Decizia civilă nr. 353/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 353/R/2011
Ședința publică din data de 1 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 3115 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat B. V., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat I. D. din cadrul Baroului S., lipsind reclamantul intimat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentei arată că nu are de formulat cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, în principal cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant ca fiind prescrisă întrucât contractul individual de muncă al acestuia a încetat la data de 8 noiembrie 2006 iar cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de (...), iar în subsidiar solicită respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, susținând motivele expuse în scris în memoriul de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3115 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale active, și a nulității cererii de chemare în judecată, excepție invocate de pârât.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. V., împotriva pârâtei SC O. P. SA, și în consecința pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarna în cuantum de 1 salariu minim pe ramură pentru anii 2006-2007, sume ce vor fi indexate și actualizate cu rata inflației, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a apreciat referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) Codul Muncii, conform căruia dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii sale, iar nu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e) din același act normativ, invocat de pârâtă, întrucât nu se contestă vreo clauză inserată în contractul colectiv de muncă, ci acordarea unor drepturi salariale, aceste dispoziții fiind coroborate cu dispozițiile art. 166 din același act normativ, care, cu referire la drepturile salariale propriu-zise și conexe, prevăd același termen de prescripție de 3 ani, cu referire la dispozițiile art. 155 din menționatul act normativ, care definesc cuprinsul noțiunii de „." în sens larg, incluzând drepturile salariale propriu- zise și cele conexe, aceasta, în considerarea obiectului demersului judiciar inițiat de reclamant prin raportare la data investirii instanței, constatând ca drepturile salariale revendicate de reclamant sunt actuale, așadar nefiind incidente in speță dispozițiile instituției juridice ale prescripției, prevăzute de dispozițiile de lege invocate de pârâtă.
Referitor la excepția lipsei calități procesuale active a reclamantului, s-a reținut că privit dispozițiilor art. 43 din legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Rezultă că sucursala nu are o existență de sine stătătoare și este dotată de societate cu anumite bunuri, desfășoară activitate economică care intră în obiectul de activitate al societății.
Susținerea că sucursala S. nu a făcut parte din R.A. P. S. și că contractul colectiv de muncă pe ramură nu îi este aplicabil este fără suport legal.
Transpunerea celor arătate asupra speței de față, permite a se conchide că reclamanții se află în posesia calității procesuale active în prezentul raport juridic litigios câtă vreme raportul de muncă s-a stabilit între părți, împrejurare confirmată de copia carnetului de muncă al reclamantului aflat la dosar.
Referitor la fondul pretențiilor reclamanților pentru drepturile bănești aferente perioadei 2005-2007, raport la probatoriul administrat, ca si la prevederile legale aplicabile spetei, tribunalul a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, prevede la art. 176 alin.l, 2 si 6: „cu ocazia unor evenimente anulate, Paște, Ziua Meseriei, Crăciun, precum si in luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamna- iarna), salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixa; fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract; fiecare din adaosurile de mai sus se acorda in condițiile in care, prin contactele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui in salariul de baza". Această dispoziție, clauză contractuală ce reprezintă voința părților semnatare (a intimatului și a reprezentanților salariaților) s-a menținut și în continuare pe anii următori, aspect atestat prin conținutul C. colective de muncă la nivel de unitate depuse in probațiune de pârâtă.
T. a constatat că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, potrivit cărora drepturile salariale ce fac obiectul procesului ar fi fost incluse in salariul de bază al angajaților începând cu anul 1998.
Într-adevăr, prin dispoziția de la alin. 3 al art. 168 din toate CCM la nivel de unitate pe perioada 2004-2008 se prevede că în anii 1998-2001 suplimentările salariale de la alin. l al prezentului articol au fost introduse in salariul de bază al fiecărui salariat. Interpretând însă sistematic și gramatical această prevedere contractuală, tribunalul a observat că includerea primelor în discuție în salariul de bază a avut loc doar pentru anii 1998-2001, părțile contractante folosind exprimarea în perioada 1998-2001. D. părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii
2004 - 2007 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 (1) în CCM la nivel de unitate pe anii ulteriori.
Că este așa rezultă și din împrejurarea că angajatorul nu a fost în măsură să probeze faptul că suplimentele convenite cu salariații se regăsesc in salariile acestora in lunile aferente anilor 2005 si 2006, cu toate că potrivit art. 287/Codul Muncii sarcina probei îi revenea și putea fi făcută cu statele de plată corespunzătoare perioadelor respective, din care sa rezulte cu titlu de evidenta susținerile din întâmpinare.
T. a constatat că salariul de bază mediu pe SC P. SA , la care se referă art. 168 (1) din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu in salariile cuvenite angajaților, reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementate de art. 168 (1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006.
Or, consacrând și în legislația muncii principii ce derivă din natura de act juridic bilateral a contractului colectiv de muncă, art.31 din Legea nr.130/1999 conferă posibilitatea modificării clauzelor sale numai prin convenția părților și doar până la momentul încetării efectelor acestuia. Exigențele cerute pentru modificarea contractelor sunt necesar a fi respectate și în situația interpretării contractului de către părți, chiar dacă legea cadru nu prevede in mod expres.
Prin expertiza contabilă s-a stabilit, ținând cont de celelalte adaosuri salariale, de creșterile salariale, statele de plată anterior datei de (...) și ulterior acestei date având în vedere că pârâta susține că acest spor a fost inclus în salariu începând cu data de (...), de acordurile dintre patronat și sindicat, că suplimentul salarial pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclus în salariul de bază al reclamantului la data de (...) și nici în anii ulteriori (1999-
2008) expertiză efectuată în dosar nr. (...), având același obiect, părți și cauză.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.234 din Codul Muncii, instanța a constatat că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea acestuia atrage răspunderea părților care se fac vinovate.
In concluzie, interpretarea clauzelor prevăzute la art. 176 alin.l, 2 și 6 din CCM la nivel de unitate în mod unilateral și peste termenul pentru care au fost încheiate contractele nu poate produce efecte de natură a înlătura conținutul explicit al prevederii invocate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. O. P. S. B., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că sentința pronunțata este nelegală și netemeinică, motivele pe care se întemeiază fiind, o parte, străine de cauza.
Venitul anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" a fost introdus, în anul 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat P. RA.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate P. RA din 1997, la art. 168, alin. 3, s-au prevăzut că începând cu (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform adresei nr. 2412/1998)."
Referitor la prescripția dreptului material la acțiune dedus judecății: Natura juridică a venitului solicitat de intimat-reclamant. A. 176 CCM R. este plasat în C. V. "P. socială a salariaților", distinct de C. VI, "S.". D. încapitolul "S." sunt reglementate salariile și sporurile la acestea, de orice natură
- drepturi salariale - art. 176 reglementează venitul în cauză în cadrul
"Protecției sociale a salariaților".
Așadar venitul la care se referă art. 176 alin. 1 CCM R., așa cum solicită reclamanții, nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială - de esența acestora este nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Referitor la prescripția de 3 ani a dreptului material la acțiune dedus judecății prin cererea reclamantului cu privire la aprovizionarea toamnă iarnă pe anul 2006, consideră că sunt aplicabile prevederile art. 166 coroborate cu prevederile art. 283 lit. c Codul Muncii. Potrivit amintitelor reglementari, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale sau la anumite despăgubiri către salariat rezultate din neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In aceste condiții, pretențiile solicitate de reclamant, exced limitei de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată anume (...), sunt prescrise.
Referitor la netemeinicia cererii de chemare în judecată s-a reținut că venitul anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM R., întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat P. RA - excepție de la aplicarea alin. 1 și 2 din art. 176 CCM R..
Începând cu (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract. "
Introducerea adaosurilor în salariul de bază este prevăzută de art. 137 din CCM R.: "prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în sal, astfel că din martie 1998, acest venit a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat P. RA - majorat în acest fel.
Ca o confirmare a acestei situații, sindicatul a și renunțat, din 1999, la negocieri pe tema acordării DISTINCTE a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă".
Având în vedere situația de fapt, raportată la normele sus-citate, cererea reclamantului prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumelor pretins aferente anului 2006/2007, cu titlu de venit anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", prevăzut în alin. 1, 2 din art. 176 CCM R. este neîntemeiată, întrucât incidența alin. 6 din CCM R. exclude negocierea, materializarea și acordarea separată, pe fiecare an, a acestui venit introdus în salariul de bază al salariaților P. SA.
In realitate, prin adresa IP nr. 2412 din (...) (Anexa nr. 3) sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la aplicarea prevederilor art. 168(3) CCM P. aferent anului 1997, respectiv introducerea în salariul de bază a sumei reprezentând cuantumul ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, începând cu (...).
Inexistenta negocierii din 1998 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Neformularea de către F. P. a niciunei cereri de negociere la încheierea
CCM P. SA (...) corespunde situației introducerii venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" în salariul de bază;semnifică indubitabil (i) renunțare implicită la dreptul pretins în prezent de către reclamant, respectiv acordarea în mod distinct de salariu și anual a acest venit, (ii) inexistența creanței pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor prescripția dreptului la acțiune.
Cu privire la acesta, Curtea notează că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Curtea observă că solicitarea reclamantei de acordare a cotei de gaz privește perioada 2005-2007. Raportat la aspectele deja menționate și având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de (...), opinează că în mod corect T. a respins acțiunea reclamantei ca prescrisă pentru anul 2005.
În ceea ce privește anul 2006, se constată că, potrivit carnetului de muncă(f.34), reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă la data de (...).
Este adevărat că acordarea cotei de gaz se face anual, însă aceasta se face proporțional cu perioada lucrată, fiind un drept câștigat prin trecerea timpului. Astfel acesta poate fi solicitat pentru anul în curs până la data de 31 decembrie.
Situația este diferită, însă, în cazul celor ale căror raporturi de muncă au încetat anterior datei de 31 decembrie, întrucât în cazul acestora termenul de prescripție curge de la data la care a intervenit încetarea contractuluiindividual de muncă, iar nu de la data de 31 decembrie. În măsura în care s-ar acredita ideea contrară, respectiv că și în cazul acestora prescripția curge de la data de 31 decembrie, s-ar ajunge la situația inadmisibilă, de prelungire a termenului de prescripție de 3 ani cu perioada care este cuprinsă între momentul încetării raporturilor de muncă și 31 decembrie.
Or, o astfel de ipoteză este exclusă, termenul de prescripție fiind reglementat de către legiuitor la 3 ani.
Ca atare, Curtea constată că dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris la data de (...), anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 c.pr.civilă, va admite recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 3115 din 21 iunie 2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclam. BV în contradictoriu cu pârâta SC OP SA ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței civile nr.
3115 din 21 iunie 2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA ca fiind prescrisă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 119/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3682/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
