Decizia civilă nr. 127/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 127/R/2011
Ședința n 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 999 din 10 iunie 2010, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. O. C., C. ANA E., M. D. T., M. V. G., D. M., R. C., C. C. G., D. M., D. G., V. A., V. A., B. R. I., T. L. O., F. L. S., B. M. R., O. I., B. P., S. I. R. A., D. M. M., O. A., D. I., M. D., A. G., P. R. A., C. C., G. M. A., C. M. ANA, D. I. V., P. C. V., M. O., T. L. V., N. D. G., N. V., T. R., C. G., B. G., B. V., G. I., C. I., B. G., A. G., R. C., R. I., H. S. M., H. F. E., C. R. A., G. A., Z. I., B. G., G. A., G. V., C. D. I., P. D., B. M., P. N., T. V., T. D., B. R., S. S., I. V. E., H. I., P. R. I., P. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC OMV P. SA, avocat C. R., lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamanților intimați întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 9., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile invocate de pârâtă: excepția necompetenței teritoriale a T.ui M., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții: C. O. C.,
C. Ana E., M. D. T., M. V. G., D. M., R. C., C. C. G., D. M., D. G., V. A., V. A., B. R. I., T. L. O., F. L. S., B. M. R., O. I., B. P., S. I. R. A., D. M. M., O. A., D. I., M. D., A. G., P. R. A., C. C., G. M. A., C. M. Ana, D. I. V., P. C. V., M. O., T. L. V., N. D. G., N. V., T. R., C. G., B. G., B. V., G. I., C. I., B. G., A. G., R. C., R. I., H. S. M., H. F. E., C. R. A., G. A., Z. I., B. G., G. A., G. V., C. D. I., P. D., B. M., P. N., T. V., T. D., B. R., S. S., I. V. E., H. I., P. R. I., P. A., în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.252 lei către fiecare reclamant, reprezentând 10% din profitul net pe 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la zi.
S-a respins cererea de acordare a dobânzilor legale la sumele stabilite. Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților 6300 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că pârâta a depus o adresă din care rezultă că s-a schimbat denumirea din S. P. S. în S. OMV P. S.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a T.ui M., aceasta este nefondată întrucât art. 3 din Legea nr. 168/1999 definește conflictul de muncă. Conflictele de drepturi sunt diferite la art. 5 din Legea nr. 168/1999. Art. 72 a fost abrogat expres indirect în temeiul art. 298 (2) ultima liniuță coroborat cu art. 184 (2) C. muncii.
În temeiul art. 284 (2) C. muncii, competent este Tribunalul Maramureș în circumscripția căreia reclamanții își au domiciliul. Reclamanții au calitate procesuală activă. Art. 282 C. muncii prevede că pot fi părți a conflictului de muncă: a.) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, a altor legi sau al contractelor colective de muncă";.
În speță, drepturile salariale sunt prevăzute în art.41 (2) lit. a din contractul colectiv de muncă întocmit la nivel național pe 2005-2006 și art. 139 C. C. de M. pe P. și anume, cota parte din profit, ca atare excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată.
Cu privire la excepția prematurității cererii și această excepție, este neîntemeiată. Este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, a condițiilor de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul judiciar de muncă.
În cadrul raportului juridic raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron angajator, se păstrează pe o poziție privilegiată, dacă nu chiar dominantă, având în vedere posibilitățile materiale de care dispune. Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a contractului colectiv de muncă.
În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut că este nefondată. Dreptul de participare al salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legatde raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, drept urmare se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.(1) lit. c C. muncii, care prevăd termenul de prescripție de 3 ani, de la data nașterii dreptului la acțiune și nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e.) C. muncii.
Profitul s-a stabilit în baza situației financiare anuale, situație care potrivit art. 36 din Legea nr. 82/1991 se depune la direcția generală a finanțelor publice în termen de 150 zile, respectiv 120 zile de la încheierea exercițiului bugetar respectiv cel mai târziu la 31 mai.
Termenul de prescripție curge de când s-a născut dreptul la acțiune - (...) pentru cota parte din profitul pe 2005 și se împlinește la (...), acțiunea a fost înregistrată la (...), deci în interiorul termenului de prescripție extinctivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că între părțile litigante a existat un raport juridic individual de muncă în perioada în litigiu, conform înscrierilor din carnetul de muncă.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (reluate de cele ale art. 42 alin. 2 lit. a din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010), în categoria drepturilor de natură salarială cuvenite salariaților se include și cota - parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la
10% în cazul societăților comerciale. Deci, este vorba de un drept de natură salarială, fapt reconfirmat și de art. 55 alin. 1 din C. fiscal.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (respectiv art. 42 alin. 3 din cel pe anii
2007-2010), părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuare sau chiar de amânare a participării la fondul de stimulare din profit.
Însă, prin prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul privind salarizarea), părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit (deși erau liberi să o facă), astfel încât, „per a contrario";, acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților. Din cele trei variante prevăzute de C. colectiv la nivel național (diferențierea cotei, diminuarea cotei sau anularea participării la profit), părțile s-au oprit în mod limitativ numai la cea a diferențierii precizând că doar această chestiune punctuală, împreună cu modalitatea de acordare concretă, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existența dreptului la cota de participare la profit este indiscutabilă, în primul rând, datorită faptului că nu s-a stabilit anularea participării la profit, respectiv nu s-a prevăzut că această cotă de participare la profit ar fi facultativă (în sensul că societatea „poate"; acorda cota), rezultată, fără putință de tăgadă, că suntem în prezența unui drept de natură salarială a angajaților la cota-parte de participare la profit.
Numai modalitatea de acordare (iar nu dreptul însuși), adică termenele și tranșele de plată, eventual diferențiate, urmau să fie lămurite distinct.
În al doilea rând, existența dreptului la cota - parte din profit este garantată și de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportat la art. 41 alin. 5 din
Constituție. Art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 instituie o obligație imperativă (exprimată prin sintagma
„. fi stabilite";) de detaliere a modalității de acordare a participării la profit, prin act adițional. Ori, neîndeplinirea acestei obligații imperative expres asumate, atrage răspunderea juridică (inclusiv patrimonială) a societății pârâte, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la celeale art. 41 alin. 5 din Constituție. Deci, pârâta nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de răspunderea legală ce îi incumbă în mod expres și imperativ și pentru a eluda obligația de plată a cotei de participare la profit. Î. unei obligații nu poate fi niciodată considerată ca o cauză de impunitate (de nerăspundere) sau ca un mod de eliberare de executare a unei obligații, deoarece principiul „pact sunt servanda"; este aplicabil în această materie, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, art. 295 alin.
1 din C. muncii, raportat la art. 961 alin. 1 din C. civil. Î.-adevăr, art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007, recunosc un drept de natură salarială (participarea la profit) și impun o obligație accesorie acestui drept (de detaliere a modalității de plată). Deci, în niciun caz, o obligație contractuală nu poate fi confundată cu o condiție, fiind evident că articolul sus menționat nu prevede acordarea participării la profit „. părțile vor stabili acest lucru. Dimpotrivă, se instituie o obligație expresă și imperativă, consecutivă recunoașterii dreptului, obligație de detaliere doar a aspectului punctual al modalității de plată. Ca atare, obligația contractuală și condiția sunt două noțiuni juridice net distincte și inconfundabile, astfel încât în speță nu poate fi reținută existența vreunei condiții a actului juridice, cu atât mai puțin a unei condiții suspensive.
În al treilea rând, art. 139 din Contractele colective de muncă din anii
2005-2007 nu poate fi interpretat greșit (prin schimbarea înțelesului lămurit
și vădit neîndoielnic), considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare pârâtă), în sensul că aceasta va face plata participării la profit, dacă va voi ulterior aceasta. O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. 1 din C. muncii, raportat la art. 1010 din C. civil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 1 și 4, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 130/1996. Deci, nu poate fi vorba de un drept
„eventual"; sau o simplă vocație. În plus, având în vedere caracterul sinalagmatic, oneros și comutativ al contractului colectiv de muncă, și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, art. 2 alin.1, art. 8 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996) potrivit cărora acest contract reglementează „drepturi"; și obligații, rezultă faptul că prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 stabilesc un drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu (cum ar fi turpitudinea sau voința debitorului).
În al patrulea rând, însăși prevederile C.ui colectiv la nivel de unitate
(art. 9 și art. 145) interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obligă la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 C. muncii. De aceea, dreptul la participarea la profit, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, acesta nu poate fi supus încălcării, abuzului sau arbitrariului. De asemenea, contractul colectiv de muncă are și natura unui act normativ în dreptul muncii, astfel încât acesta are ca obiect legal reglementarea unor drepturi efective, iar nu a unui drept salarial lipsit de conținut, readus la „. jus";, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial (salarial), a cărui existență este recunoscută (inclusiv de contractul la nivel superior, obligatoriu și prioritar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996), să fie vidat de substanța sa și să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului statului de drept (art. 1 alin. 3 din Constituție) implică asigurarea aplicării normelor juridice (adoptate inclusiv în condițiile art. 41 alin. 5 din Constituție) în spiritul și litera lor,concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea.
