Decizia civilă nr. 1548/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1548/R/2011
Ședința publică din data de 4 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2125 din 14 decembrie 2010, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. M. M., B. I., H. I. D., B. I., A. M. C., M. I. Ș., G. I. N., N. D., P. A., P. D. M., G. V., C. S., M. C. C., P. M. F., A. A., M. A. M., Ș. S. R., K. G., B. ANA, R. V. E., R. T., M. A. S., D. F., D. G., V. L., B. S. F., C. I., V. V. I., V. P., C. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. Chiorean Ramona, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, motivând în esență că dreptul solicitat de reclamanți este un drept condiționat de îndeplinirea a patru condiții suspensive, respectiv existența negocierilor între F. și pârâtă, existența unui acord încheiat ca urmare a negocierilor, aprobarea AGAS și existența profitului. Trei dintre aceste condiții nu au fost îndeplinite, iar la data introducerii acțiunii termenele în care acestea puteau fi îndeplinite au expirat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2125 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-au respins excepțiile invocate de pârâtă, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității cererii privind acordarea cotei de profit și excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții: M. R., C. M.
M., B. I., H. I. D., B. I., A. M. C., M. I. Ș., G. I. N., N. D., P. A., P. D. M., G. V.,
C. S., M. C. C., P. M. F., A. A., M. A. M., Ș. S. R., K. G., B. Ana, R. V. E., R. T.,
M. A. S., D. F., C. I., D. G., V. L., B. S. F., C. I., V. V. I., V. P. împotriva S.C. OMV P. S.A. B., și în consecință:
Pârâta a fost obligată la plata către fiecare reclamant a următoarelor sume: 3252 lei reprezentând 10% din profitul net pe anul 2005, 6959 lei reprezentând 10% din profitul net pe anul 2006 și 6736 lei reprezentând 10 % din profitul net pe anul 2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la zi.
S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut cu privire la excepția prematurității că este neîntemeitată.
Este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a modalităților de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de muncă.
În cadrul raportului juridic, raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron angajator se păstrează pe o poziție privilegiată, având în vedere posibilitățile materiale de care dispune. Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a contractul colectiv de muncă.
În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă instanța a reținut că este nefondată.
Dreptul de participare al salariaților la cota parte din profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile disp. art. 283 alin.
1 lit. c) Codul muncii, care stabilește termenul de prescripție de 3 ani, de la data nașterii dreptului la acțiune și nu sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii.
Profitul s-a stabilit în baza situației financiare anuale, situații care potrivit art. 36 din Legea nr. 82/1991 se depune la D. G. a F. P. în termen de
150 zile respectiv 120 zile de la încheierea exercițiului bugetar respectiv cel mai târziu la 31 mai.
Termenul de prescripție curge de când s-a născut dreptul la acțiune - 31 mai 2006 pentru cota parte din profitul pe 2005 și se împlinește la 31 mai
2009, acțiunea fiind înregistrată la (...), deci în interiorul termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că între părțile împrocesuate a existat un raport juridic individual de muncă în perioada în litigiu, conform înscrierilor din carnetul de muncă.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (reluate de cele ale art. 42 alin. 2 lit. a din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010), în categoria drepturilor de natură salarială cuvenite salariaților se include și cota - parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale. Deci, este vorba de un drept de natură salarială, fapt reconfirmat și de art. 55 alin. 1 din Codul fiscal.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (respectiv art. 42 alin. 3 din cel pe anii 2007-2010), părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuare sau chiar de amânare a participării la fondul de stimulare din profit.
Însă, prin prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul privind salarizarea), părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit (deși erau liberi să o facă), astfel încât, „per a contrario";, acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților. Din cele trei variante prevăzute de C. colectiv la nivel național (diferențierea cotei, diminuarea cotei sau anularea participării la profit), părțile s-au oprit în mod limitativ numai la cea a diferențierii precizând că doar această chestiune punctuală, împreună cu modalitatea de acordare concretă, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existența dreptului la cota de participare la profit este indiscutabilă, în primul rând, datorită faptului că nu s-a stabilit anularea participării la profit, respectiv nu s-a prevăzut că această cotă de participare la profit ar fi facultativă (în sensul că societatea „poate"; acorda cota), rezultată, fără putință de tăgadă, că suntem în prezența unui drept de natură salarială a angajaților la cota-parte de participare la profit.
Numai modalitatea de acordare (iar nu dreptul însuși), adică termenele și tranșele de plată, eventual diferențiate, urmau să fie lămurite distinct.
În al doilea rând, existența dreptului la cota - parte din profit este garantată și de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportat la art. 41 alin. 5 din Constituție. Art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 instituie o obligație imperativă (exprimată prin sintagma „. fi stabilite";) de detaliere a modalității de acordare a participării la profit, prin act adițional. Ori, neîndeplinirea acestei obligații imperative expres asumate, atrage răspunderea juridică (inclusiv patrimonială) a societății pârâte, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la cele ale art. 41 alin. 5 din Constituție. Deci, pârâta nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de răspunderea legală ce îi incumbă în mod expres și imperativ și pentru a eluda obligația de plată a cotei de participare la profit. Î. unei obligații nu poate fi niciodată considerată ca o cauză de impunitate ( de nerăspundere) sau ca un mod de eliberare de executare a unei obligații, deoarece principiul
„pact sunt servanda"; este aplicabil în această materie, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 961 alin. 1 din Codul civil. Î.-adevăr, art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007, recunosc un drept de natură salarială
(participarea la profit) și impun o obligație accesorie acestui drept (de detaliere a modalității de plată). Deci, în nici un caz, o obligație contractuală nu poate fi confundată cu o condiție, fiind evident că articolul sus menționat nu prevede acordarea participării la profit „. părțile vor stabili acest lucru. Dimpotrivă, se instituie o obligație expresă și imperativă, consecutivă recunoașterii dreptului, obligație de detaliere doar a aspectului punctual al modalității de plată. Ca atare, obligația contractuală și condiția sunt două noțiuni juridice net distincte
și inconfundabile, astfel încât în speță nu poate fi reținută existența vreunei condiții a actului juridice, cu atât mai puțin a unei condiții suspensive.
În al treilea rând, art. 139 din Contractele colective de muncă din anii
2005-2007 nu poate fi interpretat greșit (prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic), considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare pârâtă), în sensul că aceasta va face plata participării la profit, dacă va voi ulterior aceasta. O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 1010 din Codul civil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 1 și 4, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 130/1996. Deci, nu poate fi vorba de un drept „eventual";sau o simplă vocație. În plus, având în vedere caracterul sinalagmatic, oneros și comutativ al contractului colectiv de muncă, și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, art. 2 alin.1, art. 8 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996) potrivit cărora acest contract reglementează „drepturi"; și obligații, rezultă faptul că prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-
2007 stabilesc un drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu (cum ar fi turpitudinea sau voința debitorului).
În al patrulea rând, însăși prevederile C.ui colectiv la nivel de unitate
(art. 9 și art. 145) interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obligă la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din Codul muncii. De aceea, dreptul la participarea la profit, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, acesta nu poate fi supus încălcării, abuzului sau arbitrariului. De asemenea, contractul colectiv de muncă are și natura unui act normativ în dreptul muncii, astfel încât acesta are ca obiect legal reglementarea unor drepturi efective, iar nu a unui drept salarial lipsit de conținut, readus la „. jus";, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial (salarial), a cărui existență este recunoscută (inclusiv de contractul la nivel superior, obligatoriu și prioritar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr.
130/1996), să fie vidat de substanța sa și să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului statului de drept (art. 1 alin. 3 din Constituție) implică asigurarea aplicării normelor juridice (adoptate inclusiv în condițiile art. 41 alin. 5 din Constituție) în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea.
În concluzie, dreptul la participarea la profit nu poate fi negat salariaților. Văzând culpa pârâtei (care nu și-a îndeplinit obligația de încheiere a actului adițional de detaliere a modalităților de plată), precum și faptul că nu s-a convenit o diminuare a participării la profit, instanța a constatat că, în baza principiului echității (art. 970 alin. 2 Cod civil) și a interdicției invocării lacunei normative (art. 3 Cod civil, contractul colectiv de muncă având natură normativă), salariaților pârâtei li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cotă prevăzută de art. 41 alin. 2 din C. colectiv la nivel național (prioritar aplicabil conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Din actele și lucrările dosarului, rezultă datele necontestate de părți, privind: profitul pe anul 2005 (1.416 milioane lei, din care 10% reprezintă 141,
6 milioane lei) care împărțit la numărul de salariați (43.546) rezultă 3.252 lei pe salariat; profitul pe anul 2006 (2.285 milioane lei, din care 10% reprezintă
228,5 milioane lei) care împărțit la numărul de salariați (32.857) rezultă 6.960 lei pe salariat, iar profitul pe anul 2007 (1.778 mil lei, din care 10% reprezintă
177,8 milioane lei) care împărțit la numărul de salariați (26.397) rezultă 6736
RON pe salariat. A. sume aplicate la perioada în litigiu, confirmă exactitatea calculului pretențiilor deduse judecății.
Față de cele ce preced, instanța a admis pretențiile privind dreptul salarial constând în participarea la profit, făcând aplicarea prevederilor art. 11 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 41 alin. 5 din Constituție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. SA B.solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii.
În motivare, pârâta consideră netemeinică și nelegală hotărârea atacată, solicitând respingerea acțiunii, raportat la caracteristicile pretinsului drept a reclamanților și regimul juridic al acestuia.
Analizând prevederile contractuale invocate de reclamanți în fond, coroborate cu dispozițiile legale incidente, pretinsul drept al reclamanților este un drept condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive: existența negocierilor între F. și pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzuta de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate; existența unui acord între F. și pârâtă încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare; aprobarea Adunării Generale a Acționarilor pârâtei, acest organ fiind singurul organ abilitat de lege să decidă asupra distribuirii profitului sau repartizării acestuia, în urma propunerii făcute de directorat și consiliul de supraveghere, așa cum rezultă din art. 1535 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din Legea nr. 31/1990 și existența profitului distribuibil/repartizabil, după deducerea din profitul brut al pârâtei a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
Acest drept nu este obligatoriu a se acorda, având în vedere că însăși la nivel național se prevede posibilitatea anularii lui prin CCM la nivel de unitate, și, în consecință, în legătură cu acest drept nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996.
Potrivit prevederilor CCM la nivel național începând cu anul 2001, acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui
„alt venit"; ce nu are legătură cu salariul.
Î.ucât părțile nu au purtat negocieri pentru acordarea acestui drept, potrivit prevederilor Legii nr.168/1999, dreptul pretins de reclamant se poate valorifica cel mult pe calea unui conflict de interese și nu a unui conflict de drepturi.
În prezent, pretinsul drept al reclamanților nu s-a născut, întrucât 3 din condițiile suspensive care îl afectează nu s-au îndeplinit și anume: nu au existat negocieri în F. și pârâtă în scopul încheierii unui acord care să concretizeze acest drept; CCM la nivel de unitate nu cuprinde nicio clauză/mențiune care să concretizeze exact cuantumul exact al acestui drept, condițiile de diferențiere sau diminuare și nu s-a semnat un act adițional la CCM la nivel de unitate care să concretizeze acest drept. Prin art. 139 din CCM la nivel de unitate, părțile își rezervă dreptul de a negocia ulterior acest drept și AGA pârâtei nu a aprobat acordarea lui. Mai mult decât atât AGA întrunita pentru aprobarea situațiilor financiare aferente anului 2008 a respins acordarea acestui drept.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art. 41 din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și al art. 42 din C. Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din Legea nr.
31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește, contrar considerentelor reținute prin hotărârea atacată, de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Or, reclamanții nu sunt titularii unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit, astfel încât se constată a fi nelegală dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând cota parte din profitul societății.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2125 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .A-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:C. M.
G. G. C.
| ← Încheierea civilă nr. 2206/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia civilă nr. 4883/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
