Decizia civilă nr. 929/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 929/R/2011
Ședința din 10 Martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta D. D. L. împotriva sentinței civile nr. 2754 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată SC V. T. T. S. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - obligația de a face.
Se constată că la data de 9 martie 2011, pârâta-intimată SC V. T. T. S. C. N., a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 8 martie 2011 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2754 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta S. V. T. T. S. C. în contradictoriu cu pârâta D. D. L. și în consecință a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.318,72 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul individual de muncă pe durata nedeterminată nr. 3587/(...) încheiat între reclamantă în calitate de angajator și pârâtă în calitate de salariat, s-a stabilit ca pârâta va desfășura activitatea de funcționar economic cu începere de la data de (...), normă întreaga, de la ora 9,00-17,00 pentru un salariu de bază lunar brut de 8.040.000 lei.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 3587/(...), salariul pârâtei a fost modificat la suma de 1475 lei.
Prin actul adițional f.n. încheiat la data de (...), reclamanta și pârâta au convenit că pârâtei i se va aplica o indemnizație lunară de 20% din salariul de bază lunar brut începând cu data de (...), iar în schimbul acestei indemnizații de fidelitate pârâta se obligă ca pe o perioadă de 2 ani, respectiv (...)-(...) să nu solicite încetarea contractului individual de muncă din proprie inițiativă, în mod unilateral. Părțile au stipulat că în cazul nerespectării acestei clauze defidelitate față de angajator, pârâta se obligă la restituirea către reclamantă a indemnizației încasate până în momentul încălcării clauzei.
La data de (...), pârâta a înregistrat la reclamantă sub nr. 658 demisia sa din postul de director comercial începând cu data de 20.l05.2009, cu respectarea preavizului de 15 zile.
Prin rezoluția aplicată pe această cerere, s-a menționat că se aprobă demisia și se va proceda la calcularea compensației aferente clauzei de fidelitate.
Prin decizia nr. 900/(...) de desfacere a contractului individual de muncă, reclamanta a dispus desfacerea contractului de muncă al pârâtei în temeiul art. 79 alin.1 din C. Muncii începând cu data de (...).
Prin răspunsul la interogatoriu din data de (...), pârâta D. D. L. a recunoscut că reclamanta i-a achitat în fiecare lună, în întregime, salariul care i se cuvenea conform negocierilor și statelor de plată depuse la dosar. De asemenea, a recunoscut că reclamanta i-a achitat în fiecare lună sporul de fidelitate în procent de 20%, conform actului adițional încheiat la contractul individual de muncă. Pârâta a precizat că nu recunoaște că i s-au plătit diferențe față de salariul diminuat care figurează în satele de plată depuse la dosar.
Prin urmare, din probele menționate rezultă că pârâtei i s-a plătit de către reclamantă sporul de fidelitate convenit prin actul adițional f.n. încheiat la data de (...), în cuantum de 5.318,72 lei, însă pârâta și-a încălcat obligația corelativă, de a nu solicita încetarea contractului individual de muncă din proprie inițiativă, în mod unilateral, în perioada (...)-(...). Pârâta a înregistrat la reclamantă sub nr. 658/(...) demisia sa din postul de director comercial începând cu data de (...).
În consecință, având în vedere că potrivit art.969, art.970 C.civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părți, executarea acestora fiind guvernată de principiul bunei credințe între relațiile contractuale, iar pârâta și-a încălcat obligația contractuală, aceasta a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 5.318,72 lei cu titlu de despăgubiri.
Nu s-a dovedit în cauză că pârâta a fost constrânsă să încheie actul adițional.
Nu s-a făcut vreo dovadă a eventualei compensații între sporul de fidelitate și suma de 5772 lei, apreciată de către pârâtă ca fiind o daună produsă ca urmare a diminuării salariului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.969, 970 C.civ., art.37 C. muncii, instanța a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.318,72 lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. D. L. solicitând modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată, nelegală și nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că toți angajații au fost constrânși să semneze clauza de fidelitate, iar cei care nu au semnat au fost nevoiți să plece. A semnat clauza de fidelitate pe doi ani tocmai din motivul de a rămâne în această societate, fiind totodată și cea mai veche angajată la momentul semnării actului.
La momentul solicitării de a semna actul adițional încheiat în (...) în baza căruia a fost obligată să semneze clauza de fidelitate pe termen de 2 ani față de angajator prin care se obligă să nu solicite încetarea contractului de muncă din proprie inițiativă se discutau următoarele:
- salariul negociat la momentul semnării clauzei nu va fi diminuat pe durata celor 2 ani;
- actul adițional va fi înregistrat la I., precizându-se și salariul la care se aplică;
- sporul care i se va plăti lunar va fi trecut în cartea de muncă a fiecărui angajat.
Nimic din cele discutate și promise nu s-au mai regăsit în actul adițional așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta fiind păcălită să semneze clauza de fidelitate, deoarece forma finală a clauzei nu mai conținea și interzicerea diminuării salariului pe durata existenței clauzei așa cum s-a promis.
Salariatul trebuie obligat la restituirea indemnizației numai în cazul în care se face dovada nerespectării cu vinovăție a clauzei de către acesta, ceea ce nu s-a făcut.
Abuzul angajatorului este vădit, acesta a determinat-o să recurgă la actul de demisie printr-o serie de manifestări specifice angajatorilor: penalizări nejustificate (a atașat copie e-mail cu dovada sistării bonurilor de masă și returnarea unei părți din sporul de fidelitate), sarcini imposibil de realizat într- un timp foarte scurt, de efectuat atribuții care nu făceau parte din fișa postului, acuzații false la adresa acesteia, inclusiv hărțuire sexuală - toate acestea au creat o tensiune foarte mare în raporturile de muncă dintre părți. Iar aceste fapte dovedesc vinovăția ANGAJATORULUI și nu a ANGAJATULUI în încetarea raportului de muncă dintre părți.
În întâmpinarea depusă la dosar a solicitat instanței administrarea probei testimoniale pentru a dovedi ca a fost constrânsă la semnarea actului adițional, însă instanța nu a ținut cont de solicitare.
În motivarea sentinței instanța face referire la contractul de muncă încheiat în (...) și un act adițional încheiat în 2006 cu modificarea salariului de la 804 lei la 1.475 lei, fapt care nu are nici o legătură cu clauza de fidelitate semnată în noiembrie 2007. Reclamanta a depus aceste două acte pentru a induce în eroare instanța cu privire la cuantumul sumelor negociate prin actele adiționale. În intervalul 2005 - 2009 a semnat numeroase acte adiționale, astfel că în data de (...) când a fost constrânsă, sub amenințarea cu concedierea, să semneze actul adițional nr. 9/(...) prin care a fost diminuat salariul, acesta era în cuantum de 3.012 lei, conform statelor de plata anexate, iar apoi salariul a fost diminuat la suma de 1.300 lei. Diferența de la 3.012 lei la 1.300 lei reprezintă o daună substanțială aplicată în detrimentul angajatului mai ales că se știa de clauza de fidelitate semnată, aspect nereținut de instanța în administrarea probelor depuse de pârâtă.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 9 martie 2011, reclamanta S. V. T. T. S. C.-N., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea calegala și temeinică a sentinței atacate.
Astfel, din înscrisurile și probele administrate, rezultă că recurentei i s-a plătit sporul de fidelitate convenit prin actul adițional fn, încheiat la data de
(...), în cuantum de 5.318,72 lei, însă aceasta și-a încălcat obligația corelativă, de a nu solicita încetarea contractului de munca din proprie inițiativă, în mod unilateral, în perioada (...)- (...).
Recurenta și-a dat demisia în data de (...). De asemenea, nu s-a putut face dovada faptului ca recurenta a fost constrânsă să încheie actul adițional.
Astfel, pentru valabilitatea clauzei de fidelitate este obligatoriu ca părțile semnatare să se oblige reciproc, lucru care s-a și întâmplat:
- salariata s-a angajat să rămână în societate timp de 2 ani
- angajatorul s-a angajat și achitat spor de fidelitate.
Drept urmare, angajatorul și-a îndeplinit CONTRAPRESTAȚIA, fapt pentru care și obligarea recurentei la restituirea sumelor este temeinică și legală.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.969, 970 C.Civ., soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Aparența de legalitate a contractului încheiat între părți la data de (...) și principiul forței obligatorii a contractelor a determinat admiterea acțiunii, în condițiile în care nu există nici un text expres în C. muncii care să interzică încheierea unor contracte de „. de genul celui în litigiu.
Se constată însă că această aparență este în contradicție cu principiile fundamentale ale C.ui muncii și ale Constituției României.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 C. muncii, „(1) Libertatea muncii este garantată prin C. D. la muncă nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei sau activității pe care urmează să o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de munca încheiat cu nerespectarea dispozițiilor alin. (1)- (3) este nul de drept";.
Din aceste prevederi legale se înțelege că sunt sancționate cu nulitatea absolută orice contract sau clauză prin care se aduce atingere principiului libertății muncii.
În mod evident, corolarul libertății persoanei de a-și alege locul de muncă este libertatea de a părăsi un loc de muncă, dacă acesta nu mai corespunde exigențelor salariatului, așteptărilor lui. Doar dacă salariatul poate părăsi liber și neîngrădit un loc de muncă, are libertatea reală de a merge la un alt loc de muncă, de a alege un alt angajator. În caz contrar, libertatea sa este aparentă, iluzorie.
În speță, prin contractul încheiat la data de 20 noiembrie 2007 (fila 5 dosar fond), părțile nu au negat de plano libertatea reclamantei de a părăsi locul de muncă din cadrul societății reclamante, ci au limitat această libertate, au îngrădit-o prin prevederea unei așa-zise clauze de „. „. care D. D. L., în calitate de angajat/salariat, se obligă ca din motive de fidelitate față de angajator, pe perioada a 2 (doi) ani de zile, respectiv (...)-(...), să nu solicite încetarea contractului individual de muncă din proprie inițiativă, în mod unilateral";.
Contraprestația din partea angajatorului pentru „această fidelitate"; a fost stabilită la „o indemnizație lunară de 20 % din salariul de bază lunar brut, începând cu data de 1 ianuarie 2008";.
Sancțiunea prevăzută pentru încălcarea „clauzei de fidelitate"; s-a prevăzut a fi obligația de restituire de către angajat a „indemnizației încasate până în momentul încălcării prezentei clauze";.
Din această structură contractuală, se observă în primul rând nulitatea interdicției cuprinse în prima parte a actului adițional, aceea de a nu părăsi societatea timp de 2 ani de zile.
În al doilea rând, chiar acceptând că nu s-a stipulat o interdicție, ci o condiționare a părăsirii societății de restituirea sporului la salariu acordat pentru fidelitate, sancțiunea clauzei rămâne nulitatea absolută, față de împrejurarea că finalitatea clauzei rămâne una ilicită, anume, îngrădirea libertății muncii, în accepțiunea dată acestei sintagme de textul legal sus citat.
Apare evident că în condițiile în care se condiționează demisia de restituirea unor sume plătite lunar salariatului, acesta nu mai are libertatea neîngrădită de a se retrage din postul său, ci este, sau poate fi constrâns de aceste considerente financiare să se mai gândească, să renunțe chiar la acest drept constituțional al său, să aleagă a nu-l exercita nu pentru că nu voiește, ci pentru că este constrâns de sancțiunea pecuniară ce i se va aplica.
În aceste condiții, Curtea constată că acțiunea, întemeiată pe ipoteza valabilității clauzei de „., este neîntemeiată.
Trebuie subliniat, în acest context, că prin dispozițiile art. 195 C.ui muncii, se stipulează că „salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3) nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.
(2) Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă";.
Aceste dispoziții constituie singura excepție de la regula libertății muncii, instituite prin art. 3 C. muncii, cum s-a văzut în cele ce preced, or exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare). Așa fiind, prevederea în contracte a unor alte excepții de la acest principiu este nelegală, cum este cazul în prezenta cauză, în care s-a limitat libertatea muncii fără a fi existat condiția prevăzută restrictiv de către legiuitor, cea a acordării de către angajator, în prealabil, a beneficiului unui curs sau stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. muncii.
În plus, și în singura excepție de la regulă, agreată de legiuitor, de restrângere a libertății muncii, limita sancțiunii pecuniare pe care o are de suportat angajatul este strict stabilită, constând din obligarea acestuia de a restitui cheltuielile suportate de angajator pentru pregătirea sa profesională,
proporțional cu perioada nelucrată din cea stabilită prin act adițional.
Or, în cauză nu se poate verifica o atare proporționalitate, dat fiind că angajatorul nu a efectuat nici un fel de cheltuieli cu pregătirea profesională a angajatei în cadrul unui curs sau stagiu de formare profesională.
Clauza de obligare a angajatei la restituirea sumei primite de-a lungul derulării actului adițional cu titlu de contraprestație pentru îndeplinirea obligației de fidelitate apare ca excesivă, în condițiile în care aceste sume, intrând, conform art. 155 C. muncii, în componența salariului, sunt destinate traiului, astfel încât apare împovărător a restitui o sumă consumată. Este de altfel raționamentul pentru care Curtea constată, pe cale de interpretare, că sunt nule orice clauze prin care se condiționează libertatea muncii, în felularătat mai sus. Prin clauze de acest gen, prin caracterul lor împovărător, se atentează la principiul imperativ al libertății muncii.
În plus, caracterul abuziv al acestor clauze rezidă și din aceea că prin stipularea unor astfel de condiționări ale libertății demisiei, se poate deschide calea unor atitudini abuzive ale angajatorului față de angajat, acesta din urmă, prin semnarea clauzei respective, putându-se afla, datorită dificultății de a părăsi unitatea angajatoare, constrâns a suporta situații abuzive pe care în mod normal nu ar trebui să le tolereze. De altfel, pârâta chiar invocă, fără a proba însă, atari situații care depășesc limitele raporturilor normale de muncă. Evident, în lipsa unei probațiuni specifice, Curtea nu reține existența unor astfel de situații în cauză, însă se raportează în mod ipotetic și generic la astfel de situații în demersul de a tranșa legalitatea clauzelor similare celei în litigiu, prin referire la efectele unor asemenea clauze asupra libertății muncii.
Pe de altă parte, nici ca urmare a constatării nulității absolute a acestei clauze nu se poate dispune, în baza efectului nulității, de repunere a părților în situația anterioară, restituirea sumei primită de reclamată pentru fidelitatea sa.
Astfel, se constată că nulitatea afectează doar acea parte din actul adițional prin care se sancționează plecarea înainte de împlinirea termenului de
2 ani din cadrul societății angajatoare cu obligarea angajatei la restituirea indemnizației primite pentru fidelitate.
În sine, clauza de acordare a unei indemnizații lunare pentru fidelitate este legală, în condițiile în care art. 39 C. muncii enumeră printre obligațiile principale ale salariatului pe cea de „. față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu";.
Se constată că acest act normativ nu definește fidelitatea în modul în care o face angajatorul prin actul adițional pe care părțile l-au semnat la data de (...), ci în termeni generali, alături de obligațiile de a realiza norma de muncă, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului, de a respecta disciplina muncii; de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă. Prin urmare, obligația de fidelitate în accepțiunea C.ui muncii se traduce prin referire la sensul comun al cuvântului, cel de cinste, credință, devotament, statornicie, lealitate, loialitate (), fiind legitim a se acorda o primă pentru îndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei dispoziții contrare imperative a codului. Salariul reprezintă de altfel contraprestația muncii (art. 154 C. muncii), astfel încât corespunde definiției legale a salariului acordarea unei sume pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor salariaților. Or, în speță, nu s-a afirmat că pârâta ar fi încălcat această obligație de fidelitate, legală.
Or, prin acordarea unei sume, lunar, de-a lungul a un an și jumătate, sumă inclusă în salariu, și care prin acțiune se solicită a fi restituită în baza unei clauze abuzive, angajatorul își invocă propria culpă, aceea de a fi fost pus angajatul într-o situație excesiv de împovărătoare pentru acesta și totodată nelegală, prin impunerea unei clauze nelegale în favoarea sa, a angajatorului.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. să dispună modificarea sentinței atacate conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta D. D. L. împotriva sentinței civile nr.
2754 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta S. V. T. T. S. C.-N., ca nefondată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, A. B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.I.P. și E.Belean
| ← Decizia civilă nr. 2591/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4218/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
