Decizia civilă nr. 2114/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2114/R/2011
Ședința publică din data de 8 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC C. DE D. ÎN C. S. împotriva sentinței civile nr. 4247 din 6 decembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. A., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 1 iunie 2011 și, respectiv, 3 iunie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4247 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta SC C. DE D. ÎN C. S. și s-a constatat nulitatea absolută a D.i de concediere nr. 2..
S-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul și funcția deținute anterior și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Pârâta a fost obligată la calcularea și la plata către reclamant a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada septembrie 2009, octombrie 2009, noiembrie 2009, conform certificatelor de concediu medical emise pentru această perioadă.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru concediul de odihnă de 14 zile, aferent anului 2009, drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 precum și drepturile salariale aferente perioadei (...) -(...).
Pârâta a fost obligată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamantul a fost angajatul societății intimate în calitate de agent de vânzări, între părți fiind încheiat un contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Prin decizia nr. 6/(...) societatea intimata a adoptat următoarele hotărâri: a modificat contractele de munca ale tuturor agenților de vânzări, prin introducerea obiectivelor de vânzări, astfel încât neîndeplinirea acestora cu mai mult de 30% sa conducă la încetarea relațiilor de munca pe motiv de necorespundere profesionala ; desființarea postului de agent de vânzări ocupat de contestatorul M. A. ca urmare a rezultatelor slabe realizate de acesta în activitatea de vânzări; începând cu data de (...) contestatorul se afla in perioada legala de preaviz, de 20 de zile, urmând ca pana la sfârșitul lunii septembrie
2009 acesta sa își efectueze concediul legal de odihna aferent perioadei lucrate; la data de (...) contractul de munca al contestatorului urmează să înceteze în temeiul prevederilor art. 65 alin1 din C. muncii.
Prin decizia nr. 2/(...) angajatorul a constatat încetarea stării de incapacitate temporara de munca si respectiv a suspendării de drept a contractului individual de munca al contestatorului, la data de (...), de la aceasta data contractul de munca reintrând în vigoare și urmând sa continue termenele de preaviz si concediu de odihna menționate în D. nr. 6.. Prin aceeași decizie s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului în temeiul art. 65 alin 1 C. muncii, începând cu data de (...), ultima zi de munca fiind (...).
Instanța a remarcat faptul ca analiza de legalitate și temeinicie a D.i nr.
2. nu poate fi efectuata decât prin raportare la D. nr. 6., aceasta din urma fiind cea care cuprinde motivele care au stat la baza desființări postului ocupat de către contestator, cu consecința concedierii acestuia in temeiul art. 65 alin 1 C. muncii.
În primul rând, instanța a reținut că decizia de concediere nr. 2/(...) emisă de pârâtă nu respectă prevederile legale, fiind emisă fără ca în cuprinsul sau sa se menționeze termenul în care poate fi contestata și instanța la care se contesta.
Din analiza deciziei de concediere precum și a D.i nr. 6. nu rezulta caracterul real si obiectiv al desființării locului de munca ocupat de contestator, respectiv nu rezultă că desființarea locului de muncă a fost cauzata de reorganizarea determinata de existenta unor motive obiective fără legătura cu persoana salariatului, nu rezulta existenta motivelor temeinice vizând reorganizarea activității societății, existenta unor studii, analizarea unor date sau indicatori din care sa reiasă caracterul necesar al desființării postului, din acest punct de vedere decizia fiind, practic, nemotivata.
Mai mult, din modalitatea în care angajatorul a prezentat situația locului de muncă al contestatorului, în cuprinsul deciziei nr. 6. rezultă că, în realitate, desființarea postului a fost urmarea «rezultatelor slabe realizate de acesta în activitatea de vânzări». De altfel, din întreg materialul probator administrat in cauza rezulta ca la nivelul societății angajatoare postul contestatorului a fost singurul «desființat», or, eficientizarea activității este puțin probabil se a fi realizat numai prin concedierea unei singure persoane iar aceasta, coroborata cu cele mai sus expuse, lipsește cauza concedierii de realitate si caracterul ei serios.
Sancțiunea nerespectării dispozițiilor imperative ale art. 62 alin 2 C. muncii este nulitatea absolută, astfel ca instanța a constatat nulitatea absoluta a D.i de concediere nr. 2/(...) și a dispus, în temeiul art. 78 din C. muncii, reîncadrarea în funcția și pe postul deținut anterior și obligarea angajatorului la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Cu privire la indemnizația de incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei septembrie - noiembrie 2009, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 1 din OUG nr. 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile ordonanței de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul R., la concedii medicale și indemnizații de asigurărisociale de sănătate, dacă desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente.
