fost acordată cu încălcarea HG 518/1995, acesta fiind termenul de la care prejudiciul a devenit cert.
Examinând sentința recurată prin prima motivelor de recurs, Curtea de A.reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea reține că în mod judicios a reținut instanța de fond că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii cererile în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Răspunderea patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 270 din Codul muncii este o varietate a răspunderii civile contractuale cu particularități determinate de specificul raporturilor juridice de muncă. În lipsa unor dispoziții legale specifice legislației muncii și în condițiile în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, Curtea reține că în conformitate cu art. 295 alin. (1) din Codul muncii momentul nașterii dreptului angajatorului la acțiune pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaților se determină conform dispozițiilor legislației civile, respectiv conform art. 8 din Decretul nr.167/1958. Potrivit acestuia dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
Textul legal invocat anterior nu lasă însă la latitudinea păgubitului să stabilească momentul în care începe să curgă termenul de prescripție, în sensul că nu leagă acest moment exclusiv de data la care acesta efectiv a cunoscut paguba și pe cel răspunzător, ci impune ca moment de debut al curgerii termenului de prescripție pe cel la care trebuia să cunoască aceste elemente, evident, cu o diligență medie.
Art. 19 din HG 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului roman trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar prevede că „În măsura în care prezenta hotărâre nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu prevederile legale în vigoare referitoare la acordarea, cheltuirea, justificarea, evidenta și controlul sumelor puse la dispoziția personalului care se deplasează în interesul serviciului pe teritoriul R..
Conform art. 29 alin. (1) lit.e) din Decretul nr. 209/1976 avansul pentru cheltuielile de deplasare în interesul serviciului se justifică în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la sosirea din deplasare.
În plus, în baza dispozițiilor art. 12 din HG 518/1995 sumele cheltuite în valută se aprobă de către conducătorul unității trimițătoare.
De asemenea, art.14 din HG 518/1995 prevede că „recuperarea avansului nejustificat sau a sumelor rămase necheltuite și nedepuse sau depuse peste termenele prevăzute de lege, inclusiv penalităților de întârziere, se face pe bază de dispoziție emisă de către conducătorul unității trimițătoare, la propunerea compartimentului financiar-contabil al unității care a acordat avansul în valuta, indiferent de unitatea la care este încadrat în muncă titularul de avans";.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.";
Coroborând dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține că la data aprobării de către conducătorul unității recurente a sumelor cheltuite de intimat în deplasările în străinătate (efectuate în 19-(...), 18-(...) și 12-(...)), angajatorul ar fi trebuit în baza diligențelor pe care legislația contabilă le impune, să verifice dacă aceste sume sunt conforme cu dispozițiile legale în materie.
În mod evident, dacă aceste obligații legale ar fi fost respectate de către angajator, acesta ar fi putut constata la timp faptul că intimatul a încasat pentru deplasările efectuate în străinătate sume necuvenite și ar fi cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Este adevărat că prin D. civilă nr. 1371/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a stabilit răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat recurentului în sarcina unor angajați ai acestuia pentru cheltuieli și plăți nelegale pentru deplasările în străinătate, însă așa cum s-a arătat anterior recurentul trebuia să cunoască eventualul prejudiciu creat de intimat la data la care i-a aprobat cheltuielile, astfel încât nu poate să-și invoce propria culpă pentru a stabili o dată ulterioară de la care să înceapă să curgă termenul de prescripție.
În consecință, constatând faptul că la data promovării acțiunii ((...)) erau împlinite termenele de prescripție de trei ani pentru recuperarea cheltuielilor pentru cele trei deplasări efectuate de intimat, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C. T. PRIN P. împotriva sentinței civile numărul 3622 din (...) a T. C. pronunțate în dosarul numărul (...), pe care menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER, A. B.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...).
Jud.fond:E.B. și I.P.
| ← Decizia civilă nr. 5050/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1212/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