În concluzie, dreptul la participarea la profit nu poate fi negat salariaților. Văzând culpa pârâtei (care nu și-a îndeplinit obligația de încheiere a actului adițional de detaliere a modalităților de plată), precum și faptul că nu s-a convenit o diminuare a participării la profit, instanța a constatat că, în baza principiului echității (art. 970 alin. 2 C.civ.) și a interdicției invocării lacunei normative (art. 3 C.civ., contractul colectiv de muncă având natură normativă), salariaților pârâtei li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cotă prevăzută de art. 41 alin. 2 din C. colectiv la nivel național (prioritar aplicabil conform art. 8 alin. 2 din Legea nr.
130/1996).
Din actele și lucrările dosarului, rezultă datele necontestate de părți, privind: profitul pe anul 2005 (1.416 milioane lei, din care 10% reprezintă
141, 6 milioane lei) care împărțit la numărul de salariați (43.546) rezultă
3.252 lei pe salariat. A. sume aplicate la perioada în litigiu, confirmă exactitatea calculului pretențiilor deduse judecății.
Față de cele ce preced, instanța a admis pretențiile privind dreptul salarial constând în participarea la profit, făcând aplicarea prevederilor art. 11 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 41 alin. 5 din Constituție, prevederi pe care instanța este chemată să le aplice conform art. 1 alin. 5 și art. 124 alin. 1 din Legea fundamentală, prevederi ce nu pot fi eludate, neputându-se da girul aplicării „contra legem"; a unor interpretări nelegale a clauzelor contractului colectiv de muncă în sensul validării de conținut a drepturilor subiective salariale sau în sensul stingerii drepturilor prevăzute în contractul la nivel superior.
De asemenea, au fost admise pretențiile privind reactualizarea sumelor în funcție de rata inflației, în temeiul art. 1082 C.civ. și art. 161 alin. 4 C. muncii, precum și cheltuielile de judecată (reprezentând onorariu avocațial), în baza art.274 C.proc.civ. Fiind vorba de o răspundere contractuală, dobânda legală nu poate fi acordată, ea nefiind stipulată în contractul individual de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. OMV P. S.A a declarat recurs, princare a solicitat desființarea în totalitate a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, sub aspect procedural, admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar sub aspectul fondului cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a invocat sub aspectul excepției prematurității, că art. 139 stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariaților față de P., nu dă naștere unui drept cert al salariaților de a încasa o anumită sumă de bani cu acest titlu. C. C. de M. la nivel național prevede un maxim de 10% al acestui drept, iar nu o valoare concretă. A. din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalității concrete de acordare, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, aspecte ce nu pot fi stabilite decât în urma unei negocieri cu sindicatul, drepturile salariatului individual față de profitul P. se nasc în urma negocierii speciale patronat/sindicat, nu direct din C. C. de M..
Excepția inadmisibilității se întemeiază pe faptul că pretenția dedusăjudecății poate fi cel mult valorificată pe calea conflictului de interese și nu pe calea conflictului de drepturi.
Astfel, conflictul de drepturi privește modalitatea de exercitare sau de executare a drepturilor și obligațiilor născute din lege, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă. În cazul dedus analizei, această condiție nu este îndeplinită, întrucât dreptul pretins în judecată nu s-a născut încă, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru a exista, dreptul salariaților de a obține o cotă parte din profit este necesar să fi avut loc negocieri între F. și P., acordarea dreptului să fi fost aprobata de organul societar competent să dispună cu privire la repartizarea profitului, iar dreptul să fi fost dezvoltat, în ceea ce privește aplicarea, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau într-un act adițional la acesta. N. dintre aceste cerințe legale și contractuale nu a fost îndeplinită, situație în care, în patrimoniul salariaților nu s-a născut dreptul de a solicita cota-parte din profit. Așadar, atât timp cât nu au existat negocieri pentru concretizarea acestui drept, sunt în prezența unui conflict de interese, iar nu a unui conflict de drepturi.
În privința fondului, s-a arătat că art. 139 din C. C. de M. la nivel deunitate în temeiul căruia s-a solicitat de reclamanți și s-a acordat de instanța de fond o cotă parte din profitul P. este o clauză generală, cu un conținut generic care creează doar premisele acordării cotei de participare la profit. A. articol dă naștere doar unei vocații a reclamanților la cota de participație la profit.
Prevederea acestui articol nu poate da naștere unui drept cert al salariaților de a primi o cotă determinată din profitul societății. Așadar, dreptul efectiv al reclamanților nu se poate naște decât în urma realizării condiției esențiale și imperative de negociere dintre F. și P..
Analizând prevederile contractuale invocate de reclamanți în fond, coroborate cu dispozițiile legale incidente, enumerate mai sus, pretinsul drept al reclamanților-intimați la o parte din profitul pârâtei are următoarele caracteristici:
Este o simpla vocație a reclamanților la cota de participare la profit ori cel mult un drept condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive:
- existența negocierilor între F. și pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzuta de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate;
- existența unui acord între F. și pârâtă încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare.
- aprobarea Adunării Generale a Acționarilor pârâtei, acest organ fiind singurul organ abilitat de lege să decidă asupra distribuirii profitului sau repartizării acestuia, în urma propunerii făcute de directorat și consiliul de supraveghere, așa cum rezultă din art. 1535 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din Legea nr. 31/1990.
- existența profitului distribuibil/repartizabil, după deducerea din profitul brut al pârâtei a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
A. drept nu este obligatoriu a se acorda, având în vedere că însăși la nivel național se prevede posibilitatea anularii lui prin CCM la nivel de unitate, și, în consecință, în legătură cu acest drept nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996.
Potrivit prevederilor CCM la nivel național începând cu anul 2001, acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui "alt venit" ce nu are legătură cu salariul.
Respectarea acestei condiții se impune din însăși jurisprudența Curții
Constituționale care prin D. nr. 6., publicată în M.Of. nr. 129/28 iunie
1995, a stabilit că, „… negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)." În consecință, dispozițiile Contractelor C.e de M. trebuie interpretate și coroborate cu restul dispozițiilor legale incidente care reglementează pretinsul drept invocat. În speță, discutându-se de un drept legat de profitul unei societăți comerciale, nu se poate gândi regimul juridic al acestui drept în afara prevederilor Legii nr. 31/1990 referitoare la condițiile și procedura de stabilire și repartizare a profitului. În prezent, pretinsul drept invocat de reclamanți nu s-a născut pentru nici unul din anii precizați în cererea de chemare in judecata.
În consecință, reținerea instanței de judecată, conform căreia dispozițiile art. 154 din C. Muncii, potrivit căreia salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract de muncă, nu sunt aplicabile în prezenta speță, la fel cum nu este în legătură cu cauza reținerea instanței conform căreia salariul nu poate fi supus nici unei condiții. A. rețineri sunt reale, însa suma reprezentând cota din profitul societății nu are natura juridică a unui drept salarial, ci a unui "alt venit", așa cum rezultă fără dubiu din reglementarea art. 41 din CCM național, fiind astfel pe deplin legală condiționarea acordării lui de existența unei negocieri prealabile. În conformitate cu legislația în vigoare angajatorul este obligat doar la garantarea în plata a unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară (art. 159 C. Muncii).
Peste acest plafon și peste salariile negociate în concret, prin contractele individuale sau colective de munca, nu există o obligație imperativă stabilită în sarcina angajatorului de vreun text de lege, existând doar o posibilitate ca salariații să beneficieze de diferitele majorări ori stimulente, care se pot acorda în baza unor criterii prestabilite.
Reclamanții au depus întâmpinare(f.15), prin care au solicitatrespingerea recursului ca nefondat cu sublinierea că motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanții învederează că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani , termen care, raportat la data promovării acțiunii, nu s-a împlinit.
Consideră că excepția prematurității nu este întemeiată, deoarece situația creată prin neefectuarea acestor negocieri pentru stabilirea modalităților concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de munca. În cadrul acestui raport de muncă, poziția criticată a societății pârâte - patron - angajator este evidentă, societatea având obligația să inițieze aceste negocieri pentru executarea propriei obligații de plată contractuală și nu să amâne și să evite aceste negocieri, pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a C. C. de M., adică a propriei sale culpe.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de recurentă pe considerentul că "pretențiile" reclamanților ar fi
"valorificabile", eventual pe calea conflictului de interese, și nu pe calea conflictului de drepturi, se arată că potrivit Legii nr. 168/1999, conflictele de drepturi sunt conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă, astfel că apreciază că speța dedusă judecății reprezintă un conflict de drepturi în sensul Legii nr. 168/1999.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că art. 139 din C. C. de M. este o clauza expresă, concretă și nu generală, cu conținutul stabilit prin art. 41 alin. 2 lit. a din C. C. de M. unic la nivel național pe anii în discuție. Este vorba deci de un drept contractat, cuvenit, în aplicarea art. 128 alin. 2 din CCM, potrivit clauzei contractului colectiv de muncă, impunându-se a fi respectat și executat de părțile contractante în aplicarea prevederilor Legii nr.
