Decizia civilă nr. 138/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 138/R/2011

Ședința din 17 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.

JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. B. și P. O. B. împotriva sentinței civile nr. 4. din 28 iulie 2010, pronunțată de T. bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. N., și pe pârâtul intimat G. Ș. "H. C." B., având ca obiect calcul drepturi salariale L. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantei intimate B. N. prin U. J. a S. L. din Învățământ B. Năsăud întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, respingerea ca nefondate a recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4770 din (...) a T.ui B. Năsăud pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. orașului B. și C. Local al orașului B.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul/a B. N., prin U..

B. Năsăud, împotriva pârâților G. Ș. „. C. B., C. Local al orașului B. și P.orașului B. și în consecință:

- a fost obligat pârâtul G. Ș. „. C. B. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr.2. reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere de la data de

1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, sume actualizate cuindicele inflației de la data de 1 octombrie 2008 și până la data plății efective;

- au fost obligați pârâții P. orașului B. și C. Local al orașului B. să aloce pârâtului G. Ș. „. C. B. fondurile bănești necesare plății sumelor restante datorate.

- a fost obligat pârâtul G. Ș. „. C. B. să plătească reclamantului/ei suma de 30 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie 2008-

31 decembrie 2009, a funcționat în cadrul pârâtului G. Ș. „. C. B., unitate

școlară de învățământ, cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin O. nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței.

Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O.G. nr. 15/2008. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul O. nr. 136/2008.

Motivat de faptul că asemenea majorări salariale au un puternic impact negativ asupra economiei românești, prin acte normative succesive s- a încercat contracararea măsurilor de politică legislativă adoptate prin L. nr.

2., inițial prin OUG nr.136/2008, ce prevedea o scădere a valorii coeficientului de multiplicare la 299,933 lei personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, abrogându-se expres valoarea acordată prin L. nr. 2., ordonanță declarată neconstituțională, prin decizia C. C. nr. 1., fiind ulterior și respinsă prin L. nr. 5. .

În luna noiembrie 2008 se adoptă și intră în vigoare OUG nr.

151/2008, aplicabilă până la (...), apoi OUG nr.1/2009 cu aplicabilitate începând cu (...), apoi OUG nr. 3. și OUG nr.4..

Având în vedere faptul că toate actele normative de după adoptarea L. nr. 2. și până la apariția OUG nr. 3. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., nr. 8., nr. 9. și nr. 9., dispozițiile L. nr. 2. sunt aplicabile fără niciun dubiu pe perioada 1 octombrie 2008 - 1 aprilie 2009.

La data de 1 aprilie 2009 a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr.

3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorulbugetar, prevăzându-se la art. 2 al acestui act normativ modificarea șicompletarea art. 11 lit. a din OG nr. 15/2008 în sensul că, pentru personaluldidactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada 1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a prevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.

Ulterior, la data de 30 aprilie 2009 s-a publicat OUG nr. 4. care, în art. 2, prevedea că valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai

- 31 decembrie 2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare și, începând cu data de 1 mai 2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din O. nr. 3..

Este real faptul că prin decizia nr. 1. pronunțată la data de 4 februarie

2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr. 4., însă instanța constituțională a reținut inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative a căror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr. 3..

Prin urmare, judecătorul constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, așa cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea în baza dispozițiilor art. 29 alin. 1 din L. nr. 47/1992 de organizare și funcționare a C. C., text conform căruia Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.

În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile declarării neconstituționalității prevederilor art. I pct. 3 din O. nr. 151/2008.

În această examinare, instanța a reținut că art. 11 alin. 1 lit. a, b, c din OG nr. 15/2008 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 151/2008, articol care a fost „modificat și completat";, prin OUG nr. 3. iar prin OUG nr.

4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O.G. nr. 15/2008 și anexele 1.1b,

1.2b, 2b, 3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.

Or, prin deciziile C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 151/2008, adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul O.G. nr. 15/2008 a noului articol 11 alin. 1.

Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr.

151/2008, constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.

Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din

OUG nr. 151/2008 declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.

Ca atare, nemaiexistând art. 11 din O. nr. 151/2008, text ce reglementa cuantumul valorii coeficientului de multiplicare pentru tot anul

2009, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 3. și nr. 4. ce prevăd modificarea unui articol ce nu mai este în ființă nu mai pot fi aplicate, cât timp textul legal de bază, pe care îl modifică sau îl completează nu mai există.

În aceste condiții, singurul act care, legal, poate sta la baza calculului drepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma în vigoare la data publicării sale.

Pornind de la aceste texte legale, rezultă că drepturile salariale cuvenite reclamantului/ei, calculate în baza L. nr. 2. se datorează până la

31 decembrie 2009.

În baza considerentelor exprimate și a textelor legale anterior arătate, tribunalul a admis acțiunea precizată, cu consecința obligării pârâtului G. Ș.

„. C. B. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.

Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 C. muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.

Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr.

1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. Local al O. B.

și P. O. B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamantul/a a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitățile de învățământ angajatoare cărora le asigură finanțarea, excepția lipsei calității procesuale invocată de acești pârâți este neîntemeiată, fiind respinsă.

Prin urmare, pârâții consiliul local, în calitate de entitate din bugetul căreia se asigură finanțarea unității de învățământ pârâtă, și pârâtul primar, care este ordonator de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr.

215/2001, republicată, au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantului/.

În baza art.274 C.proc.civ., pârâtul G. Ș. „. C. B. a fost obligat să plătească reclamantului/ei, 30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, C. Local al O. B. și P. O.

B., solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței recurate, arătând înmotivare, în esență, că în mod greșit instanța a obligat recurenții la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, întrucât sumele solicitate nu pot fi atribuite din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, fiind fonduri provenite de la bugetul de stat, fapt pentru care consideră că Ministerul Finanțelor Publice și C. Județean B.-Năsăud, ar trebui să fie obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante.

Se arată de către recurenți că se află în imposibilitate de a-și onora obligațiile atât timp cât sumele necesare nu au fost primite de la bugetul de stat.

Prin întâmpinarea formulată (f. 10), reclamanta/ul s-a opus admiterii recursului, susținând că toate părțile împrocesate au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

De asemenea, subliniază că recurenții sunt persoane juridice de drept public distincte, cu buget propriu, acestea răspunzând direct de finanțarea unităților de învățământ care își desfășoară activitatea pe raza unității administrativ teritoriale respective.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,

Curtea de A. reține următoarele:

Instanța de fond a obligat recurenții la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale aferente perioadei (...)-(...). Drept urmare, criticile formulate de recurenți împotriva hotărârii instanței de fond sunt în mod evident nefondate.

Salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.

Neprevederea în bugetul local a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.

De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

Pe de altă parte, recurenții au calitatea de ordonatori de credite și, cum de altfel ei înșiși recunosc prin motivele de recurs, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Ca atare, nu pot fi primite criticile recurenților privind necesitatea introducerii în cauză a altor instituții care să fie obligate la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

În ceea ce privește cadrul procesual, Curtea notează că stabilirea acestuia este exclusiv în sarcina părților, instanța de judecată neputând dispune introducerea de noi părți într-un proces cu care a fost învestită, în lipsa unor solicitări ale părților în acest sens. Principiul disponibilității ce guvernează și această materie, ar fi înfrânt în măsura în care instanța ar modifica din oficiu cadrul procesual.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează, ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., se vor obliga recurenții, ca parte căzută în pretenții, la plata a 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E R espinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. B. ȘI P. O. B., împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B. Năsăud pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei B. N. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. I.-R. M. D. G. C. M.

Red.DG/dact.MS

2 ex./(...)jud.fond: R.B./G.C.F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 138/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă