Decizia civilă nr. 1247/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1247/R/2011
Ședința publică din 04 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. A J. C., MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 4122 din 29 noiembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați F. M. L., M. A., D. A., B. V., C. C., A. ANA, C. C. M., C. (F.) S., B. F. S.LĂ, M. L. A., B. I., B. ANA M., CONSTANTEA L., P. C., C. E., P. D., P. G., B. (P.) M., S. ( K.) E., M. R., M. R., C. A., P. L., D. D., V. M., G. M., T. E., precum și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanții F. M. L., M. A., D. A., B. V., C. C., A. ANA, C. C. M., C. (F.) S., B. F. S., M. L. A., B. I., B. ANA M., C. L., P. C., C. E., P. D., P. G., B. (P.) M., S. (K.) E., M. R., M. R., C. A., P. L., D. D. și V. M., în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și L. C. și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rd. 1 și 2 la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de (...) și până la (...), sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta C. de A. C. să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a reținut, în esență că reclamanții sunt magistrați și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Turda, astfel că este competent material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
De asemenea, a constatat că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții sunt în mod evident grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului bugetar. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. 1 din OUG nr.123/2003, întrucât a apreciat că numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În acest sens este și sentința civilă nr. 237/(...), rămasă irevocabilă, prin care instanța a recunoscut, iar pârâții au plătit reclamanților respectivul spor.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 C.civ. și art. 161 alin. 4 C. muncii.
Având în vedere faptul că prin intrarea în vigoare a L. nr. 3. - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de la data de (...) sporul de confidențialitate în cuantum de 10% a fost introdus în indemnizația de încadrare brută lunară, dreptul solicitat a fost acordat doar până la data intrării în vigoare a L. nr. 3..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. de A. C., Ministerul F inanțelor Publice - D. G. a F. P. a județului C. și Ministerul Justiției.
1.Prin recursul formulat, pârâta C. de A. C. a solicitat admiterea acestuia șimodificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamanților D. D. și V. M. și a respingerii în parte a pretențiilor tuturor celorlalți reclamanți, astfel încât, obligarea pârâtei la achitarea sporului de confidențialitate să subziste doar până la intrarea în vigoare a L. nr. 3., a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.
Referitor la reclamanții D. D. și V. M. (pensionată la data de l.12.2010), pârâta învederează că aceștia au avut funcții conexe personalului auxiliar de specialitate, fiind încadrați ca agent procedural, respectiv aprod, astfel că nu se justifică acordarea sporului de confidențialitate și în favoarea acestora. În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, S.
U., care face referire doar la " ... magistrații și personalul auxiliar de specialitate";.
După data de (...), regimul sporului de confidențialitate a fost reglementat prin dispozițiile L. nr. 3., iar conform art. 4 din Anexa VI la această lege, personalul conex nu beneficiază de acest spor.
Cu privire la data limită de acordare a drepturilor solicitate, pârâta arată că acestea puteau fi acordate doar până la data intrării în vigoare a L. nr. 3., publicată în M.Of nr. 762 din 12 noiembrie 2009. Această lege prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, respectiv acordarea unui spor de confidențialitate, iar aplicarea ei s-a făcut din momentul precizat de art. 47 șiconform prevederilor art. 29-40 din lege precum și a art. 4 alin. (1) și 49-52 din
Anexa VI la lege.
Astfel, după intrarea în vigoare a acestei legi, de la (...), nu mai este necesară obligarea pârâtei la plata către reclamanți a vreunui spor de confidențialitate, întrucât reclamanții au beneficiat de acest spor prin efectul aplicării legii menționate.
2. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea acestuia și respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
Pârâtul arată că prima instanță nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive pe care a invocat-o la fond.
De asemenea, învederează că potrivit art.20 și 21 din Legea nr. 500/2002,
Ministerul Finanțelor Publice nu are nici calitatea de ordonator de credite.
Motivele reținute de către instanța de fond, în ceea ce privește admiterea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, țin de executarea unui titlu executoriu.
Acordarea drepturilor salariale solicitate, ar echivala cu stabilirea de către instanța de judecată a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe o cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative și încălcându-se astfel, rolul P.ului de autoritate legiuitoare a țării.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr.821/(...), declarând neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din
Ordonanța guvernului nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
3. Prin propriul recurs, Ministerul Justiției solicită admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurentul arată că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 din C.proc.civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, cum a învederat instanței de fond, nu a existat și nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați și personalul conex din sistemul justiției, iar prin mai multe decizii (care sunt obligatorii), Curtea Constituțională statuează că instanțele judecătorești trebuie să aplice și să interpreteze strict actele normative, în speță cele care reglementează salarizarea personalului respectiv.
Arată că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. C. vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu au fost și nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată favorabil de către instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților sau a personalului conex.
Pârâtul-recurent menționează că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de
Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională din autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de C asație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din C.proc.civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Recurentul arată că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați sau personalul conex din sistemul justiției, iar argumentul discriminării este greșit folosit având în vedere deciziile nr.818/819/820/(...) publicate în Monitorul Oficial al R., partea I, din (...), prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
De asemenea, arată că prin decizia 1. decembrie 2008 Curtea
Constituțională a statuat că „...dispozițiile Ordonanței guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative";.
Așadar, stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
Pârâtul-recurent solicită instanței să constate că intimații reclamanți nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de confidențialitate.
De altfel, începând cu 12 noiembrie 2009, a intrat în vigoare legea salarizării unitare care reglementează acordarea sporului de confidențialitate, stabilind modul de calcul al acestuia.
Consideră că și în măsura în care se va stabili îndreptățirea reclamanților de a beneficia de acest spor, acordarea acestuia este limitată în timp la data intrării în vigoare a L. nr. 3..
Intimații nu și-au exprimat poziția procesuală.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursurile sunt parțial fondate.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea
G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara M. F. P. (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Justiției și L. C., în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilorprincipali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate
, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Referitor la depășirea atribuțiilor de către instanța de fond (motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și L. C. ), se reține că prima instanță nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, dispoziții care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. C. art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne
(inclusiv față de deciziile C. C. invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din
Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt
și de drept ale cauzei, așa cum a statuat constant C. Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei din 17 decembrie 1966 și R. contra R. din 29 martie 2000).
Referitor la incidența în cauză a Deciziei C. C. nr. 838 din (...) se constată că în considerentele acestei decizii se reține că „sesizarea C. pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către Curte, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea
Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând C. într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței C. C..
Așa fiind, decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă";.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei, se reține că prin D. nr. 46 din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de S. U. ale Înaltei Curți de C. și
Justiție în soluționarea recursului în interesul legii ,declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Deși decizia în interesul legii nu se referă în mod expres la personalul conex personalului auxiliar de specialitate, C. constată că în considerentele deciziei se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Întrucât în conformitate cu art. 901 din Legea 567/2004 prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68,
68^2, 68^3 și 68^4, rezultă că obligațiile prevăzute de art. 78 alin. (1) din acest act normativ și art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt aplicabile și personalului conex. În consecință, pentru identitate de rațiune, în raport de decizia în interesul legii, obligatorie conform dispozițiilor art. 3307 alin.(4) Cod procedură civilă, personalul conex personalului auxiliar de specialitate esteîndreptățit la acordarea sporul de confidențialitate întrucât are obligațiile care justifică în opinia Înaltei Curți acordarea acestui spor pentru personalul auxiliar de specialitate.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este discriminatorie acordarea sporului de confidențialitate numai unor categorii de funcționari, respectiv cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională; funcționarii publici din aparatul de lucru al G. funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M. Afacerilor Externe, M. I. E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M. E. și Comerțului, Consiliului Legislativ; personalul din aparatul Consiliului Național pentru C.a Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru, personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, personalul Oficiului Național de P. și C. a S. B., personalul contractual din aparatul de lucru al G. și al M. I. E., precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice. Constatându-se incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) și 2 alin. (3) din Ordonanța G. nr.
137/2000, respectiv 41 alin. (4) din Constituție și 6 alin. (3) din Codul muncii s-a apreciat că indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului
(indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
De asemenea, în opinia instanței supreme nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii ș.a., dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
În consecință, reținând că argumentele instanței de fond referitoare la discriminare sunt conforme cu cele din decizia în interesul legii, C. urmează să înlăture criticile menționate.
În ceea ce privește deciziile C. C. la care recurentul Ministerul Justiției face referire, C. constată că acestea nu sunt de natură să producă vreun efect în cauza dedusă judecății, în contextul forței obligatorii a deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de C. și J.
C. găsește fondate criticile privind incidența L. nr. 3..
Astfel, notează că intrarea în vigoare la data de (...) a L. nr. 3., care prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, respectiv un spor de confidențialitate de 5 % pentru personalul auxiliar de specialitate, are ca efect limitarea acordării sporului solicitat de reclamanți la această dată.
Pentru considerentele deja expuse, în conformitate cu art. 312 al.1,3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă va admite recursurile și va modifica sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația pârâților C. de A. C., Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției de a calcula și plăti reclamanților sporul de confidențialitate de 15% ulterior datei de (...), precum și obligația pârâtului M INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE de a aloca fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale ulterioare datei de (...).
Menține celelalte dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 4122 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligația de plată a sporului de confidențialitate de 15% subzistă până la data de (...).
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE J UDECĂTORI G REFIER D . G. L. D. S. C. B.
C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 1880/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 947/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
