Decizia civilă nr. 5379/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
DOSAR NR. (...)
D. C. NR. 5379/R/2011
Ședința publică din data de 20 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4109 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. I. A., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 4109 din 6 octombrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul C. I. A. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N.
S-a constatat că reclamantul nu și-a pierdut calitatea de salariat ca urmare a înlocuirii sancțiunii disciplinare prin D. C. nr. 5. a C. de A. C.
A fost obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii dispoziției nr. 1522/(...) de desfacere a contractului individual de muncă.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu luna februarie 2011 și până la reintegrarea efectivă. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 5. a C. de A. C. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., s-a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, aplicată prin dispoziția nr. 1522/(...) emisă de pârât cu sancțiunea „avertisment scris";, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a salariilor indexate majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Atât din înscrisurile depuse la dosar la filele 24-26 cât și din recunoașterea reclamantului exprimată la termenul de judecată din data de (...), rezultă că pârâtul si-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia nr. 5. a C. de A. C. de plată către reclamant a salariilor restante și a cheltuielilor de judecată.
In ceea ce privește constatarea că reclamantul nu si-a pierdut calitatea de salariat și pârâtul are obligația de a îl reintegra pe postul deținut anterior sancționării disciplinare, instanța a constatat că anulând decizia de desfacere a contractului individual de muncă și înlocuind sancțiunea desfacerii disciplinare aacestuia cu avertismentul scris, reclamantul și-a redobândit calitatea de angajat al pârâtului iar contractul individual de muncă al acestuia a fost și este în vigoare, prin urmare, pârâta avea obligația să îl execute cu bună credință, respectiv să îl primească pe reclamant la locul de muncă. Or, prin adresa nr.
29588/102/(...), pârâta a arătat că nu îl primește pe reclamant la locul de muncă.
Instanța a reținut că cererea de reintegrare este întemeiată și poate fi formulată și ulterior solicitării de anulare a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă deoarece legiuitorul nu stabilește obligativitatea formulării cererii în cadrul contestației deciziei de concediere și nu stabilește un termen de prescripție special al dreptului la acțiune având acest obiect, prin urmare, este aplicabil termenul general de prescripție.
Totodată, legiuitorul prin dispozițiile în vigoare la data de (...), data înregistrării cererii având ca obiect contestarea deciziei de concediere, nu stabilea încetarea de drept a contractului individual de muncă în ipoteza în care angajatul căruia i s-a admis acțiunea având ca obiect contestarea deciziei de concediere nu formula în același cadru procesual o cerere de reintegrare. Prin urmare, contractul individual de muncă al reclamantului a subzistat iar acesta a fost de bună credință și a solicitat de îndată să fie primit la locul de muncă, însă pârâta a refuzat să execute contractul individual de muncă aflat în ființă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. C.-N. a solicitatmodificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiuniireclamantului.
În motivarea recursului pârâtul consideră soluția instanței de fond nelegala, aceasta fiind pronunțata cu nerespectarea prevederilor Codului muncii în vigoare la data introducerii acțiunii.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, reclamantul nu a formulat un petit în sensul reintegrării odată cu acțiunea prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 1522/(...) de desfacere a contractului individual de munca. C. Curtea de A. C., care a pronunțat D. civila nr. 5. retine cu privire la reîncadrarea în munca faptul ca aceasta nu a fost solicitata de către reclamant prin acțiunea promovata.
Or, raportat la prev. art. 78 alin. 2 din Codul muncii, reintegrarea în munca nu reprezintă o consecința implicita a anularii concedierii ci ea trebuie solicitata expres de către reclamant odată cu cererea de anulare a deciziei de concediere. Din aceasta perspectiva, solicitarea reclamantului de constatare a faptului ca nu a pierdut calitatea de salariat deținuta anterior desfacerii contractului individual de munca este nefondata deoarece prevederile art. 78 alin. 2 din Codul muncii reglementează momentul la care se poate dispune reintegrarea, respectiv odată cu anularea concedierii.
Astfel, prevederile art. 78 alin. 2 din Codul muncii instituie o excepție de la principiile efectelor nulității iar atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciara se arata ca soluția pentru care a optat legiuitorul are în vedere protejarea intereselor angajatorului.
Instanța de fond a omis să rețină faptul ca de lege lata, reclamantul și-a pierdut calitatea de salariat ca urmare a faptului ca nu a solicitat reintegrarea odată cu cererea în anularea dispoziției de concediere, așa cum prevede act. 78 alin. 2 din Codul muncii. Cu alte cuvinte, chiar reclamantul a renunțat la reintegrare, prin nesolicitarea acesteia odată cu cerere de anulare a concedierii. Nu cunoaște care este motivul pentru care nu a dorit sa solicite reintegrarea în condițiile act. 78 alin. 2 din Codul muncii, însă așa cum rezulta în mod neechivoc din cererea de preschimbare a primului termen fixat în faza judecării recursuluiîn dosarul nr. (...), în care arată că și-a găsit un loc de munca, reclamantul a renunțat el însuși la dreptul de a solicita reintegrarea în condițiile legii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 decembrie 2011 reclamantul C. I.
A. a solicitat respingerea recursului formulat de pârât cu menținerea sentinței atacate, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin D. nr. 1522/(...) a P.ui M. C.-N. s-a aplicat intimatului C. I. A. sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă iar prin D. nr. 5. a C. de A. C. s-a admis în parte contestația formulată de acesta împotriva dispoziției menționate, fiind înlocuită sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu sancțiunea „avertisment scris";, pârâtul P. M. C.-N. fiind obligat la plata către reclamant a salariilor indexate majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Cu referire la cererea ce formează obiectul prezentului litigiu, s-a reținut de instanța de recurs prin D. nr. 5. faptul că reintegrarea în funcția deținută anterior nu reprezintă o consecință implicită a anulării concedierii, ci ea trebuie solicitată expres de salariat în cadrul contestației sale împotriva deciziei de concediere, iar contestatorul nu a solicitat reintegrarea.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 2 C., în forma în vigoare la data formulării prezentei cereri deduse judecății, „la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Astfel, spre deosebire de norma legală prevăzută la art. 78 alin. 1 C. potrivit căreia anularea deciziei de concediere conduce implicit la obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, instanța fiind datoare a se pronunța și din oficiu asupra acestei probleme, reintegrarea în funcția deținută anterior este condiționată, potrivit alin. 2 al textului legal, de existența unei cereri exprese a salariatului în acest sens.
Prin urmare, prevederile art. 78 alin. 2 C. instituie o excepție de la efectele nulității actului juridic, potrivit dreptului comun, referitoare la repunerea părților în situația anterioară emiterii actului anulat, ceea ce înseamnă că decizia de concediere produce efecte imediate, postul deținut de salariatul concediat devine vacant la nivelul angajatorului, iar în situația admiterii contestației și a anulării sancțiunii concedierii sau, cum este cazul în speța dedusă judecății, a înlocuirii unei astfel de sancțiuni cu o altă sancțiune, este necesară o dispoziție expresă de reintegrare pe postul deținut anterior de salariat.
O astfel de concluzie reiese și din prevederile art. 56 lit. f C., potrivit cărora contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate. Este vorba de acea ipoteză în care în perioada cuprinsă între concedierea salariatului și anularea deciziei de concediere pe postul deținut anterior de acesta este angajată o altă persoană, contractul individual de muncă al celei din urmă încetând de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare a salariatului concediat inițial.
Referitor la termenul în care salariatul concediat poate solicita reintegrarea,
Curtea apreciază că o astfel de cerere poate fi formulată în termenul general de prescripție prevăzut la art. 283 alin. 2 C..
Dispozițiile art. 78 alin. 2 C., atribuie competența de soluționare a cererii de reintegrare instanței care a dispus anularea concedierii însă, în accepțiunea C ., nu se poate concluziona, în lipsa unor prevederi exprese, că salariatul concediat poate solicita reintegrarea doar prin contestația prin care solicită anularea deciziei de sancționare, o astfel de cerere fiind posibil a fi formulată și ulterior în interiorul termenului de prescripție.
Este adevărat că prin art. I pct. 39 din Legea nr. 40/2011, textul art. 78 din
C. a fost modificat în sensul introducerii alin. 3 potrivit căruia în cazul în care salariatul nu solicită repunerea părților în situația anterioară concedierii, contractul individual de muncă încetează de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, însă cererea reclamantului de reintegrare este anterioară modificării legislative menționate.
Prin dispozițiile art. 78 alin. 3 C., s-a reglementat practic un nou caz de încetare de drept a contractului individual de muncă, pe lângă cele prevăzute la art. 56 C., cu scopul de a evite menținerea unei situații de incertitudine cu privire la postul deținut de salariatul concediat care nu a solicitat reintegrarea în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de concediere. O astfel de prevedere fiind de strictă interpretare, anterior intrării ei în vigoare dreptul salariatului, de a solicita reintegrarea, nu putea fi temporizat și condiționat de formularea cererii doar în cadrul contestației împotriva deciziei de concediere.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 4109 din 6 octombrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .A-R. M. G.-L. T. S.-C. B. cu opinie separată
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:I. P.
GREFIER G . C.
Cu opinia separată a doamnei judecător G.-L. T. în sensul admiterii recursului și modificării în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Motivarea opiniei separate a judecătorului G. - L. T.
Analizând motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, consider că recursul formulat de pârâtul P. municipiului C.-N. este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin D. civilă nr. 5. pronunțată de
Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) a fost admisă în partea acțiunea formulată dereclamantul C. I. A., în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, aplicată prin D. nr. 1522/(...) emisă de pârât, cu sancțiunea „avertisment scris";, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii, pârâtul fiind obligat la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data pronunțării deciziei.
S-a reținut în considerentele deciziei civile menționate că în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 2 din Codul muncii reintegrarea în funcție nu reprezintă o consecință implicită a anulării concedierii, ci ea trebuie solicitată expres de salariat, însă reclamantul nu a solicitat în cadrul contestației formulate împotriva dispoziției de concediere și reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii dispoziției contestate.
Art. 78 alin. 2 din codul muncii (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze) dispunea fără echivoc că
„La solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.";
Consider că această dispoziție legală trebuie interpretată în sensul că salariatul reclamant trebuia să solicite prin însăși acțiunea introductivă de instanță ce a făcut obiectul dosarului nr. (...) sau cel mult în termen procedural în cadrul dosarului respectiv, pe lângă anularea deciziei de concediere și despăgubiri, și reintegrarea pe postul deținut anterior, în baza art. 78 alin. 2 din Codul muncii.
Reglementând controlul și sancționarea concedierilor nelegale în cuprinsul Secțiunii a 7-a din Capitolul V al Codului muncii, legiuitorul a prevăzut la art. 78 alin. 2 că solicitarea salariatului de repunere în situația anterioară trebuie soluționată de instanța care a dispus anularea concedierii, fiind normal ca în cadrul conflictului de drepturi prin care se solicită anularea deciziei de încetare a contractului de muncă să fie soluționată și cererea de reintegrare pe postul deținut anterior concedierii.
Consider că nu ar fi în spiritul legii interpretarea dispozițiilor art. 78 alin. 2 din Codul muncii în sensul că ar acorda posibilitatea salariatului concediat să ceară reintegrarea pe postul deținut anterior în termen de 3 ani de la data concedierii, având în vedere consecințele pe care o asemenea interpretare ar avea-o asupra dreptului angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității, drept consacrat de dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Practic, termenele scurte de contestare și soluționare a conflictelor de drepturi referitoare la încetarea contractului de muncă au tocmai menirea de a pune capăt în cel mai scurt timp stării de incertitudine în care se află raporturile de muncă, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante.
Apreciez că, prin neexercitarea dreptului de a cere reintegrarea pe postul deținut anterior, potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 2 din Codul muncii, înaintea instanței ce a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de concediere, salariatul reclamant și-a manifestat de fapt opțiunea de a nu mai continua raporturile de muncă cu angajatorul ce a luat această măsură.
În consecință, consider ca fiind nelegală reținerea instanței de fond în sensul că, urmare a înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu avertismentul scris, reclamantul și-a redobândit calitatea de angajat al pârâtului, iar contractul individual de muncă al acestuia ar fi fost repus în acest mod în vigoare.
Refuzul pârâtului de a da curs cererii de reintegrare formulată de reclamant la data de (...) nu poate fi considerat ca fiind o încălcare a principiuluibunei-credințe ce guvernează relațiile de muncă, câtă vreme în cadrul litigiului având ca obiect anularea dispoziției de desfacere a contractului individual de muncă reclamantul nu a solicitat reîncadrarea în muncă, iar hotărârea judecătorească pronunțată în cadrul acelui litigiu nu cuprindea nici o dispoziție în acest sens.
În raport de aceste aspecte consider ca nelegală și dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu luna februarie 2011.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., se impunea admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Judecător, G.-L. T.
Red./Tehnored. GLT
| ← Decizia civilă nr. 4931/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 359/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
