Decizia civilă nr. 1416/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVBILĂ Nr. 1416/R/2011
Ședința publică din data de 19 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta S. A. împotriva sentinței civile nr. 3782 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați I. Ș. J. C., Ș. „. V., C. LOCAL M.
V. și P. L. M. V., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 aprilie 2011 P. comunei M. V. și C. local al comunei V. au formulat întâmpinare.
Se constată de asemenea că recurenta a fost citată pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul, acesta nefiind semnat, însă recurenta nu a formulat vreo poziție în acest sens și nu este prezentă la dezbateri.
Curtea, din oficiu, invocă prevederile art. 302/1 alin.1 lit. d Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.6331/117/(...), reclamanta S. A. a chemat în judecată pe pârâții: I. Ș. J. C., Ș. „. V., C. LOCAL M. V. și P. C. M. V. solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâții să fie obligați să o reintegreze pe reclamantă pe funcția de profesor pentru învățământul primar cu plata salariului corespunzător funcției și obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este salariata unității de învățământ pârâte pe funcție de învățător și că, în luna iulie 2009 a susținut și promovat examenul de licență la F. de P., S.-S. P.- forma de învățământ la distanță- din cadrul Universității Spiru Haret, astfel încât era îndreptățită la încadrarea pe funcția de profesor pentru învățământul prima.
În dovedirea cererii, reclamanta depune la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. al J. C., C.ui local M. V. și P.ui comunei M. V., iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
Prin sentința civilă nr.3782/(...), Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. al J. C., C.ui local M. V. și P.ui comunei M. V. și a respins ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamanta S. A. în contradictoriu cu Ș. „. V..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut prevederile art.3 din O.G. nr.10/2009, în sensul că, pentru a putea fi încadrată în funcția de profesor pentru învățământul primar conform studiilor absolvite reclamanta poate susține examenul de licență în condițiile programelor de studii sau specializărilor autorizate să funcționeze provizoriu sau să fie acreditate potrivit metodologiei aprobate prin O. al M. E., C. și I.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta S. A., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică atât în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, cât și a fondului litigiului, fără a semna însă cererea de recurs.
Deși s-a acordat un termen pentru complinirea lipsei acestei cerințe legale, recurenta fiind citată cu mențiunea semnării cererii de recurs, sub sancțiunea nulității acesteia, iar dovada de îndeplinire a procedurii de citare depusă la fila nr.15 dosar de recurs a fost semnată personal de către aceasta, această obligație procedurală nu a fost îndeplinită până la termenul de judecată din data de (...).
Curtea invocă din oficiu nulitatea cererii de recurs formulate și reține următoarele în acest sens:
Conform disp.art.3021 Cod.proc.civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, semnătura recurentului.
Potrivit disp.art.316 Cod.proc.civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Art.287 alin.2 Cod.proc.civilă prevede că lipsa semnăturii poate fi complinită în condițiile prevăzute de art.133 alin.2 Cod.proc.civilă.
Având în vedere faptul că recurenta, deși legal citată cu mențiunea împlinirii acestei cerințe a cererii de recurs, prevăzute sub sancțiunea nulității, nu s-a prezentat înlăuntrul termenului defipt de către instanța de control judiciar tocmai pentru semnarea cererii privind exercitarea căii de atac, urmează să se constate nulitatea recursului, menținându-se sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S. A. împotriva sentinței civile nr. 3782 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 19 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER N . N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Cluj: -P. U.; A. Rădulescu.
-
← Decizia civilă nr. 1075/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4217/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|