Conform art. 4 din , medicul este responsabil de realitatea datelor înscrise în rubricile completate. Acordarea certificatelor de concediu medical se face de către orice medic cu autorizație de liberă practică valabilă care a încheiat o convenție în acest sens cu una din casele de asigurări de sănătate și care are în îngrijire bolnavul. Completarea numărului convenției pe certificatul de concediu medical este obligatorie. Certificatele de concediu medical se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală. Data de la care începe valabilitatea concediului medical poate fi ulterioara datei acordării numai în cazul certificatelor medicale ,,în continuare". În situația imposibilității prezentării asiguratului la medic, se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore, certificatele de concediu medical putându-se elibera și la o dată ulterioară în cazuri expres prevăzute.
Din analiza certificatelor de concediu medical instanța a reținut că acestea au fost acordate legal și comunicate la timp angajatorului, astfel că acesta are obligația de a plăti indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă aferente.
Din actele depuse de intimata reiese că contestatorul a încasat drepturile salariale aferente anului 2009 și lunii ianuarie 2010, inclusiv cele 7 zile de concediu de odihnă cuvenite (stat de plată rectificat), astfel că instanța a respins acest petit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC C. DE D. IN C. S.solicitând modificarea sentinței și respingerea cererii formulate de reclamant.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța nu a arătat motivele pentru care a respins apărările referitoare la: obligația de comunicare a certificatelor medicale în termen de 3 zile de la eliberare, caracterul incomplet al certificatelor medicale, neprezentarea la serviciu după expirarea concediului medical, părăsirea societății de către reclamant exprimată prin corespondența din (...).
S-a arătat că, față de aprecierile eronate ale instanței, decizia i-a fost comunicată reclamantului, acesta a atacat-o în termenul legal, neexistând vreun prejudiciu generat acestuia pentru lipsa elementelor identificate de instanța de fond și că obligația de plată a indemnizației de concediu medical arată că această obligație nu revine angajatorului decât pentru primele 5 zile, pentru restul zilelor obligația revine Casei de A. de S.
Instanța de fond a apreciat greșit că desființarea postului a avut legătură cu persoana salariatului, fără a lua în considerare pct. 3 din D. nr. 6. care vorbea de reorganizarea regiunilor de vânzări.
Cauza desființării este reală și serioasă, veniturile obținute de societate din activitatea salariaților fiind esențială pentru plata salariilor acestora.
Pârâtul nu a adus niciun venit angajatorului pe durata cât a fost salariat.
Consideră că aprecierea de către instanța de fond a realității și necesității desființării postului ocupat de reclamant este tributară unei concepții depășite despre raportul obligațiilor angajat-angajator, stabilind în sarcina acestuia obligații disproporționale.
Învederează faptul că instanța a apreciat greșit că un post poate fi desființat numai dacă dispare definitiv din organigrama, confundând în mod nepermis postul cu funcția, aceasta din urmă nefăcând obiectul reglementării aplicabile din C. muncii.
Intimatul reclamant M. A. prin întâmpinare (f.11-13) a solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței T.ui C..
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 din C. muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar așa cum rezultă din cuprinsul art. 65 alin. 2 din același act normativ, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În speță, prin D. nr. 2/(...) emisă de recurentă în temeiul art. 65 alin. 1
C. muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatului reclamant, în cuprinsul deciziei fiind menționat motivul ce a condus la concediere, și anume: emiterea D.i nr. 6/(...) prin care s-a desființat postul de agent de vânzări deținut de reclamant.
Curtea reține că desființarea unui loc de muncă este efectivă când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impus de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de reorganizări a activității și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Prin reorganizarea societății, în baza art. 65 C. muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, sens în care, într-adevăr, nu poate fi negat dreptul angajatorului de a-și reorganiza activitatea în scopul eficientizării acesteia, chiar și prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal prin reducerea numărului de salariați.
Însă, în contextul în care concomitent cu luarea la data de (...) a hotărârii de desființare a postului de agent de vânzări ocupat de reclamant, societatea recurentă a angajat o altă persoană în calitate de agent de vânzări, conduce la concluzia că desființarea postului deținut de reclamant nu a fost decât formală, deoarece un astfel de post era necesar, urmând a fi ocupat de un nou angajat, astfel încât nu se poate reține că măsura concedierii a avut în vedere premise obiective, fără legătură cu persoana reclamantului.
Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă organigrama cu repartizarea pe zone geografice a angajaților (f. 84 dosar fond), din care reiese că la data de (...) societatea avea un număr de 5 agenți de vânzări, printre care și reclamantul, care avea arondate județele Alba, Arad, Hunedoara, Timiș. Din cuprinsul aceleiași organigrame rezultă cu certitudine faptul că la data de (...) a fost angajat un nou agent de vânzări, care a preluat județele ce anterior reveneau reclamantului.
