Încheierea civilă nr. 13/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator: 8428

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 13/D/2011

Ședința camerei de consiliu din 6 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare cererea formulată de S. E. R. SRL, în contradictoriu cu S. N. AL C. A., pentru POP SIMION R., prin care se solicită suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 344 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța sesizată cu soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri.

În cauză s-a făcut dovada consemnării cauțiunii cu recipisa de consemnare nr. 6. din 5 aprilie 2011 și chitanța nr. 4414041/L/(...) eliberate de CEC B. SA - S. C.

Cererea s-a soluționat, potrivit disp.art. 403 alin.4, coroborat cu disp.art.339 alin.1, 2, art.336 alin.5 Cod.proc.civilă și cele statuate prin decizia nr.XV/2008 a Î. C. de C. și Justiție, ce are caracter obligatoriu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Analizând cererea de suspendare provizorie a executării sentinței recurate, se reține că în cauză petentul nu a probat urgența luării unei măsuri cu caracter necontencios, chiar prin motivele cererii nefiind invocate astfel de aspecte, ci doar chestiuni privind temeiul drepturilor bănești acordate reclamantului de către Tribunalul Cluj, prin sentința recurată, astfel încât în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 300 alin.3 și art. 403 alin.4 C.proc.civ. pentru încuviințarea unei astfel de cereri.

Pentru aceste considerente, se va respinge cererea formulată de S. E. R. S., de suspendare provizorie a executării sentinței recurate până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța sesizată cu soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge cererea formulată de S. E. R. S., de suspendare provizorie a executării sentinței recurate până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța sesizată cu soluționarea recursului.

Dispune restituirea cauțiunii consemnate în cauză cu recipisa de consemnare nr. 6. din 5 aprilie 2011 și chitanța nr. 4414041/L/(...) eliberate de CEC B. SA - S. C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER, C. M. N. N.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 13/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă