Decizia civilă nr. 1155/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1155/R/2011

Ședința din data 29 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. D.-M. și N. G. împotriva sentinței civile nr. 3292 din 7 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată A. 3 C. N., având ca obiect litigiu de muncă - obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanții, prin scriptul înregistrat la dosar la data de 22 martie 2011, au solicitat judecata cauzei în lipsă iar la data de 28 martie 2011 Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj a răspuns adresei instanței întocmită la termenul anterior de judecată.

Astfel fiind, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. în data de (...), reclamanții N. D. M. și N. G. au chemat în judecată pe pârâta A. 3 C.-N. I. B. fostă I.T.Ch „. A. C., solicitând obligarea pârâtei la încadrarea reclamanților în grupa a II-a de muncă în conformitate cu prevederile O. nr. 50/1990 al M.ui M. si P. S., pe perioada (...)-(...), precum și la calculul și plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuțiilor aferente acestei grupe, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că și-au desfășurat activitatea în cadrul Coloanei Auto Dej aparținând de A. 3 C. N. I. B. fostă I.T.Ch „. A. C. în perioada arătată în aceleași condiții ca și personalul încadrat la S. C. S. D.

Activitatea desfășurată, raportat la funcțiile deținute (șef coloană, impiegat de mișcare), s-a realizat într-un mediu cu noxe, produse de unitățile platformei industriale evidențiate în buletinele de analiză nr. (...).

Personalul care lucra în unitățile de platformă industrială a fost încadrat în grupa II-a de muncă în timp ce reclamanții, care făceau parte din personalul care executa transporturi de pe platforma industrială nu au fost încadrați în grupa a II-a de muncă conform O. nr. 50/1990. Mai mult, chiar și salariații de la S. T. SA DEJ ce au efectuat și efectuează transportul călătorilor pe raza M. Dej, datorită faptului că are autobaza amplasată în apropierea Platformei Industriale „N."; au fost și sunt încadrați în grupele I și a II-a de muncă.

In drept sunt invocate prevederile art. 109, art. 112 Cod procedură civilă, art. 2 , art. 3, art. 6-8, art. 11 și art.15, Anexa 2, poziția 167 (1) din O. nr.

50/1990 al MMPS și Legea nr. 49 privind modificarea Legii nr. 19/2000.

Pârâta nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală față de susținerile reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 3292 din (...), a fost respinsă ca neîntemeiatăacțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, reclamanții si-au desfășurat activitatea în cadrul fostei

Întreprinderi de T. C. „.- A. C.

Potrivit Decretului Lege nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I și a II-a de muncă urmau a fi precizate de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția

M., rezultatul acestei activități fiind concretizat în O. MMPS nr.50/1990.

Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.

Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.

Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că reclamanții ar fi lucrat în condiții ce se încadrau în grupa a II-a de muncă, în perioada (...)-(...). Instanța nu are căderea de a le stabili acestora grupa de muncă ci doar de a verifica dacă angajatorul a respectat condițiile legale atunci când i-a stabilit și acordat acestuia grupa de muncă corespunzătoare activității desfășurate.

De altfel, reclamanții nu au depus la dosarul cauzei nici un document emis de fosta unitate angajatoare din care să rezulte că și-au desfășurat activitatea în codiții încadrate în grupa a II-a de muncă, aceștia fundamentându-și acțiunea doar prin analogie, raportându-se la salariați de la alte unități economice, respectiv cei care și-au desfășurat activitatea pe P. I. N. aparținând M. D.

Pe de altă parte, raporturile de muncă ale reclamanților cu pârâta au încetat la data de (...) însă după data de (...) încadrarea în grupe de muncă a fost reglementată de prevederile O. nr. 1. iar nu de O. nr.50/1990, invocat de către reclamanți în acțiune, care a reglementat această instituție în perioada

(...)-(...).

Așa fiind, instanța a considerat că pârâta în mod justificat a refuzat recunoașterea acestei perioade ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, întrucât pentru această perioadă nu s-a făcut dovada că s-au îndeplinit condițiile cerute și că s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale aferente acestei grupe.

