Decizia civilă nr. 2503/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S ecția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie D osar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2503/R/2011
Ședința iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE
C. "C. C." S. și R. DE T. F. C. C. împotriva sentinței civile nr. 1336 din 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. C., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat B. C. - prin S. T. din Depoul de C. C.-N., avocat B. G., lipsă fiind reprezentantul pârâtelor recurente și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar ,cu titlu de practică a acestei instanțe, un extras de pe portalul instanțelor și copia chitanței care atestă achitarea onorariului avocațial.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor ca nefondate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinările depuse la dosar. S. obligarea pârâtelor recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Regionalei de T. F. de C. C., excepție invocata de aceasta pârâtă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale de T. F. de C. CFR C. SA, excepție invocata de aceasta pârâtă.
S-a respins ca nefondata excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale cuvenite de Z. C. pe anii 2007, 2008 si
2009, a ajutorului material pentru P. 2009 și a salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, excepție invocata de S. N. de T. F. de C. CFR C. SA.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. C., prin S. T. din Depoul C. C. în contradictoriu cu pârâtele R. de T. F. de C. C. și S. N. de T. F. de C. CFR C. SA și în consecință:
Au fost obligate pârâtele în solidar să achite reclamantului ajutorul pentru
"Z. C. " aferent anilor 2007 și 2008 la nivelul clasei 1 de salarizare și salariul suplimentar pentru anii (...) echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a fiecărui an.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant pentru obligarea pârâtelor la plata ajutorului pentru "Z. C." aferent anului 2009 și a ajutorului material de P. pentru anul 2009.
Au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Soluția menționată se fundamentează pe următoarele considerente:
Având în vedere că pârâta S. N. de T. F. de C. CFR C. SA este parte în contractul colectiv de muncă și bugetul celor două pârâte este unul comun, iar contractul individual de munca este încheiat cu parata R. de T. F. de C. C., instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de aceste pârâte.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anii 2007, 2008
și 2009 a fost respinsa ca neîntemeiată, prima instanță apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, care prevede ca termen de formulare a acțiunii 3 ani.
Cu privire la fondul cauzei, T. a reținut că membrul de sindicat, în numele căruia este promovată acțiunea, este angajat al pârâtei R. de T. F. de C. C., având contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
De la intrarea in vigoare a contractului individual de munca, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 130/1996, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea drepturilor solicitate.
Art.244 Codul muncii prevede ca pe parcursul executării contractului colectiv de munca, clauzele pot fi modificate în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Pârâtele nu au făcut dovada modificării CCM la nivel de unitate prin acordul părților, în sensul neacordării ajutorului material de Z. C. pentru anii
2007-2009 sau a diminuării acestui ajutor.
Este adevărat ca potrivit actelor normative invocate în recurs pârâta trebuia sa se încadreze într-un anumit fond de salarii, însa pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate mai sus referitoare la modificarea C.
Prevederile art.64 alin.2 din CCM la nivel de unitate au caracter imperativ, deoarece se stipulează: „cu ocazia sărbătorilor de P., de C. si de Z. C. se va acorda salariaților un ajutor material al cărei cuantum va fi de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare";.
Din redactarea textului rezulta faptul ca acordarea acestui ajutor material nu este condiționata de criteriile financiare ale Companiei sau performantelor economice ale acesteia. Redactarea textului nu folosește sintagma „poate"; acorda ajutorul material salariaților. Redactarea textului convenit de ambele părți folosește sintagma „se va acorda";, ceea ce arata caracterul imperativ al normei stabilite de către părțile semnatare ale C.
Acest ajutor material trebuia acordat de Z. C., precum și salariul suplimentar.
In concluzie, ajutorul de ziua C. nu a fost plătit în anii 2007 si 2008, pârâta făcându-se vinovata de încălcarea prevederilor contractului colectiv de munca, precum si prevederile art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora
„angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg dinlege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca"; .
De asemenea a încălcat si prevederile art. 156 din codul muncii potrivit cărora ";salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor";, salariul cuprinzând salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea ajutorului material de ziua C.
Având în vedere prevederile art. 269 Codul muncii potrivit cărora
„angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul";, instanța a obligat pârâta sa acopere prejudiciul produs reclamantului prin neacordarea ajutorului material de ziua C. pe anii 2007, și 2008.
Potrivit art. art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel ca pârâta avea obligația sa respecte drepturile reglementate cu caracter minimal în dispozițiile mai sus enunțate. Prin urmare, respectarea CCM este obligatorie pentru părți.
În speța, din probele administrate rezulta ca pe anii 2007 și 2008 ajutorul material pentru Z. C. și salariul suplimentar nu a fost acordat.
În consecința, instanța a apreciat ca dificultățile financiare cu care s-ar fi confruntat în decursul anilor 2007 -2008, nu pot exonera angajatorul de obligația de plata a drepturilor salariale cuvenite salariaților săi, asumate prin contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, astfel că a dispus plata acestor drepturilor salariale.
În ceea ce privește ajutorul material acordat pentru P. și ajutorul pentru Z. C., aferente anului 2009, prin C. C. de M. încheiat la nivelul pârâtei pentru 2009-
2010 (fila 75) părțile contractante au convenit ca prevederile referitoare la sumele menționate să se aplice doar începând cu data de 1 ianuarie 2010, iar prin procesul verbal încheiat între părți au decis suspendarea acordării pe anul 2009 a acestor drepturi.
În termen legal, au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B.
și R. de T. F. C. C.
Raportat la aspectele evidențiate, prima instanță a admis în parte acțiunea, potrivit dispozitivului.
În termen legal, au declarat recurs ambele pârâte.
1.Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA - R. S. C. s-a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului s-a arătat că S. N. de T. F. de M. - CFR M. SA a încheiat contractul colectiv de muncă, astfel încât îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg în contractul colectiv de muncă aplicabil(contract colectiv de muncă semnat de către reprezentanții S.), în raport și de prevederile HG nr. 5., conform cărora își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli și negociază prin acorduri colective drepturile salariale.
Or, calitate procesuală activă/pasivă pot avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare.
De asemenea, consideră că în ceea ce privește pretențiile referitoare la acordarea salariului suplimentar, aferent anilor 2007 și 2008, respectiv a ajutorului pentru Z. F., pentru anii 2007 și 2008, sunt prescrise, fiind incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii.
2. Prin propriul recurs, pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborate cu prevederile art. 3041 C.proc.civ., admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta învederează că pretențiile referitoare la acordarea salariului suplimentar, aferent anilor 2007 și 2008, respectiv a ajutorului pentru Z. F., pentru anii 2007 și 2008, sunt prescrise, fiind incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii.
S-a invocat că salariul suplimentar nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Se susține că drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2008, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiara au împiedicat S. SA să achite aceste drepturi. Mai mult, societății nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
Referitor la ajutorul pentru Z. F. pentru anii 2007, 2008, societatea pârâtă reiterează apărările formulate cu privire la salariul suplimentar. De asemenea, menționează că pentru anul 2007, acest ajutor a fost parțial plătit, în sensul că s- a acordat reclamantului cu acest titlu suma de 100 lei.
În fine, constestă cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată recurenta în raport de art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat și s-a apreciat că reclamantul în calitate de organizație sindicală nu avea posibilitatea de a-și angaja apărător, ci trebuia să dețină personal de specialitate juridică în vederea îndeplinirii scopului pentru a fost înființată.
Prin întâmpinările depuse (f. 27, 31) reclamantul intimat B. C., prin S. T. din Depoul de C. C.-N. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Trecând la analizarea sentinței recurate prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:
1.Recursul pârâtei S. N. DE T. F. DE C. "C. C." S.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevăd că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar aveaaplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din
Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea notează că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 30 alin. 3 precizează că: „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă, așadar, în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se apreciază că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar și a ajutorului de Z. F. pledează și art. 31 din CCM, care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților, precum și art. 69 al. 1 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2006-2008, care recunoaște un drept de sine stătător .
Nu pot fi primite nici apărările privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, întrucât acestea nu sunt în măsură să justifice neexecutarea acestor obligații contractuale și ca urmare a faptului că aceste obligații au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative, ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursul formulat.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturordrepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Nefondată se dovedește a fi și susținerea pârâtei privind acordarea parțială, în cuantum de 100 lei a ajutorului aferent „Zilei F."; 2007. Este adevărat că această alegație se fundamentează pe „. depuși de recurentă la dosar, însă aceste scripte pe care recurenta înțelege să le invoce nu corespund cerințelor impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 163 din Codul Muncii, aceste documente justificative nefăcând dovada plății, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt semnate de către titulari.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în raport de criteriile stabilite de art. 274 alin. 2 Cod de procedură civilă, respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, cuantumul onorariului de avocat nu se impune a fi redus, având în vedere numărul mare de membri de sindicat reprezentați de reclamant, cu consecințe asupra valorii totale a pretențiilor și asupra volumului de muncă al avocatului.
În fine, nu poate fi acceptată susținerea recurentei privind imposibilitatea legală a sindicatului de a angaja serviciile unui avocat, deoarece reprezintă o incapacitate de exercițiu, neprevăzută de lege, incompatibilă cu scopul constituirii unei organizații sindicale, respectiv apărarea drepturilor membrilor săi prin toate mijloacele recunoscute de lege, așadar inclusiv prin reprezentarea de către avocat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul pârâtei.
2. Recursul pârâtei S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA - R. S. C.
În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c Codul muncii, „clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este S. C. Chiar dacă recurenta nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Prevederile HG nr. 5. nu au semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Sucursalei, decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune din perspectiva expusă, este neîntemeiată pentru argumentele deja arătate în motivarea recursului formulat de către pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S.A, astfel că instanța nu va reveni asupra acestora.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul acestei pârâte.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtele vor fi obligate la plata sumei de 1000 de lei, cheltuieli de judecată suportate de reclamant, constând în onorariu de avocat (fila 53).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE C. "C. C." S. și R. DE T. F. C. C. împotriva sentinței civile numărul 1336 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatului S. T. din Depoul de C. C.-N. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. D. C. G.
GREFIER C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: A.R.P.
| ← Decizia civilă nr. 750/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1155/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
