Decizia civilă nr. 133/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 133/R/2011
Ședința 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. împotriva sentinței civile nr. 4. din 17 iunie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. G. L., și pe pârâta intimată G. CU P. P. N. N., având ca obiect calcul drepturi salariale L. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate D. G., prin U. J. a S. L. din Învățământ B. N., întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților; respingerea ca nefondate a recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din L. nr. 168/1999, invocă excepția tardivității recursurilor declarate de pârâții recurenți C. Local al orașului N. și P. orașului N., având în vedere că sentința atacată le-a fost comunicată pârâților recurenți la data de 02 iulie 2010, conform dovezilor de primire și proceselor verbale de predare aflat la filele 28 și 30 din dosarul tribunalului, iar recursurile au fost înregistrate la data de 16 iulie 2010, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al O. N. și P. O. N.
S-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta/ul D. G. L., prin U.. B. N., împotriva pârâților G. CU P. P. NR. 1
N., C. LOCAL AL O. N., P. O. N. și în consecință:
- a fost obligată pârâta G. CU P. P. NR. 1 N. să calculeze și să plătească reclamantei/. drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 01 septembrie 2009 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective;
- au fost obligați pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. să aloce pârâtei G . CU P. P. NR. 1 N. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
- a fost obligată pârâta G. CU P. P. NR. 1 N. să plătească reclamantei/. suma de 10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată..
S-a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată pentru perioada anterioară datei de 01 septembrie 2009.
S-a reținut că reclamanta/ul face parte din rândul personalului din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 decembrie 2009 a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin O. nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare
1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O.G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 a crescut de la 291,678 lei la valoarea de 400 lei.
Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.
Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. nr. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la 31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie- decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.
Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C. , cu motivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Așa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile-salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-%..htm" |nr.
2.} pentru aprobarea O.G. { H. "http://www.legestart.ro/Ordonanta-15-
2008-cresterile-salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului- invatamant-%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, publicata in M.Of. al României, Partea I, nr. 730/(...), condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a țării".
În ciuda statuărilor C. C., alte ordonanțe de urgență succesive au fost adoptate de către guvern, în scopul de a înlătura prevederile OUG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 2., respectiv OUG nr. 1. și OUG nr. 1., ambele declarate ca fiind neconstituționale.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că prevederile OUG nr. 31. și
41., care reiau și modifică dispozițiile actelor normative anterioare, declarate ca fiind neconstituționale, nu au mai fost analizate pe fond de către Curtea Constituțională, excepțiile devenind inadmisibile prin prisma faptului că la data controlului de constituționalitate ele au fost abrogate.
Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr.
31. și art. 2 din O. nr. 41. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din
OUG nr. 1., introdus prin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...)
și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L. nr. 47/1992.
Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie
2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.
Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.
Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.
Așa fiind, T. a reținut că pretențiile formulate de către reclamant/ă sunt întemeiate, așa cum ele au fost precizate, astfel că au fost admise în parte, respectiv începând cu data de 1 septembrie 2009 și până la data de
31 decembrie 2009.
Au fost respinse pretențiile pentru perioada 1 octombrie 2008- 31 august 2009, întrucât în această perioadă între reclamant/ă și unitatea
școlară pârâtă nu au existat raporturi de muncă, așa cum atestă copia actelor justificative depuse la dosar.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele achitate fiind actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia urmează a fi obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant/ă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic. Chiar dacă între reclamant/ă și pârâții C. Local al O. N. și P. O. N. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamantul/a a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale invocată de acești pârâți este neîntemeiată și va fi respinsă.
Cum C. local al O. N. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte, iar P. O. N. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantului/.
În baza art.274 C.proc.civ., unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantului/ei suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al orașului N . și P. orașului N., solicitând admiterea acestora și casarea în întregime a sentinței recurate.
La data de (...), intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților și respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din (...), Curtea a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, excepția tardivității formulării recursurilor, excepție pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 80 din L. nr. 168/1999, termenul de formulare a recursului este de 10 zile, respectiv acesta curge de la comunicarea hotărârii.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că, potrivit dovezii de la filele 28, 30 din dosarul de fond, hotărârea a fost comunicată pârâților la data de (...), iar recursurile au fost formulate la data de (...) (f. 4 dosar recurs), cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de (...).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 301 alin. 1 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursurile ca tardiv formulate.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, ca părți căzute în pretenții, pârâții recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE Î N NUMELE L. D E C I D E
Respinge ca tardive recursurile declarate de pârâții C. Local al O. N., P. O. N., împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei D. G. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L . D. I.-R. M. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: C.I./I.S.
← Decizia civilă nr. 3845/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2409/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|