Decizia civilă nr. 1880/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
C. SA
DECIZIA CIVILĂ NR. 1880/R/2011
Ședința publică din data de 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. împotriva sentinței civile nr. 241 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. V. și pe pârâta intimată S. - R. S. DE T. F. DE C. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
La solicitarea instanței reclamantul intimat precizează că nu își amintește să fi încasat prima de P., însă știe de la foștii colegi care încă sunt în activitate că și-au primit aceste drepturi abia anul trecut.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, pentru considerentele expuse în întâmpinarea formulată.
Constatând că la dosar există suficiente probe pentru soluționarea recursului, cauza rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 241 din 18 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. SA R. S. DE T. F. DE C. C..
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâta S. C. C. SA B.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta S. C. C. SA B. și în consecință a fost obligată pârâtasă achite reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anii 2008, 2009 și premiul anual acordat de Z. F. pentru anii 2008, 2009, echivalente cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie și cu echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
A fost respinsă cererea privind acordarea contravalorii tichetelor de masă.
A fost respinsă acțiunea față de pârâta S. SA - R. S. DE T. F. DE C. C..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta de rândul 2 a fost admisă întrucât aceasta nu a fost parte semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Excepțiile invocate de către pârâta de rândul 1 au fost respinse deoarece aceasta a fost parte în contractul colectiv de muncă la nivel de uitate și are calitate procesual pasivă, iar drepturile la care se referă reclamantul sunt drepturi salariale pentru care acțiunea se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Conform contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și 2009-2010 art. 32 și 69 se prevede că: pentru mu ca desfășurată în cursul unui an calendaristic după expirarea acestuia personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv și vă salariații vor beneficia de un ajutor material stabilit la cel puțin nivelul clasei 1 de salarizare cu ocazia sărbătorilor de P. și a zilei F.
Salariul suplimentar, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și premiul acordat de Z. F. nu a u fost plătite reclamantului îndreptățit, pârâta de rândul 1 nefăcând dovada plății acestor drepturi salariale așa cum prevederilor art. 163 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv cu state de plată sau cu documente justificative.
Așa fiind cererea reclamantului cu privire la petitele 1-3 a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei de rândul 1 să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anii 2008, 2009 și premiul anual acordat de Z. F. pentru anii 2008,
2009, echivalente cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie pentru salariul suplimentar și cu echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru ajutorul material de P. și premiul anual de Z. F.
Cererea privind tichetele de masă a fost respinsă, întrucât în eventualitatea acordării tichetelor de masă conform Legii nr.142/1998 acestea pot fi folosite de către beneficiar doar în anul în care acestea se acordă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE C. „.
C. S. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingeriiacțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a societății a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Învederează instanței faptul că. potrivit art.14 alin. l din Codul Muncii prin angajat, se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă.
Precizează că, în speță de față, intimatul reclamant a avut încheiat contract individual de munca cu R. de T. F. de C. C., legal reprezentată de directorul regional.
Or, potrivit prevederilor art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de muncă constituie temeiul potrivit căruia salariatul se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
În baza contractului individual de muncă, intimatul reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul regionalei fiind remunerat de R. C., care raportat la prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Este lipsit de relevanță faptul că recurenta este semnatara contractul colectiv de muncă la nivel de unitate deoarece în conformitate cu prevederile art. 239 Codul muncii, acesta se aplică atât salariaților acesteia, cât și angajaților subunităților pârâtei (R. 1-8) și filialelor unde C. C. este unic acționar, respectiv S. B. și C. S. B.-SA.
Având în vedere cele de mai sus, prin regulamentul de organizare și funcționare al Regionalei de T. F. de C. C., aprobat prin H. AGA nr.11 din (...), directorul general al S. C. C. SA, anexă la H. nr.58411998 a delegat directorului regional competența de a încheia contracte de muncă cu personalul ce ocupă funcții de execuție din cadrul unității proprii și subunitățile din structura acesteia.
Prin urmare, deși lipsită de personalitate juridică, R. de T. F. de C. C. poate sta ca pârâtă în prezentul litigiu raportat la prevederile art. 41 alin. 2
C.pr.civ., deoarece are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială, în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziție și în executarea obligațiilor.
Consideră că sentința recurată nu cuprinde motivarea în fapt și în drept prevăzută de art. 261 alin. l pct. 5 C.pr.civ, a soluției de respingere a excepției prescrierii dreptului la acțiune cu privire la acordarea premierii de Z. C. pe anii
2008 și 2009, a ajutorului material pentru P. pe anul 2009, precum și a salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii de "Z. C." pentru anii
2008-2009, a ajutorului material pentru P. pe anul 2009 și a salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, raportat la prevederile art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii potrivit cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia ".
Intimatul reclamant a solicitat acordarea premierii de Z. C., a ajutorului material pentru P., precum și acordarea salariului suplimentar in temeiul prevederilor din C. C. de M. pe anii 2007-2008 aplicabil la nivel de unitate, respectiv în temeiul prevederilor C.ui C. de M. la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2008.
Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimatul reclamant a invocat nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea premierii de Z. C., a ajutorului material de P. și a salariului suplimentar, speța de față fiind un conflict de drepturi. În cauză fiind incidente prevederile art. 5 coroborat cu art. 67 lit. b din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de munca, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că, atât premierea de Z. C. și ajutorul material de P., cât și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite in bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct.
În ceea ce privește acordarea primei ocazionată de Z. C. și a ajutorului material de P. pe anul 2009, din considerentele sentinței nu rezultă cum instanța de fond a înlăturat apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare fiind incidente prevederile art. 261 alin. l pct. 5 C.pr.civ. potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele în fapt și În drept pentru care s-au înlăturat apărările părților, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C.pr.civ..
Astfel, a învederat instanței de fond că, în perioada (...) - (...) la nivelul societății nu a avut contract colectiv de muncă. În acest sens, a arătat că CCM- ul la nivel de unitate pe anii 2007-2008 și-a produs efecte până la data de (...), conform actului adițional nr. 437/(...), iar în data de (...) s-a înregistrat la D. de M. și I. S. B. CCM-ul pe anii 2009-2010, acesta intrând în vigoare de la data înregistrării, conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, având în vedere că dreptul solicitat de către intimatul reclamant s-a născut la data de 23 aprilie 2009, respectiv la data de 19 aprilie
2009, date la care nu exista încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, reiese indubitabil că cererea intimatului reclamant este neîntemeiată.
Precizează că și prin C. C. de M. aplicabil C. C. pe anii 2009-2010 încheiat ulterior datei de 19 aprilie, respectiv 23 aprilie 2009, s-a stabilit faptul că prevederile privitoare la acordarea drepturilor bănești cuprinse în art. 69, în speță a ajutorului material pentru P. și a premierii de Z. C. pe anul 2009 se aplică începând cu 01 ianuarie 2010.
Totodată, menționează că, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii, în perioada (...)-(...), se aplica contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anul 2006-2008 (cu valabilitate până la (...)), în niciun caz contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi la care intimatul reclamant face trimitere, la motivarea in drept a acțiunii.
În anul 2009, proiectul de B. de V. si C. pe anul 2009 a fost înaintat spre aprobare M. T. și I. cu adresa nr.30/A2/198/(...), în care fondul de salarii a fost în valoare de 456.000 mii lei, iar fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost in valoare de 486.489 mii lei.
Prin urmare, fondul de salarii a avut o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării primei de Z. C. și a ajutorului material de P.
În temeiul prevederilor art. 3041 C.pr.civ., solicită instanței să analizeze recursul sub toate aspectele și în ceea ce privește acordarea ajutorului material de P. pe anul 2008.
Pe această cale, învederează faptul că, prin întâmpinarea depusă la judecarea în fond a cauzei, a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 1 lit. a din CCM-ul pe anii 2007-2008 aplicabil la nivel de unitate intimatul reclamant a încasat ajutorul material pentru P. pe anul 2008 în cuantum de 350 lei.
Or, instanța de fond, nu a luat în considerare plata de către pârâtă a sumei de 350 lei în anul 2008 și a obligat-o la plata ajutorului material de P. pe anul 2008 către intimatul reclamant.
Totodată înțelege să critice faptul că prin hotărârea atacată s-a reținut că plata sumelor prevăzute în art. 69 lit. a și b din contractul colectiv de muncă nu este condiționată de realizarea de către pârâtă a unui profit intr-un anumit cuantum, prin urmare, sunt irelevante datele economice invocate în apărare de către pârâtă, admițând astfel, în parte, acțiunea intimatului reclamant.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 mai 2011 reclamantul C. V. asolicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Analizând excepția reiterată de recurentă prin motivele de recurs, Curtea constată că prima instanță a dat o corectă soluționare acesteia apreciind întemeiat că față de recurenta pârâtă se justifică calitatea procesuală pasivă.
Este adevărat că, în cauza dedusă judecății, membrii de sindicat, în numele cărora a fost promovată acțiunea, sunt angajați ai pârâtei R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă fiind încheiat contractul individual de muncă al membrilor de sindicat, această pârâtă având, în limitele delegărilor de competență date de S. C. C. SA, calitatea de angajator direct, raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și membri de sindicat.
Cu toate acestea, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, recurenta S. C. C. SA are calitate de ordonator de credite, în raport de prevederile art. 18 alin 1 din HG nr.
584/1998 potrivit cărora: ";C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care include subvențiile, alocațiile și compensațiile de la bugetul de stat și care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor.";
De asemenea, recurenta a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin. 3 din HG 584/1998 are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art. 43 din Legea nr.
31/1990.
În plus, conform art. 6 alin. 2 pct. 10 din același act normativ S. N. de T.
F. de C. „. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații drepturilor de natură salarială este necesar ca acestea sa fie prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, a cărui elaborare intră în sarcina paratei recurente, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 din C.Muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca,salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C.Muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din C.Muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție.
D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din C.Muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile ce formează obiectul cauzei deduse judecății este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C.Muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că potrivit art. 243 alin. 1 din C.Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se constată că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, sunt și prevederile art. 31 din CCM care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificatoare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentrufaptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursul formulat.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocate în recurs, se constată că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Referitor la susținerile recurentei potrivit cărora reclamantul ar fi încasat ajutorul material de P. aferent anului 2008, Curtea constată că la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris care să probeze susținerile recurentei în acest sens.
Curtea constată a fi fondate criticile aduse de recurentă, detaliate la pct.
3 din motivele de recurs, respectiv cele referitoare la acordarea ajutorului material de P. și premiul anual acordat de ziua F., aferente anului 2009.
Astfel plata acestor drepturi s-a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 69 din CCM-ul pe anii 2007-2008, înregistrat la data de (...).
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă se încheie pe durată determinată, care nu poate depăși 12 luni, părțile semnatare putând hotărî prelungirea aplicării în continuare a acestuia, în condițiile în care acesta a fost încheiat sau în alte condiții ce vor fi convenite.
În considerarea acestor dispoziții legale, prin actul adițional nr. 1753/(...) s-a convenit prelungirea aplicării CCM-ului 2007-2008 până la data de (...) și ulterior, prin actul adițional nr. 473/(...), prelungirea aplicării lui pentru perioada (...)-(...).
La data de (...) s-a înregistrat la D. de M. și I. S. B. CCM-ul pe anii 2009-
2010, acesta intrând în vigoare de la data înregistrării, conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, în perioada (...) - (...) la nivelul societății nu a existat contract colectiv de muncă, și cum dreptul solicitat de către intimatul reclamant s-a născut la data de 23 aprilie 2009, respectiv la data de 19 aprilie
2009, date la care nu exista încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cererea intimatului reclamant privind acordarea ajutorului material de
P. și premiul anual acordat de ziua F., aferente anului 2009, este neîntemeiată.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării a sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2009 și a premiului anual pentru Z. F. 2009.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. C. de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA împotriva Sentinței civile nr. 241 din 18 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea reclamantului C. V. având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2009 și a premiului anual pentru Z. F.
2009.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:P. U.
| ← Decizia civilă nr. 573/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1247/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
