Decizia civilă nr. 2104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2104/R/2011

Ședința publică din data de 8 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. SA C.-N. împotriva sentinței civile nr. 285 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. T. E., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai

2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.

Reclamanta intimată depune la dosarul cauzei copia adeverinței nr.

106/2011 eliberată de SC E. SA în baza sentinței civile nr. 2. a T. C., prin care se adeverește că reclamanta intimată a desfășurat activitate în grupa II de muncă.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...) reclamanta C.-T.

E. a chemat în judecată pe pârâta S. E. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe de încadrare a activității în grupa a II-a de muncă pentru perioada (...)-(...), când a desfășurat activitate în cadrul atelierului bijuterie în calitate de bijutier.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că a fost angajata societății pârâte și că și-a desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă. Cu toate că meseria de bijutier nu este explicit nominalizată în O.nr. 5., reclamanta a învederat că prin practicarea acestei meserii în procent de 1. a timpului de lucru, se încadrează în prevederile O. nr. 5., cu condiții deosebite specificate în cuprinsul ordinului și explicitate în anexa 2 la ordin.

În dovedirea acțiunii reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar copia carnetului de muncă și copia deciziei de desfacere a contractului individual de muncă din (...).

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că se va conforma hotărârii instanței, arătând că nu deține în arhivă documente legale care să ateste încadrarea în grupă de muncă pentru personalul încadrat la secția bijuteria - atelier confecționare.

Pârâta a mai arătat că în anii 1991-1992 a făcut demersuri la M. M., împreună cu sindicatul, privind posibilitatea de încadrare a personalului din atelierul confecționare în prevederile O. nr. 5., neprimind răspuns favorabil. Totodată, pârâta a învederat că această categorie de personal a primit lapte antidot și concediu suplimentar.

Prin sentința civilă nr. 285/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta C. - T. E., în contradictoriu cu pârâta S. E. S.A C.-N., pârâta fiind obligată să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioada (...)-(...) aîndeplinit funcția de bijutier desfășurând activitate corespunzătoare grupei a

II-a de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată a Întreprinderii Electrometal, antecesoarea în drept a S. E. S., în perioada (...)-(...) în funcția de bijutier, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.

Potrivit art.40 alin.2 lit. h C. M., angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat al solicitantului, aspecte ce nu au fost contestate de către angajator, reclamanta desfășurând efectiv activitatea de bijutier în cadrul societății Electrometal, antecesoarea pârâtei S. E. S.

În ce privește condițiile de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, instanța a reținut că acestea erau dintre cele enumerate de O. nr. 5.. Aspectele relatate de către reclamantă nu au fost contestate de pârâtă, aceasta arătând chiar că pentru această categorie de personal se acorda lapte antidot și concediu suplimentar, așa încât ele vor fi luate în considerare de către instanță.

Astfel, s-a reținut că reclamanta a desfășurat activitate în incinta unei încăperi în care temperatura depășea 40 de grade C., existând condițiile nefavorabile de microclimat. De asemenea, activitatea se desfășura în condițiile pct. 16 din O. nr. 5., astfel cum a fost redactat în forma inițială, respectiv confecționarea garniturilor de etanșare din plăci de azbest, pct. 23

- polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor de metal feroase și neferoase, pct.

32 - decaparea cu acizi în băi de acid sulfuric și pct. 58 - degresarea chimică cu solvenți.

Reclamanta a desfășurat activități de lipire pe plăci de azbest, care în urma acestui proces suferea degradări din care rezultau deșeuri catalogate de O. nr. 5. ca fiind toxice.

Dat fiind că anterior anului 1990, demersurile privind încadrarea personalului în grupe de muncă erau supuse unor proceduri uneori subiective, salariații fiind astfel considerabil prejudiciați, cu toate că faptic aceștia desfășurau efectiv activitate în condiții nocive de temperatură șinoxe, instanța a considerat că activitatea reclamantei s-a încadrat în perioada (...)-(...) în condițiile grupei a II-a de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. E. S. C.-N.,solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a lucrat în atelierul de bijuterii al pârâtei, iar în condițiile specifice de lucru pentru personalul din acest loc de muncă s-a acordat antidot - lapte și concediu de odihnă suplimentar.

Încadrarea în grupe de muncă, așa cum prevede O. nr. 5., nu s-a putut realiza deoarece norma nu prevede ca poziție această activitate. Având în vedere că listele celor două anexe 1 și 2 din O. nr. 5. sunt exhaustive, orice interpretare sau adăugare este nelegală.

Pârâta arată că a făcut demersuri la ministerul de resort, împreună cu reprezentanții sindicali, în vederea includerii pe listele O. nr. 5. a acestei activități, dar nu s-a dat nicio soluție favorabilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 7), reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 2 din O. nr. 5. pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, „în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.";

Conform art. 6 din același act normativ, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.). „

Art. 15 din O. nr. 5. prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. și O. S.

În speță, deși reclamanta a indicat prin acțiune că locul său de muncă se încadrează în grupa a II-a de muncă conform pozițiilor 16, 23, 32 și 58 din anexa 2 a O. nr. 5., Curtea constată că aceste susțineri nu sunt dovedite, fiind infirmate prin lipsa vreunei mențiuni în carnetul de muncă.

Pe de altă parte, conform prevederilor anexei 2 a O. nr. 5., punctele 16,

23, 32 și 58 indicate de reclamantă, se încadrează în grupa a II a de muncă: pct. 16 - „confecționarea garniturilor de etanșare din plăci de azbest, a rondelelor pentru valțurile mașinilor de tras și laminat geam, precum și strunjirea acestor valțuri";; pct. 23 -„prepararea nisipurilor și a amestecurilor de formare și miezuire; confecționarea cojilor de bachelita și a modelelor ușor fuzibile; curățarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afară halei curățătoriei; sablaj umed.";; pct. 32 -

„decaparea cu acizi în băi cu suprafața totală de peste 20 mp sau în cazul în care suprafața produselor decapate însumează peste 40 mp/ora. Ameliorarea suprafeței metalelor pe cale chimica (brunare, fosfatare, patentare, oxidare, patinare cu sulfura), în cazul în care activitatea sedesfășoară în ateliere special amenajate în acest scop și dacă se prelucrează piese cu o suprafață totală de cel puțin 5 mp/ora. A. metalice în metal topit, în cazul în care suprafața totală a pieselor care suferă aceasta operație depășește 20 mp/ora. A. metalice prin pulverizare la cald. A. metalice pe cale galvanica (galvanostegie și galvanoplastie) executate în instalații care utilizează o sursa de curent de cel puțin 300 A.";, pct. 58 - „instalații de fabricare pentru: benzen, toluen, xilen, divinilbenzen, izopropilbenzen, butadiena, monoclorbenzen, diclorbenzen, triclorbenzen, toluen clorurat, hexaclorciclohexan, detoxan, tetraclorura de carbon, tricloretilena și tetracloretan, polimerizarea butadienei cu alfametilstiren, obținerea fenolului și a acetonei din izopropilbenzen, epiclorhidrina, clorura de etil - fabricare. Degresarea chimica cu solvenți organici sau cu soluții alcaline. Extracții cu benzen, toluen, xilen. Fabricarea paradiclorbenzenului și a nitroxanului.";

Din aceste dispoziții Curtea reține că încadrarea activităților menționate în grupa a II a de muncă este specifică locurilor de muncă din anumite ramuri industriale, în dispozițiile enumerate nefiind cuprinsă activitatea desfășurată în atelierele de bijuterie.

Curtea reține că meseria de bijutier deținută de reclamantă și desfășurată într-un atelier de bijuterie nu poate impune derularea activităților menționate anterior, întrucât, aceste activități sunt specifice locurilor de muncă din industriile grele, fiind de fapt, caracteristice tehnicilor

și procedeelor industriale de producție în masă.

Reclamanta a susținut că în secția în care își desfășura activitatea se lucra cu pistol de lipit la flacără deschisă, alimentată cu benzină, rezultând gaze nearse, că procesul de lipire presupunea utilizarea de plăci de azbest, că materialele trebuiau decapate în băi de acid sulfuric și că pilirea, șlefuirea pieselor se efectua cu piatră de polizor, polipan și pânză, iar finisarea se făcea cu vopsele lacuri și acetonă.

Curtea constată însă că activitatea prestată de reclamantă nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă conform prevederilor O. nr. 5., deoarece activitatea de bijutier - chiar dacă au fost utilizate anumite substanțe periculoase pentru organism, nu se regăsește între activitățile limitativ enumerate în anexa 2 la acest ordin.

De altfel, și pârâta-recurentă a arătat că încadrarea în grupe de muncă nu s-a putut realiza deoarece O. nr. 5. nu prevede această activitate la nicio poziție înscrisă în anexele nr. I și II.

Având în vedere și faptul că legiuitorul a dat în competența angajatorului, împreună cu sindicatele, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, plecând tocmai de la premisa că aceștia sunt cei mai în măsură a cunoaște condițiile concrete în care se desfășoară activitatea salariaților, că în anexele la O. nr. 5. nu este prevăzut locul de muncă al reclamantei, respectiv bijutier, că niciunul dintre angajații societății nu a beneficiat de încadrare în aceste grupe de muncă, precum și că la dosar nu s-a depus de către reclamantă nicio dovadă scrisă în sensul celor susținute, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantei, încadrând activitatea desfășurată de către aceasta în grupa a II a de muncă, conform prevederilor acestui ordin și obligând angajatorul să emită o adeverință în acest sens.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, cu referire la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă,

Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S. E. S. împotriva sentinței civile nr. 285 din 20 ianuarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. - T. E. ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

GREFIER G . C.

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: E.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă