Decizia civilă nr. 1696/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1696/R/2011
Ședința mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. J. DE U. Z. împotriva sentinței civile nr. 5696 din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Z. D. G., având ca obiect contestație deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent S. J.ă de U. Z., consilier juridic M. C. M. și reprezentanta reclamantei intimate Z. D. G., avocat I. D., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Tribunalul Sălaj s-a conformat dispozițiilor instanței, atașând la dosarul instanței de fond sentința civilă recurată.
Reprezentantul pârâtului recurent și reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, rejudecând pe fond cauza, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate, ca fiind pe deplin legală și temeinică, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauze în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea Z. D. G., împotriva dispoziției de sancționare nr. 396/(...) emisă de intimatul S. J. de U. Z. și în consecință, a fost anulată decizia contestată.
A fost obligat intimatul să plătească reclamantei suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, tribunalul a avut în vedere că prin dispoziția nr. 396/(...), emisă de unitatea intimată, contestatoarea Z. D. G. a fost sancționată cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni, începând cu drepturile salariale aferente lunii septembrie.
Conform acestei dispoziții, această sancțiune disciplinară a fost aplicată contestatoarei având în vedere că a oferit informații presei locale despre activitatea spitalului fără acordul conducerii, încălcând astfel prevederile art. 31, art. 32 liniuța 1 și 4, precum și ale art. 49 liniuța 9 din R.ul Intern al S. J. de U. Z.
Prin Dispoziția nr. 359/(...) emisă de unitatea intimată prin manager, s-a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile a contestatoarei, convocată ulterior prin adresa nr. 15729/(...).
Apărările formulate de contestatoare, consemnate în procesul verbal nr.
16144 din (...), au fost înlăturate deoarece „are cunoștință despre prevederile
R.ului intern al spitalului"; și având în vedere că atribuțiile de serviciu ale acesteia nu cuprind activitatea de purtător de cuvânt al unității intimate.
Conform art. 15 alin. 1 din L. nr. 306/(...) privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea C. M. din România „exercitarea profesiei de medic se face, după obținerea calității de membru al C. M. din România, pe baza autorizației de libera practica acordate de Ministerul Sănătății, pana la aderarea R. la U. E., după care aceasta competenta trece în responsabilitatea C. M. din România";.
Instanța a reținut că, în conformitate cu art. 31 din L. nr. 3., „C. M. din România se organizează și funcționează ca organizație profesională a corpului medical, de interes public, apolitica și fără scop patrimonial, având ca principal obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic. C. M. din România are autonomie instituționala și își exercita atribuțiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni";.
Art. 69 din același act normativ prevede că „medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a C. de deontologie medicală și a regulilor de buna practica profesională, a Statutului C. M. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. M. din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătura cu profesia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale C. M. din România. Răspunderea disciplinară a membrilor C. M. din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională, civilă sau materială, conform prevederilor legale";.
Coroborat cu acesta, prin art. 71 alin. 1 din evocata lege se afirmă că în cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu, la aliniatul 4, arătându-se că procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul C. M. din România.
Prin dispozițiile art. 74 alin. 1 din lege sunt arătate sancțiunile disciplinare ce le pot fi aplicate medicilor, iar prin dispozițiile art. 76, 77 și 78 este stabilit regimul juridic al sancțiunii disciplinare, fiind fixate inclusiv căile de contestare a sancțiunii aplicate.
În speță, faptele contestatoarei sunt, în principiu, susceptibile de a semnifica abateri disciplinare, acestea încadrându-se în prevederile art. 69 alin
1din L. nr. 3., putând atrage sancționarea disciplinară a contestatoarei exclusiv în condițiile și de către organele stabilite de L. nr. 306-2004, iar nu în interiorul sistemului sancționator instituit prin C. M., ca lege generală.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de A. C., prin decizia nr. 2. decembrie 2005 în dosarul nr. 16364/2005.
Pe cale de consecință, decizia emisă de unitatea intimată apare ca nelegală, ea încălcând regimul sancționator aplicabil medicilor, conform L. nr. 3., fiind emisă de către organism neabilitat legal, ceea ce atrage nulitatea acesteia.
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea formulată potrivit dispozitivului.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul S. J. de U. Z., solicitând casareasentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Pârâtul apreciază că prin soluția pronunțată de către prima instanță aceasta elimină orice formă de răspundere a medicului în fața angajatorului.
L. nr. 3. a fost abrogată expres de art. 467 din L. nr. 9., însă titlul XII al legii menționate, în vigoare la această dată, transpune prevederile legale abrogate. Potrivit art. 442 din L. nr. 9., "(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a C. de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a C. M. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. M. din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale C. M. din România."
Consideră că textul indicat este suficient de bine formulat pentru a înțelege că, potrivit acestei prevederi, în fața C. medicilor, ca organizație profesională, medicii răspund pentru încălcarea legilor și regulamentelor profesiei de medic, a C. deontologie și a regulilor de practică medicală.
Această formă de răspundere nu face referire la respectarea disciplinei muncii, cele două domenii nu se intersectează. Nu poate C. medicilor să sancționeze un medic pentru nerespectarea regulilor de disciplina muncii stabilite de angajator prin R. intern și nici spitalul nu poate sancționa un medic pentru încălcarea regulilor de practică medicală, greșeli sau erori în conduita medicală, în gestionarea actului medical.
Reclamanta intimată nu a fost sancționată de managerul spitalului
(angajatorul) în calitate de medic și pentru fapte ce țin de practica medicală și de codul de deontologie medicală, ci a aplicat o sancțiune pentru nerespectarea regulilor de disciplina muncii, potrivit art. 263 din C. muncii.
Măsura luată față de reclamantă este una justificată, în contextul în care toate declarațiile date presei de către reclamantă au vizat activitatea spitalului ca instituție și au condus la crearea unui prejudiciu de imagine.
Abaterea săvârșită prin furnizarea de informații presei care au stat la baza elaborării unui număr de 4 articole, toate defăimătoare la adresa spitalului ca instituție și la adresa conducerii acestuia, a fost repetată.
Prin aceste informații și articole conducerea spitalului este acuzată că a modificat structura compartimentului DZNBM și a redus numărul de paturi ceea ce este total neadevărat, modificarea de structură fiind o măsură luată de Ministerul Sănătății în urma evaluării indicatorilor specifici de performanță ai fiecărei secții sau compartiment. În cazul unității recurente indicatorii nu au nimic în comun cu pacienții incluși în programul de diabet și cu C. J. de D., ci se raportează la pacienții internați în spital.
Conform Raportului nr. 16705 din (...) întocmit de consilier juridic P. C. și în urma cercetării disciplinare rezultă fără nici un dubiu că reclamanta a încălcat în mod clar prevederile regulamentului intern al spitalului prin declarațiile date presei despre activitatea din spital și despre activitatea sa ca angajat al spitalului.
Recurenta apreciază că reclamanta a săvârșit o abatere disciplinară gravă, prin urmare sancțiunea dispusă este pe deplin justificată.
De asemenea, subliniază că reclamanta a mai fost sancționată, însă sancțiunea aplicată a fost diminuată de către instanța de judecată. Esențial dereținut, este faptul că la acea dată instanța a reținut că pentru astfel de fapte poate fi angajată răspunderea disciplinară a medicilor, conform C. M.
Prin întâmpinarea depusă în data de (...), reclamanta intimată Z. D. G. (f. 9-
14) a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta apreciază că există o singură formă a răspunderii disciplinare a medicului, cea reglementată de normele derogatorii cuprinse în legea specială, nefiindu-i aplicabile dispozițiile cuprinse în C. M. referitoare la răspunderea disciplinară.
De asemenea, subliniază că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară care să justifice aplicarea sancțiunii dispuse prin decizia contestată. Arată că nu a emis păreri nereale și nici nu a emis păreri despre activitatea spitalului, în ansamblul său, ci a emis păreri referitoare strict la activitatea pe care o desfășoară.
Consideră că nu există nici o abatere, respectiv nu există o faptă ilicită, astfel că în lipsa elementului esențial al răspunderii disciplinare nu putea fi aplicată legal o sancțiune disciplinară.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. 2 din C. M., legiuitorul a statuat că "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
Așadar, dispozițiile C. M., ca normă generală, își găsesc aplicarea atât în lipsa unei reglementări speciale într-o materie, cât și în situația existenței unei astfel de reglementări, însă fără ca aceasta să cuprindă dispoziții specifice derogatorii.
În cauza dedusă judecății, Curtea constată existența unor reglementări speciale succesive, respectiv L. nr. 3. abrogată expres prin L. nr. 9..
Este adevărat că hotărârea primei instanțe se fundamentează pe dispozițiile
L. nr. 3., abrogată prin L. nr. 9., însă acest aspect nu prezintă relevanță, în contextul în care, secțiunea VI-a "Răspunderea disciplinară" transpune prevederile cuprinse inițial în L. nr. 3..
Așadar, în această materie se identifică o reglementare specială - L. nr. 9., care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun instituit prin C. M., referitoare la răspunderea disciplinară a medicilor, la modalitatea specifică de cercetare a abaterilor disciplinare, instituind organe abilitate și stabilind sancțiuni specifice, diferite de cele cuprinse în C. M. și de asemenea stabilind și o procedură de contestare a sancțiunilor aplicate, de asemenea, diferită față de prevederile C. M.
În acest sens, se reține că potrivit art. 442 al. 1 din L. nr. 9. "medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a C. de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a C. M. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. M. din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale C. M. din România."
Potrivit art. 404 din L. nr. 9., în România, C. M. este un organism profesional apolitic, de drept public cu responsabilități în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic, ca profesie liberală. C. M. are ca atribuții organizarea și reglementarea normelor de exercitare a profesiei de medic. T., acesta apără, în conformitate cu art. 406, demnitatea, drepturile și interesele membrilor săi și în același timp, atestă onorabilitatea și moralitatea profesională a acestora.
Așadar, conform atribuțiilor recunoscute de legiuitor prin dispozițiile art. 406 lit. a-r, acesta veghează la menținerea unui standard profesional ridicat, judecând cazurile de abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală și de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicție profesională. În acest sens în cadrul fiecărui colegiu teritorial funcționează și o comisie de jurisdicție profesională.
Pornind de la normele legale menționate, Curtea apreciază că fapta imputată reclamantei intimate are legătură cu etica și deontologia profesională, astfel că cercetarea disciplinară a acesteia se impunea a fi efectuată potrivit rigorilor legii speciale, fiind exclusă procedura de drept comun prevăzută de C. M.
Curtea admite faptul că antrenarea răspunderii disciplinare a unui medic potrivit normelor speciale operează doar în limitele art. 442 din legea nr. 9., respectiv „. nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a C. de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a C. M. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. M. din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale C. M. din România."
În cauza dedusă judecății este incident art. 442 din legea nr. 9., întrucât reclamanta intimată a fost sancționată disciplinar pentru o faptă săvârșită în legătură cu profesia, de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei de medic.
Recurentul pârât susține că reclamanta intimată nu a fost sancționată de managerul spitalului (angajatorul) în calitate de medic și pentru fapte ce țin de practica medicală și de codul de deontologie medicală, ci i-a fost aplicată o sancțiune pentru nerespectarea regulilor de disciplina muncii, potrivit art. 263 din C. muncii.
Curtea găsește nefondate aceste alegații.
Astfel, după cum se poate remarca din cuprinsul deciziei de sancționare nr.
396/(...) (f.7 dosar fond), ceea ce se impută reclamantei intimate este faptul că „în luna august în presa locală au fost publicate mai multe articole referitoare la activitatea medicală din cadrul compartimentului diabet zaharat, nutriție și boli metabolice al spitalului, articole fundamentate pe informațiile primite de către ziarele respective direct sau indirect prin intermediul salariatei doctor Z. D.";.
Or, aspectele menționate au legătură cu activitatea desfășurată de către reclamanta intimată în calitatea ei de medic, nu doar de salariat, situație în care devin incidente normele legale speciale.
Cu alte cuvinte, reclamantei intimate i se impută producerea unui prejudiciu de imagine S. J. de U., dar nu în calitatea lui de angajator, ci în calitate de furnizor a unui serviciu de interes public de natură medicală, și care, implicit, este în măsură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei de medic. În acest sens sunt și concluziile reținute în raportul întocmit la data de (...) de către consilierul juridic al spitalului (f. 28 dosar fond), în care se reține că s-a creat „un prejudiciu de imagine spitalului, fapt de natură să scadă încrederea pacienților în instituția noastră";.
Raportat la aspectele menționate, Curtea notează că, în cauză, competența aplicării unei sancțiuni disciplinare reclamantei intimate este dată de al L. nr. 9., ce reglementează exercitarea profesiei de medic, astfel că decizia de sancționare a acesteia, fiind dată cu încălcarea normelor legale, este lovită de nulitate absolută.
Ținând seama de considerentele expuse, Curtea găsește recursul pârâtului nefondat, astfel că în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, pârâtul recurent va fi obligat să plătească reclamantei intimate cheltuieli dejudecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar (f.20).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. J. DE U. Z. împotriva sentinței civile numărul 5696 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei Z. D. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red./dact./DG;
2 ex./(...);
Jud.fond: R.M.P./M.K.
| ← Decizia civilă nr. 359/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1136/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
