Decizia civilă nr. 3682/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 3682/R/2011
Ședința din 24 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. J. DE U. "D. C. O. " B. M. împotriva sentinței civile nr. 664 din 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)*, privind și pe reclamanta intimată M. E. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent S.
J. de U. „ D. C. O. a depus la dosar o cerere de renunțare la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 664/(...), în baza art. 246 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Instanța, deliberând, reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecarea recursului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 664 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. E. M. împotriva pârâtului S. J. de U. „. C. O. B. M. și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la durata determinată a contractului individual de muncă nr. 8188/(...) (lit. b pct. C-durata contractului) și a actului adițional al acestuia nr. 132/(...).
S-a constatat contractul nr. 8188/(...) și actul adițional la acesta ca fiind încheiat pe durată nedeterminată începând cu (...) și obligă pârâtul la efectuarea acestei mențiuni în contract.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. J. DE U. "D. C. O. " B. M. solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, reanalizarea probelor administrate la dosarul cauzei, încuviințând proba cu înscrisuri în vederea susținerii motivelor demodificare, și pe cale de consecință, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Pârâtul a mai solicitat constatarea legalității contractului individual de muncă nr.8188/(...) și a actului adițional al acestuia nr. 132/(...) precum și menținerea constatării privind încetarea contractului individual de muncă la încheierea termenului prevăzut în contract și actul adițional de prelungire; precum și înlăturarea obligației unității de a achita cheltuieli de judecată în valoare de 1500 lei, la care a fost obligată prin sentință.
La data de 3 octombrie 2011, prin registratura instanței, pârâtul S. J. DE
U. "D. C. O. " B. M. a depus la dosar un script prin care solicită a se lua act de renunțarea la judecata recursului pe care l-a formulat în prezentul dosar, întemeiat pe dispozițiile art.246 alin.2 C.pr.civ.
Potrivit art. 246 alin. (1) C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.
Cererea de recurs se circumscrie dispozițiilor legale menționate.
Prin urmare, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și 246 Cod procedură civilă se va lua act de renunțarea la judecarea recursului., Curtea va da eficiență actului de dispoziție procedurală a părții și va constata că a intervenit renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de renunțarea la recursul declarat de pârâtul S. J. DE U. "D. C. O. " B. M. împotriva sentinței civile numărul 664 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: C. M.
← Decizia civilă nr. 353/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4148/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|