Față de cele ce preced instanța în temeiul art. 283 și urm. din Codul M. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu intimata, cerere ce a avut ca obiect un conflict de drepturi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, solicitând modificareahotărârii atacate în baza prevederilor art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții au arătat că au fost concediați colectiv, fără ca în perioada (...)-(...) pârâta să le acorde toate drepturile și să le plătească toate contribuțiile în conformitate cu prevederile art.40 pct.2 lit.c și f din Codul M. și fără să țină cont de condițiile grele, vătămătoare de muncă în care și-au desfășurat activitatea.

Desigur, reclamanții nu au avut la dispoziție probe scrise provenind de la fosta unitate angajatoare din care să rezulte că și-au desfășurat activitatea în condiții încadrate în grupa a II-a de muncă, această obligație având-o pârâta care, pe timpul judecării cauzei a acceptat tacit solicitarea acestora.

Conform art.287 din Codul M. „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile până la prima zi de înfățișare";.

Ținând cont de aceste prevederi legale, pârâta în mod nejustificat nu le-a recunoscut această perioadă ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, încălcând principiul egalității de tratament față de toți ceilalți salariați de pe platforma industrială, salariați care au beneficiat de grupa I și II de muncă pentru întreagă această perioadă, discriminându-le direct și în mod evident în raport cu aceștia.

Au invocat O. 50 din (...) - „ordin pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I și II de muncă în vederea pensionării";, deoarece la acest ordin s-a făcut referire în buletinele de analiză nr.(...) și în O. nr.213/(...), înscrisuri pe care le-au putut prezenta instanței, dar se încadrau și în prevederile anexei 2 a O. 125, ordin cu aplicabilitate pentru perioada de după (...). Deoarece data nașterii dreptului de pensionare anticipată în condițiile legii dacă li se acordă grupa a II-a de muncă este în anul 2010, au formulat cererea în acest sens în prezentul an calendaristic.

Nu s-e depus întâmpinare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În acest sens, se reține faptul că din modul de formulare a acțiunii nu a reieșit cu claritate care este pârâtul cu care reclamanții înțeleg să se judece, întrucât s-a nominalizat A. 3 C.-N. B. fostă I.T.Ch „. A. C., cu sediul în C.-N., str. Beiușului nr. 9, jud. C.

În motivele cererii introductive de instanță, s-a menționat că reclamații

și-au desfășurat activitatea „la coloana auto Dej, aparținând A. 3 C.-N. B. fostă I.T.Ch „. A. C., iar ulterior S. „. B.-Filiala C.-N.";, fără ca din această enumerare să reiasă cu precizie care din aceste entități își derulează activitatea în prezent, practic, care este în prezent denumirea societății pârâte.

Citarea în fața instanței de fond s-a făcut la sediul indicat, pe numele A.

3 C.-N. B., de ambele dăți prin afișare.

În recurs, s-au întreprins demersuri pentru clarificarea acestei situații, la care ORC nu a putut furniza în primă fază lămuriri, dar prin modul de îndeplinire a procedurii de citare în recurs pentru al doilea termen, s-a clarificat situația, dovada de îndeplinire a procedurii de citare purtând ștampila societății comerciale Transchim S. B., punct de lucru C.

Or, din aceste mențiuni, reiese că în prezent, denumirea corectă a societății este S. Transchim S. B. și că la adresa din municipiul C.-N. indicată, își are sediul un simplu punct de lucru al societății, situație în care se constatăcă citarea societății nu a fost îndeplinită procedural, sub denumirea actuală și de la sediul social al acesteia, astfel încât devine aplicabil art. 312 alin. 5

C.proc.civ., cu teza privitoare la casarea cu trimitere spre rejudecare în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.

Văzând și prevederile art. 87 pct. 2, art. 88 alin. 1 pct. 4 și alin. 2, art. 312 alin. 1 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanții N. D.-M. și N. G. împotriva sentinței civile nr. 3292 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 29 martie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.

GREFIER, N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond.I.P. și E.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1155/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă