Decizia civilă nr. 129/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 129/R/2011
Ședința 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : L. D.
JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. M. împotriva sentinței civile nr. 969 din 04 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul S. L. D. Î. M., Ș. CU C. I-V. S., P. C. Ș., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat S. L. din Î. M. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent I. Ș. al J. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 9., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. Ș. al J. M., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a S.ui L. din Î. M. invocată de către I. Ș. al J. M. prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., împotriva pârâților I. Ș. M. și Ș. cu clasele I-V. Ș. și în consecință:
Au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească următoarelor cadre didactice: Vava Florin, Vava C., D. Sînziana, P. V., C. I., Șișeștean Florin, Boiciuc M., Boiciuc C., Fornvald N., D. N., Horț C.a, Dutca A., Petrovan E.,
Petran N., F. G., B. Virginica, Vajai Ș., Puț Zelica, Coroian D.a, Puț I., Kocsi Tiberiu, Kovacs Tincuța, Vava Constantin, Breban Raul, Schiop M., drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O.G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța soluția menționată , prima instanță a avut în vedere următoarele:
Excepția lipsei calități procesuale active a reclamantului sindicatul L. din Î. M. a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât în baza art. 28 din L. sindicatelor nr. 5. (1), „organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor public, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.";.
La acțiune s-a anexat tabelul cu semnăturile membrilor de sindicat la fila 6 din dosar, care împuternicesc sindicatul de a-i reprezenta în proces. Tabelul este contrasemnat de liderul de sindicat, ceea ce atestă faptul că persoanele din tabel au calitate de membri ai sindicatului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. Ș. al județului M., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată, fiind respinsă pentru următoarele considerente:
I. Ș. al județului M. este semnatar al Contractului Colectiv de M. U. la
N. I. Ș. al județului M. 2008-2009.
P. art. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M. termenul de „. și, respectiv, „. desemnează I. Ș. al J. M., reprezentat prin inspectorul școlar general, unitățile de învățământ preuniversitar, reprezentate prin directori, alte instituții subordonate I. Ș. al J. M., reprezentate prin directori.
Angajatorul are toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația în vigoare și din contractul colectiv de muncă încheiat.
Conform art. 142 din L. nr. 84/1995, printre atribuțiile inspectoratului școlar se regăsește și aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. Art. 109 din L. nr. 128/1997 prevede că directorul își desfășoară activitate sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar.
Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul școlar, acesta emite deciziile de numire pe post pentru cadrele didactice și doar în baza acestor decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Finanțarea unităților de învățământ se asigură de către primar, în calitate de ordonator principal de credite și de consiliul local în calitate de finanțator al unităților de învățământ, conform art. 167 din L. nr. 84/1995.
Dar, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 „(1) Ordonatorii principalide credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin.(1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale";.
Prin urmare, nu era necesară chemarea în judecată a consiliului local și a primarului întrucât aceste instituții sunt obligate de lege să elibereze fondurile necesare în vederea executării titlurilor executorii.
P. art.9 alin. (2) din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi, posturile didactice se ocupă prin concurs, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, organizarea și desfășurarea concursurilor este asigurată de inspectoratul școlar și directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, ";în învățământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.";
Se observă astfel că angajarea personalului didactic este condiționată de existența unei decizii emise de inspectoratul școlar pe baza căruia unitățile de învățământ încheie efectiv contractele individuale de muncă, decizia și contractul individual de muncă fiind indisolubil legate.
Raportat la considerentele mai sus - expuse, tribunalul a apreciat că pârâtul I. Ș. al J. M. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că prin dispozițiile OG nr.
1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare
1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu
16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea Constituțională, prin D. nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al
R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L.fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. (...)08, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
S-a reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 9. iunie
2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții
Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 C. muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
A., potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza
Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din (...) și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică, se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Așadar, pentru toate aceste considerente, T. a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamant.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul I. Ș. al J. M., solicitândmodificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, s-a arătat, în primul rând, că I. Ș. al J. M. nu are calitatea de angajator în sensul prevederilor Legii nr. 53/2003, Codul muncii.