130/1996 privind C. C. de M.
Părțile sunt în prezența unui drept salarial solicitat și datorat și nicidecum de o vocație la un drept, respectiv "cel mult" a unui drept condiționat de îndeplinirea vreunor condiții, în speță, a celor 4 condiții suspensive invocate de recurenta pârâtă.
Fiind în prezența unui drept salarial, evident în accepțiunea art. 154 din C. Muncii, la care conform art. 165 C. Muncii este inadmisibil să se renunțe, acest drept nu poate fi supus niciunei condiții.
Acordarea acestui drept - cum recunoaște însăși recurenta în recursul motivat - este obligatorie, cu atât mai mult ca această clauză din C. C. de M. la nivel național nu a fost anulată prin C. C. de M. la nivel de unitate.
Examinând hotărârea în raport motivele invocate, Curtea de A. C. constată următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137
C.proc.civ., instanța de recurs observă că argumentul pe care se întemeiazăexcepția prematurității, respectiv imposibilitatea acordării cotei de profit anterior desfășurării negocierilor între patronat și sindicat, constituie însăși esența fondului litigiului dedus judecății, a cărei justă soluționare depinde de calificarea ca drept sau facilitate a cotei de participare la profit.
Astfel, prematuritatea unei acțiuni civile semnifică lipsa caracterului exigibil, scadent al pretenției deduse judecății, care există, dar este supusă unui termen suspensiv care amână executarea propriu-zisă a obligației.
Prin urmare, apărările pe care se sprijină excepția prematurității sunt indisolubil legate de fondul litigiului, punând în discuție caracterul pretenției dedusă judecății, fără a putea fi considerate ca specifice unei veritabile excepții de prematuritate, astfel încât Curtea de A. le va integra în contextul criticilor vizând fondul litigiului.
Excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată, deoareceargumentul că pretenția dedusă judecății poate fi valorificată doar pe calea conflictului de interese și nu pe calea conflictului de drepturi contravine definiției legale a conflictului de drepturi oferită de art. 248 alin. 3 C. muncii. Conform normei citate „conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților denumite conflicte de drepturi";.
Or, având în vedere că pretenția dedusă judecății o reprezintă o reglementare cu caracter salarial referitoare la angajați, precum și că nu poate fi considerată ca vizând stabilirea condițiilor de muncă pentru a fi calificată ca fiind obiectul unui conflict de interese în sensul art. 248 alin. 2
C. muncii, Curtea de A. va înlătura ca nefondat motivul de recurs ce susține excepția inadmisibilității acțiunii.
În același sens, Curtea constată că apărările subsumate aceleiași excepții și care contestă nașterea dreptului în raport de lipsa negocierilor și aprobării Adunării Generale a Asociaților, reprezintă de fapt o critică ce vizează fondul litigiului dedus judecății, nereprezentând o veritabilă excepție de inadmisibilitate care are semnificația suprimării dreptului liberului accesla o instanță în cazuri expres determinate, astfel încât le va răspunde cu ocazia analizei cauzei pe fond.
În ceea ce privește excepția prescripției, Curtea consideră că aceasta nu este incidentă în cauză, în contextul în care, termenul legal de prescripție de
3 ani nu s-a împlinit, acțiunea reclamanților fiind promovată la data de (...), respectiv aceasta privește drepturi bănești aferente anului 2005.
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „ cota de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 (CCM 2005-2006), respectiv al art. 42 (CCM 2007-2010) confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 C. muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din
Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește, contrar considerentelor reținute prinhotărârea atacată, de protecția art. 154 și art. 165 din C. muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiuniireclamanților. Vor fi menținute celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor procesuale.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S. OMV P. S. împotriva sentinței civile nr. 999 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. O. C., C. ANA E., M. D. T., M. V. G., D. M., R. C., C. C. G., D. M., D. G., V. A., V. A., B. R. I., T. L. O., F. L. S., B. M. R., O. I., B. P., S. I. R. A., D. M. M., O. A., D. I., M. D., A. G., P. R. A., C. C., G. M. A., C. M. ANA, D. I. V., P. C. V., M. O., T. L. V., N. D. G., N. V., T. R., C. G., B. G., B. V., G. I., C. I., B. G., A. G., R. C., R. I., H. S. M., H. F. E., C. R. A., G. A., Z. I., B. G., G. A., G. V., C. D. I., P. D., B. M., P. N., T. V., T. D., B. R., S. S., I. V. E., H. I., P. R. I., P. A., în contradictoriu cu reclam. S. OMV P. S.
Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.
L. D. I.-R. M. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.C./D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 1006/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 649/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