Așadar, deși potrivit mențiunilor din cuprinsul D. nr. 6/(...), societatea recurentă a luat măsura de desființare a postului ocupat de reclamant motivat printre altele și de necesitatea reducerii costurilor în contextul crizei economice, din statele de plată depuse la dosarul cauzei reiese că noul angajat era salarizat cu o sumă mult mai mare față de cea primită de reclamant, astfel încât eficientizarea activității este puțin probabil sa fi fost realizată în această modalitate, iar aceasta, coroborata cu cele expuse mai sus, lipsește cauza concedierii de realitate si caracterul ei serios.
De remarcat este și faptul că angajarea noului agent de vânzări a avut loc la scurt timp după data la care s-a luat măsura de desființare a postului reclamantului, situație ce denotă de asemenea faptul că restructurarea nu aavut la bază o cauză reală și serioasă, întrucât, în fapt, societatea avea nevoie de personal, caz în care instanța de recurs apreciază că societatea recurentă nu a dispus concedierea în mod legal, nefiind respectate condițiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. 2 din C. muncii.
Așadar reorganizarea activității societății nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat și, în consecință, desfacerea contractului de muncă a unui salariat concomitent cu încadrarea altuia din afara unității pe un post cu atribuții similare, este inadmisibilă și, în aceste condiții, reorganizarea nu este reală.
Prin urmare, cum atât prin actele depuse în probațiune, recurenta nu a făcut dovada că măsura concedierii intimatului este efectivă și că are o cauză reală și serioasă, se poate reține că în speță, adevăratul motiv al concedierii, l-a reprezentat încheierea contractului de muncă cu o terță persoană.
Susținerile recurentei, în sensul ca aprecierea de către instanța de fond a realității și necesității desființării postului ocupat de reclamant este tributară unei concepții depășite despre raportul obligațiilor angajat-angajator, stabilind în sarcina acestuia obligații disproporționale, nu sunt relevante în soluționarea recursului. In condițiile în care legea stabilește anumite criterii în care angajatorul are dreptul de a lua măsura concedierii salariatului, verificarea îndeplinirii acestora trebuie sa fie efectivă, iar nu să se mențină la un nivel formal. În caz contrar, dreptul salariatului de a contesta măsura ar fi lipsit de conținut, iar posibilitatea instanței de a cenzura aceasta măsura ar fi limitată.
Dată fiind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 C. muncii, în mod corect decizia de concediere a fost anulată, iar în temeiul art. 78 C. muncii, au fost admise și cererile accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării reclamantului și obligării pârâtei la plata salariilor de la data concedierii până la reintegrare.
În ceea ce privește criticile recurentei, față de dispoziția tribunalului de obligare la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada septembrie - noiembrie 2009, se constată că și acestea sunt nefondate.
Într-adevăr, așa cum susține și recurenta, potrivit prevederilor art. 12 din OUG nr. 158/2005, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă și din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu ziua următoare celor suportate de angajator și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului.
Însă, potrivit prevederilor art. 36 alin. 3 lit. a din același act normativ, plata indemnizațiilor către salariat se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.
Așadar, recurentei pârâte îi revenea obligația de a plăti direct către reclamant indemnizațiile aferente concediului medical, chiar dacă acestea au depășit 5 zile, iar în conformitate cu prevederile art. 38 din OUG nr. 158/2005, urma ca sumele care au fost plătite și care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, să se rețină de către societate din contribuțiile datorate pentru luna respectivă sau dacă depășesc suma contribuțiilor să se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a ordonanței de urgență.
Recurenta a mai invocat prin cererea de recurs faptul că certificatele medicale erau incomplete, că nu au fost depuse în termen de 3 zile de laeliberare și că s-a modificat procedura de acordare a indemnizațiilor, însă nici aceste critici nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției adoptate de către prima instanță.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. 2 din OUG nr. 158/2005, certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul și văzând că certificatele medicale eliberate pe numele reclamantului aflate la dosarul cauzei cuprind toate elementele esențiale, se constată a fi nefondate susținerile societății recurente.
Chiar dacă în cuprinsul hotărârii recurate, instanța nu a făcut referire la fiecare dintre argumentele aduse în apărare, se constată sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care vin să susțină soluția adoptată, în cuprinsul considerentelor făcându-se referire la toate susținerile relevante ale părților.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 304 pct. 7, 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta să plătească intimatului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanței depuse la dosar (f. 30).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. DE D. ÎN C. S. împotriva sentinței civile nr. 4247 din 6 decembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului M. A. suma de
2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S . C. B. I. R. M. GEORGFETA L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:B. MF.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4107/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5055/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