Conform art. 14 la alin. 1 din legea amintită, în sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă" . Contractele individuale de muncă sunt încheiate între Ș. cu clasele I-V. Ariniș, în calitate de angajator și personalul didactic în calitate de angajat.
În Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe anul 2008-2009 este definit termenul de angajator la art.2 alin.1: „T. angajator desemnează: I. Ș. al J. M., reprezentat prin inspectorul școlar general; unitățile de învățământ preuniversitar reprezentate prin directori; alte instituții subordonate I. Ș. al J. M., reprezentate prin directori."
Tot în Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe anul 2008-
2009" este dată definiția termenului salariat la art. 2 al. 3, și anume: "T. salariat desemnează persoana fizică ce se obligă să presteze munca pentru unul dintre angajatorii desemnați la alin. 1 și sub autoritatea acestora, în schimbul unei remunerații denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă". Atâta vreme cât contractele individuale de muncă sunt încheiate între unitatea școlară și cadrele didactice, inspectoratul școlar nu poate avea și el calitate de angajator.
Art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe anul 2008-2009 dispune:
"Părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) toți salariații din învățământ primesc o primă de vacantă, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Atâta vreme cât angajatorul se obligă prin contractul individual de muncă și prin contractul colectiv de muncă la plata salariilor, precum și a altor drepturi salariale, cum ar fi primele de concediu, consideră că este nelegală și netemeinică obligarea unui terț, cum este cazul I. Ș. al J. M., la plata unor drepturi salariale ale angajaților altei unități.
În al doilea rând, inspectoratele școlare nu au prevăzute în buget sume pentru finanțarea unităților de învățământ. P. art. 167 alin. (1) din L. nr. 84/1995, republicată, L. învățământului: "Unitățile de Î. preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Mai departe, la alin. 2, se prevede că: "Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară";. Cheltuielile cu personalul, unde se încadrează și primele de concediu sunt incluse în finanțarea de bază, potrivit art. 167 alin. 5 din L. învățământului, iar potrivit alin. 3, "finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale."
P. O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în temeiul art. 13 alin. 1, „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea";.
Totodată, în bugetul de stat și bugetele locale fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct. De exemplu, în L. bugetului destat pe anul 2009 (L. nr. 18/2009) la art. 5 alin. 3 se observa că anumite sume sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Drept urmare, reclamantul trebuia să cheme în judecată ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale și eventual ordonatorii secundari sau terțiari, care au obligația de repartizare și utilizare a creditelor bugetare și nicidecum inspectoratul școlar, care nu are această calitate.
Obligația chemării în judecată a ordonatorilor de credite rezultă și din prevederile art. 167 alin. 13 din L. nr. 84/1995 care dispune: „Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțare a învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ";.
În consecință, obligația de plată a drepturilor bănești ale angajaților unității de învățământ este o obligație contractuală izvorâtă din contractele de muncă individuale și, în al doilea rând, din contractul de finanțare încheiat între directorul unității de învățământ și P.
Reclamantul S. L. din Î. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul este semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel local, care prin art.2 îi conferă calitatea sa de angajator.
S-a susținut că, potrivit 142 din L. nr.84/1995, printre atribuțiile inspectoratului școlar se regăsește și aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic. Art.109 din L. nr.128/1997 prevede că directorul își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar. Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul școlar, acesta emite decizii de numire pe post pentru cadrele didactice și doar în baza acestor decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea va admiterecursul pentru următoarele considerente:
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă. Cum inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea M.ui Educației, Cercetării și Tineretului, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se nasc raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de I. școlar general.
Rolul I. Ș. J. este deci, doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din L. învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean saua celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care I. Ș. J. nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuțiile stabilite de art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) (asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ) și g) (coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. Ș. J. A., nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Așa fiind, observând și dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ (situație în care rolul de angajator, deci obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învățământ, conform art. 10 și 14 din Codul muncii), Curtea apreciază operantă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât I. Ș. al J. M..
Față de aceste considerente, apare ca superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs vizând fondul litigiului, astfel că potrivit art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința, în sensul că va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. al J. M., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. AL J. M. împotriva sentinței civile nr. 969 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și, în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. împotriva pârâtului I. Ș. al J. M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G. L. D. I.-R. M. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.C./D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 356/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2591/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
